ORDIN nr. 2346/2011

ORDIN nr. 2.346 din 22 iulie 2011 pentru modificarea și completarea Normelor privind fundamentarea, acordarea și justificarea sumelor primite de la bugetul de stat pentru unele activități desfășurate de unii operatori economici, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, precum și a transferurilor consolidabile acordate bugetelor locale pentru străzile care se vor amenaja în perimetrele destinate construcțiilor de cvartale de locuințe noi în localitățile rurale și urbane, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice și al ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 504/501/2005

Intrare în vigoare 3 august 2011

În temeiul prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 76/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare, ministrul transporturilor și infrastructurii și ministrul finanțelor publice emit următorul ordin:

Articolul I

Normele privind fundamentarea, acordarea și justificarea sumelor primite de la bugetul de stat pentru unele activități desfășurate de unii operatori economici, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, precum și a transferurilor consolidabile acordate bugetelor locale pentru străzile care se vor amenaja în perimetrele destinate construcțiilor de cvartale de locuințe noi în localitățile rurale și urbane, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice și al ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 504/501/2005, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 442 din 25 mai 2005, se modifică și se completează după cum urmează: 1. După articolul 3 se introduce un nou articol, articolul 3^1, cu următorul cuprins: "Art. 3^1. - Prin excepție de la prevederile art. 3, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.:

a) va întocmi lunar, în 5 exemplare, formularul prevăzut în anexa nr. 12 «Notă privind fundamentarea, acordarea și justificarea utilizării sumelor primite de la bugetul statului pentru întreținerea infrastructurii rutiere pe luna

anul

», pentru transferurile primite de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii pentru întreținerea infrastructurii rutiere;

b) va prezenta spre avizare Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția generală de administrare a marilor contribuabili, până la data de 25 a lunii curente, formularul prevăzut în anexa nr. 12 pentru sumele justificate în luna precedentă. Direcția generală de administrare a marilor contribuabili verifică și avizează «Nota privind fundamentarea, acordarea și justificarea utilizării sumelor primite de la bugetul statului pentru întreținerea infrastructurii rutiere pe luna

și anul

» pentru coloanele nr. 3 și 4 pe baza datelor rezultate din balanța de verificare pentru luna precedentă cu privire la alocările de fonduri primite de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și a sumelor decontate. Avizul se acordă pe baza datelor prezentate sub responsabilitatea operatorului economic, cu rezerva controlului ulterior asupra modului de utilizare a acestor surse bugetare, ocazie cu care se dispun măsurile de regularizare a eventualelor diferențe;

c) va completa coloana nr. 5 a formularului prevăzut în anexa nr. 12 cu sumele solicitate de la bugetul de stat în baza notei de fundamentare privind necesarul lucrărilor de întreținere și a necesarului de fonduri de la bugetul de stat reprezentând transferuri pentru întreținerea infrastructurii rutiere. Nota de fundamentare privind necesarul lucrărilor de întreținere va cuprinde următoarele informații: simbol indicativ, denumire indicativ/activitate, valoare. Necesarul de fonduri de la bugetul de stat reprezentând transferuri pentru întreținerea infrastructurii rutiere va cuprinde următoarele informații: număr curent, denumirea furnizorului, codul fiscal al furnizorului, număr contract, număr, dată și valoare în lei factură/document justificativ, obiectul prestației, data scadenței facturii/ documentului justificativ;

d) va transmite până la data de 28 a fiecărei luni la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - Direcția generală economică nota privind fundamentarea, acordarea și justificarea sumelor primite de la bugetul statului pentru întreținerea infrastructurii rutiere, avizată conform lit. b), însoțită de o adresă de înaintare (semnată de conducătorul unității) prin care se solicită deschiderea de credite bugetare în vederea analizării modului de utilizare a sumelor primite, a fundamentării sumelor solicitate și a întocmirii cererii de deschidere a creditelor bugetare."

2. Articolul 8 se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 8 - Anexele nr. 1-12 fac parte integrantă din prezentele norme. 3. După anexa nr. 11 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 12, având conținutul prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul II

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

=====
Ministrul transporturilor și infrastructurii, Anca Daniela Boagiu
p.
Ministrul finanțelor publice, Gheorghe Gherghina,
secretar de stat
Anexa (ANEXA

Nr. 12 ------------- la norme) --------- MINISTERUL TRANSPORTURILOR ȘI INFRASTRUCTURII COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA Avizat D.G.A.M.C. Notă privind fundamentarea, acordarea și justificarea utilizării sumelor primite de la bugetul statului pentru întreținerea infrastructurii rutiere pe luna

.. anul

*Font 9*

Nr.

crt.

Explicații

Program

anual

Realizări

luna pre- cedentă

Realizări

cumulat

la luna

precedentă

Propuneri

pentru

luna ur- mătoare*)

Necesar

preliminat

pentru

luna în

curs

0

1

2

3

4

5

6

I

Sume alocate de la bugetul de stat

II

Sume decontate din care:

1

Plăți pentru activitatea de exploa- tare total din care:

a) plăți cu combustibilul

b) plăți cu energia electrică și

apa

c) plăți cu materialele

d) plăți cu întreținerea și

reparațiile

e) plăți cu taxe de telecomunicații

f) alte plăți din activitatea de

administrare și exploatare

2

plăți pentru activitatea financiară

3

plăți pentru activitatea

extraordinară

III

Sume de justificat (I-II)

*) Luna următoare celei pentru care se solicită deschiderea de credite bugetare "Certificăm pe propria răspundere legalitatea, necesitatea, oportunitatea și

exactitatea datelor înscrise."

DIRECTOR GENERAL

DIRECTOR ECONOMIC

VIZAT C.F.P.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 3 august 2011

HOTĂRÂRE nr. 684 din 6 iulie 2011

HOTĂRÂRE nr. 684 din 6 iulie 2011 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 332/2007 privind stabilirea procedurilor pentru aprobarea de tip a motoarelor destinate a fi montate pe mașini mobile nerutiere și a motoarelor secundare destinate veh...

HOTĂRÂRE nr. 772 din 27 iulie 2011

HOTĂRÂRE nr. 772 din 27 iulie 2011 privind aprobarea Listei societăților naționale, companiilor naționale și societăților comerciale aflate sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri la care se vor efectua conc...