Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Acces securizat
Autentificare
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Urmărește inteligent dosarul din instanță.
Primești notificări la fiecare modificare.
Din anul 2015, zi de zi!
Așteptați câteva momente. Căutăm în milioane de dosare.
După ce ai găsit dosarul, îl poți urmări și primi notificări cu modificările care apar.
ORDIN nr. 2060/2010
ORDIN nr. 2.060 din 2 august 2010 privind stabilirea nivelului comisionului de gestiune a garanțiilor acordate de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN, în numele și în contul statului român, în cadrul Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, finanțate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate României
Având în vedere prevederile art. 5 alin. (2) și (3) din Normele de implementare a Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, finanțate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate României, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 175/2010, în temeiul art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare, ministrul finanțelor publice emite următorul ordin:
Articolul 1
Pentru analiza documentației care însoțește solicitarea de obținere a acordului de principiu privind emiterea garanției în cadrul Programului de sprijin, conform art. 10 alin. (1) și (2) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 175/2010 privind aprobarea Normelor de implementare a Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, finanțate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate României, Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN percepe un comision unic de analiză în sumă de 500 lei.
Articolul 2
Pentru semestrul II al anului 2010 se aprobă comisionul de gestiune a garanțiilor acordate de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN, în numele și în contul statului român, în cadrul Programului de sprijin, la nivelul de 0,49% pe an, calculat la soldul finanțării garantate.
Articolul 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
=====
Ministrul finanțelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
București, 2 august 2010.
Nr. 2.060.
Alte acte din Monitorul Oficial
din data de 11 august 2010
HOTĂRÂRE nr. 797 din 4 august 2010 privind aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli rectificate pe anul 2010 ale unor operatori economici aflați sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii
ORDIN nr. 2.059 din 2 august 2010 privind stabilirea nivelului comisionului de gestiune a garanțiilor acordate de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN, în numele și în contul statului român, în cadrul pro...
DECIZIE nr. 975 din 7 iulie 2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar