ORDIN nr. 864/2010

ORDIN nr. 864 din 29 martie 2010 privind unele aspecte referitoare la întocmirea raportărilor anuale și a situațiilor financiare anuale

Intrare în vigoare 12 aprilie 2010

În baza art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 4, art. 28 și art. 37 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, ministrul finanțelor publice emite următorul ordin:

Articolul 1

(1) Pentru asigurarea informațiilor destinate sistemului instituțional al statului, potrivit prevederilor art. 37 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, se aprobă Sistemul de raportare anuală la 31 decembrie 2009 pentru entitățile care au optat pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic, potrivit art. 27 alin. (3) din aceeași lege, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

(2) Pentru scopuri contabile, exercițiul financiar poate fi diferit de anul calendaristic, în cazurile prevăzute la art. 27 alin. (3) din Legea nr. 82/1991, republicată.

Articolul 2

(1) Sistemul de raportare anuală menționat la art. 1 alin. (1) se aplică societăților comerciale și sucursalelor care au optat pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic, potrivit art. 27 alin. (3) din Legea nr. 82/1991, republicată, și care au aplicat în anul 2009 Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene, parte componentă a Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.752/2005 *), cu modificările și completările ulterioare.

---------- Notă

*) Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.752/2005, cu modificările și completările ulterioare, a fost abrogat prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3.055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene.

(2) Societățile comerciale și sucursalele care au optat pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic, potrivit art. 27 alin. (3) din Legea nr. 82/1991, republicată, sunt denumite în înțelesul prezentului ordin entități.

Articolul 3

(1) Entitățile prevăzute la art. 2 alin. (1) au următoarele obligații:

a) să întocmească și să depună raportări anuale la 31 decembrie 2009 la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, în condițiile prevăzute de prezentul ordin;

b) să înștiințeze în scris unitatea teritorială a Ministerului Finanțelor Publice despre exercițiul financiar ales, potrivit art. 27 alin. (3) din Legea nr. 82/1991, republicată, până la termenele prevăzute la alin. (3) și (4);

c) pentru primul exercițiu financiar încheiat în condițiile art. 27 alin. (3) din Legea nr. 82/1991, republicată, să întocmească situații financiare anuale în condițiile prevăzute la art. 10 din prezentul ordin;

d) să calculeze și să declare obligațiile fiscale potrivit legislației în domeniu.

(2) Cu excepția cazului în care persoana juridică străină sau societatea-mamă străină își schimbă data de raportare ori au loc operațiuni de reorganizare, potrivit legii, data aleasă pentru întocmirea de situații financiare anuale în condițiile prevăzute la art. 27 alin. (3) din Legea nr. 82/1991, republicată, nu poate fi modificată de la un exercițiu financiar la altul.

(3) Înștiințarea în scris a unității teritoriale a Ministerului Finanțelor Publice despre exercițiul financiar ales se face cu cel puțin 30 de zile calendaristice înainte de începutul exercițiului financiar ales, în condițiile art. 27 alin. (3) din Legea nr. 82/1991, republicată.

(4) Entitățile care la data intrării în vigoare a prezentului ordin au optat pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic înștiințează în scris unitatea teritorială a Ministerului Finanțelor Publice despre exercițiul financiar ales, în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la publicarea prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul 4

Entitățile prevăzute la art. 2 alin. (1) întocmesc raportări anuale la 31 decembrie 2009 distinct de situațiile financiare anuale încheiate la data aleasă pentru acestea.

Articolul 5

Entitățile care au optat pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic și care nu au desfășurat activitate de la data înființării până la 31 decembrie 2009 nu întocmesc raportări anuale la 31 decembrie 2009, urmând să depună în acest sens o declarație pe propria răspundere a persoanei care are obligația gestionării entității, la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, în termenul prevăzut la pct. 3 din anexa la prezentul ordin.

Articolul 6

(1) Raportările anuale la 31 decembrie 2009 sunt semnate de persoanele în drept, cuprinzând: numele și prenumele persoanei care le-a întocmit, înscrise în clar, calitatea acesteia (directorul economic, contabilul-șef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție, potrivit legii, persoană autorizată potrivit legii, membră a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România) și numărul de înregistrare în organismul profesional, dacă este cazul.

(2) Prin altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție se înțelege orice persoană angajată, potrivit legii, care îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 82/1991, republicată.

Articolul 7

(1) În scopul întocmirii raportărilor anuale la 31 decembrie 2009, entitățile care au optat pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic efectuează evaluarea elementelor monetare în valută (disponibilități bănești și alte elemente asimilate, cum sunt acreditivele și depozitele bancare, creanțe și datorii în valută) și a celor exprimate în lei, a căror decontare se face în funcție de cursul unei valute, cu reflectarea în contabilitate a diferențelor rezultate, respectând aceleași reguli aplicabile pentru acestea la întocmirea situațiilor financiare anuale, conform reglementărilor contabile aplicabile.

(2) Cursul de schimb utilizat pentru evaluarea elementelor monetare în valută la 31 decembrie 2009 este cursul de schimb al pieței valutare, comunicat de Banca Națională a României, din data de 31 decembrie 2009 (de exemplu, pentru evaluarea elementelor monetare exprimate în euro, cursul de schimb al pieței valutare, comunicat de Banca Națională a României, din data de 31 decembrie 2009, este 4,2282 lei/euro).

Articolul 8

(1) Cursul de schimb utilizat pentru evaluarea lunară efectuată începând cu 1 ianuarie 2010, potrivit Reglementărilor contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene, parte componentă a Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3.055/2009, este cursul de schimb al pieței valutare, comunicat de Banca Națională a României, din ultima zi bancară a lunii în cauză.

(2) Potrivit pct. 185 alin. (5) din Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene, parte componentă a Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3.055/2009, cursul de schimb utilizat pentru evidențierea în contabilitate a tranzacțiilor în valută este cursul de schimb de la data efectuării operațiunii respective. În vederea asigurării unui tratament contabil unitar, prin curs de schimb de la data efectuării operațiunii se înțelege cursul de schimb al pieței valutare, comunicat de Banca Națională a României, din ultima zi bancară anterioară operațiunii, disponibil ca informație la momentul efectuării operațiunii (încasare, plată, emitere de documente).

(3) Pentru ultima zi a lunii se efectuează atât contabilizarea tranzacțiilor în valută, cât și evaluarea lunară la cursul Băncii Naționale a României, utilizându-se:

a) pentru contabilizarea tranzacțiilor efectuate în ultima zi a lunii, cursul de schimb al pieței valutare, comunicat de Banca Națională a României, din ultima zi bancară anterioară operațiunii, potrivit alin. (2);

b) cursul de schimb al pieței valutare comunicat de Banca Națională a României din ultima zi bancară a lunii în cauză, pentru evaluarea creanțelor și datoriilor în valută, a disponibilităților în valută și a altor valori de trezorerie, cum sunt titlurile de stat în valută, acreditivele și depozitele în valută, existente în sold la sfârșitul lunii, potrivit alin. (1).

De exemplu, o societate comercială care în data de 31 martie 2010 vinde la export mărfuri în valoare de 10.000 euro, evidențiază în contabilitate venituri din vânzarea mărfurilor în sumă de 10.000 euro x 4,1600 lei/euro (cursul de schimb al pieței valutare, comunicat de Banca Națională a României în data de 30 martie 2010, ultima zi bancară anterioară operațiunii de vânzare din data de 31 martie 2010), reprezentând 41.600 lei. Creanța nedecontată la finele lunii martie 2010, în sumă de 10.000 euro, este evaluată în contabilitate la cursul de 4,1900 lei/euro (cursul de schimb al pieței valutare, comunicat de Banca Națională a României în data de 31 martie 2010, ultima zi bancară a lunii în cauză), reprezentând 41.900 lei. Astfel, din evaluarea creanței la 31 martie 2010 rezultă diferențe favorabile în sumă de 300 lei, recunoscute în contabilitate ca venituri din diferențe de curs valutar. Menționăm că în acest exemplu informațiile referitoare la cursul de schimb al pieței valutare sunt luate cu titlu exemplificativ.

(4) Prevederile alin. (3) se aplică și pentru creanțele și datoriile exprimate în lei, a căror decontare se face în funcție de cursul unei valute. În acest caz, diferențele înregistrate se recunosc în contabilitate la alte venituri financiare sau alte cheltuieli financiare, după caz.

Articolul 9

(1) Formularele "Situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii", respectiv "Situația prescurtată a activelor, datoriilor și capitalurilor proprii", "Situația veniturilor și cheltuielilor", "Date informative" și "Situația activelor imobilizate", cuprinse în raportarea anuală la 31 decembrie 2009, sunt întocmite pe baza balanței de verificare a conturilor sintetice la data de 31 decembrie 2009, întocmite după efectuarea evaluărilor prevăzute la art. 7 alin. (1), calcularea și înregistrarea în contabilitate a impozitelor, potrivit legii.

(2) În scopul întocmirii raportărilor anuale la 31 decembrie 2009, pentru coloana aferentă datei de 1 ianuarie 2009, respectiv perioadei 2008, se preiau informațiile din situațiile financiare anuale depuse de entități pentru 31 decembrie 2008.

Articolul 10

(1) În scopul întocmirii situațiilor financiare anuale, entitățile care optează pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic, potrivit art. 27 alin. (3) din Legea nr. 82/1991, republicată, pentru primul exercițiu financiar diferit de anul calendaristic au următoarele obligații:

a) să întocmească, să aprobe și să depună la oficiile registrului comerțului, potrivit legii, situații financiare anuale încheiate la data stabilită în condițiile prevăzute la art. 27 alin. (3) din Legea nr. 82/1991, republicată;

b) să asigure comparabilitatea informațiilor referitoare la solduri, rulaje și alte informații cuprinse în situațiile financiare anuale întocmite pentru primul exercițiu financiar diferit de anul calendaristic, potrivit art. 27 alin. (3) din Legea nr. 82/1991, republicată. În acest scop, informațiile respective trebuie să acopere întotdeauna o perioadă de 12 luni, respectiv 365 de zile, cu excepția entităților înființate în cursul anului de raportare. De asemenea, la întocmirea bilanțului, pe lângă sumele corespunzătoare celor două perioade consecutive, se vor înscrie și soldurile la data de 1 ianuarie a exercițiului financiar precedent celui la care se referă situațiile financiare anuale.

De exemplu, o entitate care a ales ca dată de raportare pentru situațiile financiare anuale 30 septembrie 2010: - bilanțul care este parte componentă a situațiilor financiare anuale încheiate la 30 septembrie 2010 cuprinde 3 coloane cu solduri referitoare la următoarele date: 1 ianuarie 2009, 1 octombrie 2009 și 30 septembrie 2010; - contul de profit și pierdere care este parte componentă a situațiilor financiare anuale încheiate la 30 septembrie 2010 cuprinde două coloane cu rulaje corespunzătoare perioadelor 1 octombrie 2008 - 30 septembrie 2009 și 1 octombrie 2009 - 30 septembrie 2010.

(2) Prevederile art. 27 alin. (3) din Legea nr. 82/1991, republicată, se aplică pentru situații financiare anuale făcute publice începând cu 1 ianuarie 2010. În acest sens, ultima coloană din bilanț, respectiv contul de profit și pierdere, poate cuprinde numai informații corespunzătoare unei date, respectiv perioade de raportare, ulterioare datei de 1 ianuarie 2010, respectiv unei perioade de raportare care se încheie ulterior acestei date.

Articolul 11

Potrivit prevederilor art. 37 din Legea nr. 82/1991, republicată, entitățile care optează pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic, potrivit art. 27 alin. (3) din Legea nr. 82/1991, republicată, au obligația să depună la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice raportări anuale la 31 decembrie 2009 însoțite de dovada predării la oficiul registrului comerțului a situațiilor financiare anuale pentru publicare. Fac excepție de la obligația depunerii acestei dovezi entitățile care au optat pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic, potrivit art. 27 alin. (3) din Legea nr. 82/1991, republicată, și nu au aprobate situațiile financiare anuale în termen de 150 de zile calendaristice de la încheierea anului calendaristic 2009.

Articolul 12

Răspunderea pentru aplicarea corespunzătoare a prevederilor prezentului ordin revine administratorului sau altei persoane care are obligația gestionării entității.

Articolul 13

Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării și se aplică începând cu raportarea anuală la 31 decembrie 2009.

Articolul 14

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

=====
Ministrul finanțelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

București, 29 martie 2010.

Nr. 864.

Anexa

SISTEMUL DE RAPORTARE ANUALĂ la 31 decembrie 2009 pentru entitățile care au optat pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic, potrivit art. 27 alin. (3) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată NORME METODOLOGICE PRIVIND ÎNTOCMIREA,

SEMNAREA ȘI DEPUNEREA RAPORTĂRILOR ANUALE LA 31 DECEMBRIE 2009 1. Prevederi generale 1.1. Entitățile prevăzute la art. 2 alin. (1) din ordin, indiferent de forma de organizare și forma de proprietate, au obligația să întocmească și să depună raportări anuale la 31 decembrie 2009 la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice. 1.2. Entitățile pot depune raportările anuale direct la registratura unităților teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice sau la oficiile poștale, prin scrisori cu valoare declarată, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 627/1995 privind îmbunătățirea disciplinei depunerii bilanțurilor contabile și a altor documente cu caracter financiar-contabil și fiscal, de către agenții economici și alți contribuabili. De asemenea, la depunerea raportărilor anuale la 31 decembrie 2009 se vor avea în vedere și prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.085/2003 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, referitoare la implementarea Sistemului Electronic Național, cu modificările și completările ulterioare. 2. Întocmirea, semnarea și depunerea raportărilor anuale la 31 decembrie 2009 2.1. Entitățile prevăzute la art. 2 alin. (1) din ordin, care la 31 decembrie 2008 au întocmit situații financiare anuale cu 5 componente potrivit prevederilor art. 3 din Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.752/2005 *) pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, cu modificările și completările ulterioare, întocmesc și depun la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice raportări anuale la 31 decembrie 2009, care cuprind următoarele formulare: ---------- Notă

*) Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.752/2005, cu modificările și completările ulterioare, a fost abrogat prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3.055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene.

a) Situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii (cod 10), în structura prevăzută la pct. 4.1;

b) Situația veniturilor și cheltuielilor (cod 20), în structura prevăzută la pct. 4.3;

c) Date informative (cod 30), în structura prevăzută la pct. 4.4;

d) Situația activelor imobilizate (cod 40), în structura prevăzută la pct. 4.5.

2.2. Entitățile prevăzute la art. 2 alin. (1) din ordin, care la 31 decembrie 2008 au întocmit situații financiare anuale simplificate (cu 3 componente) potrivit prevederilor art. 3 din Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.752/2005, cu modificările și completările ulterioare, întocmesc și depun la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice raportări anuale la 31 decembrie 2009, care cuprind următoarele formulare:

a) Situația prescurtată a activelor, datoriilor și capitalurilor proprii (cod 10), în structura prevăzută la pct. 4.2;

b) Situația veniturilor și cheltuielilor (cod 20), în structura prevăzută la pct. 4.3;

c) Date informative (cod 30), în structura prevăzută la pct. 4.4;

d) Situația activelor imobilizate (cod 40), în structura prevăzută la pct. 4.5.

2.3. Entitățile prevăzute la art. 2 alin. (1) din ordin, care au în subordine sucursale sau alte subunități fără personalitate juridică, care desfășoară activitate și au sediul în străinătate, vor evalua în lei rulajele și soldurile exprimate în valută, din balanțele de verificare transmise de acestea, la cursul de schimb valutar, comunicat de Banca Națională a României, din data de 31 decembrie 2009, și le vor centraliza cu balanța de verificare întocmită pentru operațiunile economico-financiare desfășurate în România. În situația în care operațiunile subunităților proprii în străinătate au fost evidențiate în cursul perioadei atât în valută, cât și în lei, pentru cuprinderea în raportările anuale la 31 decembrie 2009 ale entității din România vor fi preluate ca atare soldurile și rulajele conturilor, exprimate în lei. 2.4. Formularele "Situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii", respectiv "Situația prescurtată a activelor, datoriilor și capitalurilor proprii", "Situația veniturilor și cheltuielilor", "Date informative" și "Situația activelor imobilizate", cuprinse în raportarea anuală la 2009 sunt întocmite pe baza balanței de verificare a conturilor sintetice la data de 31 decembrie 2009. 2.5. În formularul "Date informative", la rândurile 01 și 02 coloana 1, entitățile care au în subordine subunități vor înscrie cifra 1, indiferent de numărul acestora. La rândurile privind plățile restante se înscriu sumele care la data de 31 decembrie 2009 au depășit termenele de plată prevăzute în contracte sau acte normative. 2.6. În formularul "Situația activelor imobilizate", informațiile sunt înscrise la costul istoric sau la valoarea reevaluată a imobilizărilor, după caz. În cadrul acestui formular, la "Situația ajustărilor pentru depreciere" se înscriu informațiile din contabilitate reprezentând ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare aferente imobilizărilor. 2.7. În scopul întocmirii raportărilor anuale la 31 decembrie 2009, entitățile prevăzute la art. 2 alin. (1) din ordin efectuează evaluarea elementelor monetare în valută (disponibilități bănești și alte elemente asimilate, cum sunt acreditivele și depozitele bancare, creanțe și datorii în valută) și a celor exprimate în lei, a căror decontare se face în funcție de cursul unei valute, cu reflectarea în contabilitate a diferențelor rezultate, respectând aceleași reguli aplicabile pentru acestea la întocmirea situațiilor financiare anuale, conform reglementărilor contabile aplicabile. 2.8. Entitățile completează datele de identificare (denumirea entității, adresa, numărul de telefon și numărul de înmatriculare la registrul comerțului), precum și datele referitoare la încadrarea corectă în forma de proprietate și codul unic de înregistrare, citeț, fără a se folosi prescurtări sau inițiale. În căsuțe se vor trece codurile care delimitează încadrarea entității. 2.9. Entitățile completează codul privind activitatea, cod format din 4 cifre (clase de activități), din Clasificarea activităților din economia națională - CAEN, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 656/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 și 301 bis din 5 noiembrie 1997, cu modificările ulterioare. 2.10. Raportările anuale la 31 decembrie 2009 sunt semnate de persoanele în drept, cuprinzând: numele și prenumele persoanei care le-a întocmit, înscrise în clar, calitatea acesteia (directorul economic, contabilul-șef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție, potrivit legii, persoană autorizată potrivit legii, membră a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România) și numărul de înregistrare în organismul profesional, dacă este cazul. Prin altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție se înțelege orice persoană angajată, potrivit legii, care îndeplinește condițiile prevăzute de Legea contabilității nr. 82/1991, republicată. 2.11. Raportările anuale la 31 decembrie 2009 se depun la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice în termenul prevăzut la pct. 3. 2.12. Formatul electronic al raportărilor anuale la 31 decembrie 2009, conținând formularistica necesară și programul de verificare cu documentația de utilizare aferentă, se obține prin folosirea Programului de asistență elaborat de Ministerul Finanțelor Publice pentru întocmirea raportărilor anuale la 31 decembrie 2009, aplicabil entităților prevăzute în ordin. Programul de asistență este pus la dispoziția entităților gratuit de unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice sau poate fi descărcat de pe serverul de web al Ministerului Finanțelor Publice, la adresa www.mfinante.ro. Acest program este elaborat distinct de Programul de asistență aplicabil pentru întocmirea situațiilor financiare anuale de către entitățile care au optat pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic, potrivit art. 27 alin. (3) din Legea nr. 82/1991, republicată. 2.13. Entitățile depun la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice raportările anuale la 31 decembrie 2009, pe suport magnetic, însoțite de raportările anuale listate cu ajutorul programului de asistență, semnate și ștampilate, conform pct. 2.10. Aceste raportări se depun împreună cu o copie de pe codul unic de înregistrare, precum și o copie a balanței de verificare a conturilor sintetice și sunt însoțite de dovada predării la oficiul registrului comerțului pentru publicare a situațiilor financiare anuale. Fac excepție de la obligația depunerii acestei dovezi entitățile care au optat pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic, potrivit art. 27 alin. (3) din Legea nr. 82/1991, republicată, și nu au aprobate situațiile financiare anuale în termen de 150 de zile calendaristice de la încheierea anului calendaristic 2009. 2.14. Formularele care compun raportările anuale la 31 decembrie 2009 se completează în lei. 2.15. La completarea formei de proprietate se va avea în vedere același nomenclator privind formele de proprietate, aplicabil entităților pentru care exercițiul financiar coincide cu anul calendaristic, cuprins în programul de asistență aplicabil acelor entități și publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice. 3. Termenul pentru depunerea raportărilor anuale la 31 decembrie 2009 3.1. Depunerea la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice a raportărilor anuale la 31 decembrie 2009, întocmite de entitățile prevăzute la art. 2 alin. (1) din ordin se efectuează în termen de 150 de zile calendaristice de la încheierea anului calendaristic 2009. 3.2. Entitățile care au optat pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic și care nu au desfășurat activitate de la data înființării până la 31 decembrie 2009 nu întocmesc raportări anuale la 31 decembrie 2009, urmând să depună în acest sens o declarație pe propria răspundere a persoanei care are obligația gestionării entității la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, care să cuprindă toate datele de identificare a entității: - denumirea completă (conform certificatului de înmatriculare); - adresa și numărul de telefon; - numărul de înregistrare la registrul comerțului; - codul unic de înregistrare; - capitalul social. Depunerea la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice a declarațiilor entităților care nu au desfășurat activitate de la data înființării până la data raportării, precum și ale celor care se află în curs de lichidare, potrivit legii, se efectuează în termen de 30 de zile calendaristice de la publicarea ordinului în Monitorul Oficial al României, Partea I. 3.3. Nedepunerea raportărilor anuale sau a declarațiilor menționate la pct. 3.1 și 3.2, după caz, pentru anul 2009 se sancționează conform prevederilor art. 42 din Legea nr. 82/1991, republicată. 4. Structura formularelor cuprinse în raportările anuale la 31 decembrie 2009 4.1. Structura formularului "Situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii" (cod 10) pentru entitățile prevăzute la pct. 2.1 este următoarea:

Județul ________________________|_|_| Forma de proprietate _______________|_|_|

Entitatea __________________________ Activitatea preponderentă

Adresa: localitatea _________, sectorul __, (denumire clasa CAEN) ________________

str. _____________ nr. ____, bl. ____,

sc. _____________, ap. _____________ Cod clasă CAEN ________________|_|_|_|_|

Telefon ______________, fax __________ Cod unic de Înregistrare |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|

Număr din registrul comerțului __________

SITUAȚIA ACTIVELOR,

DATORIILOR ȘI CAPITALURILOR PROPRII

la data de 30.12.2009

10 - lei - Denumirea elementului Nr. rd. Sold la:

01.01.2009 31.12.2009

A B 1 2

A. ACTIVE IMOBILIZATE

I. IMOBILIZĂRI NECORPORALE

1. Cheltuieli de constituire (ct. 201-2801) 01

2. Cheltuieli de dezvoltare (ct. 203-2803-2903) 02

3. Concesiuni, brevete, licențe, mărci comerciale, drepturi și active similare și alte imobilizări necorporale (ct. 205

208-2805-2808-2905-2908) 03

4. Fond comercial (ct. 2071-2807-2907) 04

5. Avansuri și imobilizări necorporale în curs de execuție (ct. 233

234-2933) 05

TOTAL (rd. 01 la 05) 06

II. IMOBILIZĂRI CORPORALE

1. Terenuri și construcții (ct. 211

212-2811-2812-2911-2912) 07

2. Instalații tehnice și mașini (ct. 213-2813-2913) 08

3. Alte instalații, utilaje și mobilier (ct. 214-2814-2914) 09

4. Avansuri și imobilizări corporale în curs de execuție (ct. 231

232-2931) 10

TOTAL (rd. 07 la 10) 11

III. IMOBILIZĂRI FINANCIARE

1. Acțiuni deținute la entitățile afiliate (ct. 261-2961) 12

2. Împrumuturi acordate entităților afiliate (ct. 2671

2672-2964) 13

3. Interese de participare (ct. 263-2962) 14

4. Împrumuturi acordate entităților de care compania este legată în virtutea intereselor de participare (ct. 2673

2674-2965) 15

5. Investiții deținute ca imobilizări (ct. 265-2963) 16

6. Alte împrumuturi [ct. 2675*)

2676*)

2678*)

2679*)-2966*)-2968*)] 17

TOTAL (rd. 12 la 17) 18

ACTIVE IMOBILIZATE - TOTAL (rd. 06

11

18) 19

B. ACTIVE CIRCULANTE I. STOCURI

1. Materii prime și materiale consumabile (ct. 301

302

303

/-308

351

358

381

/-388-391- 392-3951-3958-398) 20

2. Producția în curs de execuție (ct. 331

332

341

/-348*)-393-3941-3952) 21

3. Produse finite și mărfuri (ct. 345

346

/-348*)

354

356

357

361

/-368

371

/-378-3945- 3946-3953-3954-3956-3957-396-397-4428) 22

4. Avansuri pentru cumpărări de stocuri (ct. 4091) 23

TOTAL (rd. 20 la 23) 24

II. CREANȚE (Sumele care urmează să fie încasate după o perioadă mai mare de un an trebuie prezentate separat pentru fiecare element)

1. Creanțe comerciale*1) (ct. 2675*)

2676*)

2678*)

2679*)-2966*)-2968*)

4092

411

413

418- 491) 25

2. Sume de încasat de la entitățile afiliate [ct. 451-495*)] 26

3. Sume de încasat de la entitățile de care compania este legată în virtutea intereselor de participare [ct. 453-495*)] 27

4. Alte creanțe (ct. 425

4282

431

437

4382

441

4424

4428

444

445

446

447

4482

4582

461

473-496

5187) 28

5. Capital subscris și nevărsat [ct. 456-495*)] 29

TOTAL (rd. 25 la 29) 30

III. INVESTIȚII PE TERMEN SCURT

1. Acțiuni deținute la entitățile afiliate (ct. 501-591) 31

2. Alte investiții pe termen scurt (ct. 505

506

508-595-596-598

5113

5114) 32

TOTAL (rd. 31

32) 33

IV. CASA ȘI CONTURI LA BĂNCI (ct. 5112

512

531

532

541

542) 34

ACTIVE CIRCULANTE - TOTAL (rd. 24

30

33

34) 35

C. CHELTUIELI ÎN AVANS (ct. 471) 36

D. DATORII: SUMELE CARE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ DE PÂNĂ LA UN AN

1. Împrumuturi din emisiunea de obligațiuni, prezentându-se separat împrumuturile din emisiunea de obligațiuni convertibile (ct. 161

1681-169) 37

2. Sume datorate instituțiilor de credit (ct. 1621

1622

1624

1625

1627

1682

5191

5192

5198) 38

3. Avansuri încasate în contul comenzilor (ct. 419) 39

4. Datorii comerciale - furnizori (ct. 401

404

408) 40

5. Efecte de comerț de plătit (ct. 403

405) 41

6. Sume datorate entităților afiliate (ct. 1661

1685

2691

451) 42

7. Sume datorate entităților de care compania este legată în virtutea intereselor de participare (ct. 1663

1686

2692

453) 43

8. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale și datoriile privind asigurările sociale (ct. 1623

1626

167

1687

2693

421

423

424

426

427

4281

431

437

4381

441

4423

4428

444

446

447

4481

455

456

457

4581

462

473

509

5186

5193

5194

5195

5196

5197) 44

TOTAL (rd. 37 la 44) 45

E. ACTIVE CIRCULANTE NETE/DATORII CURENTE NETE (rd. 35

36-45-62) 46

F. TOTAL ACTIVE MINUS DATORII CURENTE (rd. 19

46) 47

G. DATORII: SUMELE CARE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ MAI MARE DE UN AN

1. Împrumuturi din emisiunea de obligațiuni, prezentându-se separat împrumuturile din emisiunea de obligațiuni convertibile (ct. 161

1681-169) 48

2. Sume datorate instituțiilor de credit (ct. 1621

1622

1624

1625

1627

1682

5191

5192

5198) 49

3. Avansuri încasate în contul comenzilor (ct. 419) 50

4. Datorii comerciale - furnizori (ct. 401

404

408) 51

5. Efecte de comerț de plătit (ct. 403

405) 52

6. Sume datorate entităților afiliate (ct. 1661

1685

2691*)

451) 53

7. Sume datorate entităților de care compania este legată în virtutea intereselor de participare (ct. 1663

1686

2692

453) 54

8. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale și datoriile privind asigurările sociale (ct. 1623

1626

167

1687

2693

421

423

424

426

427

4281

431

437

4381

441

4423

4428

444

446

447

4481

455

456

457

4581

462

473

509

5186

5193

5194

5195

5196

5197) 55

TOTAL (rd. 48 la 55) 56

H. PROVIZIOANE

1. Provizioane pentru pensii și obligații similare (ct. 1515) 57

2. Provizioane pentru impozite (ct. 1516) 58

3. Alte provizioane (ct. 1511

1512

1513*2)

1514

1518) 59

TOTAL (rd. 57 la 59) 60

I. VENITURI ÎN AVANS

1. Subvenții pentru investiții (ct. 131

132

133

134

138) 61

2. Venituri înregistrate în avans (ct. 472) 62

TOTAL (rd. 61

62) 63

J. CAPITAL ȘI REZERVE

I. CAPITAL

1. Capital subscris vărsat (ct. 1012) 64

2. Capital subscris nevărsat (ct. 1011) 65

3. Patrimoniul regiei (ct. 1015) 66

TOTAL (rd. 64 la 66) 67

II. PRIME DE CAPITAL (ct. 104) 68

III. REZERVE DIN REEVALUARE (ct. 105) 69

XV. REZERVE

1. Rezerve legale (ct. 1061) 70

2. Rezerve statutare sau contractuale (ct. 1063) 71

3. Rezerve reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare (ct. 1065) 72

4. Alte rezerve (ct. 1068) 73

TOTAL (rd. 70 la 73) 74

Acțiuni proprii (ct. 109) 75

Câștiguri legate de instrumentele de capitaluri proprii (ct. 141) 76

Pierderi legate de instrumentele de capitaluri proprii (ct. 149) 77

V. PROFITUL SAU PIERDEREA REPORTAT(Ă)

Sold C (ct. 117) 78

Sold D (ct. 117) 79

VI. PROFITUL SAU PIERDEREA LA SFÂRȘITUL PERIOADEI DE RAPORTARE

Sold C (ct. 121) 80

Sold D (ct. 121) 81

Repartizarea profitului (ct. 129) 82

CAPITALURI PROPRII - TOTAL (rd. 67

68

69

74-75

76-77

78-79

80-81-82) 83

Patrimoniul public (ct. 1016) 84

CAPITALURI - TOTAL (rd. 83

84) 85

----------- *1) Sumele înscrise la acest rând și preluate din conturile 2675 la 2679 reprezintă creanțele aferente contractelor de leasing financiar și altor contracte asimilate, precum și alte creanțe imobilizate, scadente într-o perioadă mai mică de 12 luni. *2) Acest cont apare la entitățile care au aplicat Reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităților Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 94/2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și la cele care au aplicat prevederile pct. 92 alin. (3) din Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene, parte componentă a reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1752/2005, cu modificările și completările ulterioare. *) Conturi de repartizat după natura elementelor respective.

Administrator,

Întocmit

Numele și Prenumele _____________

Numele și Prenumele ______________

Semnătura _______________________

Calitatea ________________________

Semnătura ________________________

Ștampila unității

Nr. de înregistrare

în organismul profesional _________ 4.2. Structura formularului "Situația prescurtată a activelor, datoriilor și capitalurilor proprii" (cod 10) pentru entitățile prevăzute la pct. 2.2 este următoarea:

Județul ________________________|_|_| Forma de proprietate _______________|_|_|

Entitatea __________________________ Activitatea preponderentă

Adresa: localitatea _________, sectorul __, (denumire clasa CAEN) ________________

str. _____________ nr. ____, bl. ____,

sc. _____________, ap. _____________ Cod clasă CAEN ________________|_|_|_|_|

Telefon ______________, fax __________ Cod unic de Înregistrare |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|

Număr din registrul comerțului __________

SITUAȚIA PRESCURTATĂ A ACTIVELOR,

DATORIILOR ȘI CAPITALURILOR PROPRII

la data de 30.12.2009

10 - lei - Denumirea elementului Nr. rd. Sold la:

