DECIZIE nr. 2008/2001

DECIZIE nr. 2.008 din 18 decembrie 2001 privind punerea în aplicare a prevederilor Culegerii de avize de clasificare emise de Comitetul Sistemului armonizat din cadrul Organizației Mondiale a Vămilor, actualizată prin aducerile la zi nr. 1-29

Directorul general al Direcției Generale a Vamilor, în temeiul prevederilor art. 104 alin. (1) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.114/2001 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României, emite următoarea decizie:

Articolul 1

Culegerea de avize de clasificare emise de Comitetul Sistemului armonizat și aprobate de Consiliul de Cooperare Vamală, conform Convenției internaționale privind Sistemul armonizat de denumire și codificare a mărfurilor, la care România a aderat prin Legea nr. 98/1996, actualizată prin aducerile la zi nr. 1-29, este prevăzută în anexa la prezenta decizie.

Articolul 2

Prevederile Culegerii de avize de clasificare se aplică de autoritatea vamală începând cu data de 1 ianuarie 2002.

Articolul 3

Direcțiile din cadrul Direcției Generale a Vamilor și unitățile sale subordonate vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei decizii.

Articolul 4 — Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Directorul general al Direcției Generale a Vamilor, Dinu Mihail Gheorghe

INTRODUCERE

Aceasta culegere conține, în ordinea pozițiilor și subpozitiilor Sistemului armonizat de denumire și codificare a mărfurilor (Sistemul armonizat), avizele de clasificare adoptate de Organizația Mondială a Vamilor. În interiorul unei poziții sau subpozitii a Sistemului armonizat avizele de clasificare sunt aranjate în ordinea cronologică a adoptării lor. În partea de sus a fiecărei pagini modificate prin aducerile la zi sunt menționate numărul și data ultimei aduceri la zi. Bara verticala plasata la marginea paginii indica partea de text a avizului care a fost modificată prin ultima aducere la zi. Abrevieri: Pe lângă abrevierile folosite în notele explicative la Sistemul armonizat (vezi volumul 1, pag. II), aceasta culegere cuprinde următoarele abrevieri: CP cal putere M molar PVC poli(clorura de vinil) RGI Regulile generale pentru interpretarea Sistemului armonizat UI unitate internationala

Anexă

CUL/AZ 28-August 2001 0405.20/1702.90 0405.20

1. Amestec pe bază de grasime butirica sub forma de emulsie de tip

apa în ulei, cu aspect de unt și care poate fi intins pe pâine,

utilizat în industria alimentara și care conține următoarele

ingrediente (conținut în greutate): ulei butiric 68,75%, zahăr 17%, apa 13% și cazeina 1,25%.

2. Amestec pe bază de grasime butirica sub forma de emulsie de tip │

apa în ulei, utilizat în industria alimentara și care conține │

următoarele ingrediente (conținut în greutate): 70,4% grăsimi │ (97,8% grăsimi în substanța uscata), 1,06% proteine (1,5% │

proteine în substanța uscata), 1,3% lactoza, umiditate 28%. │

Aceasta pasta din lapte pentru tartine este denumita cateodata │ "branza proaspăta cu un conținut ridicat de grăsimi". │

Aplicare a RGI 1 (Nota 2b) de la Capitolul 4) și 6.

3. Amestec pe bază de grasime butirica sub forma de emulsie de tip │

apa în ulei, utilizat în industria alimentara și care conține │

următoarele ingrediente (conținut în greutate): 72,5% grăsimi │ (98,8% grăsimi în substanța uscata), 0,996% proteine (1,4% │

proteine în substanța uscata), 1,4% lactoza, umiditate 26,6%. │

Aceasta pasta din lapte pentru tartine este denumita cateodata │ "branza proaspăta cu un conținut ridicat de grăsimi". │

Aplicare a RGI 1 (Nota 2b) de la Capitolul 4) și 6. 0406.30

1. Branza topita, obținută prin tratarea termica a branzei sfaramate

și amestecata cu unt, pudra de zer, fosfat de sodiu și apa.

Produsul este în final modelat (format) sub forma de calupuri

de 2 kg. 0406.90

1. Produs compus din două bucăți rotunde de branza tip Camembert (7 cm diametru și 2 cm grosime) maturate (finisate) sub forma

de pasta moale și cu gust dulce, acoperite cu pesmet pisat și

preprajite în ulei, ambalate separat în hârtie alba gofrata,

reunite sub o folie subtire din material plastic închisă ermetic

și prezentate într-un ambalaj cu doua portii de dulceata de afine. 0604.99

1. Coronita, cu un diametru de aproximativ 20 cm realizată în

principal din materiale vegetale (de exemplu cuisoare,

scortisoara, jir, conuri de pin și de zad aurite sau nu, frunze

uscate) asociate cu elemente artificiale minore (de exemplu flori

artificiale din materiale textile, imitatii de petale din sarma);

toate aceste elemente sunt legate cu sarma, ale carei extremitati

sunt rasucite formând un suport circular.

Vezi și avizele 6702.90/1 și 6702.90/2 0813.20

1. Prune uscate parțial rehidratate cu un conținut de apa de maximum 35% în greutate și cărora le-a fost adăugat acid ascorbic pentru

stabilizare; prunele sunt fără samburi, prezentate în ambalaje

închise ermetic și pot fi consumate în aceasta stare. 1517.90

1. Ulei de semințe de luminita (Oenothera biennis) cu vitamina E și

grasime butirica, prezentat în capsule de gelatina/glicerol

într-un ambalaj transparent ("blister") condiționat pentru

vânzarea cu amănuntul, utilizat ca supliment alimentar, datorită

conținutului de acizi grasi esentiali continuti în ulei (în

special acid gama linoleic). 1602.41

1. Jambon în cutie: jambon (sau alta carne de porc) injectat cu

până la

nitrit de sodiu sau marinata (conținând apa, sare, zahăr, 1602.49

vitamina C, tripolifosfat de sodiu, nitrat de potasiu și nitrit

de sodiu), ambalate sub vacuum în cutii închise ermetic și

fierte la o temperatura de aproximativ 70°C; produsul poate conține o mica cantitate de gelatina. 1602.50

1. Sandvis și cartofi prajiti gata pentru a fi incalziti la cuptorul

cu microunde, care conține carne tocata de vita (hamburger) (cu

chifla) sau carne tocata de vita și branza (cheeseburger) (cu chifla) sau friptura de carne de vita (cu chifla),

fiecare cu un conținut de carne peste 20% din greutate, ambalate

pentru vânzarea cu amănuntul împreună cu o portie de cartofi

prajiti.

Aplicare a RGI 3b). 1702.90

1. Produse denumite "melase high-test", obținute prin hidroliza și

concentrarea prin evaporare a sucului de zahăr brut din trestie

de zahăr, utilizate în principal ca mediu de cultura pentru

microorganisme, la fabricarea antibioticelor și la

fabricarea alcoolului etilic.

CUL/AZ 28-August 2001 1704.90/1904.20 1704.90

1. Comprimate de ginseng, prezentate sub forma de caramele de forma

paralelipipedica (cu latura de aproximativ 22 mm și grosimea de

aproximativ 7 mm) care conțin extract de ginseng foarte concentrat

standardizat (aproximativ 50 mg pe comprimat), zaharoza (47% din

greutate), ulei vegetal, gelatina, agent emulsifiant (guma

arabica), acid citric, acid ascorbic, ulei eteric de portocale și

colorant.

Vezi și avizele 2106.90/7 și 2205.10/2. 1704.90

2. Dulciuri prezentate sub forma de set constând din două pachete

mici de bomboane și un distribuitor reutilizabil din plastic,

ambalate pentru vânzarea cu amănuntul într-un saculet din

polietilena. 1704.90

3. Pastile pentru gat sau bomboane contra tusei care conțin în

principal zahăr și aromatizanti, de exemplu mentol, ulei de

eucalipt sau ulei de menta (fără alte ingrediente active). 1704.90

4. Dulciuri (caramele) care conțin zahăr, glucoza, unt, grasime

vegetala, lapte praf, sare, lecitina din soia, extract de malt

și aromatizanti. Prezenta unei cantități mici de pudra de cacao,

declarata de fabricant, nu a putut fi identificata la

analiza. 1704.90

5. Dulciuri (bomboane) care conțin zahăr, glucoza, acid citric,

pectina, pulpa de mere, aroma concentrata de cacao și alți

aromatizanti. Prezenta unei cantități mici de pudra de cacao,

declarata de fabricant, nu a putut fi identificata la analiza. 1704.90

6. Dulciuri (bomboane) care conțin zahăr, glucoza, acid lactic,

mentol și ulei de menta. Prezenta unei cantități mici de pudra

de cacao, declarata de fabricant, nu a putut fi identificata la

analiza. 1704.90

7. Dulciuri (bomboane) care conțin zahăr, glucoza și aromatizanti.

Prezenta unei cantități mici de pudra de cacao, declarata de

fabricant, nu a putut fi identificata la analiza. 1704.90

8. Dulciuri (bomboane) care conțin zahăr, glucoza, acid lactic și

aromatizanti.

Prezenta unei cantități mici de pudra de cacao, declarata de

fabricant, nu a putut fi identificata la analiza. 1806.31, 1. Dulciuri care conțin cacao, amestecate cu dulciuri fără cacao,

în diverse 1806.32

proporții, ambalate împreună în cutii pentru vânzare. 1806.90

1. Produs glasat cu ciocolata, prezentat sub forma de dom cu

diametrul de aproximativ 3,5 cm, constând dintr-o vafa subtire (de aproximativ 1 până la 2 mm grosime) umpluta cu fulgi mici,

uscati, de capsuni, totul fiind acoperit cu ciocolata cu

lapte. 1806.90

2. Produs compus pe bază de ciocolata, având forma unui ou cu un

strat exterior subtire de ciocolata și un strat interior pe baza

de zahăr, produse lactate și grăsimi vegetale; în interior se

afla o jucarie ca surpriza (de exemplu un elicopter din plastic

neasamblat) introdusă într-o capsula din material plastic.

Aplicare a RGI 3b). │1901.20

1. Pizza necoapta constând dintr-un blat de pizza și o garnitura. │

Pizza, cu o greutate neta de 580 g, este condiționată pentru │

vânzarea cu amănuntul. Produsul conține ingredientele următoare: │

făina de grâu, apa, branza, branza pe bază de margarina, ciuperci │

albe, carne de vita (4,7% din greutate), ceapa, pasta de │

tomate, ulei vegetal (de masline), drojdie, de bere, sare, zahăr, │

praf de copt, extract de malt, ulei vegetal parțial hidrogenat, │

amidon modificat, usturoi și condimente. Înainte de a fi │

consumată, pizza trebuie coapta timp de 15 - 20 minute │ (dacă cuptorul este preincalzit) sau 20 - 25 minute │ (dacă cuptorul este rece). │

Aplicare a RGI 1 și 6. 1901.90

1. Preparat care conține fecule de cartofi (88,5%), maltodextrina (8,5%), monosodiu glutamat (2%) și sare (1%), utilizat la

fabricarea produselor alimentare. 1904.20

1. Cereale pentru micul dejun tip "Musli", care conțin fulgi

neprajiti de cereale (aproximativ 70%), fructe uscate, nuci,

zahăr, miere etc., condiționate pentru vânzarea cu amănuntul.

CUL/AZ 29-Octombrie 2001 1904.30/1905.90 1904.30

1. Grâu de tip bulgur prefiert sub forma de graunte prelucrate - │

obținute prin fierberea grauntelor de grâu dur care sunt mai │

întâi uscate până la o umiditate de aproximativ 14%, curatate

de coaja apoi sparte, concasate sau macinate și în final

cernute cu site de doua grosimi pentru obținerea bulgurului

gros sau fin. 1904.90

1. Nasi Nua (fel de mancare din orez indonezian, congelat rapid)

care conține orez prefiert (40%), lamele de carne de vita (10%), mai multe sortimente de legume și condimente. 1904.90

2. Chow Ju Fan (fel de mancare din orez chinezesc, congelat

rapid) care conține orez prefiert (37%), felii subtiri de

carne de porc (10%), mai multe sortimente de legume, fructe

și condimente. 1904.90

3. Rissotto (fel de mancare din orez italian, congelat rapid)

care conține orez prefiert (50%), cubulete de jambon afumat (10%), mai multe sortimente de legume și condimente. 1904.90

4. Biryani (fel de mancare din orez indian, congelat rapid)

care conține orez prefiert (40%), carne de pui (10%), mai

multe sortimente de legume, fructe și condimente. 1905.32

1. Vafa glasata cu ciocolata, de forma unei bare │

paralelipipedice cu lungimea 9 cm, lățimea 1,8 cm și grosimea │ 0,8 cm constând dintr-o vafa (aproximativ 5 până la 6 mm

grosime) coapta la cuptor și acoperită cu ciocolata cu lapte. 1905.90

1. Prajitura cu branza proaspăta (congelata) constând dintr-o

crema (90 din greutate) care conține în principal smantana,

branza proaspăta, fapte și zahăr, asezata pe un blat copt (10% din greutate) care conține unt, făina, zahăr și oua. 1905.90

2. "Snacks-uri" crocante cu aroma de bacon, prezentate sub forma

de fulgi rectangulari, de culoare maro deschis, ușor incretite

și cu trei dungi mai închise la culoare reprezentând bacon-ul,

condiționate pentru vânzarea cu amănuntul, care conțin făina

de grâu (aproximativ 55%), făina de cartofi (aproximativ 28%),

fecule de cartofi (aproximativ 10%), fecule de manioc (aproximativ 6%), sare, caroten și aromatizanti. Sunt prajite

în ulei și pot fi consumate în aceasta stare. 1905.90

3. Produse alimentare crocante obținute dintr-un aluat pe bază de

făina de cartofi, prezentate sub forma de ursuleti și

condiționate pentru vânzarea cu amănuntul, care conțin făina

de cartofi (aproximativ 31%), ulei vegetal, amidon, amidon

modificat, sare, zahăr, emulsifiant (lecitina), extract de

drojdie și condimente, prajite în ulei și care pot fi

consumate în aceasta stare.

CUL/AZ 26-2000 2008.20/2106.10 2008.20

1. Ananas uscat, sub forma de cuburi, felii sau bucăți

neregulate, obținut, după curatarea cojii, prin deshidratare

osmotica în sirop de zahăr, urmată de uscare la aer. 2008.50

1. Caise uscate "îmbunătățite" obținute din fructe proaspete,

tăiate în bucăți, oparite în aburi, scufundate în sirop de

zahăr care conține dioxid de sulf, uscate pe platouri și

apoi în etuva până la o umiditate de aproximativ 20%; cu un

conținut de zahăr de aproximativ 71% (adică aproximativ 90%

din substanța uscata). 2008.60

1. Fructe în alcool, constând din patru visine într-un lichid

care conține armagnac, sirop de zahăr și extracte naturale

de fructe, ambalat într-un pahar de 4 cl închis cu un capac

din plastic. 2008.99

1. Fruct în alcool, constând dintr-o pruna într-un lichid care

conține armagnac, sirop de zahăr și extracte naturale de

fructe, ambalat într-un pahar de 4 cl închis cu un capac din

plastic. 2008.99

2. Papaya uscat, sub forma de cuburi, felii sau bucăți

neregulate, obținut, după curatarea cojii, prin deshidratare

osmotica în sirop de zahăr, urmată de uscare la aer. 2101.12

1. Preparat pe bază de extract de cafea, care conține 98,5%

cafea solubila (obținută prin infuzie de cafea urmată de

deshidratare) și 1,5% steviosid (indulcitor fără calorii). 2101.30

1. Preparat care se adauga la cafea, constând dintr-o pudra cu

granulatie mare, de culoare maro și cu aroma amaruie, care

conține în greutate 93% caramel și 6 saruri minerale. 2103.90

1. Preparat denumit "Trași" sau "Blachan", utilizat numai pentru

condimentarea anumitor feluri de mancare orientale obținut

din peste și crustacee, singure sau în amestec, și prezentat

sub forma de pasta, care datorită gradului de descompunere

care apare în timpul fabricării, și-a pierdut caracterul de

produs de la pozițiile 16.04 și 16.05. 2103.90

2. Aromatizanti compuși, constând dintr-un amestec, în proporții

riguros dozate pentru a obține un produs cu o aroma constanta,

al următoarelor elemente: 1°) un extract total fie dintr-unul din condimentele de la

Capitolul 9, fie dintr-o alta substanța vegetala aromatizanta (de exemplu de la poziția 07.12 sau de la Capitolul 12) și 2°) o baza potrivita pentru utilizarea produsului (sare, – glucoza, făina de cereale, pesmet pisat etc.),

utilizați, ca aromatizanti sau condimente, pentru a

îmbunătăți gustul preparatelor alimentare. 2103.90

3. Sos de menta, se prezintă sub forma unei suspensii subtiri

de culoare verde închis, care conține o cantitate

substantiala de frunze de menta tocate fin, constând din

menta reconstituita, oțet, zahăr, sare, stabilizator (guma xantan), clorofilina de cupru, riboflavina (colorant)

și apa. Ambalat în borcane din sticlă, este recomandat sa

fie servit cu carne de miel sau legume și se folosește

în starea în care se prezintă sau după diluare cu oțet și

zahăr. │2103.90

4. "Sos oriental dulce acrisor", se prezintă sub forma de │

suspensie rosiatica și conține bucăți vizibile (de 1 până │

la 2 cm lungime și 0,5 până la 1 cm latime) de legume │ (ardei roșu, ceapa, morcov și ardei verde) și fructe │ (aproximativ 7% ananas), zahăr, oțet, piure de tomate, │

amidon purificat, vin alb, sare, ierburi și condimente │ (inclusiv usturoi și ghimbir), stabilizator (guma xantan), │

sos de soia și apa. Acest sos este condiționat în containere │

din sticlă (de exemplu 525 g) și este recomandat să fie │

adăugat la feliile de pui fiert și să fie incalzite │

împreună. │

Aplicare a RGI 1. 2106.10

1. Concentrat de proteina de făina de soia degresata, cu un

conținut de proteine, calculat la substanța uscata, de

aproximativ 69 până la 71%, obținut din fulgi de

soia degresati prin eliminarea zaharurilor fermentabile,

eliminarea antigenilor, tratament termic, macinare și cernere.

Concentratul nu este texturat și poate fi utilizat fie pentru

alimentația umană, fie pentru alimentația animalelor.

Vezi și avizul 2304.00/1

CUL/AZ 24-August 1999 2106.90 2106.90

1. Preparat alimentar destinat sa prevină sau sa combata

obezitatea, care conține hidrati de carbon, făina de guar,

vitamine, acid citric și un colorant. 2106.90

2. Aditiv pentru făina de cereale care conține vitamina B1,

acid nicotinic, fier (ferrum reductum) și făina de grâu;

produsul se adauga în proporții mici (aproximativ 0,24 părți

la mie) la făina de cereale pentru a-i îmbunătăți

proprietățile vitaminice. 2106.90

3. Preparate care conțin zaharoza, mono și digliceride și,

în anumite cazuri, lapte praf degresat și se adauga în

proporții variabile (15 până la 20% din produsul finit) la

făina sau la pasta utilizata la fabricarea produselor de

brutarie sau patiserie. 2106.90

4. Preparat care se consuma ca băutura după amestecarea cu

lapte, prezentat sub forma de pudra fina, care conține în

principal zahăr, pudra de fructe, lapte praf, fosfat de

calciu și vitamine.

CUL/AZ 22-Iunie 1998 2106.90 2106.90

5. Produs alimentar instant constând din concentrat de proteine

de soia (51%), cazeinat (47,5%), lecitina de soia (1%) și

oleorasina de vanilie (0,5%). 2106.90

6. Aditiv alimentar care conține carbonat de calciu (aproximativ 50%) și cazeina (aproximativ 43%). 2106.90

7. Capsule de ginseng, fiecare capsula cantarind aproximativ 650

mg și conținând 100 mg extract de ginseng standardizat foarte

concentrat, ulei vegetal, antioxidant (lecitina), emulsifiant (glicerol), ceara de albine, colorant (oxid de fier) și

tinctura de vanilie.

Vezi și avizele 1704.90/1 și 2205.10/2. 2106.90

8. Agent emulsifiant și stabilizant combinat sub forma de pudra

fina, care conține gelatina, amestec de mono-, di- și triesteri

ai acizilor grasi ai glicerinei, glucoza, citrat de sodiu,

carrageenan; se adauga în cantități mici (aproximativ 2%) la

fabricarea deserturilor lactate (de exemplu la prepararea unui

desert rece sau inghetat din albus, gelatina, frisca etc.

combinat cu fructe sau arome) în vederea îmbunătățirii serării

și stabilizarii. 2106.90

9. Stabilizator sub forma de pudra fina, care conține extract de

roscove, carageenan, pectina, gelatina, glucoza și proteine

de soia; se adauga în cantități mici (aproximativ 0,5%) la

fabricarea serbeturilor și sorbeturilor pe bază de fructe

pentru păstrarea volumului mărit. 2106.90 10. Emulsifiant (agent de complexare a amidonului) sub forma de

pudra fina, care conține în principal un amestec de mono-,

di- și triesteri ai acizilor grasi ai glicerolului,

malto-dextrina și cazeinat de sodiu; se adauga în cantități

mici (aproximativ 0,5%) la alimentele pe bază de amidon. 2106.90 11. Preparat denumit "unt cu conținut redus de grasime (low-fat butter)" care conține 38,5% grăsimi butirice, 52,4% apa, 5% cazeinat de sodiu și mici cantități de sare,

emulsifianti, gelifiant sau agenți de ingrosare; se utilizează

ca pasta pentru tartine. 2106.90 12. Preparat care conține 51% ulei de nuca de cocos rafinat și

hidrogenat și 49 lapte praf degresat; se utilizează la

fabricarea diferitelor preparate alimentare (de exemplu

inghetata, biscuiti sau dulciuri). 2106.90 13. Preparat care conține 70% grasime butirica, 15% ulei de nuca

de cocos rafinat și hidrogenat și 15% zahăr pudra; se

utilizează la fabricarea biscuitilor, ciocolatei sau a

dulciurilor. 2106.90 14. Preparat care conține 49% ulei butiric, 44% lapte praf

degresat și 7% ulei de nuca de cocos; se utilizează la

fabricarea inghetatei. 2106.90 15. Branza topita, preparat alimentar pe bază de branza

amestecata cu vin alb, apa, amidon, kirsh și emulsifiant. 2106.90 16. Preparate sub forma de granule, ce conțin aproximativ 94%

din greutate zahăr (zaharoza și dextroza) și diferite

substanțe aromatizante (extracte din plante).

De asemenea conțin acid ascorbic și/sau acid citric.

Sunt consumate ca băuturi (ceaiuri) după amestecarea cu apa. 2106.90 17. Guma de mestecat cu nicotina, prezentate sub forma de drajeuri

care conțin 2 sau 4 mg de nicotina fixată pe o rasina

schimbatoare de ioni, glicerol, un polimer sintetic,

carbonat de sodiu, hidrogenocarbonat de sodiu, sorbitol și

arome ce simulează gustul fumului de tutun. Acest produs este

destinat persoanelor ce doresc să se lase de fumat. 2106.90 18. Amestec de clorura de sodiu și clorura de potasiu la care se

adauga mici cantități de carbonat de magneziu (antiaglomerant),

condiționat pentru vânzarea cu amănuntul în solnite cu un conținut

net de 350 g sau în pliculete de 1 g.

Acest produs este utilizat, în general, de persoanele ce

urmează un regim hiposodic, pentru înlocuirea sarii de

bucatarie. │2106.90 19. "Ceai" de plante ce conține un amestec de părți de plante, │

condimente, alge, tartrat de sodiu și de potasiu, cu │

proprietăți laxative, diuretice și carminative, utilizat │

pentru prepararea infuziilor de plante.

CUL/AZ 24-August 1999 2106.90/2208.90 2106.90 20. Produse denumite "Tablete Aloe Vera", condiționate pentru

vânzarea cu amănuntul în flacoane din material plastic (de exemplu de 60 de comprimate) și conțin 3% pudra

de aloe (conținând 0,11% aloina) și excipienti:

hidrogenofosfat de calciu, talc purificat, stearat de

magneziu, hipromeloza și propilen glicol. Se folosește ca

supliment alimentar; este indicat pe ambalaj și în

documentație ca permite organismului sa reziste la afecțiuni

curente cum sunt racelile și calmeaza deranjamentele stomacale,

cum sunt constipatiile și indigestiile. 2106.90 21. Preparat alimentar uscat, solid, care conține 69% zahăr, 29% │

fapte praf și 2% dextrina; se utilizează la fabricarea │

preparatelor alimentare și a preparatelor pentru băuturi. │ 2202.90

1. Nectar de piersici sau de caise, care conține fructe întregi

curatate de coaja și samburi, zdrobite și omogenizate, la care

se adauga un volum aproape egal de sirop de zahăr, utilizat în

aceasta stare ca băutura. 2202.90

2. Produs denumit "Gel Aloe Vera" prezentat în stare lichidă,

condiționat pentru vânzarea cu amănuntul în recipiente din

material plastic (de exemplu de 1 litru), pe bază de gel de

aloe vera ca ingredient principal și cu aditivi cum sunt

sorbitol, acid ascorbic, acid citric, sorbat de potasiu,

benzoat de sodiu, papaina, guma xantan și tocoferol.

Se utilizează ca băutura pentru menținerea stării de bine a

organismului (de la 60 până la 120 ml de doua ori pe zi); pe

ambalaj și în documentație este indicat ca are efect împotriva

colesterolului, astmului, ulcerului, constipatiei, racelii,

indigestiei, diareei etc. 2202.90

3. Produs denumit "Băutura Gel Aloe Vera - Pura" prezentat în stare

lichidă, condiționat pentru vânzarea cu amănuntul în recipiente

din material plastic (de exemplu de 1 litru), care conține 99,7% gel pur de aloe vera și mici cantități de benzoat de

sodiu, sorbat de potasiu și acid citric. Se utilizează ca

băutura pentru menținerea stării de bine a organismului (doza

zilnica recomandată de la 25 până la 50 ml), asigura o mare

varietate de vitamine, saruri minerale, enzime și amino-acizi;

este indicat pe ambalaj și în documentație ca permite

organismului sa reziste la afecțiuni curente cum sunt racelile

și calmeaza deranjamentele stomacale, cum sunt constipatiile și

indigestiile. 2202.90

4. Soluție electrolitica apoasa, condiționată pentru vânzarea cu

amănuntul în recipiente din material plastic (de exemplu de 250 ml), care conține dextroza, fructoza, aromatizant cu gust

de fructe, citrat de potasiu, clorura de sodiu, substanțe

colorante și apa. Se administrează sub forma de doze

nou-nascutilor și copiilor, fără alta preparare sau diluare,

pentru a reconstitui volumul lichidelor și sarurilor minerale

eliminate în caz de diaree sau voma. 2205.10

1. Băuturi numite "Marsala all'uovo", "Marsala alla mandorla"

sau

și "Crema di Marsala all'uovo", pe bază de vin de Marsala,

aromatizat cu galbenus de ou (sau cu 2205.90

migdale) și cu alte substanțe aromatice. 2205.10

2. Băutura tonica pe bază de ginseng, prezentat sub forma unui

lichid maroniu, fluid, cu un conținut de alcool de 11,5%

vol., care conține extract de ginseng

standardizat foarte concentrat (aproximativ 9 mg/ml),

sirop amar de portocale, sorbitol și vin de struguri

proaspeți, condiționat în recipiente de sticlă de 250 ml fiecare.

Vezi și avizele 1704.90/1 și 2106.90/7. 2208.30

1. Whisky de malt și whisky de graunte cu un titlu alcoolic

volumic de aproximativ 60% vol., utilizat ca materie prima

la fabricarea whisky-ului îmbuteliat în

sticle; este diluat cu apa demineralizata pentru obținerea

titlului alcoolic dorit. 2208.90

1. (Suprimat)

CUL/AZ 24-August 1999 2208.90 2208.90

2. Soluții apoase de etanol, prezentată sub forma unui set de 40 de flacoane de 10 ml fiecare cu o eticheta pe care figurează

numele unei varietati de plante, flori, arbore sau o combinație

de acestea cu un titlu alcoolic volumic de 20 până la 27%,

conținând aproximativ 1% din greutate zaharuri, ulei de fuzel

și alte substanțe volatile, dar fără cantități detectabile de

extracte de plante, de flori sau de arbori.

CUL/AZ 29-Octombrie 2001 2304.00/2530.90 2304.00

1. Făina de boabe de soia degresate, cu un conținut de proteine

calculat la materia uscata, de aproximativ 50%, obținută prin

tratament termic cu vapori a boabelor de soia uscate, separate

de pastaie, extracție cu ajutorul solventilor și macinare.

Făina nu este texturata și poate fi utilizata fie pentru

alimentația umană, fie pentru alimentația animalelor.

Vezi și avizul 2106.10/1. 2308.00

1. Reziduu ("pellet waste") provenind de la curatarea radacinilor │

de manioc înainte de peletizare, constând din particule de │

manioc și nisip silicios (aproximativ 44%) detasate în timpul

spalarii și perierii radacinilor. 2308.00

2. Reziduuri provenind de la curatarea semințelor de colza │

înaintea extractiei uleiului, care conțin semințe de colza │ (în principal sub forma de sparturi) și un procent mare (aproximativ 50%) de semințe de alte plante și diverse alte

impuritati, utilizate în alimentația animalelor. 2309.90

1. "Făina de pâine", improprie alimentației umane și destinată

alimentației animalelor, constând din resturi de pâine uscate

și macinate. 2309.90

2. Supliment pentru furaj, un amestec, în proporții aproximativ

egale, de vitamine de la poziția tarifara 29.36 și tarate,

utilizat ca adjuvant în hrana animalelor. 2309.90

3. Produse utilizate la fabricarea alimentelor pentru animale,

conținând hidrogenoortofosfat de disodiu, hidrogenoortofosfat

de calciu și hidrogenoortofosfat de magneziu, obținute pin

tratarea dolomitei ușor calcinate cu acid fosforic și apoi

cu lesie de soda. 2309.90

4. Aditiv pentru furaj, consta din lactobacili de cultura

neprelucrati, standardizati la o concentrație de 1x10^9 bacili

pe gram, cu amidon ca excipient, este utilizat pentru

prevenirea maladiilor intestinale la animale și pentru

îmbunătățirea digestiei. 2309.90

5. Preparat în forma de pudra, conținând clorura de colina pudra (aproximativ 50% din greutate), utilizat pentru alimentația

animalelor. 2309.90

6. Preparate pentru alimentația animalelor care conțin vitamina

B(12)(aproximativ 1% din greutate) sau vitamina H (aproximativ 2% din greutate) pe un suport sau într-un diluant.

