ORDIN nr. 1/2004

ORDIN nr. 1 din 5 ianuarie 2004 pentru modificarea și completarea Instrucțiunilor de aplicare a prevederilor titlului I - "Transparența informațiilor referitoare la obligațiile bugetare restante" al cărții I din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 551/2003

Intrare în vigoare 28 ianuarie 2004

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

LEGE nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției

În temeiul prevederilor art. 5 alin. (3) din titlul I - "Transparența informațiilor referitoare la obligațiile bugetare restante" al cărții I din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, având în vedere prevederile art. 10 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.574/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, ministrul finanțelor publice emite următorul ordin:

Articolul I

La data de 31 ianuarie 2004 Ministerul Finanțelor Publice va publică lista contribuabililor mari și lista contribuabililor mici și mijlocii care înregistrează obligații restante la contribuțiile pentru asigurările sociale, contribuțiile pentru asigurări de șomaj, contribuțiile pentru asigurări sociale de sănătate și contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale, datorate de persoanele juridice și persoanele fizice care au calitatea de angajator, pe baza situațiilor privind obligațiile bugetare restante, pentru fiecare contribuabil în parte, distinct, pentru obligațiile datorate de angajator și pentru obligațiile reținute la sursă în contul obligațiilor datorate de angajat, astfel cum au fost transmise Ministerului Finanțelor Publice de către fiecare creditor bugetar.

Articolul II

Anexa nr. 1 la Instrucțiunile de aplicare a prevederilor titlului I - "Transparența informațiilor referitoare la obligațiile bugetare restante" al cărții I din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 551/2003, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 304 din 6 mai 2003, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. Coloana 11 "Alte impozite și taxe, inclusiv dobânzi și penalități de orice fel" se redenumește "Alte impozite și taxe". 2. Coloana 12 "Observații" se redenumește "Dobânzi și penalități de orice fel". 3. Se introduce coloana 13 "Observații".

Articolul III

Direcția generală de colectare a creanțelor bugetare, Direcția generală a tehnologiei informației, precum și direcțiile generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București și Direcția generală de administrare a marilor contribuabili vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul IV

Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

=====
Ministrul finanțelor publice, Mihai Nicolae Tănăsescu

București, 5 ianuarie 2004.

Nr. 1.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 28 ianuarie 2004

DECIZIE nr. 10 din 20 ianuarie 2004

DECIZIE nr. 10 din 20 ianuarie 2004 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 2 și 5 din Ordonanța Guvernului nr. 37/2003 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații