ORDIN nr. 1351/1999

ORDIN nr. 1.351 din 12 noiembrie 1999 privind prospectul de emisiune al certificatelor de trezorerie cu dobânda pentru populație cod 1018

Intrare în vigoare 15 noiembrie 1999

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

În conformitate cu prevederile Legii datoriei publice nr. 81/1999, ale Legii bugetului de stat pe anul 1999 nr. 36/1999, cu modificările ulterioare, ale Ordonanței Guvernului nr. 66/1994 privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, republicată, cu modificările ulterioare, Ministerul Finanțelor lanseaza o emisiune de certificate de trezorerie cu dobânda pentru populație prin trezoreria statului, începând cu data de 15 noiembrie 1999. Prin acest sistem statul protejeaza economiile populației de riscurile inflației și ale pieței bancare și contribuie la consolidarea încrederii în moneda naționala, garantand rambursarea la scadenta și plata dobânzilor aferente. Trezoreria statului este abilitata sa lanseze emisiuni de certificate de trezorerie pentru populație, scop în care ministrul finanțelor emite următorul ordin:

Articolul 1

Forma și codul emisiunii Certificatele de trezorerie cu dobânda pentru populație se emit în forma nominală și cuprind cuponul (matca) și certificatul de trezorerie propriu-zis. Codul emisiunii este 1018.

Articolul 2

Data emisiunii Certificatele de trezorerie cu dobânda pentru populație se pun în vânzare în numerar și prin virament din conturile personale deschise la băncile comerciale și la C.E.C., pe o perioadă de 90 de zile, cu subscripție în zilele de 15, 16, 17, 18, 19, 22, 23, 24, 25 și 26 noiembrie 1999. Termenul de răscumpărare a certificatelor de trezorerie este în zilele de 13, 14, 15, 16, 17, 20, 21, 22, 23 și 24 februarie 2000.

Articolul 3

Valoarea nominală a emisiunii Emisiunea de certificate de trezorerie cu dobânda pentru populație reprezintă suma încasată până în ultima zi de subscripție.

Articolul 4

Valoarea nominală a certificatelor de trezorerie cu dobânda pentru populație Emisiunea de certificate de trezorerie cu dobânda pentru populație se efectuează prin certificate de trezorerie cu o valoare nominală de 1.000.000 lei, tipărite în multipli de 5.000.000 lei, 10.000.000 lei, 20.000.000 lei și 50.000.000 lei, pe termen de 90 de zile calendaristice. La cumpărare titularii certificatelor de trezorerie pot imputernici și o altă persoană pentru răscumpărare.

Articolul 5

Rata dobânzii Dobânda aferentă certificatelor de trezorerie cu dobânda pentru populație este de 55% pe an, pentru o perioadă de subscriere de 90 de zile calendaristice, calculată după formula:

VN x 55 x 90 D = -------------, 360 x 100 în care: D = suma dobânzii; VN = valoarea nominală a certificatului de trezorerie.

Articolul 6

Data scadentei Scadenta emisiunii de certificate de trezorerie cu dobânda pentru populație se stabilește începând cu ziua încasării contravalorii acestora și până la data implinirii termenului de 90 de zile calendaristice inclusiv. În cazul în care scadenta este într-o zi nelucrătoare, plata va fi efectuată în următoarea zi lucrătoare, acordându-se dobânda numai pe perioada subscrisă.

Articolul 7

Închiderea emisiunii Operațiunea de închidere a emisiunii de certificate de trezorerie cu dobânda pentru populație are loc la data de 26 noiembrie 1999, ora 14,00.