Vezi și avizele 2936.21/1, 2936.28/1 și 2936.90/1. 2401.20

1. Amestec de tutun, compus din 1) 75% din greutate foi

desprinse de pe tulpina nedecupate ("benzi") de tutun uscat

de Virginia, de tip Burley și, în anumite cazuri, de tutun

oriental și 2) 25% din greutate tutun reconstituit. Foile de

tutun în benzi și tutunul reconstituit sunt amestecate într-un

siloz prin suprapunere controlată.

Aplicare a RGI 2b) și 3b). 2402.20

1. "Beedies", care conțin aproximativ 0,2 g de tutun tocat grosier,

neamestecat, invelit într-o frunza de abanos utilizata în locul

hârtiei; prezentate sub diverse lungimi (aproximativ de la 6

până la 8 cm) și forme ușor conice; sunt legate cu un

fir subtire și se fumeaza ca tigaretele. 2403.10

1. Tutun nearomatizat decupat, constituit din foi de tutun

fermentate și desprinse de pe tulpina, care au fost decupate

în fasii fine cu lățimea de aproximativ 1 mm și cu o lungime

maxima de 4 cm.

Aplicare a RGI 1 și 6. 2501.00

1. Sare în forma de blocuri, aglomerata prin compresie, care

conține clorura de sodiu (minim 95%) cu adaos de mici

cantități de oligoelemente de tipul celor existente

în stare naturala în anumite saruri, cum sunt magneziu,

cupru, mangan, cobalt, utilizata ca pietre de lins pentru

vite. 2506.10

1. Cuart, obținut prin sfaramarea minereului brut de alaskit.

Acest mineral este supus, fără sa i se modifice structura de

alfa-cuart, unei separari mecanice, unui tratament cu acid

pentru îndepărtarea impuritatilor și unui tratament termic

pentru eliminarea umiditatii reziduale care rămâne după ce

produsul a fost spălat sau limpezit cu apa. 2530.90

1. Deșeuri și resturi de pietre de moara, de pietre de polizat

etc. din abrazive naturale sau artificiale aglomerate (poziția

tarifara 68.04), utilizabile numai pentru recuperarea materiei

abrazive.

Capitolul 27 – Cap. 27

1. Izomeri separati și amestecuri de izomeri ai hidrocarburilor

aciclice saturate: 1°) Izomeri separati cu o puritate sub 95% (*). 2°) Amestecuri de izomeri care conțin sub 95% (*) un singur

izomer.

Vezi și avizul 2901.10/1.

Cap. 27 2. Izomeri separati și amestecuri de izomeri (alții decât

stereoizomeri) ai hidrocarburilor acidice monoetilenice sau

polietilenice. 1°) Izomeri separati cu o puritate sub 90% (*). 2°) Amestecuri de izomeri care conțin sub 90% (*) un singur

izomer.

Vezi și avizele de la 2901.23 până la 2901.29/1.

Cap. 27 3. Amestecuri de stereoizomeri ai hidrocarburilor aciclice

monoetilenice sau polietilenice, care conțin sub 90% (*)

stereoizomeri ai unei anumite hidrocarburi.

Vezi și avizele de la 2901.23 până la 1901.29/1. ___________ (*) Acest procent se calculează la produsul uscat, și se raportează

la volum pentru produsele gazoase și la greutate pentru produsele

negazoase.

CUL/AZ 29-Octombrie 2001 27.10/27.13 27.10

1. Produse derivate din petrol:

până la

Criterii distincte pentru anumite produse de la Capitolul 27: 27.13

vaselina, ceara de petrol, bitumuri și uleiuri de petrol (pozițiile tarifare 27.12, 27.13 și 27.10).

Notă: Anexa la acest aviz reproduce criteriile pentru

distincția dintre diferite categorii de produse sub forma unei

diagrame. 1°) Produse derivate din petrol, al căror punct de solidificare,

determinat prin metoda termometrului rotativ (ASTM D 938), este: 27.10

a) Sub 30°C (Ulei). │ 27.10,

b) De minimum 30°C. │ 2712.10 (Vezi și paragraful 2°).)

până la 2712.90

sau 2713.20 2°) Produse vizate la 1°)b), cu densitatea la 70°C: 27.10

a) De minimum 0,942 g/cmc.

sau (Vezi și paragraful 3°).) │ 2713.20 27.10,

b) Sub 0,942 g/cmc. 2712.10 (Vezi și paragraful 4°).) │

până la 2712.90 3°) Produse vizate la 2°)a), a căror penetratie cu ac la 25°C, determinata prin metoda ASTM D 5, este: 2713.20

a) Sub 400 (Bitum). 27.10

b) De minimum 400 (Ulei). │ 4°) Produse vizate la 2°)b), a căror penetratie cu con

prelucrat la 25°C,

determinata prin metoda ASTM D 217 (*), este: 27.10

a) De minimum 350 (Ulei). │ 2712.10

b) Sub 350.

până la (Vezi și paragraful 5°).) 2712.90 5°) Produse vizate la 4°)b), a căror penetratie cu con

la 25°C, determinata prin metoda ASTM D 937, este: 2712.10

a) De minimum 80 (Vaselina) 2712.20

b) Sub 80 (Ceara de petrol).

sau 2712.90 ___________ (*) Dacă un produs este prea dur pentru a fi supus determinării

penetratiei prin metoda cu con prelucrat (ASTM D 217), proba

se supune direct determinării penetratiei prin metoda cu con (ASTM D 937)

CUL/AZ 29-Octombrie 2001 27.10/27.13

ANEXA

ANEXA LA AVIZELE 27.10 până la 27.13/1

Criterii distinctive pentru anumite produse petroliere de la pozițiile

tarifare 27.10, 27.12 și 27.13 (altele decât preparatele de la poziția tarifara 27.10)

Punct de solidificare

ASTM D 938 | ------------------ ---------------- | |

Sub

De minimum 30°C 30°C | | |

Densitatea la 70°C | | | ------------------ ---------------- | | | |

De minimum

Sub | 0,942 g/cmc 0,942 g/cmc | | | | | | |

Penetratia cu

Penetratia cu con |

ac la 25°C

prelucrat la 25°C |

ASTM D 5

ASTM D 217 | | | | ----- ---- ---------------

----------- | | | | | |

Sub

De

De minimum

Sub | 400

minimum 350 350 | | 400 | | | | | | | | | | |

Penetratia cu con | | | |

la 25°C | | | |

ASTM D 937 | | | | | | | | | ------- ------- | | | | | | | | | |

De minimum

Sub | | | | 80 80 | | | | | | | | | | | | │27.10 2713.20 27.10 27.10 2712.10

Ceara de │

petrol

Ulei

Bitum

Ulei

Ulei

Vaselina 2712.20 sau 2712.90

CUL/AZ 29-Octombrie 2001 2710.11/2842.10 2710.11

1. Uleiuri grafitate, constând din uleiuri petroliere sau din │

sau

uleiuri din minerale bituminoase, conținând, în suspensie │

stabilizata, grafit sub forma de particule │ 2710.19

între 0.04% și 0.2%, aproximativ (în principal cu dimensiuni

între 0,1 și 0,5 micrometri (microni)). 2712.90

1. Ceara microcristalina (ceara de petrol), conținând cantități

foarte mici de aditivi ca poliizobutilena. 2714.90

1. Bitum natural deshidratat și pulverizat, dispersat în apa,

conținând o cantitate mica de emulsifiant (agent de suprafața),

adăugat doar cu scopul de a facilita transportul și manipularea,

ca și pentru ratiuni de securitate. 2715.00

1. Produs pentru invelirea acoperișului, constând dintr-o soluție

de asfalt cu adaos de azbest, substanțe minerale ca materiale

de umplutura și ulei de tung. 2715.00

2. Strat invelitor pentru acoperisuri, ziduri exterioare și

suprafețe metalice, constând dintr-o soluție de asfalt cu adaos

de fibre de azbest și pigment de aluminiu. 2825.30

1. Produse cu conținut ridicat de pentaoxid de vanadiu, cunoscute

comercial ca "oxizi de vanadiu topiti", obținute prin calcinarea

minereurilor concentrate mecanic, ca cel numit carnotit, cu

carbonat de sodiu și clorura de sodiu, percolarea cu apa a

vanadatilor de sodiu astfel obținuți, precipitarea cu acid

sulfuric a pentoxidului de vanadiu; filtrare și topire. 2831.10

1. Acetaldehida sulfoxilat de sodiu conținând aproximativ 8-10%

sulfit de sodiu și aproximativ 4-7% sulfat de sodiu, chiar

tratat cu amoniac. 2842.10

1. Aluminosilicati de sodiu sintetici constând dintr-o specie

moleculara a carei compoziție este definită printr-un raport

constant al elementelor (sodiu, aluminiu și siliciu) și care

poate fi reprezentată printr-o diagrama structurală.

Produsele au o rețea cristalina a unităților repetitive. 2842.10

2. Aluminosilicati de sodiu sintetici, amorfi sau cristalini, │

având o structura aleatoare, proporția elementelor sodiu, │

aluminiu și siliciu care intră în compoziție fiind variabila │

și a căror compoziție nu poate fi definită de un raport │

constant între elemente.

CUL/AZ 29-Octombrie 2001 2901.10.2936.28. 2901.10

1. Izomeri separati și amestecuri de izomeri ai hidrocarburilor

aciclice saturate: 1) Izomeri separati, de o puritate de minimum 95% (*). 2) Amestecuri de izomeri conținând minimum 95% (*) un singur

izomer.

Vezi și avizul Capitolul 27/1.

De la

1. Izomeri separati și amestecuri de izomeri (inclusiv

stereoizomeri) ai 2901.23

hidrocarburilor aciclice monoetilenice sau polietilenice:

la 1) Izomeri separati, de o puritate de minimum 90% (*). 2901.29 2) Amestecuri de stereoizomeri conținând minimum 95% (*)

stereoizomeri ai unei hidrocarburi specifice. 3) Amestecuri de alți izomeri conținând minimum 90% (*)

un singur izomer.

Vezi și avizele Capitolul 27/2 și 27/3. 2905.49

1. Esteri ai glicerinei (de exemplu benzensulfonat de glicerina),

formati prin reactia compusilor organici cu funcție acida

clasificati la poziția 29.04 cu glicerina clasificata la

subpozitia 2905.45. 2908.20

1. Antimoniu (III) bis (disodiu sulfopirocatechina). 2918.19

1. Acid 12-hidroxistearic, de o puritate de minimum 90%.

Vezi și avizul 3823.19/2. 2921.19

1. Sare de sodiu a N-metiltaurinei, sub forma de suspensie apoasa. 2922.19

1. Meclofenoxat (DCI)(2-dimetilaminoetil p-clorfenoxiacetat),

ester al unui amino-alcool (2-dimetilaminoetanol) care conține

numai un singur tip de funcții oxigenate (funcția alcool). │2924.19

1. Soluție apoasa de dimetilol-uree, chiar conținând formaldehida │

rezultată de la disocierea produsului, folosită ca apret în │

industria textila;

Fără adaos de parfum.

Vezi și avizul 3809.91/1. 2924.29

1. Diflubenzuron (N-[[(4-clorfenil)amino]carbonil]-2, 6-difluorbenzamida), ureida ciclica utilizata în general în

fabricarea de insecticide. 2933.69

1. Trimetilol melamina în soluție apoasa chiar conținând

formaldehida rezultată de la disocierea produsului, folosită

ca apret în industria textila;

Fără adaos de parfum.

Vezi și avizul 3809.91/1. 2936.21

1. Preparate constituite din vitamina A (aproximativ 15-17%

în greutate) stabilizate într-o matrice cu antioxidanti sau

alți aditivi pentru conservare sau transport.

Vezi și avizele 2309.90/6. 2936.28/1 și 2936.90/1. 2936.28

1. Preparate constituite din vitamina E (aproximativ 50% în

greutate) stabilizate într-o matrice cu antioxidanti și alți

aditivi sau adsorbite pe silice amorfa

pentru conservare sau transport.

Vezi și avizele 2309.90/6, 2936.21/1 și 2936.90/1. ___________ * Procent calculat la produsul uscat și raportat la volum pentru

produsele gazoase și la greutate pentru produsele negazoase.

CUL/AZ 24-August 1999 2936.90/3004.39 2936.90

1. Preparate constituite dintr-un amestec de vitamine A și D3 (aproximativ 15-17% în greutate) stabilizate într-o matrice

cu antioxidanti pentru conservare sau transport.

Vezi și avizele 2309.90/6, 1936.21/1 și 2936.28/1. 3002.10

1. Fracțiuni de sânge prezentate sub forma de pudra, obținute prin

separarea plasmei din sangele comestibil de bovine sau porcine.

Plasma este uscata prin pulverizare la temperatura joasa pentru

a conserva structura celulara și valoarea nutritiva.

Aceste produse, care conțin în jur de 70% proteine, sunt

utilizate în cantități reduse (1% până la 5% în greutate în

produsul finit) în alimente, ca proteine functionale sau

datorită capacității lor de a retine apa, puterii lor de

gelifiere etc. 3002.10

2. Interferon, proteina produsă de celulele corpului ca răspuns

de apărare contra virusilor sau altor substanțe, care inhiba

creșterea celulelor și înmulțirea agenților infectiosi și

regleaza funcția imunitara. 3002.10

3. Trusa de diagnostic pentru detectarea «în vitro» a virusului

HIV din sânge, ser sau plasma umane prin test de

imunoabsorbtie a enzimei legate (ELISA). Principalii

componenți ai trusei sunt: 1°) cupule acoperite cu antigene

HIV-I și HIV-II purificate și 2°) anticorpi de capra anti

IgG și anti IgM umani cuplati la o peroxidaza. Toți anticorpii

HIV existenți în serul sau în plasma analizata plasati

în cupule se leagă la antigenele HIV după o incubație de 30

minute la 40°C. După spalarea cupulelor cu ajutorul unei

soluții speciale care permite eliminarea tuturor substanțelor

care nu sunt legate, cuplatul este adăugat în cupule și

incubat suplimentar timp de 30 minute. După o spalare și o

uscare suplimentare destinate a elimina cuplatele care nu

sunt legate, este adăugată o soluție cromogena. Este necesar

să se aștepte 30 minute pentru ca sa intervină o eventuala

schimbare de culoare și apoi se adauga o soluție de oprire.

Densitatea optica a fiecărei cupule este determinata în

interval de 30 minute de la oprirea reacției și permite a

determina dacă anticorpii anti HIV sunt prezenți în proba

și în ce cantitate.

Aplicarea Regulii generale de interpretare nr. 3b). 3002.90

1. Produse pe bază de culturi de lactobacili, prezentate în vrac,

conținând ca excipient sau ca suport fie carbonat de calciu și

lactoza, fie amidon și lactoza, fie zaharoza și polizaharide.

Aceste produse sunt utilizate în fabricarea de medicamente sau

ca aditiv în alimentația animalelor pentru a favoriza digestia

și a trata dereglarile intestinale. 3003.90

1. Borogluconat de calciu comercial (amestec de gluconat de calciu

sau

și acid boric utilizat în scopuri terapeutice). 3004.90 3004.39

1. Produs destinat a fi administrat pe cale cutanata, utilizat │

în tratamentul deficiențelor hormonale din timpul menopauzei. │

Produsul conține 1°) o membrana exterioară sau pelicula │

protectoare din material plastic transparent care previne │

pierderea substanței active (17beta-estradiol); 2°) un mic │

rezervor din care 17beta-estradiol-ul este difuzat prin │

absorbție prin piele în sistemul circulator; │ 3°) o membrana de control (permeabila la substanța activa) │

care permite o difuziune continua și controlată a │ 17beta-estradiol-ului în corp; 4°) un adeziv permeabil la │

substanța activa care permite ca pielea sa absoarba produsul │

de la aplicarea sa; 5°) o folie protectoare care se │

indeparteaza în momentul utilizării, care permite conservarea │

produsului închis și intact până în momentul aplicării. │

CUL/AZ 29-Octombrie 2001 3004.50/3214.90 3004.50

1. Preparat lichid cu următoarea compoziție: citrat amoniacal de

fier, vitamina B12, acid folic, soluție de sorbitol, alcool (3,61%), aroma de zmeura și o proporție adecvată de diferite

vitamine. Acest preparat este utilizat ca reconstituent al

sângelui în tratamentul anemiei nutritionale sau hipocrome. 3004.90

1. Produs destinat a fi administrat pe cale cutanata, utilizat

de pacienti bolnavi de angina pentru reglarea batailor inimii.

Produsul consta din: 1°) o membrana exterioară sau pelicula

protectoare din material plastic transparent care

previne pierderea substanței active (nitroglicerina); 2°) un mic rezervor din care nitroglicerina este difuzată

prin absorbție prin piele în sistemul circulator; 3°) o

membrana de control (permeabila la substanța activa) care

permite o difuziune continua și controlată a nitroglicerinei

în corp; 4°) un adeziv permeabil la substanța activa care

permite ca pielea sa absoarba produsul de la aplicarea sa; 5°) o folie protectoare care se indeparteaza în momentul

utilizării, care permite conservarea produsului închis și

intact până în momentul aplicării. │3006.70

1. Preparate gel constând din propilenglicol, hidroxietilceluloza, │

paraben și apa, folosite pentru lubrifiere în ginecologie și │

chirurgie sau pentru electrocardiografie (ECG), lucrări

citoscopice sau diagnosticare prin scanare cu ultrasunete. 3102.40

1. Ingrasamant azotat prezentat sub forma de granule, compus în

principal din nitrat de amoniu amestecat cu o mica cantitate

de carbonat dublu de calciu și magneziu (cu rol de stabilizator

și antiaglomerant), de nitrat de magneziu (stabilizator)

și apa, și condiționat în saci de 50 kg. 3203.00

1. Produs destinat a fi utilizat pentru colorarea vinurilor sau

altor băuturi, având titru alcoometric volumic de aproximativ 10%, extract uscat de 74,5 g/l și conținut peste normal de

oenocianina care-i conferă o coloratie de patru până la

cinci ori mai puternica decât cea a vinului roșu natural cu

proprietăți oenologice normale. 3203.00

2. Echinenona. 3203.00

3. Torularhodina. 3204.19

1. Preparate constând dintr-un carotenoid dispersat într-un

substrat constituit din una sau mai multe substanțe alimentare (gelatina, amidon, zahăr, ulei de cocos etc.) al căror rol

esențial este de a stabiliza substanța activa, pe de o parte,

și de a atenua și a grada puterea coloranta a preparatului,

pe de altă parte, utilizate pentru colorarea anumitor alimente (unt, margarina, paste etc.) sau în alimentația pasarilor pentru

colorarea carnii și pigmentarea galbenusurilor de ou. 3207.30

1. Preparat constituit din argint obținut prin reducere, dispersat

fin în colodiu sau în terpineol, destinat să fie utilizat în

industria electrica sau ceramica, prin pulverizare sau trecere

printr-un ecran de mătase, pe mica sau sticlă, la o

temperatura de aproximativ 580°C (de exemplu pentru circuite

imprimate). 3214.10

1. Preparate pentru închiderea ermetica a recipientelor metalice

constând dintr-o dispersie apoasa cu următoarea compoziție:

cauciuc stiren-butadienic, colorant, plastifiant, materiale

de umplutura, lianti și antioxidant. 3214.90

1. Produse denumite "vopsele de ciment", constând dintr-un amestec

de ciment Portland alb (70-95% în greutate), colorant, un agent

regulator al timpului de priza, un produs hidrofug și, uneori,

pudre minerale (var hidratat, creta spalata etc.), utilizate,

după amestecare cu apa, ca vopsele pentru suprafețe interioare

și exterioare din caramizi, ciment, beton etc.

CUL/AZ 24-August 1999 3215.11/3304.99 3215.11

1. Preparat constând din ceara sintetică amestecata cu coloranti

sau

și, în unele cazuri, carbonat de calciu (material de umplutura),

utilizat, după topire, pentru 3215.19

imprimarea în negativ, cu ajutorul unei mașini de imprimat cu

cilindri de tip clasic, a hârtiei de transfer. Caracterele sau

desenele astfel obținute sunt ulterior aplicate prin presare

la cald pe articole textile. 3304.10

1. Preparat constând dintr-o substanța roz, onctuoasa, compusa

din mai mulți ingredienti și destinat, cu sau fără adaos de

parfum, modelarii sub forma de batoane de ruj de buze. 3304.99

1. Apa minerala naturala ambalata în flacoane spray sub presiune

de gaze naturale și neutre în scopul de a fi utilizata pentru

întreținerea și îngrijirea pielii(pulverizare, hidromasaj etc.).

CUL/AZ 29-Octombrie 2001 3304.99/3401.30 3304.99

2. Vaselina pura ambalata pentru vânzarea cu amănuntul (în

flacoane mici sau sticlute); indicațiile de pe eticheta

specifică ca produsul calmeaza pielea sau buzele crapate,

calmeaza rănile și arsurile ușoare, ajuta la prevenirea

eritemului fesier și se utilizează și ca demachiant pentru ochi. 3305.10

1. "Sampoane medicinale" sub forma de lichide sau parte vascoase,

constând dintr-o suspensie de detergent cu 2,5% în greutate

conținut de disulfura de seleniu, chiar parfumate, utilizate

pentru tratarea seboreei și a matretei. 3305.10

2. Sampon conținând 1,1% depaletrina (principiu activ), 4,4%

butoxid de piperonil (sinergic al principiului activ), agenți

tensioactivi anionici, neionici și amfoteri, benzoat de sodiu (conservant), acid citric și apa. Produsul este condiționat

pentru vânzarea cu amănuntul în flacoane de material plastic

de 125 ml, ambalate la rândul lor într-o cutie de carton.

Pe flacon și pe cutie este indicat ca produsul este "sampon

pentru tratamentul împotriva paduchilor și a lindinilor de pe

pielea capului" și este utilizat în același mod ca oricare alt

sampon.

Aplicarea Regulii generale de interpretare nr. 1, a Notei 1d)

de la Capitolul 30 și a Notei 3 de la Capitolul 33. 3305.10

3. Sampon conținând 2% ketoconazol (agent antimicotic de sinteza,

cu spectru larg), lauriletersulfat de sodiu,

monolauriletersulfosuccinat disodic, acid gras din nuca

de cocos, laurdimonium colagen animal hidrolizat, macrogol 120

metilglucozdioleat, parfum, imidouree, acid clorhidric,

eritrozina și apa purificata. Acest produs poate fi condiționat

sub diferite forme: 1) în cutii cu 6 pliculete a câte 6 ml

fiecare, 2) în cutii cu 12 pliculete a câte 6 ml fiecare, 3) în

flacoane din material plastic de 60 sau 100 de ml. Produsul

este indicat pentru tratamentul și profilaxia afectiunilor

datorate ciupercii Pityrosporum, ca "pityriasis versicolor" (local), dermatitele seboreice și "pityriasis capitis" (matreata). Frecventa și lungimea tratamentului variaza funcție

de tipul infectiei. Produsul este aplicat pe pielea capului și

se utilizează în același fel ca oricare alt sampon.

Aplicarea Regulii generale de interpretare nr. 1, a Notei 1d)

de la Capitolul 30 și a Notei 3 de la Capitolul 33. 3306.10

1. Preparat sub forma de pasta, cu un conținut de 2,2% ion liber

fluorura (din fluorura de sodiu), 0,1 M fosfat, caolinit

recristalizat, aromatizant și excipient, utilizat numai de

către un dentist pentru tratamentul profilactic al cariilor

cat și pentru curățirea și lustruirea dintilor. 3306.10

2. Preparat sub forma de pasta; cu un conținut de 1,15 g esenta

vegetala, 55 g silice [SiO(2)], 0,25 g timol și excipient

până la 100 g, utilizat, în general prin aplicare de către

un dentist, pentru detartrarea dintilor și lustruirea finala

a obturatiilor. 3306.90

1. Soluție antiseptica conținând, în principal, acid boric,

timol, eucaliptol și acid benzoic, destinată pentru igiena

orala sau dentara, pentru prevenirea mirosului

neplacut al respiratiei și a formării tartrului, dar având

numai auxiliar proprietăți terapeutice și profilactice. 3306.90

2. Preparat anti-placa sub forma lichidă destinat sa suprime placa

bacteriana și sa dea stralucire dintilor; se utilizează prin

spalarea dintilor, înainte de perierea cu o periuta și cu pasta

de dinti. │3401.30

1. Preparat sub forma lichidă, constând din hipoclorit de sodiu, │

clorura de sodiu, hidroxid de sodiu, aminoxid, laurat de sodiu,

parfum, silice, un colorant și apa, prezentat în ambalaj pentru

vânzarea cu amănuntul și utilizat în general pentru curatarea și

dezinfectarea toaletelor, chiuvetelor etc.

CUL/AZ 29-Octombrie 2001 3401.30/3701.99 3401.30

2. Preparate organice tensio-active, fără conținut de sapun, dar

uneori denumite "sapunuri lichide", prezentate sub forma

lichidă sau sub forma de crema, condiționate pentru vânzarea

cu amănuntul și destinate pentru spalarea pielii. 3402.11

1. Acizi dodecilbenzensulfonici utilizați, fie după neutralizare,

fie direct, datorită proprietăților lor active de suprafața (tensioactive), în galvanoplastie, pentru decapare, pentru

îndepărtarea ruginii, pentru degresare, pentru flotare,

pentru polimerizare în emulsie etc. 3402.13

1. Polioli, având caracter de agenți activi de suprafața neionici,

utilizați ca agenți activi de suprafața și de asemenea la

fabricarea spumelor poliuretanice. 3402.13

2. Polioli, având caracter de agenți activi de suprafața neionici,

obținuți prin aditia succesiva a oxizilor de propilenă și

etilenă la etilendiamina, și utilizați ca agenți activi de

suprafața și de asemenea la fabricarea spumelor poliuretanice. 3402.90

1. Preparat tensioactiv constituit din clorura de

alchiltrimetilamoniu dizolvată în izopropanol și utilizat, în

special, ca sensibilizator de gel în fabricarea spumei

de cauciuc. 3701.30

1. Plăci neexpuse, compuse dintr-o foaie de cupru sensibilizata │

sau

lipita pe un suport izolant, destinate fabricării circuitelor 3701.99

electrice prin imprimare și gravare chimica.

CUL/AZ 25-Ianuarie 2000 3705.90/3809.91 3705.90

1. Diapozitive policrome fotografice, dispuse în serie pe un disc

din carton, lemn, metal, plastic etc, prevăzut cu o gaura

centrala și crestaturi, destinat a fi inserat în stereoscoape

proiectate corespunzător, imaginile fiind schimbate prin

rotirea discului. 3801.20

1. Grafit coloidal și semi-coloidal, în dispersie în ulei mineral,

compus din ulei mineral într-o proporție de minimum 70%,

particule de grafit în proporție de 2

30% și, în unele cazuri,

stabilizatori, utilizați în principal pentru fabricarea

uleiurilor grafitate sau pentru obținerea de suprafețe

grafitate, grafitul constituind elementul de baza. 3808.10

1. Preparat intermediar conținând ca singur ingredient activ,

cca 75% în greutate, carbofuran (2,3-dihidro-2,2-dimetil-7- benzofuranil metilcarbamat) și posedand proprietăți

insecticide, utilizat pentru fabricarea de insecticide care pot

fi folosite și ca nematocide. │3808.20

1. Preparate condiționate pentru vânzarea cu amănuntul în │

recipienți de 300 ml, conținând agenți fungicizi (1,2% în │

greutate), parfum, kerosen, alcool etilic, izobutan │ (gaz propulsor) și, pentru unele dintre ele, ftalat de etil. │

Se utilizează în spitale, sali de operație, birouri, școli, │

camerele bolnavilor pentru a preveni propagarea maladiilor │

provocate de ciuperci patogene. 3808.40

1. Preparate constând dintr-un amestec de acid formic și acid

propionic, cu sau fără adaos de formiat de amoniu, diluate

cu apa și utilizate, datorită proprietăților antimicrobiene,

la fabricarea alimentelor pentru animale pentru combaterea

microorganismelor nedorite ca bacteriile (de exemplu Salmonella),

drojdiile sau mucegaiurile.

Aplicarea Regulii generale de interpretare nr. 1. 3809.91

1. Soluție apoasa de dimetiloluree, chiar conținând formaldehida

rezultată din disocierea produsului, folosită ca apret în

industria textila:

Cu adaos de parfum.

Vezi și Avizul 2924.10/1. 3809.91

2. Soluție apoasa de trimetilol melamina, chiar conținând

formaldehida rezultată din disocierea produsului, folosită ca

apret în industria textila:

Cu adaos de parfum.

Vezi și Avizul 2933.69/1. 3809.91

3. Amestecuri de compuși de aditie cu o greutate moleculara scăzută

prezentând diverse grade de metilolizare, chiar conținând

formaldehida libera, chiar eterificati sau nu (de exemplu:

monometilol- și dimetilol uree; trimetilol- și pentametilol- melamine; dimetiloletilen-uree și polimetilol-melamina

eterificata), folosite ca apret în industria textila.

CUL/AZ 29-Octombrie 2001 3809.91/3824.90 3809.91

4. Amestec de doua saruri de diazoniu, cu o intensitate standard

a culorii obținută prin aditia sulfatului de sodiu și clorurii

de sodiu și care formează, pe anumite fibre textile, cu ajutorul

unui component de cuplare, un colorant insolubil cu o nuanta de

culoare care nu poate fi obținută cu o singura sare de diazoniu. 3820.00

1. Concentrat de lichid antigel constând în principal din alcool

etilic și apa amestecate cu mici cantități de agent activ de

suprafața anionic, metil etil cetona, coloranti și, funcție de

formula, monoetilenglicol; este folosit, după diluarea cu apa,

pentru dezghetarea parbrizelor sau pentru curatarea acestora.

Aplicarea Regulii generale de interpretare nr. 3c). 3823.19

1. Amestecuri de acizi trialchilacetici având între 9 și 11 atomi

de carbon. 3823.19

2. Acid 12-hidroxistearic, de puritate sub 90%.

Vezi și Avizul 2918.19/1. 3824.90

1. Preparat care conține, pe lângă numerosi constituenti secundari,

pirofosfat și trifosfat de sodiu, un inalbitor optic și o

cantitate foarte mica de agent activ de suprafața anionic,

folosit la fabricarea produselor pentru spălat, prin adăugarea,

de exemplu, de detergenti. 3824.90

2. Stabilizator și emulsifiant combinati sub forma de pudra,

constând în principal dintr-un amestec de mono-, di- și

triesteri ai acizilor grasi cu glicerina (conținutul de

trigliceride fiind un reziduu din procesul de fabricație),

carboximetilceluloza de sodiu, guma guar, carragheenină, alginat

de sodiu și extract de roscove, care sunt adăugate în proporții

mici (mai puțin de 1%) în inghetata și creme pentru a îmbunătăți

textura și consistenta. 3824.90

3. Concentrat de antibiotic sub forma unei pudre albe, de

dimensiuni micronice, conținând aproximativ 2,3% nisina (un antibiotic), 74% clorura de sodiu și 17% proteine din lapte (un reziduu din procesul de fabricare al nisinei), folosit în

industria alimentara pentru a preveni proliferarea bacteriilor. 3824.90

4. Baza pentru ruj de buze care nu conține coloranti sau parfum,

constând dintr-un amestec omogenizat de ingrediente diverse,

destinată ca, după adăugarea colorantului și parfumului, să fie

utilizata pentru modelarea sub forma de rujuri. 3824.90

5. Aluminosilicati de sodiu sintetici, cristalini, chiar având un

raport constant între elementele constituente dar care conțin

lianti. 3824.90

6. Silicati de calciu sintetici, amorfi, având o structura

aleatoare care conține diferite proporții de elemente (calciu

și siliciu) și a căror compoziție nu poate fi definită de un

raport constant între elemente.

CUL/AZ 29-Octombrie 2001 3824.90/3907.20 3824.90

7. Produs destinat a fi administrat pe cale cutanata, utilizat de

fumatorii care incearca să se lase de fumat. Produsul consta

din: 1°) o membrana exterioară sau pelicula protectoare din

material plastic transparent care previne pierderea substanței

active (nicotina); 2°) un mic rezervor din care nicotina este

difuzată prin absorbție prin piele în sistemul circulator; 3°)

o membrana de control (permeabila la substanța activa) care

permite o difuziune continua și controlată a nicotinei în corp; 4°) un adeziv permeabil la substanța activa care permite ca

pielea sa absoarba produsul de la aplicarea sa; 5°) o folie

protectoare care se indeparteaza în momentul utilizării, care

permite conservarea produsului închis și intact până în momentul

aplicării. 3824.90

8. Bentonit de calciu natural amestecat cu cantități mici (1% până

la 4% din greutate) de carbonat de sodiu (soda calcinata), care,

atunci când este tratat cu apa în momentul utilizării, se

transforma prin schimb de ioni din bentonit de calciu în

bentonit de sodiu, acesta din urma fiind preferat pentru

aplicatiile care necesita o capacitate ridicată de expandare

în apa (de exemplu, noroi de foraj pentru sondele de petrol,

paste de ciment pentru tubarea sondelor de petrol etc.). 3824.90

9. Articole pentru încălzirea mainilor sau picioarelor, constând

dintr-un sac, condiționat în ambalaj ermetic, invelit într-un

material plastic poros netesut, care conține în principal pudra

de fier, un catalizator de oxidare, un promotor al reacției de

oxidare și absorbanti de umiditate. După înlăturarea ambalajului

exterior, în contact cu serul ambiant, pulberea de fier suferă

o oxidare constanta în cursul unei reactii care produce căldură (reactie exoterma), timp de o perioadă de timp de 5'f77 ore.

Aceste articole sunt destinate pentru încălzirea mainilor sau

picioarelor în timpul activităților desfășurate pe vreme

friguroasa.

Aplicarea RGI nr. 1. 3824.90 10. Amestec de doua tipuri de argila pe bază de bentonit, obținut

printr-un procedeu brevetat care implica mai multe operații:

amestecarea a doua argile pe bază de magneziu și aluminiu

într-un anumit raport, adăugarea de apa pentru obținerea unui

namol, dezintegrarea argilelor într-o moara cu bile și

centrifugarea pentru înlăturarea anumitor impuritati și apoi

uscarea amestecului într-un tambur pentru obținerea produsului

final care are proprietăți inexistente în stare naturala.

Aplicare a RGI nr. 1 și a Notei 1 de la Capitolul 25. 3905.91

1. Granule, de culoare galben deschis, constând în principal din

copolimer de etilenă- vinil alcool (aproximativ 40% din

greutate) și amidon pregelatinizat ca material de umplutura (aproximativ 45% din greutate); unitatea comonomer vinil alcool (74% din greutate) predomina în copolimer față de unitatea

comonomer etilenă (26% din greutate); utilizate pentru

fabricarea filmelor biodegradabile, foliilor sau produselor

turnate. 3906.90

1. Copolimer de un ester acrilic și o amida acrilica, modificat cu

formaldehida, în dispersie apoasa stabilizata prin adăugarea

unei cantități mici de sulforicinoleat. 3907.20

1. Policondensat poliamida-polieter, copolimer bloc obținut prin

polimerizarea unei poliamide cu grupe terminale carboxilice (Poliamida-6,6 polimerizata cu un exces de acid adipic) și a

unui polieter cu grupe hidroxil terminale (poli(oxietilena) (polietilen glicol)), în care greutatea unităților monomer │

derivate de la oxidul de etilenă este mai mare decât greutatea │

unităților monomer derivate de la hexametilendiamina și acid │

adipic luate împreună.

Polimerul are următoarea structura:

legătură ester │ ┌─┴──┐

HO-[(OC(CH2)4COHN(CH2)6NH)m-OC(CH2)4COOCH2CH2O-(CH2CH2O)n]L-H │ │ │ │ └──────────────┬───────────────┘ └───────────┬────────┘

poliamida

polieter

valori medii: m = 2, n = 13, L = 5

CUL/AZ 23-Februarie 1999 3907.20/3911.90 3907.20

2. Copolimer polieter poliol, sub forma de lichid transparent,

fără culoare, compus din unități monomer de oxipropilena și

oxietilena într-un raport de trei la unu și având o greutate

moleculara medie de aproximativ 2.000, utilizat ca produs

intermediar în fabricarea poliuretanului. 3911.90

1. Polimeri din extract lichid de nuca de caju (LNC), produse

vascoase obținute prin polimerizarea singurul lant olefinic

nesaturat din LNC în prezenta unui catalizator acid și a

caldurii; procesul de fabricație nu face sa intervină grupul

fenol conținut în structura componentilor LNC-ului; este

utilizat ca parte a unui liant pentru fabricarea produselor

de frictiune destinate garniturilor de frane și de ambreiaj.

CUL/AZ 29-Octombrie 2001 3911.90/3923.40 3911.90

2. Particule de frictiune constând dintr-un extract lichid de nuci

de caju (LNC), obținute printr-un procedeu de fabricație care

implica doua tipuri diferite de reactii, și anume, o

polimerizare de aditie (de natura olefinica) și una se reticulare (de natura fenolica) cu ajutorul produselor chimice cum ar fi

paraformaldehida sau hexametilentetramina, capabile sa formeze

punti de metilen; prezenta unei catene lungi alifatice reticulate

conferă acestor polimeri proprietăți fizice unice, care diferă

de cele ale rasinilor fenolice; utilizate, în principal, în

fabricarea garniturilor de frana sau de ambreiaj. 3912.90

1. Produs celulozic prezentat sub forma de pudra alba cu structura

microcristalina, obținut prin hidroliza acida din alfaceluloza,

ceea ce conduce la dezagregarea fibrelor, utilizat ca excipient

în industria farmaceutica și la fabricarea preparatelor

dietetice sarace în calorii, ca adsorbant în cromatografia în

coloana sau în strat subtire etc. 3916.20

1. Profile tubulare din poli(clorura de vinil), care prezintă un

sant și o lamela de etansare, întărite la interior cu o armatura

formată dintr-un tub din oțel (de felul celor utilizate ca

garnituri de etansare, pentru rame de ferestre, uși, pereți

despartitori etc.). 3919.10

1. Benzi autoadezive (105 cm x 27 mm x 1,8 mm), constând din

material plastic alveolar combinat cu pasla monocolora din

fibre textile sintetice, aplicată pe o fața a benzii, în care

pasla are numai rolul de suport. Aceste benzi sunt bizotate (tesite), sunt ascutite la capete și sunt prevăzute, pe partea

textila, cu o pelicula adeziva (cu o latime de 1 cm) acoperită

cu o hârtie protectoare. Ele sunt destinate acoperirii manerelor

rachetelor de tenis, dar pot fi folosite și pentru a ameliora

aderenta manerelor sculelor, a ghidoanelor de biciclete etc. 3919.10

1. Foi reflectorizante autoadezive, compuse dintr-o pelicula din

sau

material plastic care conține, fie inglobata în interiorul ei, 3919.90

fie la suprafața, mici bile din sticlă (microsfere), acoperite

pe o fața cu un adeziv (protejat de o foaie de hârtie destinată

a fi îndepărtată în momentul utilizării), folosite pentru

fabricarea placilor sau a panourilor de semnalizare, pentru

confecționarea panourilor publicitare, a motivelor decorative

etc. 3920.51

1. "Marmura artificiala", sub forma de plăci rectangulare (cu o

grosime de 1,27 cm sau de 1,91 cm, cu o latime de 63,5 cm sau │

de 76,2 cm și cu o lungime de 307,3 cm sau de 368,3 cm), │

constituite, în principal, din poli(metacrilat de metil) │ (33% din greutate) și din hidroxid de aluminiu (66% din

greutate). 3920.99

1. Plăci rectangulare de cazeina intarita, realizate prin formare

la presa, cu margini ușor tesite în scopul usurarii scoaterii

din forma și având caracter evident de semifabricate destinate

să fie transformate în alte produse (spre exemplu, ebose de

nasturi care urmează să fie decupati sau perforati). 3921.90

1. Curele de transmisie sau de transport, constituite dintr-o

sau

banda (formată dintr-un strat sau din mai multe straturi 3926.90

suprapuse și lipite împreună) din material plastic acoperit,

pe una sau pe ambele fete, cu o bandă din piele cromata care

nu are decât rolul de a îmbunătăți aderenta. 3921.90

2. Foi, care constau din hârtie puternic impregnata cu rasina

melaminica, devenite casante la indoire și care au pierdut

caracterul esențial de hârtie, utilizate pentru fabricarea

produselor stratificate. 3923.40

1. Casete pentru magnetofoane și aparate de înregistrare și

redare videofonica, fără banda magnetica, care au forma de

cutii de plastic ce conțin doua bobine din material plastic

plasate una lângă cealaltă. Cutia și bobinele formează un

singur corp în care bobinele sunt functionale; rularea și

derularea benzii de înregistrat sunt efectuate în totalitate

de către mecanismul de înregistrare și bobine, cutia având

numai rolul de carcasa.

Aplicarea Notei 1 (c) de la Secțiunea XVI.

CUL/AZ 25-Ianuarie 2000 3924.90 3924.90

1. Articol din material plastic constând din două sticle prevăzute │

cu capac filetat, pahare detasabile care pot fi insurubate în │

partea superioară a sticlelor, tuburi sau paie flexibile și │

un inel de siguranță, cu rolul de a menține cele doua sticle │

împreună; articolul este prevăzut cu o banduliera. Acest articol│

este destinat a fi utilizat pentru păstrarea băuturilor. 3926.20/3926.90 3926.20

1. Acoperitoare de protecție, confectionata dintr-o singura foaie

din material plastic, colorata și imprimata, indoita la

jumătate, apoi lipita pe doua margini și concepută pentru a

acoperii partea inferioară a piciorului. Articolul este destinat

purtării deasupra incaltamintei normale pentru a fi folosit, de

exemplu, pe pământ umed sau noroios. ^ | | 43 cm | | <---- -----> 35 cm 3926.20

2. Acoperitoare de protecție, confectionata din două foi de

material plastic transparent de aceleași dimensiuni, tăiate

aproximativ în forma de picior și sudate împreună astfel încât

sa lase libera o deschidere superioară prin care se introduce

piciorul incaltat. ^ | | 46 cm | | <---- ----->v 38 cm 3926.90

1. Plase extrudate, din material plastic, prezentate în forma

tubulara sau plana. 3926.90

2. Cleme pentru cablu, destinate sustinerii conductorilor

electrici izolati, care conțin un colier din plastic și un

dispozitiv de fixare constând dintr-un stift metalic. 3926.90

3. Plăci de semnalizare în forma triunghiulara, nemontate, pentru

catadioptri (ochi de pisica), confectionate din material

plastic de culoare roșie, ce prezintă mici proeminente de forma

piramidala destinate creșterii proprietăților reflectorizante.

Vezi și avizul 8716.90/1 3926.90

4. Butoane de comanda, din material plastic, care pot fi utilizate

în egala măsura pentru aparate de radio sau de televiziune sau

pentru aparate de înregistrare de la Secțiunea XVI, sau pentru

aparate de măsura etc. de la Secțiunea XVIII.

CUL/AZ 22-Iunie 1998 3926.90/4016.99 3926.90

5. Acoperitoare de protecție, fabricata dintr-o singura piesa

rectangulara din material plastic, impaturita în doua și lipita

pe margini. Deschiderea superioară este dotată cu elastic. Acest

produs se prezintă ca o invelitoare flexibila care poate fi

purtata peste încălțăminte. ^ | | 15 cm | | <---------- ------>v 30 cm 3926.90

6. Clasor cu inele (3 cm x 13 cm x 19 cm), confectionat din foi de

material plastic care au (cu excepția cotorului) o intaritura

interna din carton. Este închis printr-un resort și un buton

de presare, are în interior buzunare destinate sa conțină în

special bani, carduri și similare, precum și o clema pentru

prinderea unui stilou. 3926.90

7. Benzi non-adezive (105 cm x 27 mm x 0,7 mm), care constau din

material plastic alveolar, combinat cu material netesut

monocolor (produs din fibre textile sintetice) aplicat pe o

fața a benzii, materialul netesut având doar rol de suport

pentru intarire. Aceste benzi sunt decupate oblic la capete și

sunt destinate acoperirii manerelor de la rachetele de tenis,

dar pot fi, de asemenea, utilizate pentru îmbunătățirea

aderentei manerelor sculelor, ghidoanelor pentru biciclete etc. 4005.10

1. Benzi cu o grosime de 2-3 mm, constituite dintr-un strat de

sau

cabluri paralelizate din oțel carbon, în întregime imbracate 4005.99

în cauciuc nevulcanizat, destinate a fi utilizate, în principal,

la fabricarea pneurilor. 4005.99

1. Preparate asa-zise "master blend", destinate fabricării gumei

de mestecat, care constau din granule formate prin amestecarea

mai multor gume de la Capitolul 40 (latex și batata, în special)

cu uleiuri vegetale hidrogenate și cu un agent de omogenizare,

cum ar fi carbonatul de calciu. 4008.21

1. Materiale utilizate la fabricarea garniturilor, destinate

echiparii motoarelor și a organelor de transmisie a

autovehiculelor, prezentate sub forma de foi sau de benzi și

compuse din cauciuc sintetic vulcanizat, nealveolar (65% din

greutate) și pluta (35% din greutate). 4012.90

1. Benzi pentru pneuri, constituite din cauciuc vulcanizat neintarit│

care se prezintă sub forma de benzi rulate de lungimi și lățimi │

variabile, ce au capetele, în general, tăiate oblic sau rotunjite│

și sunt utilizate pentru resaparea pneurilor. Aceste benzi sunt │

tăiate la lungimea dorita, aplicate pe carcasa pneului cu o guma │ (un adeziv) nevulcanizata și apoi sunt vulcanizate la temperatura│

ridicată și sub presiune. 4016.93

1. Garnituri finite, destinate a echipa motoarele și organele de

transmisie ale autovehiculelor, compuse din cauciuc sintetic

nealveolar vulcanizat (65% din greutate) și pluta (35% din

greutate). 4016.99

1. Dispozitive de absorbție a vibratiilor, constituite dintr-un

inel compact din cauciuc vulcanizat neintarit cu secțiune

transversala rectangulara, care au forma rotunda, ovala sau

rectangulara, în care sunt introduse, în puncte diametral

opuse, doua bolturi filetate care sunt pozitionate prin flanse,

care permit fixarea acestor dispozitive pe plăcile sau piesele

între care trebuie inserate.

Vezi și avizul 7318.19/1 și 8485.90/5.

CUL/AZ 22-Iunie 1998 4202.92/4409.20 4202.92

1. Saci de picnic izotermi portabili, constituiți dintr-un invelis

exterior care are o suprafața exterioară din foi de material

plastic și dintr-un material izolant din polimer alveolar cu

celule închise, saci ale căror dimensiuni variaza între 30 cm x 46 cm x 19 cm până la 23 cm x 18 cm x 15 cm. Acești

saci sunt dotati cu manere sau benzi de umar din material

plastic sau din tesaturi. Articolele respective sunt destinate

transportării produselor alimentare sau băuturilor între casa

și birou sau pe parcursul călătoriilor, a picnicurilor, al

manifestărilor sportive sau de alta natură. 4202.99

1. Ladita sau cutie portabila pentru scule, servind la păstrarea

și transportul unei mașini de gaurit manuale și a accesoriilor

ei, produsă în totalitate din material plastic turnat și dotată

cu lacasuri interne amenajate în fiecare dintre cei doi pereți

laterali (turnate pe o balama) pentru masina și accesoriile

sale. Are forma aproape rectangulara (dimensiuni: 35 x 29 x 8 cm)

și se închide cu ajutorul unor încuietori, este prevăzută cu un

maner (format prin imbinarea deschiderilor turnate existente pe

fiecare perete lateral), având numele fabricantului sculei

turnat pe fața exterioară a unuia dintre pereți. 4202.99

2. Ladita sau cutie portabila pentru scule, servind la păstrarea

și transportul unei mașini de slefuit manuale și a accesoriilor

ei, constituită din două părți sau secțiuni (capac și baza) din

material plastic turnat, articulate cu ajutorul unei balamale

metalice și dotate la interior cu o tava interschimbabila din

material plastic turnat care are lacasuri pentru masina și

pentru accesoriile sale. Are forma aproape rectangulara (dimensiuni: 38 x 28 x 12 cm) și se închide cu ajutorul unor

încuietori. Este prevăzută cu un maner (format prin imbinarea

deschiderilor turnate aflate pe fiecare perete lateral). 4408.10

1. Foi subtiri de lemn ("kraft veener") (grosime: 1,59, 2,54,

sau 3,18, 4,76 mm), imbracate pe cele doua fete cu hârtie kraft. 4408.90 4409.10

1. Lamele de parchet, neasamblate, de aproximativ 40 cm lungime

sau

x 6 cm latime x 2 cm grosime, din lemn masiv a căror fața 4409.20 (lungime) este prelucrata sub forma de lamba, pe o parte, și

de uluc, pe cealaltă. Capetele (lățimea), de asemenea, sunt

unul sub forma de lamba, iar celălalt de uluc.

CUL/AZ 29-Octombrie 2001 4412.99/4811.10 4412.99

1. Piese rectangulare din lemn stratificat (213 cm lungime x 11,26 cm latime x 23,8 mm grosime), folosite pentru a

confecționa tocuri de uși. Aceste produse, care sunt

constituite dintr-un miez gros și doua placaje externe subtiri

din lemn de conifere, sunt prevăzute cu caneluri continue pe

ambele muchii pentru a se potrivi cu cadrul și cu inchizatoarea

usii, pe o fața. Sunt destinate a fi tăiate la dimensiune după

ce rama usii și inchizatoarea au fost potrivite în caneluri,

astfel încât să se obțină un toc de usa finit.

Aplicare a Notei 4 a Capitolului 44. 4417.00

1. Scula de smirgheluit, care consta dintr-o parte de lemn, dotată

pe partea de dedesubt cu benzi de hârtie abraziva; benzile sunt

ținute la un capăt într-o crestatura în piesa de lemn, celălalt

capăt fiind fixat cu o până care se potriveste într-o canelura

și care poate fi îndepărtată pentru înlocuirea benzilor, când

ele se uzeaza. 4418.20

1. Panouri de uși pentru clădiri, constând dintr-un cadru din lemn

acoperit la suprafața pe ambele fete cu panouri de plăci

fibrolemnoase, care au interiorul gol sau cu o armatura din

hârtie ondulata tip fagure sau din lemn celular, cu intarituri

interne din lemn pentru balamale și încuietori. 4818.30

1. Panouri pentru parchet asa zise "Panouri mozaic", constituite

din sipci de lemn, geluite pe cele doua fete, așezate alăturat

sub forma de tabla de sah și lipite în mod provizoriu pe un

suport din hârtie kraft, pentru a facilita așezarea lor. 4818.90

1. Bucăți de lemn din lemn de molid, pin sau brad (esenta moale),

gaurite și utilizate ca grinzi în construcții pentru realizarea

sarpantei unei case. Ele sunt din lemn masiv și au o secțiune

rectangulara ale carei dimensiuni sunt de aproximativ 3,81 cm (1 1/2 toli) grosime și 8,25 cm (3 1/4 toli) latime; sunt tăiate

cu precizie la extremitati, având lungimea de la 243,84 până

la 365,76 cm (8 până la 12 picioare). Canturile sunt slefuite,

iar extremitatile nu sunt prelucrate. Ele au găuri cu un

diametru de 2,54 cm (1 tol) în mijlocul lor, situate la

aproximativ 40,64 cm (16 toli) de fiecare extremitate, pentru

a permite trecerea firelor electrice, a cablurilor și a tevilor. 4421.90

1. Cepuri, cuburi, paralelipipede și lucrări de forme similare,

din lemn de dimensiuni reduse, utilizate pentru polizarea

într-un cilindru a articolelor din material plastic. 4704.21

1. Pasta macinata fin, din celuloza albita cu sulfit (obținută din

sau

conifere sau fag), chiar aditionata cu stearina (care în 4704.29

general nu depășește 7%), care a fost adăugată pentru a

atenua hidrofilia. 4811.10

1. Material pentru izolatie contra umiditatii, constituit din două

foi de hârtie creponata impregnate cu asfalt, care au

intercalate între ele o foaie subtire de aluminiu. 4811.10

2. Plăci ondulate pentru acoperisuri, obținute prin impregnarea

sub presiune (cu ajutorul materialelor bituminoase) a unei

paturi fibroase din pasta de hârtie, conform tehnicilor de

producere a hârtiei; în unele cazuri, plăcile sunt acoperite pe

o parte cu lac sau cu materiale minerale (nisip, granule, etc.),

fixate cu un strat subtire de material bituminos.

Vezi și avizele 6807.90/1 și 6807.90/2.

CUL/AZ 29-Octombrie 2001 4811.59 │4811.59

1. Produs din carton sau din hârtie kraft, nealbit, utilizat │

pentru fabricarea ambalajelor pentru băuturi, care are pe o

fața texte și ilustratii imprimate referitoare la bunurile

care urmează a fi ambalate în el, acoperit pe ambele fete cu

o foaie subtire de polietilena transparenta și prezentat sub

forma de rulouri cu o latime care depășește 15 cm, pliate și

marcate în prealabil în scopul facilitării identificarii

ambalajelor individuale care vor fi decupate din aceste rulouri.

Aplicarea R.G.I. 3 b). │

Vezi, de asemenea, avizele 4811.59/2, și 4811.60/1. │4811.59

2. Produs din carton sau din hârtie kraft nealbit, utilizat pentru │

fabricarea de ambalaje pentru băuturi, care are pe o fața texte

și ilustratii imprimate referitoare la bunurile care urmează a

fi ambalate în el, acoperit pe aceeași fața cu o foaie subtire,

transparenta, de polietilena și dublat pe cealaltă fața (adică

pe partea care va constitui partea interioară a ambalajului) cu

o foaie de aluminiu acoperită cu o foaie transparenta de

polietilena. Este prezentat sub forma de rulouri cu o latime

care depășește 15 cm, pliate și marcate în prealabil în scopul

facilitării identificarii ambalajelor individuale care vor fi

decupate din aceste rulouri.

Aplicarea R.G.I. 3 b). │

Vezi și avizele 4811.59/1.

CUL/AZ 29-Octombrie 2001 4811.60/4823.70 4811.60

1. Hârtie și carton parafinate, destinate fabricării ambalajelor

pentru lapte, smantana, suc de fructe etc. sau pentru plicuri

pentru discuri de gramofon. Sunt prezentate sub forma de rulouri

cu o latime de peste 15 cm sau sub forma de foi rectangulare cu

o lungime de peste 36 cm, dublate sau nu cu o folie subtire de

aluminiu (pe fața destinată a forma interiorul ambalajului) și

imprimata pe cealaltă fața cu texte sau ilustratii referitoare

la bunurile care vor fi ambalate în ele. 4811.60

2. Benzi de hârtie parafinata și tratata cu sorbitol, cu o latime

sub 15 cm, în mijlocul cărora este fixată, pe lungimea uneia

dintre fete, o bandă subtire de aluminiu acoperită cu tiparituri

și care are o latime cu mult mai mica decât a benzii de hârtie,

prezentate sub forma de rulouri și destinate ambalarii

bomboanelor. 4811.90

1. "Hârtie din mătase japoneza", sub forma de foi, pentru abajururi,

ornamentata cu părți de plante uscate natural și cu desene

pictate cu pudra metalică, totul fiind acoperit cu o tesatura

foarte ușoară de mătase naturala aplicată sub presiune. 4811.90

2. Carton prezentat în foi rectangulare cu o lungime de peste 36 cm,

complet imprimat pe o fața cu tiparituri sau ilustratii, care

trebuie să fie numai decupate pentru a obține coperti de carte (în acest caz, fiecare foaie conține opt coperti flexibile în

care vor fi legate cărțile).

Tipariturile și ilustratiile de pe articolele de acest tip au

întotdeauna un caracter accesoriu față de destinația principala

a bunului, ceea ce le face sa nu fie clasificate la

Capitolul 49. 4811.90

3. Hârtie, sub forma de rulouri cu o latime de peste 15 cm,

acoperită pe o fața cu o substanța organică sensibila la

căldură (termosensibila), care se innegreste atunci când este

incalzita, ca rezultat al unei reactii chimice. La

telecopiatoare (telefaxuri), reproducerea este obținută pe

hârtie prin intermediul unui dispozitiv de imprimare termica,

care transcrie impulsurile electrice generate de către un

telecopiator de plecare. Imaginea completa este reprezentată

dintr-o serie de linii sau de puncte produse pe hârtie de un

cap incalzitor sau de o imprimanta cu ace incalzite, încorporate

în telecopiatorul de recepție. 4811.90

4. Hârtie sub forma de rulouri cu o latime sub 15 cm, acoperită

pe o fața cu o substanța organică sensibila la căldură (termosensibila) care, ca rezultat a unei reactii chimice,

se innegreste atunci când este incalzita. La telecopiatoare (telefaxuri), reproducerea este obținută pe hârtie prin

intermediul unui dispozitiv de imprimare termica care transcrie

impulsurile electrice generate de către un telecopiator de

plecare. Imaginea completa este reprezentată dintr-o serie de

linii sau de puncte produse pe hârtie de un cap incalzitor sau

de o imprimanta cu ace incalzite, încorporate în telecopiatorul

de recepție. 4820.90

1. "Bloc-notes-uri magice", constituite, în principal, dintr-un

dispozitiv mobil format dintr-o folie de aluminiu, o folie de

hârtie albastra acoperită pe o fața cu ceara artificiala,

o foaie de hârtie transparenta și o foaie de material plastic

transparent, suprapuse și fixate împreună, care culiseaza în

interiorul unui invelis din carton, deschis pe una dintre fete.

El permite înscrierea, cu ajutorul unui creion sau a unui stil,

de litere, cifre, desene etc. și ștergerea acestor inscripții

prin simpla tragere a dispozitivului mobil. 4823.70

1. Oua de Pasti, constituite din două părți care se pot imbina

pentru a avea forma unui ou, confectionate din pasta de hârtie

formată și acoperită cu o foaie subtire de aluminiu imprimata

cu desene.

CUL/AZ 29-Octombrie 2001 4823.90/Cap. 50 4823.90

1. Material pentru izolatie termica cu aspect de fulgi, destinat a

fi utilizat, de exemplu, în hambare, în goluri ale pereților.

Acest produs este obținut din ziare vechi sau din alte deșeuri

de hârtie sau de carton, reduse la dimensiuni de mici particule,

prin macinare și apoi ignifugare prin tratare chimica. 4901.99

1. Broșuri neilustrate, care sunt livrate gratuit pentru garaje,

ateliere de reparații etc., folosite pentru a furniza

informațiile tehnice cerute la întreținerea și repararea

diferitelor mărci de autovehicule, broșuri care sunt

distribuite de producătorul autoturismelor și care nu cuprind

nici un material publicitar. 4901.99

2. Publicație destinată abonatilor unei rețele telefonice,

constituite în principal din "Pagini aurii", adică din pagini

de culoare galbena pe care sunt înscrise numărul de telefon și

adresa unui anumit număr de firme grupate după tipul de

activitate.

Publicația conține publicitate în spații ce cuprind precizări

referitoare la serviciile oferite, adresa, numărul de telefon și

de fax al celor ce au dat anunțul. 4911.10, 1. Foi imprimate, separate, care au texte și ilustratii care 4911.91

constituie părți care pot fi recunoscute ca aparținând unor

publicații periodice. 4911.99

1. Bilete de călătorie pentru avion, tren, auto etc., care conțin

taloane tipărite pe care nu figurează toate indicațiile

indispensabile folosirii lor (nume, destinație, data etc.) și

o coperta, de asemenea, tipărite, totul asamblat sub forma

de carnet. 4911.99

2. Etichete din folii de aluminiu pe un suport de hârtie, imprimate

cu texte și ilustratii care caracterizează obiectul la care

se referă.

Cap. 50

1. Bucăți de tesatura, plisate, altele decât cele tricotate sau

la 55

crosetate, având un tiv semiformat obținut prin simpla pliere.

Cap. 50

2. Tesaturi cu suprafața decorata prin aplicarea de fibre tunse de

la 55

pe postav, lipite astfel încât sa imite broderia.

Clasificare după natura materialului tesaturii de baza, fără a

se tine seama de natura materialului aplicat.