01.01.2009 31.12.2009

A B 1 2

A. ACTIVE IMOBILIZATE

I. IMOBILIZĂRI NECORPORALE (ct. 201

203

205

2071

208

233

234-280-290-2933) 01

II. IMOBILIZĂRI CORPORALE (ct. 211

212

213

214

231

232-281-291-2931) 02

III. IMOBILIZĂRI FINANCIARE [ct. 261

263

265

267*)-296*)] 03

ACTIVE IMOBILIZATE - TOTAL (rd. 01

02

03) 04

B. ACTIVE CIRCULANTE

I. STOCURI (ct. 301

302

303

/-308

331

332

341

345

346

/-348

351

354

356

357

358

361

/- 368

371

/-378

381

/-388-391-392-393-394-395-396-397-398

4091-4428) 05

II. CREANȚE*3) (ct.267*)-296*)

4092

411

413

418

425

4282

431

437

4382

441

4424

4428

444

445

446

447

4482

451

453

456

4582

461

473-491-495-496

5187) 06

III. INVESTIȚII PE TERMEN SCURT (ct. 501

505

506

508

5113

5114-591-595-596-598) 07

IV. CASA ȘI CONTURI LA BĂNCI (ct. 5112

512

531

532

541

542) 08

ACTIVE CIRCULANTE - TOTAL (rd. 05

06

07

08) 09

C. CHELTUIELI ÎN AVANS (ct. 471) 10

D. DATORII: SUMELE CARE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ DE PÂNĂ LA UN AN (ct. 161

162

166

167

169-169

269

401

403

404

405

408

419

421

423

424

426

427

4281

431

437

4381

441

4423

4428

444

446

447

4481

451

453

455

456

457

4581

462

473

509

5186

519) 11

E. ACTIVE CIRCULANTE NETE/DATORII CURENTE NETE (rd. 09

10-11-18) 12

F. TOTAL ACTIVE MINUS DATORII CURENTE (rd. 04

12) 13

G. DATORII: SUMELE CARE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ MAI MARE DE UN AN (ct. 161

162

166

167

163-169

269

401

403

404

405

408

419

421

423

424

426

427

4281

431

437

4381

441

4423

4428

444

446

447

4481

451

453

455

456

457

4581

462

473

509

5186

519 14

H. PROVIZIOANE (ct. 151) 15

I. VENITURI ÎN AVANS (rd. 17

18), din care: 16

- subvenții pentru investiții (ct. 131

132

133

134

138) 17

- venituri înregistrate în avans (ct. 472) 18

J. CAPITAL ȘI REZERVE

I. CAPITAL (rd. 20

21

22), din care: 19

- capital subscris vărsat (ct. 1012) 20

- capital subscris nevărsat (ct. 1011) 21

- patrimoniul regiei (ct. 1015) 22

II. PRIME DE CAPITAL (ct. 104) 23

III. REZERVE DIN REEVALUARE (ct. 105) 24

IV. REZERVE (ct. 106) 25

Acțiuni proprii (ct. 109) 26

Câștiguri legate de instrumentele de capitaluri proprii (ct. 141) 27

Pierderi legate de instrumentele de capitaluri proprii (ct. 149) 28

V. PROFITUL SAU PIERDEREA REPORTAT(Ă) SOLD C (ct. 117) 29

SOLD D (ct. 117) 30

VI. PROFITUL SAU PIERDEREA LA SFÂRȘITUL PERIOADEI DE RAPORTARE SOLD C (ct. 121) 31

SOLD D (ct. 121) 32

Repartizarea profitului (ct. 129) 33

CAPITALURI PROPRII - TOTAL (rd. 19

23

24

25-26

27-28

29-30

31-32-33) 34

Patrimoniul public (ct. 1016) 35

CAPITALURI - TOTAL (rd. 34

35) 36

----------- *3) Sumele înscrise la acest rând și preluate din contul 267 reprezintă creanțele aferente contractelor de leasing financiar și altor contracte asimilate, precum și alte creanțe imobilizate, scadente într-o perioadă mai mică de 12 luni. *) Conturi de repartizat după natura elementelor respective.

Administrator,

Întocmit,

Numele și Prenumele _____________

Numele și Prenumele ______________

Semnătura _______________________

Calitatea ________________________

Semnătura ________________________

Ștampila unității

Nr. de înregistrare

în organismul profesional _________ 4.3. Structura formularului "Situația veniturilor și cheltuielilor" (cod 20) pentru entitățile prevăzute la pct. 2.1. și 2.2 este următoarea:

SITUAȚIA VENITURILOR ȘI CHELTUIELILOR

la data de 30.12.2009

20 - lei - Denumirea indicatorilor Nr. rd. PERIOADA DE RAPORTARE

2008 2009

A B 1 2

1. Cifra de afaceri netă (rd. 02 la 05) 01

Producția vândută (ct. 701

702

703

704

705

706

708) 02

Venituri din vânzarea mărfurilor (ct. 707) 03

Venituri din dobânzi înregistrate de entitățile al căror obiect de activitate îl constituie leasingul (ct. 766) 04

Venituri din subvenții de exploatare aferente cifrei de afaceri nete (ct. 7411) 05

2. Variația stocurilor de produse finite și a producției în curs de execuție (ct. 711) Sold C 06

Sold D 07

3. Producția realizată de entitate pentru scopurile sale proprii și capitalizată (ct. 721

722) 08

4. Alte venituri din exploatare (ct. 7417

758) 09

VENITURI DIN EXPLOATARE - TOTAL (rd. 01

06-07

08

09) 10

5. a) Cheltuieli cu materiile prime și materialele consumabile (ct. 601

602-7412) 11

Alte cheltuieli materiale (ct. 603

604

606

608) 12

b) Alte cheltuieli externe (cu energie și apă) (ct. 605-7413) 13

c) Cheltuieli privind mărfurile (ct. 607) 14

6. Cheltuieli cu personalul (rd. 16

17), din care: 15

a) Salarii și indemnizații (ct. 641

642-7414) 16

b) Cheltuieli cu asigurările și protecția socială (ct. 645-7415) 17

7. a) Ajustări de valoare privind imobilizările corporale și necorporale (rd. 19-20) 18

a.1) Cheltuieli (ct. 6811

6813) 19

a.2) Venituri (ct. 7813) 20

b) Ajustări de valoare privind activele circulante (rd. 22-23) 21

b.1) Cheltuieli (ct. 654

6814) 22

b.2) Venituri (ct. 754

7814) 23

8. Alte cheltuieli de exploatare (rd. 25 la 28) 24

8.1. Cheltuieli privind prestațiile externe (ct. 611

612

613

614

621

622

623

624

625

626

627

628-7416) 25

8.2. Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate (ct. 635) 26

8.3. Cheltuieli cu despăgubiri, donații și activele cedate (ct. 658) 27

Cheltuieli privind dobânzile de refinanțare înregistrate de entitățile al căror obiect de activitate îl constituie leasingul (ct. 666) 28

Ajustări privind provizioanele (rd. 30-31) 29

- Cheltuieli (ct. 6812) 30

- Venituri (ct. 7812) 31

CHELTUIELI DE EXPLOATARE - TOTAL (rd. 11 la 15

18

21

24

29) 32

PROFITUL SAU PIERDEREA DIN EXPLOATARE: 33

- Profit (rd. 10-32)

- Pierdere (rd. 32-10) 34

9. Venituri din interese de participare (ct. 7611

7613) 35

- din care, veniturile obținute de la entitățile afiliate 36

10. Venituri din alte investiții și împrumuturi care fac parte din activele imobilizate (ct. 763) 37

- din care, veniturile obținute de la entitățile afiliate 38

11. Venituri din dobânzi (ct. 766) 39

- din care, veniturile obținute de la entitățile afiliate 40

Alte venituri financiare (ct. 762

764

765

767

768) 41

VENITURI FINANCIARE - TOTAL (rd. 35

37

39

41) 42

12. Ajustări de valoare privind imobilizările financiare și investițiile deținute ca active circulante (rd. 44-45) 43

- Cheltuieli (ct. 686) 44

- Venituri (ct. 786) 45

13. Cheltuieli privind dobânzile (ct. 666-7418) 46

- din care, cheltuielile în relația cu entitățile afiliate 47

Alte cheltuieli financiare (ct. 663

664

665

667

668) 48

CHELTUIELI FINANCIARE - TOTAL (rd. 43

46

48) 49

PROFITUL SAU PIERDEREA FINANCIAR(Ă): 50

- Profit (rd. 42-49)

- Pierdere (rd. 49-42) 51

14. PROFITUL SAU PIERDEREA CURENT(Ă): 52

- Profit (rd. 10

42-32-49)

- Pierdere (rd. 32

49-10-42) 53

15. Venituri extraordinare (ct. 771) 54

16. Cheltuieli extraordinare (ct. 671) 55

17. PROFITUL SAU PIERDEREA DIN ACTIVITATEA EXTRAORDINARĂ: 56

- Profit (rd. 54-55)

- Pierdere (rd. 55-54) 57

VENITURI TOTALE (rd. 10

42

54) 58

CHELTUIELI TOTALE (rd. 32

49

55) 59

PROFITUL SAU PIERDEREA BRUT(Ă): 60

- Profit (rd. 58-59)

- Pierdere (rd. 59-58) 61

13. Impozitul pe profit (ct. 691) 62

19. Alte impozite neprezentate la elementele de mai sus (ct. 698) 63

20. PROFITUL SAU PIERDEREA NET(Ă) A PERIOADEI DE RAPORTARE: 64

- Profit (rd. 60-61-62-63)

- Pierdere (rd. 61

62

63-60) 65

Administrator,

Întocmit

Numele și Prenumele _____________

Numele și Prenumele ______________

Semnătura _______________________

Calitatea ________________________

Semnătura ________________________

Ștampila unității

Nr. de înregistrare

în organismul profesional _________ 4.4. Structura formularului "Date informative" (cod 30) pentru entitățile prevăzute la pct. 2.1. și 2.2 este următoarea:

DATE INFORMATIVE

la data de 31.12.2009

30 - lei - I. Date privind rezultatul înregistrat Nr. rd. Nr. unități Sume

A B 1 2

Unități care au înregistrat profit 01

Unități care au înregistrat pierdere 02

II. Date privind plățile restante Nr. rd. Total, din care: Pentru activitatea curentă Pentru activitatea de investiții

A B 1=2

3 2 3

Plăți restante - total (rd. 04

08

14 la 18

22), din care: 03

Furnizori restanți - total (rd. 05 la 07), din care: 04

- peste 30 de zile 05

- peste 90 de zile 06

- peste 1 an 07

Obligații restante față de bugetul asigurărilor sociale - total (rd. 09 la 13), din care: 08

- contribuții pentru asigurări sociale de stat datorate de angajatori, salariați și alte persoane asimilate 09

- contribuții pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate 10

- contribuția pentru pensia suplimentară 11

- contribuții pentru bugetul asigurărilor pentru șomaj 12

- alte datorii sociale 13

Obligații restante față de bugetele fondurilor speciale și alte fonduri 14

Obligații restante față de alți creditori 15

Impozite și taxe neplătite la termenul stabilit la bugetul de stat 16

Impozite și taxe neplătite la termenul stabilit la bugetele locale 17

Credite bancare nerambursate la scadență - total (rd. 19 la 21), din care: 18

- restante după 30 de zile 19

- restante după 90 de zile 20

- restante după 1 an 21

Dobânzi restante 22

III. Număr mediu de salariați Nr. rd. 31.12.2008 31.12.2009

A B 1 2

Număr mediu de salariați 23

IV. Plăți de dobânzi și redevențe Nr. rd. Sume (lei)

A B 1

Venituri brute din dobânzi plătite de persoanele juridice române către persoanele fizice nerezidente din statele membre ale Uniunii Europene, din care: 24

- impozitul datorat la bugetul de stat 25

Venituri brute din dobânzi plătite de persoanele juridice române către persoane juridice afiliate*) nerezidente din statele membre ale Uniunii Europene, din care: 26

- impozitul datorat la bugetul de stat 27

Venituri din redevențe plătite de persoanele juridice române către persoane juridice afiliate*) nerezidente din statele membre ale uniunii Europene, din care: 28

- impozitul datorat la bugetul de stat 29

V. Tichete de masă Nr. rd. Sume (lei)

A B 1

Contravaloarea tichetelor de masă acordate salariaților 30

Nr. rd. 31.12.2008 31.12.2009

A B 1 2

VI. Cheltuieli de inovare**) - total (rd. 32 la 34), din care: 31

- cheltuieli de inovare finalizate în cursul perioadei 32

- cheltuieli de inovare în curs de finalizare în cursul perioadei 33

- cheltuieli de inovare abandonate în cursul perioadei 34

VII. Alte informații Nr. rd. 31.12.2008 31.12.2009

A B 1 2

Imobilizări financiare, în sume brute (rd. 36

42), din care: 35

Acțiuni deținute la entitățile afiliate, interese de participare, alte titluri imobilizate și obligațiuni pe termen lung, în sume brute (rd. 37 la 41), din care: 36

- acțiuni cotate 37

- acțiuni necotate 38

- părți sociale 39

- obligațiuni 40

- acțiuni emise de organismele de plasament colectiv (inclusiv de SIF-uri) 41

Creanțe imobilizate, în sume brute (rd. 43

44), din care: 42

- creanțe imobilizate în lei și exprimate în lei, a căror decontare se face în funcție de cursul unei valute (din ct. 267) 43

- creanțe imobilizate în valută (din ct. 267) 44

Creanțe comerciale, avansuri acordate furnizorilor și alte conturi asimilate, în sume brute (ct. 4092

411

413

418) 45

Creanțe în legătură cu personalul și conturi asimilate (ct. 425

4282) 46

Creanțe în legătură cu bugetul asigurărilor sociale și bugetul statului (ct. 431

437

4382

441

4424

4428

444

445

446

447

4482) 47

Alte creanțe (ct. 451

453

456

4582

461

471

473) 48

Dobânzi de încasat (ct. 5187) 49

Investiții pe termen scurt, în sume brute (ct. 501

505

506

din ct. 508) (rd. 51 la 55), din care: 50

- acțiuni cotate 51

- acțiuni necotate 52

- părți sociale 53

- obligațiuni 54

- acțiuni emise de organismele de plasament colectiv (inclusiv de SIF-uri) 55

Alte valori de încasat (ct. 5113

5114) 56

Casa în lei și în valută (rd. 58

59), din care: 57

- în lei (ct. 5311) 58

- în valută (ct. 5314) 59

Conturi curente la bănci în lei și în valută (rd. 61

62), din care: 60

- în lei (ct. 5121) 61

- în valută (ct. 5124) 62

Alte conturi curente la bănci și (rd. 64

65), din care: 63

- sume în curs de decontare, acreditive și alte valori de încasat, în lei (ct. 5112

5125

5411) 64

- sume în curs de decontare și acreditive, în valută (ct. 5125

5412) 65

Datorii (rd. 67

70

73

76

79

82

83

86 la 90), din care: 66

- Împrumuturi din emisiuni de obligațiuni și dobânzile aferente, în sume brute (ct. 161

