DECIZIE nr. 29 din 1 februarie 2001
DECIZIE nr. 29 din 1 februarie 2001 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 37 și ale art. 52 din Decretul nr. 328/1966 privind circulația pe drumurile publice
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Urmărește inteligent dosarul din instanță.
Primești notificări la fiecare modificare.
Din anul 2015, zi de zi!
ORDIN nr. 444 din 30 martie 2001 privind prospectul de emisiune al certificatelor de trezorerie cu dobânda pentru populație cod 1044
În conformitate cu prevederile Legii datoriei publice nr. 81/1999, ale Ordonanței Guvernului nr. 66/1994 privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr. 120/1999 și prin Ordonanța Guvernului nr. 35/2000, Ministerul Finanțelor Publice lanseaza o emisiune de certificate de trezorerie cu dobânda pentru populație prin trezoreria statului, începând cu data de 3 aprilie 2001. Prin acest sistem statul protejeaza economiile populației de riscurile inflației și ale pieței bancare și contribuie la consolidarea încrederii în moneda naționala, garantand rambursarea la scadenta și plata dobânzilor aferente. Trezoreria statului este abilitata sa lanseze emisiuni de certificate de trezorerie pentru populație, scop în care ministrul finanțelor publice emite următorul ordin:
Articolul 1
Forma și codul emisiunii Certificatele de trezorerie cu dobânda pentru populație se emit în forma nominală și cuprind cuponul (matca) și certificatul de trezorerie propriu-zis. Codul emisiunii este 1044.
Articolul 2
Data emisiunii Certificatele de trezorerie cu dobânda pentru populație se pun în vânzare în numerar și prin virament din conturile personale deschise la bănci și la Casa de Economii și Consemnațiuni, pe o perioadă de 90 de zile, cu subscripție în zilele de 3, 4, 5, 6, 10, 11, 12, 13, 17, 18, 19, 20, 24, 25, 26 și 27 aprilie 2001. Termenul de răscumpărare a certificatelor de trezorerie este în zilele de 2, 3, 4, 5, 9, 10, 11, 12, 16, 17, 18, 19, 23, 24, 25 și 26 iulie 2001.
Articolul 3
Valoarea nominală a emisiunii Emisiunea de certificate de trezorerie cu dobânda pentru populație reprezintă suma încasată până în ultima zi de subscripție.
Articolul 4
Valoarea nominală a certificatelor de trezorerie cu dobânda pentru populație Emisiunea de certificate de trezorerie cu dobânda pentru populație se efectuează prin certificate de trezorerie cu o valoare nominală de 1.000.000 lei, 5.000.000 lei, 10.000.000 lei, 20.000.000 lei, 50.000.000 lei și 100.000.000 lei, pe termen de 90 de zile calendaristice. La cumpărare titularii certificatelor de trezorerie pot imputernici și o altă persoană pentru răscumpărare.
Articolul 5
Rata dobânzii Dobânda aferentă certificatelor de trezorerie cu dobânda pentru populație este de 42% pe an, pentru o perioadă de subscriere de 90 de zile calendaristice, calculată conform formulei:
VN x 42 x 90 D = ──────────────, 360 x 100 în care: D = suma dobânzii; VN = valoarea nominală a certificatului de trezorerie.
Articolul 6
Data scadentei Scadenta emisiunii de certificate de trezorerie cu dobânda pentru populație se stabilește începând cu ziua încasării contravalorii acestora și până la data implinirii termenului de 90 de zile calendaristice inclusiv.
Articolul 7
Închiderea emisiunii Operațiunea de închidere a emisiunii de certificate de trezorerie cu dobânda pentru populație are loc în data de 27 aprilie 2001, ora 15,00.