Cap. 50

3. Benzi cu latime de maximum 30 cm și grosimea sub 3 mm, având o

la 55

lungime nedeterminată, obținute prin simpla decupare a

bucatilor constituite din două tesaturi suprapuse și lipite una

de cealaltă pe întreaga lor suprafața și lipsite de liziera (margine falsa)

CUL/AZ 29-Octombrie 2001 5208.51/5606.00 5208.51

1. Tesatura de bumbac cu legătură panza, de o greutate sub 100 g/mp, cu forma rectangulara (320 cm x 110/112 cm),

imprimata cu diferite desene și culori, prezentată sub forma

de tesatura asezata în lungime, simplu taiata dintr-o bucata

având o lungime mai mare și care permite obținerea, prin simpla

tăiere, a unei perechi de "Khangas", costume traditionale

feminine (o bandă neornata cu desene separa cele doua "Khangas"-uri). "Khangas"-urile astfel obținute pot fi

utilizate, fără prelucrate ulterioară, ca rochie, fusta,

capa etc.

Aplicare a Notei 7 de la Secțiunea XI. 5304.10

1. Strat de fibre de sisal cu fibre dispuse în toate sensurile,

ușor impregnate cu poli(acetat de vinil) (5% din greutate)

pentru a usura manipularea, impregnarea fiind insuficienta

pentru a lipi definitiv chiar fibrele de la suprafața. 5402.61

1. Fir textil din filamente sintetice sau artificiale continue,

la

prezentat pe un suport care indica utilizarea lui în industria 5402.69

textila, obținut prin rasucirea între ele a unui fir simplu și

sau

a unui fir "cu miez". 5403.41

la 5403.49 5601.22

1. Suluri cilindrice pentru fabricarea filtrelor pentru tigarete,

constituite din fibre de acetat de celuloza tratate cu

triacetina și introduse într-un invelis din hârtie pentru

tigarete. 5601.30

1. Bucăți din fire de nailon 100% provenite din fire rasucite

vopsite în negru, compuse din două fire simple constituite

fiecare dintr-un multifilament cu o fânețe de 933 decitex (840/2 denieri), tăiate special la o lungime de circa 2 până

la 6 mm pentru a fi utilizate ca material de intarire la

producerea anvelopelor de camioane. 5606.00

1. Fire cu aspect scamosat (paros) pe întreaga lungime, obținute

prin decuparea, în sensul urzelii, la mijlocul distantei, a

articolelor constituite din două "siruri de ochiuri" care

formează doua lanturi de ochiuri legate între ele printr-un fir

infasurat în sensul bataturii, ultimul dând aspectul scamosat (paros), după decupare.

Aceste fire sunt condiționate pentru vânzarea cu amănuntul sub

forma de gheme de 50 g și sunt utilizate pentru lucrul de mana,

cum ar fi tricotatul manual.

Aplicare a RGI 1.

2. Fire cu aspect scamosat (paros) pe întreaga lungime, constituite

dintr-un lant de ochiuri dispuse în direcția urzelii, prevăzute

cu fire de urzeala suplimentară, (fire) care sunt decupate după

fabricare, în scopul obținerii aspectului scamosat (paros).

Aceste fire sunt condiționate pentru vânzarea cu amănuntul sub

forma de gheme de 50 g și sunt utilizate pentru lucrul de mana,

cum ar fi tricotatul manual.

Aplicare a RGI 1.

CUL/AZ 29-Octombrie 2001 5607.50/5907.00 5607.50

1. Trese tubulare cu textura strânsă, care au sau nu un "miez"

din fire rasucite, cu secțiune circulara și compacta, având un

diametru aproximativ de 1 mm, compuse din fire de fibre de

poliester ușor impregnate cu parafina și destinate utilizării

lor ca fire pentru mecanismul cu ite al ratierelor. 5702.51

1. Covoare tesute care au o urzeala din fire textile și o batatura

la

din benzi de material plastic, obținute dintr-o bandă cu 5702.99

lățimea de 17 mm pliata, ușor rasucita și comprimata când este

inserată în batatura, astfel încât să aibă în tesatura o latime

aparenta care variaza de la 2 la 5 mm. 5808.10

1. Cordoane plutitoare destinate a fi încorporate în plasele

pescaresti, constând dintr-o tresa de bumbac care cuprinde la

fiecare 50 cm pe toată lungimea, un flotor din pluta pe care îl

îmbracă în totalitate. 5808.10

2. Cordoane plumbuite destinate a fi încorporate în plasele

pescaresti, constând dintr-o tresa de bumbac ce conține un

miez alcătuit dintr-un fir de bumbac prevăzut cu bucăți mici

de plumb de 9 milimetri lungime și doi milimetri grosime,

fixate pe toată lungimea la intervale de 2 mm. 5810.91

1. Broderii cu o latime de 2,5 la 11,5 cm, executate pe un suport

la

constituit din două tesaturi de culori diferite, așezate una 5810.99

lângă alta și asamblate pe toată lungimea astfel încât broderia

să fie aplicată în același timp pe cele doua tesaturi. 5810.91

2. Cupon de tesatura brodata de forma rectangulara, fără alta

la

operație de confectionare. Cuponul face parte dintr-un set 5810.99

care conține și o eșarfa din tesatura brodata, confectionata

și gata pentru utilizate (direct finisata prin brodare). Cele

doua piese sunt prezentate într-un ambalaj pentru vânzarea cu

amănuntul iar cuponul este destinat confectionarii imbracamintei.

Vezi și avizele 6214.10 până la 621490/1. ^ | | 115 cm | | <---------- ------>v 327 cm 59.03.10 1. Tesatura constituită din straturi de fire din filamente de

poliester, paralelizate și neintretesute, suprapuse în unghi

drept și imersate într-o baie de poli(clorura de vinil)

lichidă, care fixează între ele firele în punctele de

incrucisare. După uscare, unele picaturi aplatizate de

poli(clorura de vinil) sunt percepute cu ochiul liber în alte

părți decât în punctele de incrucisare. 5907.00

1. Tesatura acoperită cu aluminiu, constituită dintr-o tesatura

din fire filamentare de poliester 100%, care are o fața

acoperită cu un strat fin de aluminiu perceptibil cu ochiul

liber. Stratul de aluminiu este obținut prin vaporizarea sub

vid pe una dintre fetele tesaturii a aluminiului topit.

CUL/AZ 22-IUNIE 1998 5910.00/5911.90 5910.00

1. Curele de transmisie sau curele transportoare, constituite din

doua benzi suprapuse din tesatura de poliamida între care se

intercaleaza una sau mai multe benzi din material tesut plat

care joaca rolul de element de intarire, diferitele componente

ale curelei fiind asamblate prin presare la cald cu ajutorul

unui adeziv: 1°) Având o grosime de minimum 3 mm. 2°) Având sub 3 mm grosime:

Prezentate sub forma netaiata (fără sfârșit) sau dotate cu

dispozitive de închidere (agrafe etc.)

Vezi și avizul 5911.10/1 5911.10

1. Curele de transmisie sau curele transportoare, constituite din

doua benzi suprapuse din tesatura de poliamida între care se

intercaleaza una sau mai multe benzi din material tesut plat

care joaca rolul de element de intarire, diferitele componente

ale curelei fiind asamblate prin presare la cald cu ajutorul

unui adeziv:

Având o grosime sub 3 mm.

Prezentate la o lungime nedeterminată sau tăiate la lungime.

Vezi, de asemenea, avizul 5910.00/1 5911.40

1. Covoras netesut (dimensiuni: 20m x 2m x 2,5cm), produs din │

fibre de poliester pe una din fetele căreia a fost depusa, │

prin laminare, o tesatura groasa cu ochiuri rare de nailon. │

Acest produs este destinat utilizării ca filtru, după decupare, │

fiind instalat, spre exemplu, în plafonul cabinelor de vopsire │

cu circulație verticala și folosite de producătorii de │

automobile pentru a elimina particulele de praf și de murdarie │

din aerul insuflat. │

Acest produs este realizat din materiale netesute, structurat │

progresiv, are densitate mare și performanțe ridicate în │

exploatare ca material filtrant netesut. Este produs din fibre │

sintetice legate unele de altele cu ajutorul rasinii și prin │

procedee termice, fiecare fibra fiind imbracata în profunzime │

cu un adeziv special pentru: │ - a împiedica orice trecere, datorită vibratiilor, a particu- │

lelor mai mari de 15 microni care sunt susceptibile a deteriora │

vopseaua; │ - a asigura acoperirea 100% a fibrelor; │ - a garanta proprietăți de autostingere totală. │

Partea care se orienteaza spre zona cu aer curat este deosebit │

de densa și neteda, intarita cu o tesatura groasa cu ochiuri │

rare și este dotată cu un număr de clasificare și identificare. │ 5911.90

1. Materiale filtrante formate prin suprapunerea mai multor voaluri

de fibre textile sintetice fixate între ele cu materiale

plastice, impregnate pe o fața cu un material aglutinant,

utilizate pentru epurarea aerului: Sunt tăiate în alta forma

decât cea patrata sau dreptunghiulara sau având, oricare ar fi

forma, o prelucrare suplimentară (cu borduri, panglici,

ochiuri, etc.)

CUL/AZ 22-IUNIE 1998 6104.62 6104.62

1. Sort fără slit sau buzunare, realizat numai din materiale

tricotate (100% bumbac), susținut la talie printr-o bandă

elastica incorporată și prevăzut numai cu margini simplu

tivite la picioare.

Acest articol de îmbrăcăminte face parte dintr-un ansamblu de

doua piese în care celălalt element este similar unui pulover

de aceiași culoare, confectionat din același material, dar

prevăzut cu borduri adăugate care nu sunt prezente la sort și

care, fiind produse din material tricotat (100% bumbac) de

structura diferita, nu permit ca acest ansamblu să fie

încadrat ca set.

Aplicare a Notei 3b de la Capitolul 61 și a Notei 13 de la

Secțiunea XI – Vezi și avizul 6110.20/1. ------------ *) Vezi imaginea asociata articolului.

CUL/AZ 28-August 2001 6110.20/6212.10 6110.20

1. Îmbrăcăminte fără maneci, cu decolteu rotund, destinată a

acoperi partea superioară a corpului până deasupra taliei.

Aceasta îmbrăcăminte, care este similară unui pulover, este

realizată din material tricotat (bumbac 100%). Ea prezintă la

decolteu, la rascroiala manecilor și la baza borduri

adăugate de aceeași culoare, din material tricotat (bumbac 100%), cu o structura diferita.

Acest articol de îmbrăcăminte face parte dintr-un ansamblu de

doua piese din care cealaltă componenta este un sort de aceeași

culoare, confectionat din același material tricotat, dar lipsit

de borduri.

Aplicare a Notei 3b) de la Capitolul 61 și a Notei 13 de la

Secțiunea a XI

Vezi și avizul 61.24.62/1 ------------- *) Vezi imaginile asociate articolului. 6114.20

1. Articol tricotat de îmbrăcăminte ușoară pentru femei sau fete │ (bumbac 94% și fire de elastomeri 6%), cu bretele de │

aproximativ 35 cm latime și cu decolteul rotunjit în partea │

din fața. Acest articol poate fi purtat direct pe corp ca │

lenjerie de corp sau ca îmbrăcăminte; acoperă partea superioară │

a corpului până sub piept. Rascroielile decolteului și din │

dreptul bratelor sunt prevăzute cu un tiv care incorporeaza o │

banda elastica. Partea de jos a acestui articol este de │

asemenea prevăzută cu o bandă elastica, articolul fiind astfel │

strâns pe bust. Acest articol nu îndeplinește funcția de │

sustinere. │

Aplicare a RGI nr. 1 │ ------------ *) Vezi imaginea asociata articolului. 6114.30

1. Articol tricotat de îmbrăcăminte ușoară, fără bretele, pentru │

femei sau fete (poliamida 90% și elastan 10%) destinat sa │

acopere partea superioară a corpului, până sub piept; nu acoperă│

umerii. Acest articol poate fi purtat direct pe corp ca lenjerie│

de corp sau ca îmbrăcăminte; este prevăzut cu benzi elastice cu │

o latime de aproximativ 30 mm în partea inferioară și 15 mm în │

partea superioară, articolul fiind astfel strâns pe trup. Acest │

articol nu îndeplinește funcția de sustinere. │

Aplicare a RGI nr. 1 │ ------------ *) Vezi imaginea asociata articolului. 6212.10

1. Articol tricotat de îmbrăcăminte ușoară, fără bretele, pentru │

femei sau fete (poliamida 90% și elastan 10%) destinat sa │

acopere partea superioară a corpului, până sub bust. Acest │

articol, care poate fi purtat direct pe corp ca lenjerie de │

corp sau ca îmbrăcăminte, are în partea din fața un decolteu │

în forma de V și este prevăzut cu bretele fine la care au fost │

adăugate benzi elastice. Partea de jos a acestui articol are de │

asemenea o bandă elastica cu o latime de aproximativ 20 mm, │

articolul fiind astfel strâns pe bust. Acest articol nu │

îndeplinește funcția de sustinere. │

Aplicare a RGI nr. 1 │ ------------ *) Vezi imaginea asociata articolului.

CUL/AZ 27-Februarie 2001 6212.90/6214.90 6212.90

1. "Cupe" pentru costumele de baie pentru femei, obținute dintr-o

foaie de polietilena acoperită pe ambele fete cu material

tricotat din nailon, ansamblul fiind decupat și apoi format

la cald. │6212.90

2. Centura intarita de sustinere lombara, cu corectare a posturii, │

compusa dintr-o tesatura elastica (43% poliamida, 25% elastan, │ 16% bumbac, 16% poliester) cu o structura transversala care │

asigura stabilitatea centurii (evitand plierea ei) și o │

inchizatoare tip "velcro". În partea din spate a centurii │ (care are o latime de circa 27 cm) se afla trei benzi de │

tesatura, incrucisate (analog funcției musculare) și o │

intaritura anatomica rigida, realizată cu ajutorul a patru │

benzi rigide dispuse perpendicular pe lungimea centurii │ (corectie a posturii). Centura este disponibilă în șase marimi │

diferite, în funcție de talia pacientului. Purtarea ei este │

recomandabila pentru prevenire sau tratarea următoarelor │

afecțiuni: │ - lumbago sau sciatica acute sau cronice; │ - artroza vertebrala dureroasa; │ - hernii (ca suport al peretelui abdominal) │

sau pentru sustinere post operatorie. │

Aplicare a RGI 1 (textul poziției 6112 și Nota 1(b) de la │

Capitolul 90) și 6. 6214.10

1. Eșarfa din tesatura brodata, de forma rectangulara,

la

confectionata și gata de utilizare (direct finisata prin 6214.90

brodare).

Eșarfa face parte dintr-un ansamblu care conține și un cupon

de tesatura brodata de forma rectangulara, fără nici o

operație de confectionare. Cele doua piese sunt prezentate în

ambalaje pentru vânzarea cu amănuntul, cuponul fiind destinat

confectionarii unor articole de îmbrăcăminte.

Vezi și avizele 5810.91 până la 5810.99/2. ^ | | 50 cm | | <---------- ------>v 190 cm

CUL/AZ 28-August 2001 6307.90/6402.99 6307.90

2. Articole textile ornamentale de lungime nedeterminată și de

latime redusă, constituite în principal dintr-un tricot din

material textil sintetic, pe care sau la extremitatile căruia

sunt fixate prin cusaturi decorative elemente din alte

materiale decât din tricot (sireturi sau dantele), destinate,

în special, confectionarii de lenjerie de dama. 6307.90

3. Husa de protecție confectionata dintr-o singura piesa ovala

din material netesut, a carei margine exterioară este dotată

cu o cusatura tivita elastica. Acest produs se prezintă ca o

invelitoare supla care poate fi purtata deasupra incaltamintei. ------------ *) Vezi imaginea asociata articolului. 63.07.90 4. Cupon de tesatura cu urzeala și batatura, de forma rectangulara,

prevăzută cu liziere în sensul lungimii și cu margini tivite în

sensul latimii. Tesatura are o decupare care formează un

decolteu finisat și este decorata cu margele și perle din sticlă.

Partea brodata a tesaturii servește la realizarea unei rochii,

a unei bluze sau a unui articol de îmbrăcăminte similar. Partea

care rămâne servește, pe de altă parte, la confecționarea de

exemplu a unui pantalon, a unei fuste, a unei eșarfe. ------------ *) Vezi imaginea asociata articolului. │6307.90

5. Articol din material netesut, tăiat într-o formă particulară, │

acoperită pe una din fete cu un material adeziv protejat cu o │

foaie de hârtie (adeziv netesut). După îndepărtarea hârtiei │

protectoare, acest articol este destinat lipirii direct pe │

piele, astfel încât să se fixeze perfect în jurul sanului, │

asemenea cupei unui sutien. │

Aplicare a RGI nr. 1 ------------ *) Vezi imaginea asociata articolului. 6402.99

1. Încălțăminte ușoară constând dintr-o parte inferioară (talpa)

exterioară și o parte superioară constituită din două plăci

din material plastic alveolar sudate împreună la marginile

exterioare. Aceasta încălțăminte, care acoperă numai laba

piciorului, sunt purtate la plaja, la piscina, în casa, etc. ------------ *) Vezi imaginea asociata articolului. 6402.99

2. Încălțăminte post-operatorie, care nu acoperă glezna, special

concepute pentru pacientii care au suferit o operație a

piciorului sau o ranire a metatarsienelor. Încălțămintea are

fața din imitație de piele (tesatura textila care are un strat

exterior din material plastic ce poate fi perceput cu ochiul

liber și stantat în relief pentru a reproduce granulatia și

aspectul exterior al pielii), stratificata cu material plastic

alveolar dublat cu un material tricotat și o talpa din trei

straturi: o baza din lemn, o talpa interioară din spuma de PVC

și o talpa exterioară din material plastic crestat. Aceasta

încălțăminte, a carei închidere frontala este asigurata prin

doua benzi autoaderente de tip "velcro", este fabricata

în serie.

CUL/AZ 4-Februarie 1990 6405.90/6809.19 6405.90

1. Papuci usori, care au o talpa exterioară și o fața alcătuită din

doua bucăți de hârtie "kraft" plisate (crep), cusute împreună

de-a lungul unei margini, în partea din fața. Acești papuci sunt

pentru purtat în hoteluri, spitale etc. * | 15 cm -- 30 cm -- * 6702.90

1. Buchet de o înălțime de circa 15 cm, compus în principal din

diferite tipuri de flori artificiale din materiale textile, care

conține mici cantități de plante montate pe sarma, ansamblul

fiind menținut printr-o hârtie rigida ornamentala care imita

dantela și care este decorata cu un nod de catifea.

Vezi și avizul 0604.99/1. 6702.90

2. Coronita, având un diametru de aproximativ 6 cm, constând din

flori artificiale din materiale textile, sarme infasurate în

spirala, perle din materiale plastice și din cuisoare (singurul

material vegetal), fiecare dintre aceste elemente montate pe o

sarma, a carei extremitate este rasucita astfel încât sa formeze

un suport circular.

Vezi și avizul 0604.99/1. 6807.90

1. Plăci pentru acoperisuri, constituite dintr-un suport (de

exemplu, din carton, dintr-un strat sau o tesatura din fibre de

sticlă, dintr-o tesatura din fibre artificiale, sintetice sau

din iuta) imbracat în asfalt sau acoperit pe ambele fete cu un

strat din acest material, acoperite pe una din fete cu o foaie

subtire de cupru sau de aluminiu.

Vezi și avizele 4811.10/2 și 6807.90/2. 6807.90

2. Plăci pentru acoperisuri, care conțin: 1) la partea superioară, un element de etansare care consta

dintr-o foaie de carton moale, acoperit pe cele doua fete cu

bitum sau un alt material similar; 2) la partea inferioară, un element denumit "bariera de vapori",

care consta dintr-o foaie de carton moale sau o foaie subtire

din aluminiu acoperit, de asemenea, pe cele doua fete cu bitum

sau alt material similar; 3) în centru, intercalat între cele doua elemente de mai sus,

un "miez" din polistiren expandat cu o grosime de 20 mm, care

constituie un strat izolant termic și acustic.

Vezi și avizele 4811.10/2 și 6807.90/1. 6808.00

1. Panouri izolante, formate din două plăci de fibre vegetale

aglomerate cu lianti minerali, între care este intercalat un

strat din material plastic alveolar. 6809.19

1. Panouri de forma patrata, cu o grosime de 3 cm, constituite

dintr-o placa de ipsos perforata pe partea frontala, care

conține doua cavitati de forma rectangulara în grosimea panoului

și în care se afla benzi de lana minerala, acoperite pe fața

interioară cu hârtie aluminizata, destinate acoperirii tavanelor

sau zidurilor și realizării izolatiei termice și acustice.

CUL/AZ 23-Februarie 1999 6815.99/7117.19 6815.99

1. Cordon din ferita de lungime nedeterminată, cu diametrul exterior

de 2 mm, prezentat în rulouri, constituit dintr-un tub de pudra

de ferita (22% din greutate), aglomerata cu policlorura de vinil (64%), și dintr-un miez de fir de iuta (14%), destinat

fabricării cablurilor antiinterferenta (antiparaziti). 6815.99

2. Caramizi din magneziu și carbon, constituite din oxid de magneziu

sinterizat, carbon (de exemplu grafit natural), antioxidanti (de

exemplu aluminiu, siliciu sau magneziu, elementare) și o rasina.

După ce au fost puse în forma, caramizile sunt incalzite la o

temperatura de cca. 500° C. Încălzirea provoacă întărirea și,

apoi, carbonizarea rasinii și eliminarea substanțelor volatile. 6903.20

1. Fibre numite "ceramice", produse chimic din oxizi (constituite

în principal din alumina), obținute prin extrudarea urmată de

coacere a unei soluții de saruri minerale și a unei mici

cantități de liant organic (obținere soluție coloidala). 6903.90

1. Fibre numite "ceramice", produse chimic din oxid de zirconiu,

obținute prin piroliza, urmată de coacere, a fibrelor constituite

dintr-o soluție de sare de zirconiu, pe un precursor suport (orice fibra organică), aceasta din urma fiind complet distrusa

pe parcursul operațiunii (procedeu precursor). 6909.19

1. Elemente de ferita «moale» (soft ferrite), care pot fi

recunoscute ca reprezentând părți ale unei mașini, unui aparat

sau a unui instrument de la Capitolele 84 sau 90.

Vezi și avizele de la Cap 85/1 și 8509.90/1. 6911.90

1. Scrumiera, alte decât de tip ornamental, compusa dintr-o parte

inferioară (corp) din portelan și o parte superioară (capac) din

tabla de oțel constituită, în principal, dintr-o placa rotativa

actionata prin apasarea unui buton din material plastic și a unui

arc spiralat, care aduce placa la poziția ei inițială:

Clasificarea în funcție de materialul constitutiv al părții

interioare (corp). 7002.39

1. Tuburi de sticlă cu conținut standardizat de plumb de tipul

utilizat pentru producerea de lampi cu incandescenta și de

semiconductori, tăiate la dimensiuni variabile, dar mai mari

decât diametrul exterior al tubului, destinate fabricării de

diode. 7019.90

1. Filtre pentru epurarea serului, utilizabile în aceasta stare la

intrarea sau la ieșirea conductelor de încălzire, constituite

dintr-un strat de fibre de sticlă de forma patrata, dispus

într-un cadru din carton între doua plăci din tabla subtire

perforate (lungimea laturii: 50 cm, grosimea stratului: 5 cm). 7101.21

1. Stridii improprii consumului uman, care conțin una sau mai multe

perle de cultura, conservate în saramura în cutii metalice

închise ermetic. 7105.10

1. Diamante sintetice, cu dimensiunea de maximum 500 microni,

destinate fabricării pietrelor abrazive, acoperite cu cupru în

vederea îmbunătățirii fixării lor în adezivii utilizați la

fabricarea acestor pietre. 7114.19

1. Monede de aur, emise de către un stat, neavând niciodată curs

legal în țara de emisie. 7116.20

1. Elemente decorative suspendate pentru candelabre (plachete, bule,

etc.) din cristal de stanca, pentru corpuri de iluminat. 7117.19

1. Bratari din cupru, considerate a avea un efect profilactic și

terapeutic.

CUL/AZ 23-Februarie 1999 7117.19/7308.90 7117.19

2. Însemne (insigne), constând din plăci de mici dimensiuni, din │

alama, de orice formă, care au pe partea din spate o tija │

ascutita dotată cu un sistem de prindere pentru fixarea lor pe │

haine. Insignele conțin pe fața însemne, ilustratii sau texte │

imprimate (de exemplu slogane). │ 7118.10

1. Monede de argint, care au avut un curs legal în țara de emisie,

inclusiv cele ce au fost rebatute (chiar în alte tari decât țara

de emisie), dar au încetat să aibă curs legal în țara de emisie. 7208.90

1. Plăci plane de forma rotunda, hexagonala sau octogonala, obținute

prin stantare din tabla de oțel laminat la cald. Acestea sunt

produse industriale care trebuie să suporte prelucrari

suplimentare precise și importante înainte de a deveni centre de

roti finite pentru asamblarea pe jenti, destinate producerii

rotilor complete pentru autovehicule.

Aplicarea Notei 1k) de la Capitolul 72. 7210.70

1. Produse stratificate din oțel, constituite din două foi de oțel

laminat plat care constituie cele doua fete exterioare ale

produsului laminat și o foaie sau un strat de material plastic

care constituie stratul interior sau miezul. Grosimea fiecărei

foi este de maximum 2,54 mm și stratul interior are o grosime de

minimum 0,02 mm. și maximum 2,29 mm. Ele se prezintă, în general,

sub forma de plăci sau de rulouri cu o latime care poate atinge 1500 mm. Miezul conferă produselor de acest tip calități

suplimentare de amortizor de zgomote. Produsele sunt folosite

pentru acoperiri exterioare și decorarea interioară a

locuințelor, fabricarea de panouri pentru caroserii de

autovehicule, aparate electrocasnice, aparate de birou etc. 7308.90

1. Panouri de construcție, prefabricate, constituite la exterior

dintr-o tabla de oțel și, pe partea dinspre interior, dintr-o

tabla de oțel, de azbociment, de ipsos etc., având intercalate

materiale izolante diverse (carton bituminat, materiale plastice

alveolare, lana minerala, mica sau vermiculita expandata, fibre

de lemn, etc.) 7308.90

2. Corniere perforate pregătite spre a fi utilizate pentru

realizarea de structuri metalice (rafturi, etajere, mobila,

scări, eșafodaje, sarpante, etc.), prezentate izolat sau sub

forma de seturi: 1) Ce nu constituie articole care, în stare demontata sau

nemontata, sunt clasificate la fel ca articolul montat:

Din oțel 2) Ce constituie articole care, în stare demontata sau nemontata,

sunt clasificate la fel ca articolul montat: (se clasifica la poziția articolului montat)

Vezi și avizul 7610.90/1. 7308.90

3. Grile de fier, compuse dintr-un cadru din profil E, din bare de

sustinere cu grosimea între 2 și 5 mm și lățimea între 20 și 50 mm, precum și din bare de legătură, destinate a fi utilizate

ca elemente de construcție pentru trepte de scări, acoperitoare

de sol etc.

CUL/AZ 23-Februarie 1999 7308.90 7308.90

4. Profile având secțiunea aproximativ de forma literei (omega),

al căror spate este tăiat și rasfrant în exterior la intervale

neregulate pentru a permite trecerea de lame de ancorare,

destinate a fi încorporate în betonul planseelor, al plafoanelor

sau al zidurilor și utilizate pentru fixarea, cu ajutorul unor

buloane speciale, a diverselor materiale (mașini, cai ferate, cai

de rulmenti, monoraiuri, poduri rulante, canalizari etc.) 7308.90

5. Profile obținute la rece, pe mașini de profilat cu role, pornind

de la tabla sau lame zincate, cu o grosime de 0,75 la 1 mm,

având pe pereții laterali amprente liniare de forma unor

adancituri, dispuse oblic, realizate prin ambutisare ulterior

obținerii profilelor, prezentate în elemente cu o lungime de

maximum 10 m și o latime între 0,30 și 1 m, utilizate în

construcții (planșe de turnat beton armat etc.).

CUL/AZ 28-August 2001 7308.90/7323.93 7308.90

6. Profile de o lungime nedeterminată, obținute prin indoirea la

rece a lamelor din fier sau din oțel, care au pe toată lungimea

perforatii a căror forma și amplasare este special concepută

pentru a permite, pe de o parte, fixarea profilelor de pereți,

plafoane etc. și, pe de altă parte, fixarea elementelor cărora

le sunt destinate (instalații electrice sau de alta natura, cutii

de jonctiune etc.) 73.09.00 1. Silozuri pentru cafea bruta sau prajita, constituite dintr-un

recipient din oțel de secțiune poligonala divizat în

compartimente prin pereți verticali, fiecare compartiment fiind

dotat la partea sa inferioară, în funcție de tipul de siloz, cu

un dispozitiv electromagnetic sau comandat printr-un levier

manual, care asigura închiderea sau deschiderea orificiului care

permite curgerea cafelei și care nu conține nici un alt

dispozitiv mecanic. 73.14.49 1. Curele transportoare de latime variabila (15 cm sau mai mult), de

lungime nedeterminată, constituite dintr-o serie de spirale ușor

aplatizate din sarma de oțel carbon, reunite între ele prin

insertia, între doua spirale, a unei sarme ondulate, din același

material, ale căror extremitati sunt fixate prin sudura de cele

ale uneia dintre spirale, fiecare spirala articulandu-se de

precedenta prin rotatia în jurul sarmei ondulate. 7318.19

1. Articole care constau dintr-o tija de oțel durificat la care o

extremitate este ascutita astfel încât să poată fi infipta

asemeni unui cui și a carei cealaltă extremitate este filetata

sau tarodata. 7318.29

1. Dispozitive de fixare antivibratii, compuse din: 1) un diblu din oțel cu cap rotund, gaurit transversal la partea

inferioară a tijei sale; 2) un cilindru și, uneori, una sau doua rondele de cauciuc

vulcanizat neintarit, care aluneca pe tija diblului; 3) o cama de oțel prevăzută cu doua planuri înclinate

semielicoidale care au fiecare, în partea lor superioară, o

crestatura destinată a servi ca dispozitiv de oprire; 4) o până destinată a fi introdusă în interiorul orificiului

diblului și care, alunecand pe circumferinta camei, comprima

partea din cauciuc și zavoraste ansamblul, introducându-se în

crestaturi, destinate, în special, pentru fixarea anumitor

aparate fragile în pereții laditei sau ai cutiei care conțin

aceste aparate.