1681) (rd. 68

69), din care: 67

- în lei 68

- în valută 69

Credite bancare interne pe termen scurt și dobânzile aferente (ct. 5191

5192

5197

din ct. 5198) (rd. 71

72), din care: 70

- în lei 71

- în valută 72

Credite bancare externe pe termen scurt și dobânzile aferente (ct. 5193

5194

5195

din ct. 5198), (rd. 74

75), din care: 73

- în lei 74

- în valută 75

Credite bancare pe termen lung și dobânzile aferente (ct. 1621

1622

1627

din ct. 1682) (rd. 77

78), din care: 76

- în lei 77

- în valută 78

- Credite externe pe termen lung (ct. 1623

1624

1625

din ct. 1682) (rd. 80

81), din care: 79

- în lei 80

- în valută 81

- Credite de la trezoreria statului (ct. 1626

din ct. 1682) 82

- Alte împrumuturi și dobânzile aferente (ct. 166

167

1685

1686

1687) (rd. 84

85), din care: 83

- în lei și exprimate în lei, a căror decontare se face în funcție de cursul unei valute 84

- în valută 85

- Datorii comerciale, avansuri primite de la clienți și alte conturi asimilate, în sume brute (ct. 401

403

404

405

408

419) 86

- Datorii în legătură cu personalul și conturi asimilate (ct. 421

423

424

426

427

4281) 87

Datorii în legătură cu bugetul asigurărilor sociale și bugetul statului (ct. 431

437

4381

441

4423

4428

444

446

447

4481) 88

- Alte datorii (ct. 451

453

455

456

457

4581

462

472

473

269

509) 89

- Dobânzi de plătit (ct. 5186) 90

Capital subscris vărsat (ct. 1012) (rd. 92 la 94), din care: 91

- acțiuni cotate 92

- acțiuni necotate 93

- părți sociale 94

VIII. Informații privind cheltuielile cu colaboratorii Nr. rd. 31.12.2008 31.12.2009

A B 1 2

Cheltuieli cu colaboratorii (ct. 621) 95

--------- *) Pentru statutul de "persoane juridice afiliate" se vor avea în vedere prevederile art. 7 alin. (1) pct. 21 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. **) Cheltuielile de inovare se determină potrivit Regulamentului (CE) nr. 1450/2004 al Comisiei din 13 august 2004 de punere în aplicare a Deciziei nr. 1608/2003/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind producția și dezvoltarea statisticilor comunitare privind inovarea, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 267 din 14 august 2004.

ADMINISTRATOR,

ÎNTOCMIT,

Numele și prenumele ____________

Numele și prenumele ______________

Semnătura ______________________

Calitatea ________________________

Semnătura ________________________

Ștampila unității

Nr. de înregistrare în organismul

profesional ______________________ 4.5. Structura formularului "Situația activelor imobilizate" (cod 40) pentru entitățile prevăzute la pct. 2.1 și 2.2 este următoarea: SITUAȚIA ACTIVELOR IMOBILIZATE la data de 31.12.2009

40 - lei - Elemente de imobilizări Nr. rd. Valori brute

Sold inițial Creșteri Reduceri Sold final (col. 5 = 1

2-3)

Total Din care: dezmembrări și casări

A B 1 2 3 4 5

Imobilizări necorporale

Cheltuieli de constituire și cheltuieli de dezvoltare 01

X

Alte imobilizări 02

X

Avansuri și imobilizări necorporale în curs 03

X

TOTAL (rd. 01 la 03) 04

X

Imobilizări corporale

Terenuri 05

X

Construcții 06

Instalații tehnice și mașini 07

Alte instalații, utilaje și mobilier 08

Avansuri și imobilizări corporale în curs 09

X

TOTAL (rd. 05 la 09) 10

Imobilizări financiare 11

X

ACTIVE IMOBILIZATE - TOTAL (rd. 04

10

11) 12

SITUAȚIA AMORTIZĂRII ACTIVELOR IMOBILIZATE

40 - lei - Elemente de imobilizări Nr. rd. Sold inițial Amortizare în cursul anului Amortizare aferentă imobilizărilor scoase din evidență Amortizare la sfârșitul anului (col. 9=6

7-8)

A B 6 7 8 9

Imobilizări necorporale

Cheltuieli de constituire și cheltuieli de dezvoltare 13

Alte imobilizări 14

TOTAL (rd. 13

14) 15

Imobilizări corporale

Terenuri 16

Construcții 17

Instalații tehnice și mașini 18

Alte instalații, utilaje și mobilier 19

TOTAL (rd. 16 la 19) 20

AMORTIZĂRI - TOTAL (rd. 15

20) 21

SITUAȚIA AJUSTĂRILOR PENTRU DEPRECIERE

40 - lei - Elemente de imobilizări Nr. rd. Sold inițial Ajustări constituite în cursul anului Ajustări reluate la venituri Sold final (col. 13 = 10

11-12)

A B 10 11 12 13

Imobilizări necorporale

Cheltuieli de constituire și cheltuieli de dezvoltare 22

Alte imobilizări 23

Avansuri și imobilizări necorporale în curs 24

TOTAL (rd. 22 la 24) 25

Imobilizări corporale

Terenuri 26

Construcții 27

Instalații tehnice și mașini 28

Alte instalații, utilaje și mobilier 29

Avansuri și imobilizări corporale în curs 30

TOTAL (rd. 26 la 30) 31

Imobilizări financiare 32

AJUSTĂRI PENTRU DEPRECIERE - TOTAL (rd. 25

31

32) 33

ADMINISTRATOR,

ÎNTOCMIT,

Numele și prenumele ____________

Numele și prenumele ______________

Semnătura ______________________

Calitatea ________________________

Semnătura ________________________

Ștampila unității

Nr. de înregistrare în organismul

profesional ______________________

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 12 aprilie 2010

HOTĂRÂRE nr. 5 din 30 martie 2010

HOTĂRÂRE nr. 5 din 30 martie 2010 pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr. 19/2009 privind aprobarea componenței nominale a Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei

HOTĂRÂRE nr. 9 din 30 martie 2010

HOTĂRÂRE nr. 9 din 30 martie 2010 privind modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr. 5/2009 privind aprobarea componenței Comisiei permanente comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO

HOTĂRÂRE nr. 7 din 30 martie 2010

HOTĂRÂRE nr. 7 din 30 martie 2010 pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr. 16/2009 privind constituirea Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară Euro-Mediteraneană

HOTĂRÂRE nr. 11 din 30 martie 2010

HOTĂRÂRE nr. 11 din 30 martie 2010 pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr. 20/2009 privind aprobarea componenței nominale a Comitetului director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare

HOTĂRÂRE nr. 8 din 30 martie 2010

HOTĂRÂRE nr. 8 din 30 martie 2010 pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr. 18/2009 privind aprobarea componenței nominale a Delegației Parlamentului României la Adunarea Uniunii Europei Occidentale