Articolul 8
Condițiile de răscumpărare și de plată a dobânzii Răscumpărarea este operațiunea prin care unitățile trezoreriei statului rambursează la termenul stabilit valoarea nominală a certificatelor de trezorerie prezentate de persoanele fizice care au subscris la emisiunile de certificate de trezorerie cu dobânda pentru populație, la aceeași unitate a trezoreriei statului. O dată cu răscumpărarea la scadenta a certificatelor de trezorerie cu dobânda pentru populație unitățile trezoreriei statului plătesc persoanelor respective și dobânzile aferente. Răscumpărarea certificatelor de trezorerie cu dobânda pentru populație se poate efectua și prin subscrierea de către titular a sumelor la noua emisiune de certificate de trezorerie care se lanseaza în zilele respective, cu posibilitatea de a incasa dobânda aferentă sau de a o subscrie pe certificate de trezorerie, după caz. Operațiunile privind răscumpărarea certificatelor de trezorerie cu dobânda pentru populație și plata dobânzilor se efectuează prin ghiseele casieriilor trezoreriei statului. Data răscumpărării certificatelor de trezorerie cu dobânda pentru populație este prima zi lucrătoare după împlinirea a 90 de zile calendaristice inclusiv. Titularii pot prezenta certificatele de trezorerie cu dobânda pentru populație, pentru răscumpărare, și înaintea datei de răscumpărare, situație în care pentru perioada de subscriere, care se calculează din ziua încasării sumei și până în ziua prezentării pentru răscumpărare exclusiv, se acordă dobânda la vedere de 10% pe an. Certificatele de trezorerie cu dobânda pentru populație neprezentate pentru răscumpărare în ziua stabilită (ziua scadentei) se transforma în depozite la trezoreria statului. Nivelul dobânzii la termen va fi, începând cu data de 3 aprilie 2001, de 42% pe an. Ele se rascumpara de către trezoreria statului în ziua prezentării acestora la ghiseele casieriilor trezoreriei statului, astfel:
a) Certificatele de trezorerie prezentate trezoreriei statului în maximum 30 de zile de la data scadentei (titularul se prezintă în a 31-a zi, certificatele de trezorerie rămân în depozit la vedere maximum 30 de zile) vor fi răscumpărate astfel:
- pentru perioada subscrisă, 90 de zile calendaristice, se achită suma nominală a certificatelor de trezorerie cu dobânda pentru populație plus dobânda aferentă; - pentru perioada de maximum 30 de zile, stabilită din ziua fixată pentru răscumpărare inclusiv și până în ziua prezentării la ghiseul casieriei trezoreriei statului exclusiv, se plătește pentru suma subscrisă dobânda la vedere de 10% pe an.
b) Certificatele de trezorerie prezentate în termen de peste 30 de zile de la data scadentei (titularul se prezintă în a 32-a zi, certificatele de trezorerie rămân în depozit la termen 31 de zile) vor fi răscumpărate cu dobânda capitalizata astfel:
- pentru perioada subscrisă, 90 de zile calendaristice, se achită suma nominală a certificatelor de trezorerie cu dobânda pentru populație plus dobânda aferentă; - pentru perioada în care certificatele de trezorerie cu dobânda pentru populație sunt în depozit, stabilită din ziua fixată pentru răscumpărare inclusiv și până în ziua prezentării titularului la ghiseul casieriei trezoreriei statului exclusiv, se plătește dobânda, calculată prin aplicarea procentului de dobânda la termen de 42% pe an, asupra sumei rezultate din valoarea nominală și dobânda aferentă perioadei subscrise.
Articolul 9
Regimul fiscal Dobânzile încasate de populație din subscrierea la certificatele de trezorerie cu dobânda pentru populație nu sunt supuse impozitării.
DECIZIE nr. 29 din 1 februarie 2001 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 37 și ale art. 52 din Decretul nr. 328/1966 privind circulația pe drumurile publice
HOTĂRÂRE nr. 1.372 din 20 decembrie 2000 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 41/2000 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe și a Hotărârii Guvernului nr. 837/1995 cu privire la criteriile de salarizare în val...
DECRET nr. 204 din 30 martie 2001 privind acreditarea unui ambasador
DECIZIE nr. 15 din 18 ianuarie 2001 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedură penală
Acest site folosește cookie-uri. Detalii