Vezi și avizul 4016.99/1 și 8485.90/5. 7321.11

1. Gratar "Barbecue" neelectric pentru uz casnic, din oțel │

inoxidabil, care funcționează cu ajutorul a doua oglinzi din oțel│

și care utilizează pentru gătit numai energia solara. │

Aplicare la nivelul subpozitiei a RGI nr. 6 și 4. │ 7323.93

1. Sistem de fierbere neelectric (bain-marie) din oțel inoxidabil,

cu capac "roll top", constând dintr-o carcasa și o "cutie de

reținere", care susține capacul, prevăzut cu un maner, pivoteaza

pe axul sau și se deschide către înapoi. Carcasa este concepută

pentru a primi un vas cu apa, rectangular, care are pe partea sa

inferioară patru suruburi ce permit fixarea unui arzator în care

vor fi plasate trei recipiente conținând combustibilul (sub forma

de gel, de exemplu). Acest aparat are o lungime de 65 cm, o

latime de 43 cm, o înălțime de 40 cm și un putând retine 9,5 l de

apa și este ambalat pentru vânzarea cu amănuntul împreună cu

arzatorul demontat (fără combustibil). Este utilizat în localuri

publice, în locurile unde se servește masa (în special în

hoteluri) pentru menținerea alimentelor la cald după procedeul

bain-marie (apa calda, în care se depun recipiente conținând

alimente, sunt menținute la temperatura constanta cu ajutorul

arzatoarelor). El mai poate fi utilizat pentru a păstra

alimentele reci, în care caz, apa calda este înlocuită cu cuburi

de gheața.

Aplicație a RGI nr. 1 și 6. 7325.10/7326.90 7325.10

1. Inele de umplere, care sunt cilindri tubulari turnati din fonta,

sau

cu o flansa circulara interioară și nervuri inelare pe 7325.99

suprafața exterioară; aceste «inele» sunt plasate într-un "cuptor

de uscat pasta de ciment" și amestecate cu pasta de ciment pentru

difuzia caldurii, în scopul facilitării și scurtarii procesului

de uscare. 7326.20

1. Sarma spiralata elicoidal, care consta dintr-o sarma de oțel

galvanizata, cu secțiune circulara, spiralata strâns și acoperită

cu materiale plastice, folosită la blaturi și spatare pentru

fotolii, suspensii elastice etc. 7326.20

2. Ansambluri de arcuri spirale pentru saltele. 7326.90

1. Arzator împotriva inghetului, pentru protecția recoltelor

împotriva inghetului, care consta dintr-un rezervor din fier sau

din oțel pentru ulei mineral combustibil, dotat cu un con, un cos

de fum sau numai cu un capac glisant pentru a controla flacara. 7326.90

2. Curele de elevator, de conveior sau de transmisie, fără sfârșit,

din foi sau benzi din oțel sau fier, necombinate cu alte bunuri

pentru a forma părți de mașini. 7326.90

3. Bile din fier sau din oțel, obținute prin "extrudare prin

impact", care nu au atins forma aproximativă a articolului final,

destinate, conform naturii metalului și a dimensiunilor lor,

fabricării soclurilor de cartuse, a tuburilor acestora sau a

invelisului gloantelor.

Aceste bile pot, de asemenea, să fie clasificate la poziții

corespunzătoare de la alte capitole ale Secțiunii XVI, în

concordanta cu materialul constitutiv de baza.

CUL/AZ 26-2000 7326.90/7606.20 7326.90

4. Tuburi de oțel filetate la extremitati, în care s-a introdus

definitiv un fascicul de sarme din oțel, destinate gauririi sau

tăierii termice al betonului, rocilor, placilor metalice etc.

Dimensiunile articolului examinat: - diametrul exterior: 16 mm - lungimea: 3 m. 7326.90

5. Bancuri de lucru cu menghina, portabile, constituite dintr-un

mecanism metalic de strangere cu surub, cu falci din lemn dotate

cu bacuri din materiale plastice care formează o suprafața

orizontala. Ele sunt montate pe un suport de oțel. Aceste

articole sunt utilizate pentru a strânge și a menține scandurile

sau alte piese care urmează a fi prelucrate prin decupare,

gaurire etc., sau servesc ca masa de lucru. Ele se pot regla la

doua înălțimi diferite pentru a fi utilizate, de asemenea, drept

capre pentru tăiat cherestea.

Aplicare a RGI 3b). 7326.90

6. Port chei, din oțel, compus dintr-un inel (diametru 22 mm), cu

inchizator, servind la reunirea cheilor, legat printr-un lantisor (lungime 20 mm) la o mica cutie din material plastic care conține

trei surubelnite mici (lungime 54 mm). 7409.19

1. Foi sau plăci din rasini fenol-formaldehidice, dublate pe una sau

sau

pe ambele fete cu o tabla sau folie subtire din cupru rafinat, 7410.21

destinate fabricării circuitelor imprimate, tablele sau foliile

subtiri din cupru având un rol esențial (conductor electric). 7419.99

1. Tesatura din sarma de bronz, montata pe un cadru, prelucrata sau

nu, destinată a fi folosită, fie manual, fie pe mașini de

imprimat tesaturi prin procedeul "cu sita".

Aceste articole pot fi clasificate, de asemenea, în funcție de

materialul constitutiv al sarmelor, la celelalte poziții ale

Secțiunii XV, în concordanta cu metalul component de baza. 7419.99

2. Cap de pulverizare pentru instalații contra incendiilor, compus

dintr-un corp de alama prevăzut cu o parte tubulara filetata care

permite montarea pe conductele de apa ale instalației, obturat de

o capsula din metal ce este menținută pe poziție cu ajutorul unei

piese din aliaj eutectic etalonat, a carei topire sub efectul

caldurii, provoacă căderea capsulei și tasnirea apei care este

dispersata prin proiectarea pe o placa deflectoare plasata la

partea inferioară a capului. 7506.10

1. Produs stratificat constituit din 2 straturi exterioare din foi │

subtiri de nichel și un strat interior format dintr-un amestec de│

polimeri neconducatori de electricitate (poliolefina, │

fluoroplastic etc.) și negru de fum conducător de electricitate. │

Grosimea fiecărui strat exterior este de 0,025 mm și cea a │

stratului interior este de 0,3 mm. Prezentat în foi de 30 pe │ 40 cm, este utilizat, după decuparea la dimensiune, ca element de│

siguranța pentru protejarea acumulatorilor, telefoanelor și │

motoarelor electrice sub 60 V supuse la supratensiune sau la │

temperaturi ridicate. │

Aplicație a RGI 3b). │ 7603.10

1. Pulbere nesinterizata, constând din granule de aluminiu invelite

în oxid de aluminiu, cu un conținut de alumina între 7 și 14%. 7606.11

1. Produse stratificate din aluminiu, constituite din două table din

la

aluminiu, laminate plat, care constituie cele doua fete 7606.92

exterioare a produsului laminat și o foaie sau un strat din

material plastic, care constituie stratul interior sau miezul.

Tablele exterioare au de obicei o grosime individuală de până la 2,54 mm, iar stratul interior are o grosime între 0,02 și 2,29 mm. Ele se prezintă, în general, sub forma de plăci sau de

rulouri de o latime ce poate să atinga 1500 mm.

Miezul conferă produselor de acest tip calități suplimentare de

amortizor de zgomote. Produsele sunt folosite pentru acoperiri

exterioare și pentru decorarea interioară a clădirilor, fabricarea

panourilor pentru caroseriile de autovehicule, a aparatelor

electrocasnice, a aparatelor de birou etc. 7606.20

1. (Suprimat)

CUL/AZ 25-Ianuarie 2000 7610.90/Sect. XVI 7610.90

1. Corniere perforate, pregătite pentru utilizare la realizarea

structurilor metalice (stelaje, etajere, mobilier, scări, schele,

sarpante etc.), prezentate izolat sau în seturi: 1°) Neconstituind articole care, în stare demontata sau

nemontata, sunt clasificate la fel ca articolele montate:

Din aluminiu 2°) Constituind articole care, în stare demontata sau nemontata

sunt clasificate la fel ca articolele montate. (se clasifica la poziția aferentă articolului montat)

Vezi și avizul 7308.90/2. 8201.40

1. Maceta pentru plantații a carei lama este danturata pe partea,

opusă părții taietoare, astfel încât să poată fi utilizata,

accidental, ca ferastrau. 8205.20

1. Ciocan din metal comun prevăzut la fiecare din cele doua

extremitati ale capului cu câte o piesa amovibila de lovire, una

din cauciuc și una din material plastic. 8205.59

1. Innodator manual, utilizat pentru legarea firelor rupte în

mașinile textile, care conține un cap compus dintr-o cutie din

material plastic în interiorul căreia este amplasat mecanismul

innodator din oțel, o gheara metalică fixată solitar pe cap și un

levier declansator. 8205.59

2. "Cleste" de prins agrafe pentru asamblarea cutiilor de carton,

confectionat din metal comun, care permite fixarea agrafelor prin

presare manuală cu ajutorul celor două brate articulate cu care

este prevăzut. 8306.29

1. Cadelnite (vase de ars tamaia) pentru cultul budist (Koro și

Senkosashi), care au aspectul unor mici vase decorative,

confectionate din metale comune de culoare galbena. Primul are

forma unui cilindru evazat la partea inferioară, cu înălțimea

de 9 cm, cu diametrul de 3 cm la partea superioară deschisă și

de 4,5 cm la baza. Al doilea are forma unei oale mici prevăzută

cu trei picioare, are înălțimea de 4,5 cm și diametrul

deschizaturii de 7 cm. În mod normal aceste articole sunt

amplasate pe altarele de familie sau în temple, dar pot fi

utilizate sa drept cadelnite în ceremonii religioase. 8306.29

2. Cutie portchibrituri pentru cultul budist (match-keshi), constând

dintr-un recipient cu aspectul unui mic vas decorativ, din metal

comun de culoare galbena. Este prevăzut cu un capac care are în

centru un orificiu prin care se introduc chibriturile.

Recipientul are un diametrul de 4,5 cm. în zona cea mai lata și o

înălțime de 7 cm. (cu capac) sau de 6,5 cm. (fără capac). În mod

normal acest articol este amplasat pe altarele de familie sau în

temple, dar poate fi utilizat și pentru depunerea chibriturilor

arse la ceremoniile religioase. │8309.90

1. Capace din aluminiu pentru cutii pentru băuturi sau pentru alte │

alimente, de diverse dimensiuni și de diferite forme (circulare, │

ovale, rectangulare cu unghiuri rotunjite), cu o margine pentru │

montarea stabilă a capacelor cutiilor, și a carei fața care │

formează interiorul este acoperită cu un lac protector, adecvat │

pentru depozitarea băuturilor și alimentelor. Aceste capace au, │

de asemenea, o taietura sub forma de limba, la extremitatea │

căreia este fixat un inel, permitand deschiderea ușoară a cutiei │

de-a lungul părții tăiate.

Sect. XVI 1. Dispozitive de ghidare cu rulmenti cu bile:

Care pot fi recunoscute ca fiind destinate în exclusivitate sau

în principal unui aparat sau mașini clasificate la Secțiunea XVI.

Clasificate ca părți sau accesorii ale acelui aparat sau ale

acelei mașini.

Vezi și avizele 8485.90/2, Sect. XVII/1 și 9033.00/1.

CUL/AZ 26-2000

Sect. XVI/8418.99

Sect. XVI 2. Accesorii de agitare pentru agitatoare, malaxoare sau

amestecatoare, constând din dispozitive de agitare (palete,

greble, rame incrucisate etc.), prevăzute sau nu cu tije de

racordare, prezentate izolat:

Care pot fi recunoscute ca fiind destinate utilizării în

exclusivitate sau în principal cu un agitator, malaxor sau

amestecator clasificate la Secțiunea XVI.

Clasificate la pozițiile aferente agitatorului, malaxorului sau

amestecatorului căruia îi este destinat ca dispozitiv de agitare.

Vezi și avizul 8485.90/3.

Sect. XVI 3. Garnituri destinate echiparii ușilor unui aparat clasificat la

Secțiunea XVI, constând dintr-o bandă profilata din material – plastic în interiorul căreia este incorporată o tija magnetica

din ferita de bariu și a carei forma este deja adaptată formei

usii aparatului căreia îi este destinată.

Clasificate ca părți sau accesorii ale aparatului respectiv.

Vezi și avizele 8418.99/1 și 8505.19/1. 8403.10

1. Cazane electrice pentru încălzire centrala, din oțel, izolate cu

spuma poliuretanica rigida, alimentate la tensiunea de 220 V sau 380 V, concepute pentru prepararea la temperaturi variabile a

apei calde necesare sistemelor de încălzire (încălzire prin

pardoseala sau radiatoare). Sunt echipate cu: termoplonjoare

demontabile din oțel inoxidabil; relee de putere și de comanda;

tablou de comanda cu termostate, termometre, întrerupătoare;

pompa de circulație cu viteza variabila; hidromanometru; supapa

de siguranță; racorduri tur/retur la sistemul de încălzire;

eventual, un vas de expansiune; racorduri tur/retur la rezervorul

de apa menajera. Puterea, reglabila, variaza de la 5,6 la 24 kW

sau de la 28,8 la 259,2 kW, în funcție de model; temperatura

maxima este 90°C și presiunea de lucru este de 3 bari. 8414.60

1. Dulap cu flux laminar de aer utilizat pentru prepararea și

sau

manipularea culturilor de celule în laboratoare etc., constând 8414.80

dintr-un dulap metalic care conține: 1°) o hota aspiranta de recirculare a aerului, având încorporate

un ventilator acționat de un motor electric și un filtru de

purificare a aerului; 2°) o placa perforata amplasata la partea inferioară a hotei,

servind drept suprafața de lucru; 3°) un colector amplasat sub placa perforata, destinat colectării

deșeurilor lichide.

Dulapul este deschis în partea din fața și este conceput astfel

încât să poată fi amplasat pe un banc de lucru sau pe o masa.

Hota stabilește un flux laminar de aer care creează o bariera

izolanta în fața dulapului, asigurând astfel protecția

operatorului contra eventualei contaminari cu ocazia manipulării

materiilor biologice. 8418.30

1. Congelator orizontal cu un capac bombat din sticlă, destinat │

conservării și expunerii produselor alimentare în piețe. Aparatul│

are o capacitate de conservare de 365 l sau 550 l, în funcție de │

model; un sistem incorporat de producere a frigului permite │

menținerea temperaturii între -20°C și -24°C, la o temperatura │

ambianta de 30°C. │ 8418.69

1. Baterii termoelectrice constând din cuple termoelectrice legate

în serie, fiecare cupla fiind compusa din două mici bare

semiconductoare din materiale diferite (una pozitiva și cealaltă

negativa) legate printr-o placa de cupru, prin care trecerea unui

curent continuu provoacă racirea unui capăt al bateriei și

încălzirea celuilalt capăt, utilizate ca elemente de răcire la

frigidere de mici dimensiuni, la echipamente de condiționare a

aerului, la instrumente de precizie etc. 8418.99

1. Garnituri destinate echiparii ușilor frigiderelor, constând

dintr-o bandă profilata din material plastic în interiorul căreia

este incorporată o tija magnetica din ferita de bariu și a carei

forma este deja adaptată formei usii aparatului căreia îi este

destinată.

Vezi și avizele Sect. XVI/3 și 8505.19/1.

CUL/AZ 25-Ianuarie 2000 8419.40/8421.39 8419.40

1. Evaporatoare rotative în vid, utilizate pentru concentrarea și

distilarea substanțelor organice, compuse din elemente din sticlă (baloane de evaporare, condensator cu serpentina, baloane de

colectare a distilatului, tuburi și robinete) și din elemente

metalice (suport tubular, motor electric cu variator de turatie,

bain-marie cu încălzire electrica și dispozitiv hidraulic pentru

deplasare pe verticala), tot ansamblul fiind fixat pe un soclu

metalic mobil. 8419.89

1. Aparate (electrice) pentru încălzirea suprafeței materialelor

conținute în butoaie, rezervoare, conducte etc., aparate al

căror dispozitiv de încălzire îl constituie o tesatura de sticlă

prevăzută cu rezistente incalzitoare izolate electric, concepută

fie pentru a se putea introduce în ea butoaiele, rezervoarele

etc. ce conțin materialele de încălzit, fie pentru a fi fixată

imprejurul acestora sau al conductelor.

Vezi și avizele 8419.89/2 și 8516.80/1. 8419.89

2. Mansoane incalzitoare constând în principal dintr-o suprafața

incalzitoare formată din rezistente incalzitoare (fire) izolate

electric, fixate pe o tesatura din fibre de sticlă amplasata ca

garnitura interioară într-o carcasa metalică, concepute ca

elemente incalzitoare pentru autoclave, pentru aparate de

laborator sau în industria alimentara.

Vezi și avizele 8419.89/1 și 8516.80/1. 8419.90

1. Elemente din tabla de oțel special prelucrata și tratata pentru

a asigura o mare putere de absorbție a radiatiei solare,

destinate incalzitoarelor solare de apa amplasate pe acoperisuri. 8421.21

1. Aparate pentru tratarea apei constând din două filtre (un

prefiltru și un filtru cu cărbune), un ionizator și un dispozitiv

de comanda și de control, totul formând un singur corp. În aceste

aparate, apa trece prin prefiltru care retine sedimentele; apa

epurata de sedimente trece prin filtrul de cărbune care elimina

clorul, bacteriile și mirosurile; apa astfel tratata este supusă

ionizarii pentru separarea ionilor pozitivi și negativi.

Aplicare a Notei 3 de la Secțiunea XVI. │8421.29

1. Hemodializor de utilizate unica, steril. Se prezintă sub forma │

unui tub de 25 cm lungime, din material plastic rigid, conținând │

fibre tubulare, obturat la ambele extremitati cu doua capace │

filetate și prevăzute cu doua racorduri laterale de 3 cm. Atât │

capacele cat și racordurile sunt confectionate din material │

plastic rigid. Pentru funcționare, articolul trebuie racordat, │

prin intermediul unor tuburi, la un aparat special (de exemplu │

un rinichi artificial) care permite sângelui și dializatului sa │

circule, iar materiei toxice să fie evacuata. │

Aplicare a Notei 2a) de la Capitolul 90. │8421.29

2. Aparat pentru filtrarea sângelui, constituit în principal │

dintr-o tesatura filtranta din poliester într-un invelis │

transparent. Acest aparat este utilizat pentru eliminarea │

microagregatelor constând din leucocite, plachete, fragmente de │

celule și proteine cu dimensiuni între 30-200 æm, din sangele │

uscat. │

Aplicare a RGI 1. 8421.39

1. Cabine utilizate pentru vopsirea cu pistolul: 1°) "Cabine uscate" echipate cu un ventilator cu motor pentru

improspatarea aerului respirat de operator și un gratar din

lamele pentru epurarea aerului evacuat în exterior de o parte

din particulele de vopsea aflate în suspensie. 2°) "Cabine cu perdea de apa" echipate cu un ventilator cu motor

pentru improspatarea aerului respirat de operator, un dispozitiv

cu perdea de apa pentru epurarea aerului evacuat în exterior de

o parte din particulele de vopsea aflate în suspensie și o pompa

cu motor care asigura circulația apei.

CUL/AZ 22-Iunie 1998 8421.99/8424.89 8421.99

1. Cartuse de schimb pentru filtre de ulei, care constau dintr-o

cutie perforata din metal sau din carton (oricare ar fi

materialul filtrant utilizat). 8424.30

1. Masina de sablat de tip centrifugal, folosită pentru curățirea

și decaparea pieselor metalice, masina care este compusa, în

general, dintr-un cilindru care se invarte în plan orizontal și

în care piesele în mișcare sunt supuse acțiunii unor jeturi de

alice din oțel proiectate ca efect al forței centrifuge, cu

ajutorul unor roti cu palete, care se invart cu mare viteza, (fără intervenția aerului comprimat). 8424.30

2. Aparate de curatat cu jet de vapori, care cuprind, printre

altele, reunite într-un singur modul, un motor, un arzator

automat, o serpentina de încălzire și o pompa dozatoare, dotate

cu o duza care permite să fie proiectat un jet concentrat al

unei soluții de detergent și care sunt utilizate pentru spalarea

autovehiculelor, mașinilor, garajelor, atelierelor, clădirilor

etc. 8424.89

1. Fantani multicolore, care au caracter de articole din metal

comun, compuse dintr-o pompa actionata de un motor electric,

conducte de admisie și de refulare, o coroana pe care sunt

montate ajutaje, filtre, lampi electrice și un disc din sticlă

multicolora acționat de către jetul de apa. 8424.89

2. Aparat de pulverizare constituit dintr-o valva dotată cu un buton

de actionare cu un ajutaj (duza), compus din următoarele

elemente:

1. un buton de actionare cu ajutaj (duza), din material plastic;

2. o capsula din metal comun;

3. o garnitura de etansare a capsulei, din material plastic;

4. o garnitura de jiclor din material plastic;

5. un jiclor, din material plastic;

6. un corp de valva, din material plastic;

7. un arc, din oțel;

8. un tub prelungitor, din material plastic.

Articolul este destinat montarii pe stutul unui recipient al

cărui conținut (materiale lichide, sub forma de pudra sau sub

forma de spuma) este proiectat în aer prin intermediul duzei,

apasand pe butonul de actionare care eliberează gazul propulsor.

Acest articol nu conține un dispozitiv de reglare a fluxului sau

a dispersarii conținutului.

Vezi și avizele 8424.89/3 și 8481.80/3. 8424.89

3. Pompa, constituită dintr-un buton de actionare, un ajutaj (duza),

un arc cu piston, un piston cu etansare, o tija, o garnitura, un

dop cu filet, o carcasa, un arc, o bila de etansare și un tub de

imersare. Articolul este destinat montarii pe stutul unui

recipient în scopul proiectării materialelor (lichide, sau sub

forma de pudra sau sub forma de spuma), prin intermediul duzei,

cu ajutorul pompei cu piston.

Vezi și avizele 8424.89.2 și 8481.80/3. 8424.89

4. Linie automată pentru finisarea panourilor de fabricare a │

mobilei, care asigura depunerea pe aceste panouri a straturilor │

de fond, de vopsire și de finisare, care conține: │ - un sistem de transport (conveior cu banda/cu cilindri); │ - un sistem electronic de pulverizare a vopselei și a lacului, │

compus din: │ 1) un aparat de pulverizare rotativ, conceput pentru aplicarea │

stratului de fond și a vopselei, care conține dispozitivele de │

mai jos: │ - o bandă transportoare, autocuratitoare, cu recuperarea vopselei│

excedentare; │ - un circuit de alimentare care conține 10 pistoale pneumatice și│

o pompa de presiune redusă; │ - o perdea de apa. │

CUL/AZ 25-Ianuarie 2000 8424.89/8431.49 2) un aparat de pulverizare automată conceput pentru aplicarea

stratului de finisare, compus din dispozitivele următoare: - o bandă transportoare, autocuratitoare, cu recuperarea lacului

excedentar; - o unitate oscilanta dubla, echipata cu 8 pistolete cu amestec

de aer și cu o pompa de presiune ridicată; - perdele de apa și un rezervor cu separator automat de noroi; - un sistem de evacuare a aerului, cu epurator (scruber) pentru

reducerea conținutului de substanțe solide; - o incinta presurizata pentru protecția pieselor contra prafului; - o unitate de filtrare cu cartuse filtrante de mare eficienta,

pentru eliminarea prafului din aerul introdus. - un sistem de uscare în linie care utilizează procedee de uscare

bazate pe schimbator de căldură și raze ultra-violete.

Aplicare a Notei 4 de la Secțiunea XVI și a RGI 6. 8425.31

1. Mecanisme tip troliu pentru ascensoare, care conțin, pe un soclu

comun, un motor electric și, cuplat la acest motor, un troliu

constituit din diverse organe de transmisie care acționează un

ax echipat cu o roata și dotat cu un dispozitiv de franare. 8428.90

1. Distribuitoare special concepute pentru alimentarea

transportatoarelor pneumatice de pietre pentru umplerea

galeriilor de mine, constituite, în principal, dintr-o cutie (carcasa) ce conține un cilindru cu structura alveolara etansa (tip fagure), acționat de către un motor dotat cu un variator de

viteza. │8428.90

2. Braț de încărcare portuara pentru transferarea în siguranța a │

lichidelor periculoase în cadrul operațiilor de încărcare sau de │

descărcare în porturi, în special în cazul instalațiilor │

petroliere și industriale, care funcționează cu un sistem de │

tevarie cu racorduri articulate, echipate cu valve automate de │

siguranța. Tevaria este manipulata pe perioada transferării │

lichidului cu ajutorul unui dispozitiv integrat de cabluri și de │

saibe asociate unei structuri de sprijin și de contragreutati. │

Sistemul nu conține nici o pompa. │

Aplicare a RGI 1. 8429.51

1. Încărcătoare autopropulsate cu încărcare frontala, cu patru roti

motrice și cu mecanism diferential, prevăzute cu sasiu monobloc,

o cabina de conducere și de comanda, dotate cu un braț dublu de

ridicare cu cricuri hidraulice, integrat chiar în structura

masinii și acționat de un motor de propulsie plasat în partea din

spate a vehiculelor, prezentate cu sau fără cupe (încărcătoare).

Cupa se incarca prin miscarea de inaintare a masinii, care ridica,

transporta și descarca incarcatura. Aceste mașini pot fi echipate

cu alte accesorii interschimbabile, cum ar fi lopeti sau ciocane

hidraulice, sfredele, screpere, scarificatoare etc. 8431.49

1. Lanturi pentru patine de senile:

Care pot fi recunoscute ca fiind destinate, exclusiv sau în

principal (după dotarea cu patine), ca senile:

Pentru buldozere.

Vezi, de asemenea și 8485.90/4, 8708.99/1 și 8710.00/1.

CUL/AZ 28 - August 2001 8436.80/8471.49 8436.80

1. Masina pentru acoperit cu pământ gramezile de cartofi sau de alte

legume (pentru a le proteja pe timp de iarna), compusa dintr-un

batiu prevăzut cu un sistem de cuplare la un tractor agricol,

dintr-un brazdar care taie brazde de pământ și dintr-o roata cu

palete actionata de la priza de forta a tractorului, care

proiectează acest pământ pe gramezile de legume care trebuiesc

acoperite. 8439.30

1. Masina pentru acoperirea hârtiei-carbon de unica folosință,

constituită în principal dintr-un sistem de cilindri dispusi pe

un soclu, cerneala provenită dintr-un rezervor fiind transferata

de către un cilindru de alimentare pe un cilindru de imprimare pe

care hârtia este presata de către un alt cilindru. Grosimea

stratului de acoperire este reglata cu ajutorul unui

cilindru gradat. 8442.10

1. Aparat de fotocompozitie care permite crearea, pe o suprafața

sensibilizata, a formei complete a unui document cu linii (factura, foaie de salariu etc.), care este compus, în principal,

dintr-o masina de fotocompozitie cu linii, alimentata de o matrita

cu linii, doua dispozitive de fotomontaj alimentate fiecare de

către o matrice de elemente compuse anterior (titluri, zone

hasurate etc.) și o masa de compoziție care conține suprafața

sensibilizata. 8443.51

1. Imprimanta digitala (numerică) cu jet de cerneala care reproduce

imagini color în semiton (cu formatul până la A(0) - 864 x 1.189 mm), utilizând puncte de mărime variabila, pe un mare

sortiment de suporturi (de exemplu: ziare, hârtii mate sau

lucioase, materiale transparente etc.) Acest aparat este utilizat

în principal în industria tipografica, pentru realizarea de

tipare de proba și pentru aplicații industriale, cum ar fi

imprimarea panourilor de semnalizare reflectorizante sau a celor

care sunt iluminate din spate, a ecranelor de prezentare, a

ambalajelor etc. Imprimarea se realizează în funcție de datele

transmise de către o masina automată de prelucrare a datelor

aflată la exterior și la care imprimanta a fost conectata prin

intermediul unei interfete paralele.

Aplicare a RGI 1 (Nota 5(B), 5(D) și 5(E) de la Capitolul 84. 8451.80

1. Aparate de curatat covoarele și mochetele direct pe pardoseala,

cu motor electric incorporat de 0,75 kW, dotate cu o pompa care

permite injectarea în covor sau în mocheta a unei soluții lichide

de curatat, aceasta soluție fiind apoi extrasa prin aspiratie.

Ele au greutatea de 18,1 kg, au un rezervor special pentru 41,6

litri de soluție și sunt concepute și comercializate pentru a fi

folosite în localuri (altele decât locuințe individuale) cum

sunt hotelurile, motelurile, birourile, restaurantele și școlile. 8451.80

2. Aparate de curatat covoarele și mochetele direct pe pardoseala,

cu motor electric incorporat de 0,75 kW, dotat cu o pompa care

permite injectarea în covor sau în mocheta a unei soluții lichide

de curatat, aceasta soluție fiind apoi extrasa prin aspiratie.

Ele au greutatea de 21,8 kg, au un rezervor special pentru 56,8

litri de soluție, sunt concepute și comercializate pentru a fi

folosite în localuri (altele decât locuințe individuale) cum sunt

hotelurile, motelurile, birourile, restaurantele și școlile. 8462.21

1. Masina de format tuburi prin sudare, prezentată fără dispozitiv │

sau

de sudare, utilizata pentru a conferi o formă tubulara foilor │ 8462.29

metalice prezentate în rulouri. │

Masina este compusa din următoarele elemente: un dispozitiv de │

decupare și de debavurare, cilindri de arcuire și de formare, │

cilindri verticali de ghidare cu rotire libera pentru apropierea │

marginilor și cilindri de profilat. │

Aplicare a RGI 1 și 6 │ 8465.99

1. Mori special concepute pentru macinarea deșeurilor de materiale

plastice dure, acționate cu ajutorul unui motor electric și

echipate cu trei cutite mobile și doua cutite fixe. 8470.50

1. Terminal electronic de plată cu ajutorul unei cărți de credit sau

de debit, utilizat în hoteluri, restaurante, agenții de voiaj etc.