Articolul 8

Condițiile de răscumpărare și de plată a dobânzii Răscumpărarea este operațiunea prin care unitățile trezoreriei statului rambursează la termenul stabilit valoarea nominală a certificatelor de trezorerie prezentate de către persoanele fizice care au subscris la emisiunile de certificate de trezorerie cu dobânda pentru populație la aceeași unitate a trezoreriei statului. O dată cu răscumpărarea la scadenta a certificatelor de trezorerie cu dobânda pentru populație unitățile trezoreriei statului plătesc persoanelor respective și dobânzile aferente. Răscumpărarea certificatelor de trezorerie cu dobânda pentru populație se poate efectua și prin subscrierea de către titular a sumelor la noua emisiune de certificate de trezorerie care se lanseaza în zilele respective, cu posibilitatea de a incasa dobânda aferentă sau de a o subscrie pe certificate de trezorerie, după caz. Operațiunile privind răscumpărarea certificatelor de trezorerie cu dobânda pentru populație și plata dobânzilor se efectuează prin ghiseele casieriilor trezoreriei statului. Data răscumpărării certificatelor de trezorerie cu dobânda pentru populație este prima zi lucrătoare după împlinirea a 90 de zile calendaristice inclusiv. Titularii pot prezenta certificatele de trezorerie cu dobânda pentru populație pentru răscumpărare și înaintea datei de răscumpărare, situație în care, pentru perioada de subscriere care se calculează din ziua încasării sumei și până în ziua prezentării pentru răscumpărare exclusiv, se acordă dobânda la vedere de 10% pe an. Certificatele de trezorerie cu dobânda pentru populație, neprezentate de titulari pentru răscumpărare în ziua stabilită, se transforma în certificate de depozit la trezoreria statului, care se rascumpara de către trezoreria statului în ziua prezentării titularului la ghiseele acesteia, astfel:

a) certificatele de trezorerie prezentate de titulari trezoreriei statului în maximum 30 de zile de la data expirării termenului de răscumpărare vor fi răscumpărate astfel:

- pentru perioada subscrisă, 90 de zile calendaristice, se achită suma nominală a certificatelor de trezorerie cu dobânda pentru populație plus dobânda aferentă; - pentru perioada de maximum 30 de zile, stabilită din ziua fixată pentru răscumpărare inclusiv și până în ziua prezentării la ghiseul casieriei trezoreriei statului exclusiv, se plătește pentru suma subscrisă dobânda la vedere de 10% pe an;

b) certificatele de trezorerie prezentate în termen de peste 30 de zile de la data stabilită pentru răscumpărare vor fi răscumpărate cu dobânda capitalizata, astfel:

- pentru perioada subscrisă, 90 de zile calendaristice, se achită suma nominală a certificatelor de trezorerie cu dobânda pentru populație plus dobânda aferentă; - pentru perioada în care certificatele de trezorerie cu dobânda pentru populație sunt în depozit, stabilită din ziua fixată pentru răscumpărare inclusiv și până în ziua prezentării titularului la ghiseul casieriei trezoreriei statului exclusiv, se plătesc dobânda capitalizata, calculată prin aplicarea procentului de dobânda la termen, comunicat de Ministerul Finanțelor, asupra sumei rezultate din valoarea nominală, precum și dobânda aferentă perioadei subscrise.

Articolul 9

Regimul fiscal Dobânzile încasate de populație din subscrierea la certificatele de trezorerie cu dobânda pentru populație nu sunt supuse impozitării.

=====
Ministrul finanțelor, Decebal Traian Remes

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 15 noiembrie 1999

HOTĂRÂRE nr. 44 din 11 noiembrie 1999

HOTĂRÂRE nr. 44 din 11 noiembrie 1999 privind trecerea pe teritoriul României a unui eșalon militar al Republicii Cehe cu efective, tehnică și materiale militare pentru contingentul din Kosovo (Republica Federala Iugoslavia)

HOTĂRÂRE nr. 925 din 9 noiembrie 1999

HOTĂRÂRE nr. 925 din 9 noiembrie 1999 pentru aprobarea încheierii, prin negociere directa, a contractelor de administrare la Societatea Naționala a Produselor Agricole - S.A. și la Societatea Comercială de Cercetare-Dezvoltare Rurală "Ceder" - S.A. și pentru m...

HOTĂRÂRE nr. 929 din 9 noiembrie 1999

HOTĂRÂRE nr. 929 din 9 noiembrie 1999 pentru utilizarea de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 a sumei rămase necheltuită din ajutoarele financiare alocate potrivit Hotărârii Guvernului nr. 558/1999