ORDIN nr. 4032/2015

ORDIN nr. 4.032 din 11 decembrie 2015 pentru aprobarea Procedurii de încasare și de virare la bugetul de stat și bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate a sumelor încasate în numerar reprezentând impozit și contribuții sociale aferente veniturilor din activități agricole, de către organele fiscale locale, precum și modul de colaborare și de realizare a schimbului de informații dintre organele fiscale centrale și organele fiscale locale

Intrare în vigoare 1 ianuarie 2016

În temeiul prevederilor art. 34 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 12 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, cu modificările și completările ulterioare, ministrul finanțelor publice și viceprim-ministrul,

ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, emit următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă Procedura de încasare și de virare la bugetul de stat și bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate a sumelor încasate în numerar reprezentând impozit și contribuții sociale aferente veniturilor din activități agricole, de către organele fiscale locale, precum și modul de colaborare și de realizare a schimbului de informații dintre organele fiscale centrale și organele fiscale locale, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2016.

Articolul 3

(1) La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul viceprim-ministrului,

ministrul finanțelor publice, și al viceprim-ministrului,

ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, nr. 1.714 / 3.246/2013 pentru aprobarea Procedurii de încasare și de virare la bugetul de stat și bugetele asigurărilor sociale a sumelor încasate în numerar de către compartimentele de specialitate ale unităților administrativ-teritoriale, precum și a modului de colaborare și de realizare a schimbului de informații dintre organele fiscale din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală și organele fiscale din cadrul unităților administrativ-teritoriale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 22 octombrie 2013.

(2) Protocoalele încheiate în baza Ordinului viceprim-ministrului,

ministrul finanțelor publice, și al viceprim-ministrului,

ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, nr. 1.714 / 3246/2013, în derulare la data de 1 ianuarie 2016, rămân valabile.

=====
Ministrul finanțelor publice,
Anca Dana Dragu
Viceprim-ministru,
ministrul dezvoltării regionale
și administrației publice,
Vasile Dîncu
Anexă
PROCEDURA 11/12/2015

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 29 decembrie 2015