Acest aparat are pe fața o tastatura, un ecran, o rola de hârtie

pentru chitanțe și un orificiu-fanta pentru citirea benzii

magnetice a unei cartele sau a unei cartele inteligente ("smart

card"). Terminalul funcționează prin intermediul unei rețele

telefonice care este racordata la instituția financiară pentru a

permite autorizarea și verificarea tranzacției, ca și

înregistrarea și emiterea chitanței care indica suma totală

debitata sau creditata. 8471.49

1. Calculator personal constituit prin combinarea a trei unități │

separate: un receptor color de televiziune (display) de 14" │ (35 cm) cu o unitate de prelucrare numerică (digitala), o │

tastatura (unitate de intrare) și o telecomanda cu radiatii │

infrarosii. Prima unitate cuprinde un procesor (80486 Dx2), o │

memorie (4 Mb RAM), un cititor de dischete (1,44 Mb), un hard │

disc (350 Mb), un cititor de CD-ROM, un televizor-monitor în │

culori (cu baleiaj neintretesut (non-interlaced) în cazul │

procedeului PC și intretesut (interlaced) în cazul procedeului │

TV) și difuzoare stereofonice. Pentru a selecta diferitele │

funcțiuni (calculator, televizor sau sunet), este suficient sa │

se utilizeze bila rotitoare ("track ball") incorporată în │

tastatura, tastatura însăși sau telecomanda cu infrarosii. │

Sistemul permite, de asemenea, utilizarea CD-urilor audio sau │

informatice și înregistrarea fisierelor audio-numerice. │

Aplicare a Notei 3 de la Secțiunea XVI. │

CUL/AZ 27 - Februarie 2001 8471.60/8471.80 │8471.60

1. Aparat de proiectie în culori, cu cristale lichide (LCD), │

destinat a fi pus pe un suport. Acest proiector are o rezoluție │

de 640 x 480 pixeli, este capabil sa afiseze 16 M culori și este │

destinat numai racordarii la o masina de prelucrare automată a │

datelor, în scopul proiectării pe un ecran de mari dimensiuni a │

imaginilor generate de către aceasta masina. El conține un │

amplificator și difuzoare încorporate care permit racordarea la │

un microfon fără fir, un cititor portabil de CD sau la ieșirea │

auxiliara a unui sistem stereo. │

Aplicare a Notei 5 B), a) până la c) de la Capitolul 84. 8471.70

1. Cititor de CD-ROM, care constituie o unitate de memorie pentru

mașini de prelucrare automată a datelor care constau din unități

de actionare concepute pentru "citirea" semnalelor de pe

CD-ROM-uri, de pe CD-uri audio și de pe CD-uri foto. El este dotat

cu o priza pentru difuzoare, o comanda de reglare a volumului și

o comanda de pornire/oprire.

Aplicarea Notelor 5 B), 5 C) și 5 D) de la Capitolul 84. 8471.80

1. Procesor criptografic dotat cu un algoritm de criptare conform

normei nord-americane de criptografie (DES), racordat ca

dispozitiv periferic la una sau mai multe mașini automate de

prelucrare a datelor de la care primește comenzi de a efectua

operațiuni pre-programate. Funcția lui este de a asigura protecția

necesară datelor (validare și criptare) care, în absenta lui, ar

trebui efectuate de către programul instalat în masina centrala (gazda) de prelucrare automată a datelor; aceasta evita

necesitatea de a stoca anumite baze de date de securitate în

memoria masinii automate de prelucrare a datelor. Funcțiile

aparatului sunt controlate printr-un microprogram instalat în

aparat în procesul de fabricare.

Aparatul este echipat cu o interfata tip RS 232C. Cu anumite

modificări ale microprogramului, aparatul poate fi utilizat de

diferite instituții financiare pentru a stabili valori

criptografice utilizate la cărțile de debit sau de credit

sau pentru a asigura protecția datelor în tranzacțiile financiare. │8471.80

2. Controloare de comunicații sau routere (inclusiv cutii de │

interconectare între diferite rețele locale «LAN BRIDGES»), care │

constau dintr-un procesor principal, o memorie interna și mai │

multe porturi de intrare/ieșire. Într-un sistem de prelucrare │

automată a datelor în rețea, ele sunt amplasate între doua mașini │

de prelucrare automată a datelor sau între grupuri de mașini de │

prelucrare automată a datelor sau între aparate de rețea aflate │

într-o rețea locală (LAN). Ele sunt destinate sa dirijeze fluxul │

de date, care este specific arhitecturii sistemului, în rețelele │

locale (LAN) și permit conversia, schimbul sau transmiterea │

datelor sau a informațiilor între doua mașini sau doua grupe de │

mașini de prelucrare automată a datelor care utilizează │

protocoale de sisteme diferite. Aceste aparate recunosc structura │

rețelei, pot identifica destinația și sa stabilească conexiunile │

corespunzătoare pentru a transmite datele. │

Unele dintre conexiuni sau porturi ale acestor aparate permit │

conectarea lor directa la mașini de prelucrare automată a │

datelor, altele permit conectarea la alte controloare (router-e │

sau cutii de interconectare «bridges») iar altele se conecteaza │

la alte aparate și materiale de rețea. O imbinare de controloare │

de comunicație constituie coloana vertebrala a unei rețele pe care │

sunt conectate toate celelalte rețele și dispozitive de prelucrare │

a datelor. │

Aplicare a RGI 1 (Nota 5(B) de la Capitolul 84). │

Nota 5E) de la Capitolul 84 nu este aplicabilă.

CUL/AZ 28-August 2001 8471.80 8471.80

3. Controloare ("cluster controlers") pentru terminale (grupate) sub│

forma de ciorchine, pentru SNA (arhitecturii de rețea sincrona), │ (inclusiv unități pentru control la distanta). Aceste aparate │

joaca rolul de concentratoare de terminal într-o rețea locală │ (LAN), respectând protocoalele de rețea SNA. Aceste aparate │

dirijeaza în cadrul rețelei interactiunea dintre echipamentul │

principal de procesare a datelor și diversele periferice de │

procesare a datelor, cum ar fi terminale la distanta, imprimante │

sau cititoare de discuri. │

Aplicare a RGI 1 (Nota 5 (B) de la Capitolul 84). │

Nota 5 E) de la Capitolul 84 nu este aplicabilă. │ 8471.80

4. Unități de acces multistație. Acestea sunt cutii de conexiuni │ ("LAN hubs") pasive. Sunt denumite "pasive" deoarece nu necesita │

nici un fel de alimentare directa cu energie electrica. Ele sunt │

utilizate pentru a asigura funcția de concentratoare de cablare a│

până la 8 stații de lucru ale unei rețele locale (LAN) token-ring│

sau unități de prelucrare automată a datelor, astfel încât │

configurația materială pe care o formează cu aceste stații de │

lucru sa servească la conectarea lor electrica sub forma de │

bucla. │

Aceste unități de acces multistație pot fi conectate între ele │

astfel încât să poată crește numărul de stații de lucru al unei │

rețele token-ring până la cel mult 260 stații de lucru într-o │

singura rețea. │

Hub-ul lucrează ca un releu fizic la care sunt conectate toate │

mașinile rețelei token-ring și are rolul de a detecta │

nefunctionarea unei unități sau a unei mașini pentru a nu │

întrerupe fluxul de date către alte mașini. │

Aplicare a RGI 1 (Nota 5 (B) de la Capitolul 84). │

Nota 5 E) de la Capitolul 84 nu este aplicabilă. │ 8471.80

5. Convertor cu fibra optica. Servesc la transformarea semnalelor │

numerice cu raza de acțiune limitată ale rețelei token-ring sau │

a altei rețele locale (LAN) în semnale numerice optice. Aceste │

aparate sunt utilizate, spre exemplu, când cablul de fire optice │

este folosit într-o rețea token-ring pentru a-i extinde raza de │

acțiune într-o anumită zona sau în cazul în care, pentru │

reducerea interferentelor, este necesară înlocuirea cablajului │

din cupru cu cabluri din fibre optice. │

Aplicare a RGI 1 (Nota 5(B) de la Capitolul 84). │

Nota 5E) de la Capitolul 84 nu este aplicabilă. │ 8471.80

6. Unitate de control și adaptare, constând dintr-o placa │

conectabila care conține, în principal, un circuit imprimat pe │

care sunt montate diverse componente electronice. Este destinată │

să fie introdusă în carcasa unei mașini de prelucrare automată a │

datelor. Se conecteaza la magistrala de transmisie a unității │

centrale de prelucrare și funcționează pentru a primi și furniza │

date, în același timp controlează schimbul de date între masina │

de prelucrare automată a datelor în care este instalata și alte │

unități ale sistemului de tip LAN (rețea locală). Utilizează │

protocolul informatic standard CSMA/CD pentru a regulariza │

schimbul de date și a preveni coliziunea datelor numai în cadrul │

rețelei locale (LAN). │ 8471.80

7. Placa video, compusa din circuite integrate și alte componente,

destinată instalării într-o masina automată de prelucrare

automată a datelor în scopul producerii de imagini și sunete.

Ea transforma imaginea analogica și semnalele sonore primite de

la un videorecorder, un cititor de discuri laser, o camera CCD/V8

sau o camera portabila video-TV în semnale digitate care pot fi

utilizate de către o masina automată de prelucrare a datelor.

Placa este prezentată împreună cu un disc magnetic (discheta)

care conține programul de instalare; acest program trebuie

instalat în masina de prelucrare automată a datelor pentru a-i

permite afișarea imaginilor video.

Discul magnetic (discheta) care conține programul de instalare

este clasificat separat la poziția 85.24.

CUL/AZ 28-August 2001 8471.80/8472.90 8471.80

8. Placa de sunet, compusa din circuite integrate și alte

componente, destinată instalării într-o masina de prelucrare

automată a datelor pentru a-i permite sa producă sunete. Placa de

sunet converteste semnalele sonore analogice, de la un microfon,

radio sau casetofon, într-un semnal digital care poate fi

utilizat de către o masina de prelucrare automată a datelor.

În plus, placa de sunet transforma semnalele numerice în semnale

analogice care apoi pot fi trimise către un amplificator, o casca

sau incinta acustica. Ea conține, de asemenea, intrari pentru un

cititor de CD-ROM și instrumente muzicale digitale (Musical

Instruments Digital Interface-MIDI). Placa este prezentată cu un

disc magnetic (discheta) care conține programul de instalare;

acest program trebuie instalat în masina de prelucrare automată a

datelor pentru a-i permite înregistrarea, comprimarea și

reproducerea sunetelor.

Discul magnetic (discheta) care conține programul de instalare

este clasificat separat la poziția 85.24. 8471.90

1. Scaner plan de birou, utilizat în industria grafica, în special,

pentru scanarea filmelor color. El se compune din mai multe mii

de dispozitive cu cuplaj de sarcina (CCD) (dispuse în linie pe

un circuit integrat unic, "barete CCD"), dintr-o placa de sticlă,

lentile, o lampa, o oglinda și din conexiuni electrice.

Lumina, cu o culoare și o intensitate anumită, care loveste

fiecare CCD induce în aceasta o sarcina electrica proporțională.

Aceasta sarcina analogica este transmisă în mod sistematic cu

ajutorul lanturilor de celule către un convertizor A/D

analogic/numeric, unde ea este tradusa în informații numerice.

Originalul de scanat este plasat pe placa de sticlă unde este

iluminat în mod uniform de către o sursa luminoasa. Lățimea

totală a imaginii este citită simultan sub forma unei linii.

Rezoluția maxima a scanarii este de 8200 dpi (dots/inch). Masina

permite retusarea imaginilor și a imprimatelor, și, în special,

efectuarea corectiilor de culoare prin tehnologia HSL (Hue

Saturation Luminance). Aparatul trebuie să fie racordat direct,

cu ajutorul unei interfete SCSI (Small Computer System Interface),

la o masina automată de prelucrare a informatiei. 8472.90

1. Distribuitor automat de monede, prezentat separat, destinat

utilizării în legătură cu o casa de înregistrare care îi

furnizează, sub forma de impulsuri și prin cabluri electrice,

informațiile referitoare la suma de monede de restituit.

CUL/AZ 25-Ianuarie 2000 8473.30/8479.89 8473.30

1. Cartus de memorie tip ROM (read only memory) pentru microcomputere (mașini de prelucrarea automată a datelor), care consta dintr-un

cartus din material plastic care conține o placa de circuit

imprimat pe care sunt montate un circuit integrat ROM și doua

condensatoare. Atunci când este introdus într-un microcomputer

compatibil, cartusul ROM devine o parte accesibila a memoriei

microcomputerului, programul conținut în acest cartus crescand

posibilitățile de prelucrare a informațiilor, conform

caracteristicilor sale specifice (spre exemplu, un program de

instruire matematica destinat, în principal, studenților). 8473.30

2. Microprocesor ambalat într-un cartus rectangular de tipul │ "single edge contact". │

Acest cartus are lungimea de 14 cm, lățimea de 6 cm și grosimea │

de 1,5 cm. În interiorul cartusului se găsește un substrat din │

sticlă (o placa de circuite imprimate cu 6 straturi). │

Subcomponentele sunt montate la suprafața acestui substrat. │

Aceste subcomponente cuprind 3 circuite integrate, adică │ "creierul" circuitului integrat al procesorului (cip) din memoria│

centrala, patru memorii "cache" (antememorii) L2 (de nivel 2) și │

un controler de antememorie NL2 (RAM cu descriptori). În plus, │

acest produs are componente pasive (blocuri de rezistente, │

condensatori). Cipul procesorului memoriei centrale este un │

element aritmetic și logic; antememoria L2 este un bloc mic de │

memorie temporară, ultrarapida și RAM-ul cu descriptori este │

controlerul antememoriei sau cipul logic. RAM-ul cu descriptori │

acceseaza memoria "cache" L2 și găsește locul unde se afla │

informațiile necesare. Cartusul este racordat la o unitate de │

prelucrate automată a datelor (o placa de baza) printr-un │

conector prin "single edge contact" (contact pe o singura fața). │

Interconexiunile sau circuitele aflate pe substrat nu au fost │

obținute prin tehnologia "în strat subtire" sau "în strat gros", │

ci prin imprimare sau gravarea unei folii de cupru. │ 8479.60

1. Aparate portabile mobile pentru racirea aerului, pentru uz

casnic, care conțin (într-o carcasa comuna) un filtru de aer din

fibre de nailon, un sistem de circulație a apei (cu rezervor și

pompa încorporate) și un ventilator cu motor electric pentru

împrăștierea aerului racit, dar care nu are dispozitive special

concepute pentru umidificarea sau dezumidificarea aerului. 8479.60

2. Aparate cu evaporare pentru racirea aerului, care au o greutate

de peste 20 kg. Ele sunt dispozitive care racesc aerul pe

principiul caldurii latente de evaporare a unui lichid; ele sunt

constituite dintr-un sistem de circulație a apei (cu rezervor și

pompa încorporate) concepute pentru a impregna în permanenta cu

apa un filtru și dintr-un ventilator acționat de către un motor

electric care expulzeaza aerul prin acest filtru. Ele nu conțin

nici un dispozitiv special conceput pentru umidificarea sau

dezumidificarea aerului. 8479.89

1. Aparate de gresare (lubrifiere) centralizata, cu comanda manuală

sau automată, pentru lubrifierea mașinilor semiautomate, compuse

dintr-un distribuitor central constituit dintr-o pompa specială

pentru lubrifiant care alimentează prin conducte, un număr

variabil de elemente dozatoare volumetrice cu piston, destinate

a fi plasate la diversele puncte de gresare.

Clasificarea se aplică ansamblului. 8479.89

2. Camere de fumigatie, montate pe roti, destinate dezinfectarii

arbustilor, semințelor, cărților, manuscriselor etc., în

principal, sub acțiunea bromurii de metil sau acidului cianhidric. 8479.89

3. Mașini autopropulsate pentru maturarea uzinelor, atelierelor,

etc., care au un scaun pentru conducător și sunt dotate cu o

matura rotativa, o bena pentru gunoi și un aspirator de praf. 8479.89

4. Avertizoare sonore cu aer comprimat, compuse dintr-un

motocompresor de mica putere, un mic rezervor de aer, doua

dispozitive sonore în forma de pavilion, aceste diferite elemente

fiind legate între ele prin tuburi pneumatice flexibile și care

conțin, printre altele, un dispozitiv de comanda mecanică sau

electrica care urmează a fi montate, în principal, pe

autovehicule. 8479.89

5. Aparat de gresare, constituit dintr-un rezervor de lubrifiant pe

capacul căruia este fixat un levier ce acționează un piston care

impinge lubrifiantul într-un furtun (care este de asemenea fixat

pe capac) dotat la capăt cu un gresor care permite racordarea la

masina sau aparatul de gresat; în timpul folosirii, rezervorul

se aseaza pe sol.

CUL/AZ 27-Februarie 2001 8479.89/8481.80 8479.89

6. Ansamblu mecanic mobil utilizat pentru aprovizionarea cu

carburant a navelor, constituit din:

1. mai multe tambure dispuse pe același ax, care permit derularea

și infasurarea unei anumite lungimi (aproximativ 45 m) de furtun

flexibil;

2. o pompa care asigura golirea furtunului la sfârșitul operației;

3. un motor cu benzina care acționează, după caz, fie tamburele,

fie pompa;

aceste diferite elemente sunt fixate pe sasiuri cu

patru roti, dotate cu dispozitiv de cuplare care permite

remorcarea ansamblului. 8479.89

7. Vas din metal dotat cu o membrana interioară deformabila, supusă

presiunii unui gaz pe una dintre fete, a carei cealaltă fața este

în contact cu fluidul care alimentează furtunul pe care este

montat, utilizat la anumite instalații (de încălzire, spre

exemple), ca vas de expansiune închis. 8479.89

8. Aspirator de materiale uscate și lichide, cu motor electric

incorporat, montat pe roti, conceput pentru utilizare industriala

sau comercială (hoteluri, restaurante, magazine, întreprinderi,

ateliere de întreținere etc.), care are următoarele caracteristici

tehnice: putere maxima a motorului: 1500W; legături electrice: 230V- 50Hz; debit de aer: 3600 l/min; presiune de vacuum: 23000

Pa; capacitate a rezervorului: 38-50 l; greutate a aparatului: 11-12 kg; dimensiuni: 445 x 450 x 505 mm. Este prezentat cu

unele accesorii standard, dar poate fi prevăzut cu alte accesorii (opționale). Aspiratorul este conceput pentru a aspira materiale

uscate (praf, și alte materiale de dimensiuni mai mari, cum ar fi

deșeuri de hârtie, aschii de lemn, frunze, cioburi de sticlă sau

de alte materiale minerale, noroi, deșeuri de materiale plastice

etc.) și materiale lichide. 8481.80

1. Baie de nivel constant, pentru alimentarea constanta a

arzatoarelor cu pacura, care funcționează sub acțiunea combinata

a unei valve automate de reglaj cu flotor și a unui dispozitiv de

reglare manuală a debitului. 8481.80

2. Valva cu comanda pneumatica, pentru reglarea debitului diverselor

fluide, la care poziția ventilului este determinata prin acțiunea

aerului comprimat asupra unei diafragme echilibrate de un arc

care acționează antagonist, dotat sau nu cu un releu de reglare a

poziției ("positioner"). 8481.80

3. Valva, nedotata cu buton de actionare, compusa din următoarele

elemente:

1. capsula din metal comun;

2. o garnitura de etansare a capsulei, din material plastic;

3. o garnitura de jiclor, din material plastic;

4. un jiclor, din material plastic;

5. un corp de valva, din material plastic;

6. un arc, din oțel;

7. un tub prelungitor, din material plastic.

Articolul deschide și închide un recipient prin deplasarea unui

ac care permite gazului propulsor, împreună cu restul conținutului

recipientului să fie eliberat în aer.

Vezi și avizele 8424.89/2 și 8424.89/3. │8481.80

4. Valva (ventil) pentru umflarea anvelopelor pneumatice, constituite │

din următoarele componente: │

1. un dispozitiv (opritor) din cauciuc │

2. un dop care să poată fi insurubat │

3. o piesa din bronz inserabila, care are un orificiu, o tija și │

un piston prevăzut cu un arc. │

Ansamblul este inserat într-un inel (janta) pe care este montata │

anvelopa. │

Atunci când se apasa manual pe extremitatea tijei, valva │ (ventilul) se deschide, permitand aerului sa pătrundă în anvelopa │

sau sa iasa, în funcție de diferența de presiune.

CUL/AZ 24-August 1999 8482.10/8485.90 8482.10

1. Rola cu pedala pentru mașini de tesut, constând dintr-un rulment

cu bile cu plăci deflectoare laterale, inelul interior al

rulmentului constituind un ax scurt dotat, la extremitatile

pivotului, cu muchii care permit cuplarea în cavitatea pedalei de

pornire a masinii de tesut. 8482.50

1. Lant cu role incrucisate pentru miscari de translatie,

constituite dintr-un ansamblu de role cilindrice din oțel,

plasate în general astfel încât axa lor de rotație sa formeze un

unghi de 90°, rolele fiind reunite într-o colivie articulata din

tabla de oțel. 8483.10

1. Piese forjate în matrita închisă pentru arbori cotiti,

reprezentând arbori cotiti neterminati (nefinisati). Ele nu sunt

prelucrate mai mult decât prin forjare.

Aplicare a RGI 2a) și a Notei 1f) de la Secțiunea XV. 8483.40

1. Inele rotative ("coroane de orientare") cu rulmenti cu bile sau

cu role, constituite din:

1. unul sau mai multe inele din metal care se monteaza pe partea

fixa a masinii, a aparatului sau a instrumentului pe care ele le

echipeaza și

2. un inel metalic danturat, destinat a servi ca suport părții

mobile a acestei mașini, a acestui aparat sau instrument și

căreia îi transmite miscarea de rotație care îi este imprimata

lui de către un motor. 8485.90

1. Benzi articulate, numite "lanturi port-cabluri", dotate cu

suporti transversali, cu sau fără dispozitive de deplasare pe o

cale de ghidare, destinate menținerii și ghidarii cablurilor

electrice sau a furtunurilor cu lichid sau cu gaz care alimentează

masina a carei acțiune impune efectuarea de miscari de mica

amplitudine, dar care nu pot fi de recunoscut ca destinate unei

anumite mașini. 8485.90

2. Dispozitive numite "acționari cu bile" (cabluri de control cu bile

de rulmenti)

Care nu pot fi recunoscute ca fiind exclusiv sau în principal

destinate unei mașini, unui aparat, sau vehicul anumit:

1. Care pot fi utilizate pe mai multe mașini sau aparate de la

Capitolul 84.

2. Care pot fi utilizate pe mașini, aparate, vehicule sau articole

de la Secțiunile XVI și XVII.

Vezi și avizele Secțiunea XVI/1, Secțiunea XVII/1 și 9033.00/1. 8485.90

3. Accesorii de agitare pentru agitatoare, malaxoare sau

amestecatoare, constituite dintr-un dispozitiv de agitare (aripioare, greble, rame incrucisate), dotate sau nu cu tije de

racordare, prezentate izolat:

Care pot fi utilizate pe aparate care se clasifica la diferite

poziții de la Secțiunea XVI

Vezi și avizul Secțiunea XVI/2 8485.90

4. Lanturi pentru patine de senile

Care pot fi utilizate atât pentru buldozere cu senile, cat și

pentru alte mașini cu senile de la Secțiunea XVI sau pentru

vehiculele cu senile de la Secțiunea XVII.

Vezi și avizele 8431.49/1, 8708.99/1 și 8710.00/1.

CUL/AZ-27 Februarie 2001 8485.90/8512.30 8485.90

5. Dispozitive antivibratii, compuse dintr-un suport din fier sau

din oțel de forma unui inel cu o baza patrata, format din două

bucăți de metal imbinate astfel încât una din ele sa o cuprindă pe

cealaltă. Între ele este introdusă o membrana din cauciuc

prevăzută la mijloc cu un manson din oțel care permite trecerea

boltului destinat a fixa elementul de apasare al masinii (sau a

aparatului de protejat) împotriva vibratiilor și care conține pe

circumferinta garnituri din cauciuc ce joaca rolul de limitator de

suprasarcina.

Vezi și avizele 401699/1 și 7318.29/1

Cap. 85

1. Elemente din ferita «moale» (soft ferrite), care pot fi

recunoscute ca reprezentând părți ale unei mașini sau a unui

aparat de la Capitolul 85.

Vezi și avizele 6909.19/1 și 8504.90/1. 8504.40

1. Surse neinteruptibile de alimentare cu curent electric, utilizate

pentru alimentarea stabilizata cu curent electric alternativ a

diverselor aparate electronice prin operații de redresare și de

conversie a unui curent electric.

Acest aparat, care în caz de până de curent sau de perturbatii

grave ale rețelei electrice de distribuție permite alimentarea

neîntreruptă cu curent alternativ stabilizat timp de 10 minute și

reuneste într-un singur corp următoarele elemente:

1. un redresor al curentului alternativ în curent continuu (AC/DC

inverter);

2. un încărcător pentru acumulator;

3. un acumulator etans plumb-acid, fără întreținere;

4. un inverter (ondulor), care transforma curentul continuu în

curent alternativ;

5. un dispozitiv static de derivatie;

6. un filtru antizgomot;

7. diverse tablouri de afisaj a tensiunilor, intensitatilor sau

frecventelor curentilor de intrare sau de ieșire. 8504.90

1. Elemente din ferita "moale", care pot fi recunoscute ca

reprezentând părți ale unui transformator.

Vezi, de asemenea, avizul 6909.19/1 și Capitolul 85/1. 8505.19

1. Tije magnetice, tăiate sau nu la lungime, constând din ferita de

bariu magnetizata și aglomerata cu ajutorul materialelor plastice

sau a cauciucului, destinate sa echipeze ușile unor aparate (în

special, frigidere), pentru a le asigura închiderea.

Vezi, de asemenea, avizul Secțiunea XVI/3 și 8918.99/1 8509.10

1. Aspirator pentru materiale uscate și lichide, constituit dintr-un

motor electric și un bazin de apa, montate pe un suport care are

roti orientabile. În scopul asigurării diferitelor funcțiuni, el

este prezentat cu accesorii, cum sunt un set de țevi de aspiratie,

perii și o teava de aspirat a pernelor, a scaunelor sau a

tapetului, o teava specială și un dispozitiv pentru pulverizarea

soluțiilor lichide (spre exemplu, insecticide) și un aparat de

umflat. Partea inferioară a aparatului cuprinde, de asemenea, o

centrifuga de mare viteza care permite (dacă se adauga câteva

picaturi de parfum) sa disperseze parfum sau orice alt produs

destinat improspatarii aerului. Apa joaca, de asemenea, rolul unui

filtru care permită reținerea prafului și a altor impuritati.

Aplicare a Notei 3 de la Secțiunea XVI. │8512.30

1. Aparat electric de felul celor utilizate la autovehicule pentru a │

preveni conducătorul ca un aparat de măsurare a vitezei, cum ar │

fi «un radar» sau «tun laser» funcționează în apropiere. Aparatul │

emite semnale distincte acustice și vizuale atunci când el │

capteaza microundele emise de către un aparat de măsurare a │

vitezei. Asa cum se prezintă, el se compune dintr-un detector │

radar/laser, un sistem pentru fixare de parbriz, un cablu de │

alimentare, sigurante fuzibile și piese de schimb, imprimante și │

un manual cu instrucțiuni de funcționare. │

Aplicare a RGI 1 și 6, încadrarea la nivel de subpozitie fiind │

determinata conform RGI 3b).

CUL/AZ 24-August 1999 8516.10/8516.79 8516.10

1. Aparat destinat încălzirii lichidelor și a menținerii lor la o

temperatura constanta, compus din incalzitor electric de apa

comandat de un termostat și care conține, printre altele, un

agitator cu motor electric. 8516.60

1. Masina de gătit de uz casnic, care are patru ochiuri cu gaz și |

un aprinzator electronic, un cuptor cu convectie a gazului având |

incorporat și un gratar electric din oțel inoxidabil pentru a |

face operațiile de coacere de importanța redusă. Gratarul |

funcționează cu o rezistenta electrica plasata în partea |

superioară a cuptorului. | 8516.79

1. Aparat numit "Sauna la domiciliu", care cuprinde un radiator

cu raze infrarosii, din oțel emailat, care poate fi utilizat

ca taburet, o cabina cilindrică constituită din patru elemente

separate (un perete care poate fi rulat din sipci de lemn sau

din material plastic, sau chiar din imitație de piele, un covo- ras de pardoseala, o parte superioară din piele sintetică și un

termometru protejat printr-un teaca de lemn), diferitele elemen- te care compun aparatul fiind destinate a fi asamblate, înainte

de folosire, pentru a permite efectuarea de băi de abur la

domiciliu.

CUL/AZ 28-August 2001 8516.80/8522.90 8516.80

1. Suprafețe incalzitoare, compuse din rezistente incalzitoare

izolate electric prin suvite de fibre de sticlă sau din fibre

de sticlă și azbest, fixate pe o tesatura din fibre de sticlă

și dotate cu conexiuni electrice.

Vezi, de asemenea, avizele 8419.89/1 și 8419.89/2. 8517.30

1. Sistem de procesare a vocii, format dintr-o unitate centrala de

prelucrare (funcționând sub DOS), conținând un disc dur și un

cititor de dischete, o tastatura, un monitor, una sau mai multe

cartele de detectie a apelurilor, un soft și un modem. Acest

aparat este destinat îmbunătățirii prelucrării apelurilor

primite de către o centrala telefonica satelit, dirijand

apelurile către postul dorit, punând apelul de intrat în

asteptare, prevenind apoi destinatarul care poate lua legătură,

informand utilizatorii de mesajele primite și informand persoana

care apelează un post ocupat de locul sau pe foaia de asteptare,

atunci când mai multe apeluri telefonice au fost puse în

asteptare. Aceasta procedura nu folosește un modem, deoarece

cartelele de detectie pot recunoaște semnalele analogice și le

pot transforma în semnale numerice. Modemul cu care este

prevăzut procesorul este utilizat numai pentru efectuarea de

apeluri la distanta în scop de diagnostic. Dacă este cazul,

softul se clasifica separat la poziția 85.24.

