DECIZIE nr. 506/2002

DECIZIE nr. 506 din 23 aprilie 2002 pentru modificarea contractelor-cadru de furnizare a gazelor naturale pentru consumatorii captivi

Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, în temeiul prevederilor art. 8 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 41/2000 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale (ANRGN), aprobată cu modificări prin Legea nr. 791/2001, emite prezenta decizie.

Articolul 1

Penalitățile de întârziere prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. a) din contractul-cadru de furnizare a gazelor naturale pentru consumatorii rezidentiali - anexa nr. 1 - și la art. 12 alin. (1) lit. a) din contractele-cadru de furnizare a gazelor naturale pentru consumatorii industriali, comerciali și din sectorul distribuției districtuale a agentului termic - anexele nr. 2-4 -, aprobate prin Decizia președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale nr. 1/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 bis din 26 ianuarie 2001, vor fi egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat, respectiv 0,1% pentru fiecare zi de depasire a termenului legal de plată.

Articolul 2

Departamentul prețuri, tarife, reglementări comerciale, protecția consumatorului va aduce la îndeplinire prevederile prezentei decizii.

Articolul 3 — Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, Dan Pantilie

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 25 aprilie 2002

HOTĂRÂRE nr. 367 din 18 aprilie 2002

HOTĂRÂRE nr. 367 din 18 aprilie 2002 privind aprobarea Statutului de organizare și funcționare a Administrației Rezervației Biosferei "Delta Dunării" și a componentei nominale a Consiliului științific

HOTĂRÂRE nr. 366 din 18 aprilie 2002

HOTĂRÂRE nr. 366 din 18 aprilie 2002 privind aprobarea categoriilor de cheltuieli și a obiectivelor pentru înlăturarea efectelor unor calamitați naturale produse în județele Argeș, Botoșani, Buzău, Dolj, Iași, Prahova, Sălaj, Suceava și Vaslui