Aplicare a RGI 1 și a Notei 6 a Capitolului 85. |8517.50

1. Aparat destinat conectarii unei mașini de prelucrare automată a |

datelor la o linie telefonica. Acest aparat converteste |

semnalele informatice numerice în semnale analogice și invers, |

ceea ce permite, cu ajutorul unei linii telefonice, stabilirea |

unei legături între doua mașini de prelucrarea automată a |

datelor. El permite unei mașini de prelucrarea automată a |

datelor, combinata cu un scaner și o imprimanta, sa transmită |

și sa primească faxuri. Aparatul este dotat cu un microfon și |

un difuzor care permit utilizarea sa ca telefon "hands free". |

Vezi, de asemenea, avizele de încadrare 8517.50/2 și 8517.50/3. |8517.50

2. Aparat destinat conectarii unei mașini de prelucrare automată a |

datelor la o linie telefonica. Acest aparat converteste semnalele |

informatice numerice în alte semnale numerice transmise prin |

intermediul Rețelei Numerice de Integrare a Serviciilor (RNIS) |

și invers, ceea ce permite conectarea a doua mașini de |

prelucrarea automată a datelor cu ajutorul rețelei telefonice |

RNIS. Acest aparat cuprinde, de asemenea, doua intrari analogice |

pentru a conecta un telefon, un fax sau un modem. |

Vezi, de asemenea, avizele de încadrare 8517.50/1 și 8517.50/3. |8517.50

3. Cartela concepută pentru a fi introdusă într-o masina de |

prelucrare automată a datelor ("slot-în card"). Aceasta cartela |

converteste semnalele informatice numerice în semnale analogice |

și invers, ceea ce permite conectarea a doua mașini de prelucrare |

automată a datelor, prin intermediul unei linii telefonice. |

Cartela permite, de asemenea, unei mașini de prelucrare automată |

a datelor trimiterea și recepția de faxuri și mesaje electronice, |

aceste operații putând fi chiar realizate cu ajutorul unui |

telefon celular (mobil). |

Vezi, de asemenea, avizele de încadrare 8517.50/1 și 8517.50/2. 8518.50

1. Aparat amplificator pentru readaptarea surzilor cu folosirea

cuvintelor, compus în principal, din două microfoane destinate

unul pentru un instructor, iar celălalt pentru elev, dintr-un

amplificator de joasa frecventa și o casca dotată cu doua

difuzoare reglabile individual, pentru a remedia diferențele de

sensibilitate între urechea dreapta și urechea stanga

a elevului. 8522.90

1. Ansamblu mecanic pentru un aparat de înregistrare sau de

reproducere videofonica, constituit dintr-un sasiu pe care sunt

montate următoarele părți principale:

1. un set de cilindri compus dintr-un cilindru rotativ superior

solidar cu capetele video, un cilindru inferior fix și un

motor. Ansamblul permite înregistrarea semnalelor video pe o

banda magnetica, precum și citirea acestora;

2. un cap de citire, care înregistrează semnalele audio pe banda

magnetica și citește aceste semnale;

3. un cap de ștergere, care șterge semnalele înregistrate în

momentul unei noi înregistrări;

4. un cabestan care asigura o viteză constanta de derulare

a benzii magnetice.

Clasificare ca parte a aparatului.

CUL/AZ 29-Octombrie 2001 8525.30 8525.30

1. Aparat de luat vederi prezentat într-un ambalaj pentru

vânzarea cu amănuntul, care conține un aparat digital (numeric) de luat vederi, un suport din cauciuc, un manual

de utilizate, un cablu pentru conectarea aparatului la o masina

de prelucrate automată a datelor, dischete conținând programul

de instalare pentru a capta imagini fixe și video. Acest aparat

este dotat cu lentile de focalizare reglabila, o placa de

captura a imaginii cu dispozitiv de cuplare a încărcării (CCD) și o placa de comprimare VIDEC(TM) (Video Digitally Enhanced

Compression). Aparatul este folosit pentru a capta imagini video

sau fixe, convertindu-le în semnale digitale și trimitandu-le

direct la o masina de prelucrare automată a datelor la care

datele pot fi înregistrate, prelucrate, tipărite etc. cu

ajutorul unor programe corespunzătoare. Ele permit, de asemenea,

realizarea de filme video, prezentarea de imagini fixe, ținerea

de video-conferințe și prezentarea de documente, atunci când pe

mașinile de prelucrare automate a datelor sunt instalate

programe corespunzătoare.

Aplicare a RGI 1 (Nota 5E de la Capitolul 84) și 6.

Discurile magnetice care conțin programul de instalare se

clasifica separat la poziția 85.24.

Aplicare a Notei 6 de la Capitolul 85.

CUL/AZ 24-August 1999 8525.40/8527.90 8525.40

1. Aparat fotografic numeric, pentru imagini fixe, dotate cu un

dispozitiv cu cuplare a încărcării (CCD) și conceput conform

tehnologiei camerelor video cu înregistrare. Aparatul

înregistrează, proceseaza și memoreaza imaginile sub forma

numerică. El este echipat cu un ecran cu cristale lichide, de

mare rezoluție, care are 1,8 toli și este utilizat ca un vizor

la luarea imaginii sau ca un ecran de monitor atunci când se

vizioneaza sau descarca imaginile înregistrate. Memoria cu

semiconductori a acestui aparat poate inregistra până la 96 de

imagini fixe în culori. Imaginile pot fi transferate către o

masina automată de prelucrare a datelor cu ajutorul unui

dispozitiv accesoriu care permite vizualizarea imaginilor și

introducerea lor în memoria unei mașini de prelucrarea automată

a datelor. În acest scop, aparatul conține încorporate conexiuni

de intrare și de ieșire numerice. El conține, de asemenea, o

ieșire pentru cabluri video, care permite transferarea directa a

imaginilor pe ecranul unui televizor sau a unui videorecorder.

Aparatul poate, de asemenea, sa transfere imaginile pe care le-a

înregistrat pe etichete, prin conectarea la o imprimanta de

etichete concepută special pentru a fi utilizata cu aparatul

fotografic numeric. 8526.91

1. Echipament de măsura a distantei (DME), conceput pentru a fi

utilizat ca element al sistemului de navigație al aeronavelor,

permitand unui aparat aflat în zbor de a măsura distanta până

la o baliza pe sol cu ajutorul procedeelor radioelectrice, nu

optice sau optoelectronice. 8527.19

1. Aparat portativ cu utilizări multiple, care conține elementele

de mai jos, plasate în aceeași carcasa:

1. un receptor radio AM/FM;

2. doua lampi fluorescente;

3. un proiector;

4. un semnal luminos roșu;

5. un semnalizator cu lumina galbena, intermitenta;

6. o alarma sonora;

7. un circuit integrat care acționează un avertizor vocal atunci

când bateria trebuie încărcată;

8. o baterie reincarcabila incorporată cu încărcător, care poate

fi racordata la 220 V - curent alternativ sau

la 12 V - curent continuu.

Aparatul este dotat cu un maner și o curea de umar.

Aplicare a Notei 3 de la Secțiunea XVI. 8527.90

1. Aparate receptoare de semnale la distanta, concepute pentru a

emite un semnal sonor (sau vizual) atunci când primesc un semnal

emis pe o frecventa radio predeterminata. Acest semnal permite

numai stabilirea unei legături cu un aparat receptor specific

în scopul activarii semnalului sonor (sau vizual). Aceste

aparate sunt deosebit de simple și nu pot transmite mesaje. 8527.90

2. Aparate receptoare de semnale la distanta, concepute pentru a

emite un semnal sonor și vizual atunci când primesc un semnal

de radio frecventa predeterminata, care permite primirea de

mesaje, numere de telefon sau cotații de bursa, spre exemplu.

CUL/AZ 24 - August 1999 8528.12/8528.30 8528.12

1. Sisteme pentru recepția emisiunilor de televiziune prin satelit,

constând din: 1°) o antena parabolica (reflector); 2°) un dispozitiv de comanda a orientarii antenei; 3°) o antena-palnie numita și "cornet de alimentare" (ghid de unda); 4°) un polarizor (dispozitiv care orienteaza antena-palnie după

cum unda este verticala sau orizontala); 5°) un transformator-coborator de frecventa cu nivel de zgomot

redus (converter) (LNB); 6°) un receptor; 7°) o telecomanda cu radiatii infrarosii.

Aceste elemente sunt prezentate împreună ca un sistem complet

pentru recepția de emisiuni retransmise prin satelit.

Aplicarea Notei 4 de la Secțiunea XVI. 8528.12

2. Receptor de emisiuni de televiziune retransmise prin satelit,

servind la recepția semnalelor amplificate a căror frecventa

a fost coborâtă de un transformator coborator de frecventa (LNB) și la selecționarea unui semnal (canal) de ieșire unic

care este afișat, ce funcționează ca un selector de canale

sau sintonizor (tuner).

Acesta conține atât un dispozitiv de recepție al semnalului

de comanda la distanta pentru schimbarea canalului sau

modificarea orientarii antenei cat și un polarizor. 8528.12

3. Terminal pentru recepția prin cablu a semnalelor video emise

prin satelit și pentru transmiterea lor către un aparat receptor

de televiziune (sau monitor video) sau la un aparat de

înregistrare videofonica. Acesta conține un modulator-demodulator

combinat (modem) și interfete care fac posibila: - trimiterea și receptionarea prin fax și posta electronică sau

accesul la rețeaua Internet utilizând modemul incorporat

în aparat; - racordarea unei imprimante la portul RS232 și imprimarea

informațiilor recepționate transmise prin fax; - transmiterea emisiunilor de televiziune către o masina de

prelucrare automată a datelor sau racordarea unui cititor de

CD-uri (CD-ROM drive) folosind portul SCSI (small computer

system interface).

Terminalul este însoțit de o telecomanda cu radiatii infrarosii.

Aplicarea Notei 4 de la Secțiunea XVI. 8528.21

1. Dispozitiv de afișare cu cristale lichide (LCD) conceput pentru |

reproducerea de imagini ce provin de la o masina de prelucrare |

automată a datelor sau de la o sursa video pe un ecran mare. |

Acesta trebuie plasat pe un retroproiector și conectat la o |

masina de prelucrare automată a datelor sau la o sursa video. |

Acest dispozitiv se caracterizează printr-o rezoluție de | 640x480 pixeli și are funcții care îi permit sa semnaleze, |

sa marcheze etc., imaginea proiectata. |

Aplicarea RGI 3c). | 8528.30

1. Aparat de proiectie în culori, cu cristale lichide (LCD) destinat|

a funcționa așezat pe un suport. Acest proiector are o rezoluție |

de 640x480 pixeli, este capabil sa afiseze 16 M de culori și |

poate fi conectat la o masina de prelucrare automată a datelor, |

la un videorecorder sau la un cititor de compact disc. Aparatul |

are un amplificator și un difuzor incorporat care permit |

racordarea unui microfon fără fir, a unui cititor de compact |

disc, portativ sau a unei iesiri auxiliare a sistemului stereo. |

Aplicarea RGI 3c). |

CUL/AZ 24-August 1999 8528.30/8536.90 |8528.30

2. Proiector utilizat în industria grafica pentru reproducerea |

imaginilor, ce reproduce semnale provenind de la o masina de |

prelucrare automată a datelor sau de la surse video, cu o |

definiție (rezoluție) ridicată, datorită tuburilor catodice de | 22,5cm (9inch) și tehnologiei avansate în domeniul optic și |

electric (o definiție ridicată de 2.000x1.600 pixeli). Acest |

aparat permite reproducerea imaginilor grafice de frecventa |

ridicată ale unui computer. |

Aplicarea RGI 3c). 8529.10

1. Reflector al antenei parabolice pentru recepția emisiunilor

de televiziune prin satelit. 8529.10

2. Dispozitiv de comanda a orientarii antenei, destinat a fi

utilizat cu o antena parabolica pentru recepția emisiunilor

de televiziune prin satelit. 8529.10

3. Antena-palnie numita și "cornetul de alimentare" (ghidul

de unda), din aluminiu, având un spațiu tubular ce servește

la conducerea undelor electromagnetice transmise de satelit,

către transformatorul coborator cu nivel de zgomot scăzut (convertor). Articolul conține și trei capete filetate pentru

picioarele suportului, destinate fixării pe reflectorul

parabolic al antenei. 8529.10

4. Polarizor, reprezentând un dispozitiv ce urmează a fi incorporat

într-un transformator coborator cu nivel redus de zgomot cu

scopul de a permite orientarea ghidului de unda conectat la

transformatorul coborator, după cum unda este orizontala

sau verticala. 8529.10

5. Antena parabolica pentru recepția emisiunilor de televiziune

prin satelit constând dintr-un reflector, un dispozitiv de

comanda a orientarii antenei, un cornet de alimentare (ghidul

de unda) și un transformator coborator cu nivel redus de zgomot

ce conține un polarizor. 8535.90

1. Aparatura electrica utilizata pentru alimentarea cu curent

sau

electric a aparatelor sau a sculelor destinate a fi deplasate 8536.90

în timpul întrebuințării, constând din: 1°) un număr oarecare de profile din oțel, având la partea

inferioară și pe toată lungimea sa o deschidere pe marginea

căreia este prevăzută o sina pentru rularea caruciorului

descris la aliniatul 4°) de mai jos, fiecare având la

interior, fixat longitudinal cu ajutorul izolatorilor

electrici, un număr variabil de bare din cupru pentru

conducerea curentului electric; 2°) cutie de conexiuni cu imbinarea cap la cap a elementelor de

mai sus și în unele cazuri dispozitive de racordare ce nu

asigura conexiunea barelor ci izolarea acestora; 3°) unul sau mai multe dispozitive ce permit bransarea acestor

ansamble la rețeaua de curent electric; 4°) un carucior echipat cu prize de curent cu contact

alunecator, legate prin cablu la aparatele sau sculele

de alimentat.

Vezi și avizele 8535.90 sau 8536.90/2.

CUL/AZ 26-2000 8535.90/8543.89 8535.90

2. Elemente prefabricate pentru instalații electrice, constând

sau

dintr-un număr variabil de bare conducatoare acoperite sau nu cu 8536.90

un invelis izolant, fixate longitudinal, cu ajutorul izolatorilor

electrici, pe un suport sau un canal cu un profil corespunzător,

ultimul putând fi prevăzut, din loc în loc, cu deschideri ce

permit efectuarea conexiunilor.

Vezi și avizele 8535.90 sau 8536.90/1. 8536.50

1. Comutatoare, montate în cutii metalice sau din material plastic

masurand 63,5 sau 82,55x152,4x158,75 mm și având o greutate de

aproximativ 635 sau 726 g. Ele sunt echipate, în spatele prizelor

de conexiuni și în exterior, cu un dispozitiv rotativ de comutare

ce conține circuite imprimate. Ele asigura conexiunile între mai

multe dispozitive compatibile de prelucrare automată a datelor

și permit selectarea unor combinatii alternative a acestor

dispozitive. Ele permit, de exemplu, legarea a doua terminale

la un modem, a mai multor unități centrale de prelucrare la o

imprimanta sau a mai multor imprimante la un terminal. Circuitele

imprimate sunt concepute sa conducă curentul electric foarte slab

de ordinul miliamperilor. 8536.90

1. Aparatura cu configuratie modulară formată dintr-o placa cu |

circuite imprimate (cu dimensiunile 80 mm x 110 mm x 7 mm) pentru|

conectarea cablurilor electrice telefonice. Aceasta placa este |

constituită dintr-un circuit imprimat pe suport din material |

plastic. O rezistenta și cinci elemente terminale sunt montate |

pe cele șapte elemente imprimate care servesc la punerea placii |

cu circuite imprimate în contact cu o cutie de regrupare. Placa |

mai conține, pe una din laturi, patru prize sudate în legătură |

directa cu circuitul imprimat. Atunci când o dioda |

electroluminiscenta (LED) este conectata la una din prize, |

celelalte trei prize reprezintă prize de conectare. Aceste trei |

prize sunt marcate cu M (monitor), O (ieșire), I (intrare). Priza|

marcată cu M și rezistenta permit diodei electroluminiscente sa |

indice atunci când s-a stabilit o conexiune cu un alt circuit. | 8538.90

1. Brose tubulare de contact, din metal comun, destinate a fi fixate

prin nituire la dispozitivul de bransare a tuburilor fluorescente 8540.89

1. Surse electronice intense de ioni pozitivi cu catod cald,

destinate a fi utilizate împreună cu acceleratoarele de particule,

cu spectrometrele de masa sau cu alte aparate analoge. 8543.89

1. Dispozitive electroluminiscente prezentate sub forma de benzi,

plăci sau panouri conținând în principal: 1°) o substanța electroluminiscenta cu structura cristalina (de obicei sulfura de zinc) plasata între doua straturi din

material bun conducător de electricitate unul din ele fiind

translucid (material plastic sau sticlă specială); 2°) conductori electrici; 3°) doua straturi subtiri, de obicei din plastic imbracand și

asigurând protecția ansamblului;

și care, parcurse de un curent alternativ, devin luminiscente

pe întreaga lor suprafața făcând aceste dispozitive apte unor

numeroase utilizări: lumina de ambianta, decorații,

semnalizari etc. 8543.89

2. Transformator-coborator cu nivel de zgomot redus (convertor) (LBN), destinat montarii pe antena unui sistem de recepție a

emisiunilor retransmise prin satelit, servind la amplificarea

semnalelor de slabă intensitate și la conversia frecventelor

foarte înalte în gama de frecvente VHF sau UHF. 8543.89

3. Telecomanda cu radiatii infrarosii cu o frecventa mai mare de 3000 Ghz (limita superioară a frecventelor radio), permitand

comanda la distanta a unui receptor de emisiuni de televiziune

prin satelit pentru schimbarea canalului sau pentru modificarea

orientarii antenei și a polarizorului.

CUL/AZ 23-Februarie 1999 8543.89 8543.89

4. Sistem constituit dintr-o combinație de mașini, concepute pentru

înregistrarea de imagini video numerice, crearea de efecte video,

montajul și punerea la punct a programelor video înainte de

difuzarea lor. Sistemul este apt sa receptioneze și sa furnizeze

semnale video. În interiorul sistemului semnalele video sunt

convertite în semnale numerice cu scopul de a putea fi

prelucrate de către unitatea centrala de prelucrare. Sistemul

este compus din următoarele elemente: 1°) o unitate centrala de prelucrare a datelor; 2°) doua unități de afișare (monitoare), în culori (cu baleiaj

neintretesut pentru afișarea datelor și cu baleiaj intretesut

pentru prezentări video); una dintre aceste unități prezintă

operațiunile numerice efectuate de către unitatea centrala de

prelucrare în timp ce cealaltă prezintă rezultatul obținut; 3°) o unitate de intrare, sub forma de tastatura; 4°) doua unități de memorie de 4 și, respectiv, 9 Gb (Gigabiti); 5°) un program software de montaj virtual; 6°) o placa video; 7°) o placa de compresie; 8°) o placa DVE (Digital Video Effects) în timp real; 9°) o placa de sunet audiomedia II; 10°) o placa de accelerare SCSI-II (Small Computer

Systems Interface); 11°) o pereche de difuzoare cu amplificator.

Aplicare a Notei 4 de la Secțiunea XVI și a Notei 5 E) de

la Capitolul 84. |8543.89

5. Sistem modular pentru depunere fizica de vapori de metal pe o |

pastila (wafers) de semiconductor, sub forma unui singur corp |

alcătuit, în principal, dintr-un modul de depunere dotat cu un |

magnetron, o pompa de vid turbomoleculara, un dispozitiv |

robotizat de întreținere și un dispozitiv de încălzire. Atunci |

când o pastila pătrunde în camera de depunere, un disc ținta, |

din metal foarte pur (de exemplu aluminiu), suferă un |

bombardament cu ioni de argon (introdusi în camera printr-un |

sistem de distribuție a gazului). Acest bombardament provoacă |

deplasarea particulelor de metal care se găsesc la suprafața |

discului și care se depun apoi pe pastila ("sputtering"). Sub |

acțiunea gazului care bombardeaza discul ținta, atomii neutri | (fără sarcina) de metal sunt dislocati (fizic) de pe acesta de |

către energia cinetica a ionilor care au bombardat ținta. Odată |

dislocati, acești atomi se orienteaza și se depun pe pastila, |

formând un strat fin de material conducător. Sistemul este |

utilizat pentru acoperirea pastilelor de semiconductori folosite |

în producția de circuite integrate complexe. |

Aplicare a Notei 3 de la Secțiunea XVI.

CUL/AZ 23-Februarie 1999

Sect. XVII

Sect.

1. Dispozitive de ghidare cu rulmenti cu bile:

XVII 1° Recunoscute ca fiind destinate exclusiv sau în principal

unui vehicul de la Secțiunea XVII.

Clasificate ca părți sau accesorii ale acestui vehicul. 2° Ce pot fi utilizate la oricare din vehiculele sau

articolele de la Secțiunea XVII.

Aplicare a Notei 3 de la Secțiunea XVII.

Vezi și avizele de la Secțiunea XVI/1, 8485.90/2 și 9033.00/1.

CUL/AZ 26-2000 8701.30/8703.10 8701.30

1. Scutere de zapada și sanii cu motor, echipate cu senile, având

un loc pentru conducător și concepute în principal pentru a

trage un alt vehicul, aparat sau incarcatura. 8701.30

2. Tractoare "standard" (fără alte dotări) cu senile, având unele

elemente tipice de infrastructura motrice, la care se pot atașa

diverse echipamente care le permit fie efectuarea activităților

de natura celor prevăzute la pozițiile 84.28, 84.30 sau 84.32,

fie de a asigura funcția de tractor în sensul Notei 2 de

la Capitolul 87. 8701.90

1. Autovehicule cu o construcție robusta, cu un ampatament redus,

cu doua sau trei osii, prevăzute cu o cabina pentru conducător

și cu o platforma pentru incarcatura, de dimensiuni reduse în

raport cu dimensiunile, greutatea și puterea vehiculelor,

destinate tractarii remorcilor, platforma pentru incarcatura

fiind folosită pentru lest (de exemplu blocuri de ciment) cu

scopul de a mari, prin creșterea aderentei rotilor motrice la

sol, capacitatea de tracțiune. 8702.10

1. Autovehicul de tip camioneta (cu structura monococa, adică dotat

sau

cu o plansa în loc de sasiu, dar nu un sasiu veritabil; el 8702.90

consta dintr-un singur volum pentru transportul oamenilor sau

al mărfurilor), propulsat de un motor cu aprindere prin

compresie, cu o cilindree de 2.380 cmc sau de un motor cu

aprindere prin scanteie, cu o cilindree de 1.994 cmc, prevăzut

cu ferestre laterale, cu o usa culisanta pe o latura, cu o usa

cu geam, în spate, cu trei sau patru banchete (o parte din

aceste banchete sunt rabatabile pentru a elibera trecerea) în

spatele locurilor din fața. Acesta poate transporta douasprezece

sau cincisprezece persoane, inclusiv soferul, având în spatele

habitaclului un spațiu mic pentru transportul mărfurilor. Acest

tip de vehicul este numit adesea "microbuz". Interiorul sau

este finisat (de exemplu locurile, banchetele și interiorul sunt

capitonate). |8702.10

2. Autovehicul cu zece sau douasprezece locuri, echipat cu un |

motor cu aprindere prin compresie cu o cilindree de 2.299 cmc |

sau 2.874 cmc, prevăzut cu ferestre laterale, cu patru uși, cu |

o usa cu geam, cu doua scaune în fața concepute pentru |

transportul a trei persoane, prevăzute cu centuri de siguranță |

și în spatele acestora o bancheta echipata cu trei centuri |

de siguranță. Gasim, de asemenea, doua banchete rabatabile, |

lungi de 93 cm plasate pe panourile laterale a părții din |

spate a autovehiculului. Prezenta acestor banchete rabatabile |

permite utilizarea părții din spate pentru transportul |

persoanelor sau al mărfurilor. Cele doua banchete ce se găsesc |

în partea din spate a acestor vehicule, concepute pentru |

transportul a câte trei persoane, sunt capitonate în același fel |

și imbracate cu aceeași panza ca cele doua locuri din fața și |

sunt prevăzute fiecare cu centuri de siguranță cu puncte de |

prindere. Ateste autovehicule sunt concepute pentru transportul |

a zece sau douasprezece persoane, inclusiv soferul. 8702.10

3. Autovehicul cu zece locuri, echipat cu un motor cu aprindere

prin scanteie cu capacitatea cilindrică de 1.948 cmc, dotat cu

ferestre laterale, cu patru uși, cu haion (usa din spate)

rabatabil și prevăzut cu geam, cu doua scaune în fața pentru

transportul a trei persoane și o bancheta în spate pentru

transportul a trei persoane. Are, de asemenea, doua banchete

fixe, rabatabile, de 78 cm lungime, plasate pe panourile

laterale ale părții din spate a vehiculului. Prezenta acestor

doua banchete rabatabile permite utilizarea părții din spate

pentru transportul persoanelor sau pentru transportul mărfurilor.

Cele doua banchete care se găsesc în partea din spate a acestui

autovehicul, concepute fiecare pentru transportul a câte doua

persoane, sunt capitonate cu aceeași tesatura ca și cele doua

scaune din fața. Toate locurile sunt prevăzute cu centuri de

siguranța. Acest autovehicul este conceput pentru transportul

a 10 persoane, inclusiv soferul.

Aplicare a RGI 1 și 6 8703.10

1. Autovehicule cu trei sau patru roti, dotate cu un motor electric

alimentat de o baterie electrica (150 W curent continuu și 1.700 W putere max.), care are o platforma orizontala ce

reuneste părțile din fața și din spate, roti de mici dimensiuni (cu diametrul de 290 mm), un scaun pivotant reglabil cu

rezematoare pentru coate care pot fi pliate către partea din

spate și manere instalate pe o coloana de direcție. Ea (coloana

de direcție) poate fi deplasata înainte și echipata cu un mic

tablou de bord care conține un întrerupător de pornire, butoane

corespunzând celor patru viteze și leviere pentru accelerare,

franare și marsarier. Pornirea acestor vehicule se realizează

cu ajutorul unei chei și, după selectarea vitezei dorite,

vehiculul accelereaza la apasarea levierului de accelerare și

incetineste în mod automat atunci când acest levier este lăsat

liber. Ele se deplaseaza înapoi prin apasarea pe levierul de

marsarier. Ele pot fi dotate cu un anumit număr de comenzi

manuale pentru persoanele care nu au decât o singura mana sau

care suferă de artrita, pentru stangaci/dreptaci sau poate fi

adaptat nevoilor conducătorului. Aceste vehicule pot circula

pe trotuar (sau cai de acces pietonale) și în locuri publice

pentru a merge la cumparaturi, la pescuit, pentru deplasarea

pe un teren de golf etc.

Modelul cu trei roti are o latime

de 650 mm, o lungime de 1.170 mm și o greutate totală (fără baterii) de 44 kg; sarcina utila maxima este de 100 kg

și este echipat cu un motor de 150 W. Cele doua modele cu

patru roti au o latime de 650 mm, o lungime de 1.260 mm sau

de 1.290 mm și o greutate totală (fără baterii) de 54 sau,

respectiv, de 60 kg; au o sarcina utila maxima de 127 kg și

doua motoare electrice (cu o putere de 150 W) fiecare.

Aplicare a RGI 1 și 6

CUL/AZ 24-August 1999 8703.21/8703.23 8703.21

1. Autovehicul de teren cu patru roti (cu tracțiune pe doua roti),

cu sasiu tubular prevăzut cu o sa de tip motocicleta, cu un

ghidon pentru a-l dirija și cauciucuri de joasa presiune (pentru orice fel de teren). Direcția poate braca rotile din

fața ca la un autovehicul tradițional (principiul Ackerman).

Vehiculul este dotat cu o cutie de viteze automatica cu

marsarier, cu o transmisie cu lant pe osia din spate și frane

cu tambur pe fața și spate. El este propulsat de un motor cu un

cilindru în patru timpi, cu o cilindree de 124 cmc. Nu este

echipat nici cu portbagaj nici cu bara de cuplaj. 8703.21

2. Autovehicul de teren cu tracțiune pe patru roti și sasiu tubular |

prevăzut cu o sa de tip motocicleta, cu un ghidon pentru a-l |

dirija și cauciucuri de joasa presiune (pentru orice fel |

de teren). Direcția poate braca rotile din fața ca la un |

autovehicul tradițional (principiul Ackerman). Vehiculul este |

dotat cu o cutie cu cinci viteze cu dublu raport de transmisie |

cu marsarier, cu frane cu tambur dublu pe fața și frane cu |

tambur unic pe spate. El este propulsat de un motor cu un |

cilindru în patru timpi, cu o cilindree de 386 cmc, transmisia |

fiind asigurata prin arbori spre fața și spre spate. Este |

echipat cu portbagaj conceput pentru transportul mărfurilor | (greutatea sarcinii maxime-capacitatea totală de încărcare este |

de 120 kg, în afară de sofer) și cu bara de cuplaj. |

Capacitatea de tracțiune este de 410 kg, vehiculul având |

o greutate de 273 kg. | 8703.23

1. Autovehicul de teren a cărui garda la sol este de minim 22 cm,

având motor cu piston alternativ cu aprindere prin scanteie,

cu o cilindree de 2.960 cmc, cu doua uși, cu o usa cu geam, în

spate, cu doua locuri fixe (în forma de albie) în fața și

locuri rabatabile în spate. Acesta poate transporta cinci

persoane, inclusiv soferul și dispune la spatele habitaclului

de un spațiu care permite transportul mărfurilor. Finisajele

interioare sunt asemănătoare acelora ce se găsesc în vehiculele

pentru transportul persoanelor. Prezintă de asemenea, trei

geamuri laterale, de fiecare parte și unul în spate.

CUL/AZ 24-August 1999 8703.23/8703.33 |8703.23

2. Autovehicul cu tracțiune pe doua roti, propulsat de către un |

motor cu piston alternativ cu aprindere prin scanteie, cu o |

cilindree de 1.800 cmc. El este prevăzut cu doua uși și în |

partea rezervată pasagerilor (asa numita cabina dubla), doua |

locuri în fața, iar în spate o bancheta nerabatabila pentru |

trei persoane. Interiorul sau este finisat (de exemplu scaunele |

sunt imbracate în panza, pereții decorati). Partea din spate, |

care este deschisă și destinată transportului de mărfuri, este |

separată de partea rezervată pasagerilor și prevăzută cu un |

oblon rabatabil. Capacitatea totală de sarcina (persoane, sofer |

și mărfuri) este de 495 kg, din care aproximativ 145 sunt |

pentru mărfuri. Greutatea în sarcina maxima a vehiculului |

este de 1.566 kg. 8703.32

1. Autovehicul, de tip camioneta (cu structura monococa, adică

dotat cu o plansa/carcasa în loc de sasiu, dar nu un sasiu

veritabil; el consta dintr-un singur volum pentru transportul

oamenilor și al mărfurilor), propulsat de un motor cu aprindere

prin compresie, cu o cilindree de 2.299 cmc. Partea pentru

pasageri, care este multifuncțională, este prevăzută cu

ferestre laterale, spre deosebire de cea rezervată mărfurilor.

Vehiculul este echipat cu o usa culisanta laterala, o usa cu

geam, în spate și o bancheta nerabatabila în spatele locurilor

din fața. Partea rezervată mărfurilor care se găsește în spatele

banchetei, este separată de cea prevăzută pentru pasageri de un

perete despartitor mobil (jos, placa de metal și grilaj

deasupra). Un panou de lemn furniruit este plasat pe planseu

pentru a asigura planeitatea părții destinate mărfurilor și a

celei plasate în spatele părții destinate pasagerilor (partea

multifuncțională). Panoul are deschideri cu scopul de a putea

instala o bancheta în punctele de prindere în partea rezervată

pasagerilor (partea multifuncțională). Nu exista puncte de

prindere în zona destinată mărfurilor. Capacitatea de încărcare

totală (pasageri și incarcatura) este de 945 kg. Interiorul

vehiculului este finisat (de exemplu scaunele și tetierele

sunt imbracate în panza, pereții decorati). 8703.32

2. Autovehicul, de tip camioneta (cu structura monococa, adică

dotat cu o plansa în loc de sasiu, dar nu un sasiu veritabil;

el consta într-un singur volum pentru transportul oamenilor

și al mărfurilor), propulsat de un motor cu aprindere prin

compresie, cu o cilindree de 2.270 cmc, prevăzut numai cu

ferestre laterale, o usa culisanta pe o latura sau pe ambele

laturi, o usa cu geam, în spate și o bancheta rabatabila

pentru trei persoane, în spatele locurilor din fața. În spatele

banchetei se găsește un loc rezervat transportului de mărfuri.

Un perete despartitor mobil, sub forma unui grilaj destinat

protejării soferului și pasagerilor este fixat de pereți chiar

în spatele banchetei. Nu exista puncte de prindere pentru

locuri sau banchete suplimentare în zona de încărcare.

Capacitatea de încărcare (fără persoane) este de 1.000 kg

când bancheta nu este rabătută și de 1.250 kg când bancheta

este rabătută. Interiorul vehiculului este finisat (de exemplu

scaunele și tetierele sunt imbracate în panza, pereții

decorati). 8703.33

1. Autovehicul de teren cu motor cu aprindere prin compresie, cu

o cilindree de 2.874 cmc, cu doua uși, dotat cu o usa cu geam,

în spate, cu doua locuri rabatabile în fața, puncte de prindere

pentru o bancheta, amplasament pentru centurile de siguranță,

scrumiere și cotiere în spațiul situat în spatele celor două

locuri din fața. Geamurile din spate sunt din PVC. Greutatea

totală a vehiculului încărcat este de 2.410 kg și capacitatea

sa de încărcare este de 500 kg. Greutatea neta a vehiculului

este de 1.780 kg.

CUL/AZ 24-August 1999 8704.21/8708.29 8704.21

1. Autovehicul, cu tracțiune pe patru roti, propulsat de un motor |

cu piston cu aprindere prin compresie, cu o cilindree |

de 2.779 cmc, având o cabina dubla și o platforma de încărcare, |

separată, montata pe un sasiu distinct. Capacitatea totală de |

încărcare/sarcina (persoane, inclusiv soferul și mărfuri) este |

de 625 kg din care aproximativ 350 kg pentru mărfuri. Vehiculul |

este echipat cu patru uși și o bancheta nerabatabila pentru |

trei persoane în spatele locurilor din fața. Interiorul este |

finisat având scaune capitonate, cu tetiere și pereții decorati | (de exemplu). Platforma de încărcare are o usa rabatabila la |

spate și este acoperită cu o prelata întinsă pe un cadru metalic.|

Un panou mobil, despartitor, din material plastic, pe care este |

montata o bancheta, este instalat pe platforma de încărcare. |

Vehiculul și panoul pe care se monteaza bancheta se clasifica |

separat la subpozitia 8704.21 și respectiv la 9401.20. | 8704.31

1. Autovehicul cu tracțiune pe doua roti, propulsat de un motor |

cu piston alternativ cu aprindere prin scanteie, cu o cilindree |

de 2.254 cmc. Acesta este prevăzut cu patru uși și în partea |

rezervată pasagerilor (cabina dubla), cu doua locuri în fața |

și cu o bancheta nerabatabila pentru trei persoane, în spate. |

Partea superioară a vehiculului este formată din două elemente |

de caroserie distincte, una pentru sofer și pasageri și alta |

pentru mărfuri. Platforma de încărcare este deschisă și |

prevăzută în spate cu un oblon rabatabil pentru a usura |

încărcarea și descărcarea mărfurilor. Capacitatea totală de |

încărcare (persoane, inclusiv soferul și mărfuri) este |

de 1.140 kg. Greutatea în sarcina maxima a vehiculului |

este de 2.450 kg. | 8704.31

2. Autovehicul cu tracțiune pe patru roti, propulsat de un motor |

cu piston alternativ cu aprindere prin scanteie, cu cilindree |

de 2.254 cmc. Acesta este prevăzut cu patru uși și în partea |

rezervată pasagerilor (cabina dubla), cu doua locuri în fața |

și cu o bancheta nerabatabila pentru trei persoane, în spate. |

Partea superioară a vehiculului este formată din două elemente |

de caroserie distincte, una pentru sofer și pasageri și alta |

pentru mărfuri. Platforma de încărcare este deschisă și |

prevăzută în spate cu un oblon rabatabil pentru a usura |

încărcarea și descărcarea mărfurilor. Capacitatea totală de |

încărcare (persoane, inclusiv soferul și mărfuri) este |

de 950 kg. Greutatea în sarcina maxima a vehiculului |

este de 2.450 kg. | 8708.29

1. Cabluri pentru maneta de deschidere a capotei și pentru

maneta de la capacul de acces la rezervorul de benzina, ce

sunt formate dintr-un tub flexibil la exterior și un cablu

interior mobil. Tubul exterior este format dintr-un fir de

oțel spiralat, acoperit cu material plastic; cablurile sunt

prezentate tăiate la lungime și destinate utilizării la

autovehicule. Una din extremitatile cablului de la maneta de

deschidere a capotei este destinată racordarii la mecanismul

de deschidere a capotei, cealaltă extremitate fiind prevăzută

cu o maneta ce permite actionarea cablului interior cu scopul

de a deschide capota; cablul de la maneta capacului de acces,

a cărui secțiune transversala este mult mai mica decât a

celorlalte cabluri, are părți terminale din metal și din

material plastic. Aceste cabluri sunt destinate să facă

parte din caroseria autovehiculelor.

Aplicare a Notei 1 g) de la Secțiunea XV.

Vezi și avizele 8708.39/1, 8708.93/1 și 8708.99/2.

CUL/AZ 26-2000 8708.39/8716.80 8708.39

1. Cablu de frana de mana, cu o construcție similară cu cea a

cablurilor descrise în avizul 8708.29/1, format dintr-un invelis

flexibil, exterior și un cablu mobil, interior. Invelisul

exterior este un tub format dintr-un fir de oțel spiralat,

acoperit cu material plastic; invelisul este prevăzut la una

din extremitati cu un burduf și un opritor și la celălalt cu

un opritor. Cablul mobil din interiorul celui flexibil este

obținut prin torsionarea strânsă a mai multor fire de oțel;

fiecare extremitate este prevăzută cu un opritor. Cablul de

frana de mana se prezintă tăiat la lungime și face legătură

între mecanismul de comanda al franei de mana și sistemul de

franare a autovehiculului.

Aplicare a Notei 1 g) de la Secțiunea XV.

Vezi și avizele 8708.29/1, 8708.93/1 și 8708.99/2. 8708.93

1. Cablu de ambreiaj, cu o construcție similară cu cea a

cablurilor descrise în avizul 8708.29/1, cu excepția

extremitatilor din care una este prevăzută cu o tija și

cealaltă cu un opritor. Cablul se prezintă tăiat la lungime

și face legătură între pedala de ambreiaj a autovehiculului

și ambreiaj.

Aplicare a Notei 1 g) de la Secțiunea XV.

Vezi și avizele 8708.29/1, 8708.39/1 și 8708.99/2. 8708.99

1. Lanturi pentru patine de senile:

Care pot fi recunoscute ca fiind, exclusiv sau în principal,

după ce au fost prevăzute cu patine (saboti), destinate a fi

utilizate ca senila:

Pentru vehiculele de la 87.01 la 87.05.

Vezi și avizele 8431.49/1, 8485.90/4 și 8710.00/1. 8708.99

2. Cabluri de acceleratie, având o construcție similară celor

menționate în avizul 8708.29/1, prezentate tăiate la lungime

și destinate utilizării la autovehicule. Cablul de acceleratie

face legătură între pedala de acceleratie a unui vehicul și

sistemul de comanda al alimentarii motorului.

Aplicare a Notei 1 g) de la Secțiunea XV.

Vezi și avizele 8708.29/1, 8708.39/1 și 8708.93/1. 8708.99

3. Partea din fața a unui autovehicul uzat, care a fost taiata

dintr-un autovehicul de o marca neprecizata. Aceasta parte

este prevăzută cu motor, cutie de viteze, capota, doua portiere

din fața, scaun(e) din fața, bord, parbriz și o parte de sasiu. 8710.00

1. Lanturi pentru patine de senile:

Care pot fi recunoscute ca fiind, exclusiv sau în principal,

după ce au fost prevăzute cu patine (saboti), destinate a fi

utilizate ca senila:

Pentru vehiculele blindate de lupta de la 87.10.

Vezi și avizele 8431.49/1, 8485.90/4 și 8708.99/1. |8716.80

1. Carucioare de golf, de mana, din metal, concepute pentru a |

transporta, prin tragere sau impingere, saci de golf sau |

echipament pentru golf, formate din două roti și o bara centrala |

cu un maner și echipate cu accesorii (de exemplu cartela pentru |

notarea scorului, porttigaret, acoperitoare semitransparenta |

împotriva ploii)

CUL/AZ 29-Octombrie 2001 8716.90/9011.80 8716.90

1. Catadioptrii (ochi de pisica) pentru remorcile vehiculelor,

alcatuiti dintr-o placa de semnalizare de forma triunghiulara

din material plastic de culoare roșie, având mici proeminente

de forma piramidala, destinate amplificarii proprietăților

reflectorizante, montata într-o cutie prevăzută cu suruburi

de fixare.

Vezi și avizul 3926.90/3. 8905.20

1. Platforma de foraj pe cricuri hidraulice (verine), concepută

pentru operații la o adancime a marii de maxim 76 m. Aceasta se

sprijină pe o fundație (cheson-balast) asezata pe fundul marii

prin intermediul a trei piloni sau coloane tubulare și a unui

sistem hidraulic de ridicare care menține platforma deasupra

nivelului marii atâta timp cat este în activitate. Pentru

deplasarea platformei, apa care umple chesonul-balast este

parțial scoasa, ceea ce îi permite să se ridice. Apoi chesonul

și platforma sunt remorcate până la noul amplasament. 9006.10

1. Aparat de compunere a imaginilor care utilizează o raza laser,

roșie, vizibila și un procesor de imagini raster pentru a

transforma datele numerice într-o imagine latenta pe patru

filme fotosensibile (cyan, roșu-magenta, galben și negru) sau

pe alte suporturi fotosensibile, inclusiv pe plăci de imprimare

din poliester. La acest aparat, laserul se deplaseaza orizontal,

punct cu punct, linie după linie, astfel încât sa acopere

întreaga suprafața a filmului (aparat de compunere a

imaginilor cu tambur). Laserul se pornește sau se oprește

funcție de datele rasterului comunicate de o masina externa

de prelucrare automată a datelor. Imaginea astfel obținută

poate conține texte, imagini, ilustratii, desene etc. și este

utilizata pentru pregătirea placilor pentru imprimare offset.

Dimensiunea maxima a imaginilor este de 754 x 635 mm și

rezoluția variaza între 1.200 și 3.600 dpi (dots per inch).

Aplicare a RGI 1 și 6 9006.10

2. Aparat de fototrasare cu laser, pentru crearea unei imagini

latente pe film sau pelicula fotosensibila, pornind de la

imagini digitale (de exemplu, foile transparente în culori

utilizate pentru a reproduce lucrări digitale în tonuri (de culoare) continue) cu ajutorul unui fascicul laser. Pentru

reproducerea unei imagini, culorile primare (cyan,

roșu-magenta și galben) sunt selectate inițial, apoi fiecare

culoare este transformata în informație "raster" de către o

masina externa de prelucrare automată a datelor, de baza, sau

de către un procesor de imagini "raster". După ce au fost

transformate în date "raster", datele asociate fiecărei culori

sunt divizate în milioane de elemente de imagine dispuse de-a

lungul unei serii de linii adiacente, regulate, ce sunt expuse

pe un film sau o pelicula fotografica de fascicolul laser.

Procesorul informatic de imagini "raster" nu este inclus. 9006.59

1. Aparat de fototrasare cu laser, pentru crearea pe film sau

pelicula fotosensibila, plecand de la imagini digitale, a unei

imagini latente a unui circuit imprimat (care este folosit la

fabricarea circuitelor imprimate) cu ajutorul unui fascicul

laser. Pentru reproducerea unei imagini aceasta este

transformata în date "raster", de către o masina de prelucrare

automată a datelor sau de către un procesor informatic de

imagini "raster". După ce au fost transformate în date "raster",

datele asociate fiecărei culori sunt divizate în milioane de

elemente de imagine dispuse de-a lungul unei serii de linii

adiacente, regulate, ce sunt expuse pe un film sau o pelicula

fotografica de fascicolul laser. Aparatul conține o tastatura,

un ecran (tub catodic), un procesor informatic de imagini "raster" și un aparat de fotoreproducere. 9009.99

1. Cartuse cu sau fără cerneala, formate dintr-un cilindru din

carton, terminat la fiecare extremitate printr-un dispozitiv

din material plastic, care are la una din extremitati un ax

ce servește la antrenarea miscarii unei sarme indoite din metal

comun, ax care este prevăzut la cealaltă extremitate cu roti

dintate ce permit inversarea sensului de rotație a sarmei.

Sarma, inconjurata în trei locuri cu un tub din material

plastic, se roteste în interiorul cartusului pentru a preveni

aglomerarea cernelii sub forma de pudra. Cartusele au o fanta

longitudinala prin care cerneala sub forma de pudra poate ieși

sub acțiunea unui camp electrostatic. Ele sunt concepute pentru

a fi introduse în fotocopiatoare și se înlocuiesc atunci când

se golesc. 9009.99

2. Cartuse cu sau fără cerneala, formate dintr-un cilindru din

carton, terminat la fiecare extremitate printr-un dispozitiv

din material plastic, ce are la una din extremitati o sarma

indoita din metal comun și care servește, la cealaltă

extremitate, la antrenarea miscarii de rotație a sarmei.

Sarma, inconjurata în doua locuri cu un tub din material

plastic, se roteste în interiorul cartusului pentru a preveni

aglomerarea cernelii sub forma de pudra. Cartusele au o fanta

longitudinala prin care cerneala sub forma de pudra poate ieși

sub acțiunea unui camp electrostatic. Ele sunt concepute

pentru a fi introduse în fotocopiatoare și se înlocuiesc

atunci când se golesc. 9011.80

1. Microscoape optice (altele decât cele pentru

utilizări speciale):

Având următoarele doua caracteristici: 1°) diametrul ocularului (diametrul exterior al tubului

lentilei): minim 16 mm; 2°) lungimea tubului de observatie (distanta ce separa cele

doua planuri în care sunt fixate ocularul și obiectivul):

minim 110 mm.

Vezi și avizul 9503.90/1.

CUL/AZ 26-2000 9013.20/9017.10 |9013.20

1. Indicatoare laser portative, prezentate sub forma de pistolet |

sau stilou, funcționând cu propria lor sursa de energie. |

Acestea sunt formate dintr-o dioda laser și un microcircuit |

electronic, așezate într-o carcasa de cupru prevăzută cu un |

întrerupător. Ele funcționează cu ajutorul bateriilor și pot |

fi prevăzute cu un lant fixat la un portchei cu clema din metal. |

Indicatoarele laser portative emit o raza luminoasa roșie, |

coerenta și vizibila a carei lungime de unda se situeaza între | 660 și 680 nanometri (nm). Ele pot proiecta un fascicul roșu |

stralucitor pe un obiect îndepărtat. Aceste dispozitive sunt |

utilizate adesea în învățământ sau în prezentarea desenelor |

pentru a atrage atenția publicului. |

Aplicare a RGI 1 și 6 9017.10

1. Sistem pentru comanda instrumentelor industriale de desen tehnic (Sistem de Proiectare Asistată de Calculator - Computer Aided

Design (CAD)) constând din următoarele componente:

1. o masina de prelucrare automată a datelor ("procesor grafic")

2. un pupitru de proiectare interactiv împreună cu un creion

electronic și un dispozitiv periferic pentru introducerea

manuală a imaginilor grafice (planseta) cu ajutorul căruia

desenele sunt proiectate pe un ecran video și informația

este introdusă într-un "procesor grafic" și în același

timp apare pe ecran;

3. un monitor cu tastatura pentru a da comenzi "procesorului

grafic". Comenzile apar pe un ecran video.

4. un digitizor/inregistrator grafic (plotter), care deseneaza

pe hârtie și este controlat prin semnale de la "procesorul

grafic". Acesta este utilizabil și pentru "citirea" desenelor,

informațiile astfel colectate de pe desene fiind transferate

în "procesorul grafic".

5. un teleimprimator (telewriter) care este utilizat pentru

a da comenzi și a primi informații de la "procesorul grafic".

CUL/AZ 23-Februarie 1999 9018.32/9027.30 9018.32

1. Ebose pentru ace chirurgicale constând din tuburi de oțel

inoxidabil de 44 mm lungime, cu o secțiune circulara cu

diametrul exterior de 1,3 mm și cu diametrul interior

de 0,9 mm. O extremitate este taiata în plan perpendicular pe

axul tubului și cealaltă este taiata după un unghi ascutit.

Aceasta ultima extremitate este taiata în doua planuri care se

intersectează pentru a forma un vârf ascutit. 9019.10

1. Aparat de hidromasaj "AQUASPA" constând din:

1. o cada din material plastic acrilic prevăzută cu un anumit

număr de tuburi ajustabile;

2. un dispozitiv de hidromasaj care creează un efect de vartej

efervescent și conține, printre altele, o pompa pentru

proiectarea jetului de apa sau a unui amestec de apa și aer

sub presiune; direcția și intensitatea jetului este

reglabila, permitand masajul corpului sau a unei

părți a corpului;

3. o cutie de comanda electronică;

4. un sistem electric de încălzire a apei;

5. un sistem de filtrare a apei și de eliminare a spumei;

6. un sistem de iluminat electric;

7. un dispozitiv de securitate ce previne electrocutarea;

8. sistem de canalizare.

Aplicare a Notei 3 de la Capitolul 90. 9019.20

1. Pulverizator de mana de tip "aerosol", utilizat fie de dentist,

fie de pacientul însuși, pentru a fi pulverizat pe dinti sau

pe gingii. Pulverizatorul funcționează pe bază de gaz comprimat (de exemplu CO(2)) conținut într-un cartus incorporat în aparat;

acțiunea substanței medicamentoase folosită și masajul rezultat

prin pulverizarea acesteia asupra membranelor mucoasei, asigura

igiena bucala și tratează anumite afecțiuni bucale (de exemplu

parodontoza). 9027.30

1. Spectrometru de absorbție atomica, ce consta dintr-un dispozitiv |

de analiza care, comandat din exterior de o masina de prelucrare |

automată a datelor, măsoară spectroscopia diferitelor substanțe |

prin tehnica absorbtiei atomice. Dispozitivul de analiza |

utilizează radiatii optice cu lungimea undei cuprinsă între | 185-900 nm (UV, vizibile). Acest dispozitiv este prezentat cu |

o masina de prelucrare automată a datelor și un CD-ROM (program | (software) special al computerului) care sunt utilizate pentru a |

comanda dispozitivul de analiza și prelucreaza informațiile |

obținute prin analiza. |

Dispozitivul de analiza trebuie să fie racordat la masina de |

prelucrare automată a datelor și din acel moment toate |

operațiile sale sunt executate în conformitate cu instrucțiunile |

date de masina de prelucrare automată a datelor, de exemplu |

modul de măsurare, modalitatea de luare a probelor etc. |

Rezultatele analizei sunt comunicate masinii de prelucrare |

automată a datelor care le transforma într-o spectografie |

și în informații inteligibile în vederea exploatării lor | (de exemplu pentru analiza cantitativă). CD-ROM-ul se clasifica |

separat la poziția tarifara 85.24. |

Aplicare a Notei 4 de la Secțiunea XVI, a Notei 3 de la |

Capitolul 90 și a Notei 6 de la Capitolul 85. | – Vezi și avizul de la 9027.30/2. |

CUL/AZ 23-Februarie 1999 9027.30/9029.20 |9027.30

2. Spectrometru de absorbție atomica, constând dintr-un dispozitiv |

de analiza sub forma unei unități autonome comandata printr-o |

tastatura, echipat cu un dispozitiv separat (stand-alone) de |

afișare cu cristale lichide, stabilește spectroscopia |

diferitelor substanțe prin tehnica absorbtiei atomice. |

Dispozitivul de analiza utilizează radiatii optice cu lungimea |

de unda cuprinsă între 185-900 nm (UV, vizibile). |

Dispozitivul de analiza este prezentat cu o masina de prelucrare |

automată a datelor și un CD-ROM (program (software) special |

al computerului) care imbunatatesc funcțiile dispozitivului |

de analiza. Fiind capabil să efectueze analize în mod autonom, |

racordarea sa la o masina de prelucrare automată a datelor are |

scopul de a imbunatatii funcțiile de comanda ale operațiilor și |

de a procesa rezultatele cat și de a transfera statului de |

unitate autonomă comandata de la tastatura unui sistem de |

spectrometrie în flacara sau cuptor comandat de o masina de |

prelucrare automată a datelor, oferind funcții de analiza |

automată a mai multor elemente. Masina de prelucrare automată |

a datelor și CD-ROM-ul se clasifica separat, la subpozitia |

tarifara 8471.49 și respectiv la poziția tarifara 85.24. |

Aplicare a Notei 1 m de la Secțiunea XVI, a Notei 5 E de |

la Capitolul 84 și a Notei 6 de la Capitolul 85. |

Vezi și avizul de la 9027.30/1. 9027.90

1. Tuburi pentru accelerarea și/sau focalizarea ionilor pozitivi,

identificabile ca părți de spectometre de masa sau de

spectografe de masa. 9029.20

1. Aparat blitz pentru controlul stroboscopic al reglarii

aprinderii la motoarele cu combustie interna, conținând:

1. un releu ce adapteaza automat aparatul la tensiunea

curentului de la baterie (6 sau 12 volti);

2. un transformator ce ridica tensiunea curentului la nivelul

necesar (450 volti) alimentarii lampei blitz;

3. un vibrator sincron;

4. condensatoare care stocheaza energie electrica;

și care, conectat la un circuit electric ce alimentează bujiile

motorului verificat, produce o serie de descărcări blitz

sincronizate cu scanteile emise de fiecare bujie.

CUL/AZ 17-Februarie 1996 9032.89/9405.99 9032.89

1. Instalatie pentru controlul hârtiei în timpul fabricației,

constând din următoarele părți principale:

1. un scaner cu un cap de măsurare ce incorporeaza unul sau

mai mulți senzori și un microprocesor, funcțiile senzorilor

fiind de a supraveghea fabricarea produsului și de a efectua

diferite măsurători;

2. o statie auxiliara de prelucrare a datelor conținând un

microprocesor, și asigurând legătură între scaner și

restul sistemului;

3. o unitate centrala de prelucrare a datelor de la poziția

tarifara 84.71, ca dispozitiv de control care compara

valorile măsurate cu valorile programate și transmite

semnale electrice dispozitivului de intervenție pentru

a regla specificățiile tehnice ale hârtiei (de exemplu

grosimea, umiditatea);

4. o statie de comanda ce include un microprocesor cu dispozitiv

de afișare video și tastatura;

5. o imprimanta/plotter (trasator) de curbe incluzând de

asemenea un microprocesor.

Aplicare a Notei 3 de la Capitolul 90. 9033.00

1. Dispozitive de ghidare cu rulmenti cu bile:

Care nu sunt identificabile ca utilizabile numai sau în

principal cu o anumită masina, aparat sau vehicul:

Putând fi utilizabile în egala măsura pentru diferite

instrumente și aparate de la Capitolul 90.

Vezi și avizele Secțiunii XVI/1, 8485.90/2 și Secțiunii XVII/1. 9403.10

1. Cutie de clasare metalică, se aseaza pe podea, conține o serie

de butoane de comanda pentru controlul unui dispozitiv

electromecanic incorporat care aduce "tava" selectata conținând

documentele de consultat, la înălțimea dorita. 9403.20

1. Elemente foi de tabla din oțel, pentru expunerea mărfurilor

în magazin, compuse dintr-un soclu prevăzut cu picioare ce se

regleaza prin insurubare asigurând stabilitatea ansamblului,

un panou spate (varianta care se fixează pe perete) sau un

panou central (varianta numita "gondola" ce consta în etajere

așezate de-o parte și de alta a acestui panou) și un număr

variabil de rafturi reglabile sau alte accesorii de prezentare (gratare, cutii etc.), pentru așezarea pe podea. 9405.99

1. Dispozitiv din alabastru pentru iluminat difuz, de diferite |

forme și dimensiuni, în general asociate cu corpuri din metal |

și utilizate ca părți de aparate de iluminat sau corpuri de |

iluminat cum sunt lustrele, lampadarele, plafonierele, |

candelabrele sau lampile care se aplică pe perete. |

CUL/AZ 29-Octombrie 2001 9406.00/9602.00 9406.00

1. Siloz pentru grane, de tipul celor pentru ferma, constând din

câteva elemente circulare, de diametre descrescătoare, din

plăci de fibre lemnoase, care se asambleaza unul peste celălalt

și sunt menținute împreună de bare din fier; aceste silozuri

nu sunt prevăzute cu dispozitive mecanice sau termice. 9501.00

1. Minivehicule prevăzute cu o caroserie din polietilena de

înaltă densitate, fixată pe un sasiu din țevi/tuburi și echipate

cu unul sau doua locuri. Ele sunt propulsate mecanic de către

un motor cu piston cu mișcare alternativa în patru timpi,

transmisia fiind de tipul cu variatie continua. Ele sunt

echipate cu frana pe osia din spate sau cu o frana hidraulica

cu disc. Un lant de transmisie antreneaza una sau doua roti

din spatele vehiculului care poate transporta o sarcina de

aproximativ 200 kg și poate atinge o viteză maxima de

aproximativ 20 km/h.

Aceste vehicule sunt concepute pentru a fi utilizate de către

copii sau tineri pentru invatarea codului rutier și la

conducere, ca amuzament. Ele sunt folosite sub supraveghere

în locuri special concepute pentru exersarea conducerii. 9503.70

1. Trusa de cosmetica, constând din două flacoane ce conțin o

imitație de lac de unghii, o pereche de cercei, un inel, un

lant cu medalion care se deschide și în care incape unul din

flacoanele cu lac de unghii. Ansamblul este din material plastic (cu excepția lantului care este din metal), condiționat pentru

vânzarea cu amănuntul într-o cutie de carton și este

pentru amuzament.

Aplicare a RGI 1 și 6. 9503.70

2. Set pentru topirea și modelarea ciocolatei, constând din

matrite, un vas pentru topit, forme alveolare, o lingura, o

spatula, o perie, o palnie (toate din material plastic), hârtie

pergament, folie subtire de metal, doua tablete de ciocolata,

mici perle comestibile, un prospect cu instrucțiuni de

utilizare și altul cu 5 retete de bucatarie. Ansamblul este

condiționat pentru vânzarea cu amănuntul într-o cutie de carton

și este pentru amuzament.

Aplicare a RGI 3 b) și 6. 9503.90

1. Microscoape optice (altele decât cele pentru utilizări

speciale):

Altele decât acelea care au următoarele doua caracteristici: 1) diametrul ocular (diametrul exterior al tubului lentilei):

de minimum 16 mm; 2) lungimea tubului de observare (distanta ce separa cele doua

planuri în care sunt fixate ocularul și obiectivul):

de minimum 110 mm.

Vezi și avizul 9011.80/1. |9508.90

1. Sistem de simulare a miscarilor asociate cu proiectia unui film, |

comandate de un calculator conținând: un sistem computerizat |

ce comanda și controlează miscarile; o platforma pe care sunt |

fixate randuri de scaune mobile, după o configuratie variabila |

de 8, 10 sau 12 locuri individuale pe rând; un sistem de |

actionare cu cilindri hidraulici ce permite miscarea locurilor |

în 8 direcții diferite; filme de 70 mm; echipament de proiectie |

și de sunet și ecrane uriase. |

Sistemul executa miscarile corespunzătoare acțiunii care se |

desfășoară în film, cu scopul de a induce spectatorilor senzatia |

ca participa activ la scenele din film. Este destinat |

balciurilor, stadioanelor, expozițiilor, parcurilor de |

distractie etc., pentru amuzament. 9602.00

1. Articole argintate, din ceara care se prezintă sub forma

de para. Metoda de producție consta în modelarea în forma a

cerii și pulverizarea unui strat de alama (Cu-Zn) pudra pe

toată suprafața produsului. După aceea obiectul este acoperit

cu un strat de argint (de aproximativ 0,184 mm grosime) prin

galvanoplastie.

Stratul subtire (0,01 mm) de aliaj de cupru este folosit numai

ca strat conductibil pentru depunerea electrolitica a argintului.

CUL/AZ 24-August 1999 9603.90/9611.00 9603.90

1. Smocuri pentru suveici, constând din fire de par sintetice, cu 12 până la 24 mm lungime, lipite împreună la unul din capete

pentru a forma un smoc; pentru captusirea interiorului

suveicilor utilizate la razboaie de tesut pentru teserea

anumitor fibre textile (de exemplu iuta), cu rolul de a

controla derularea firului în timpul teserii. 9605.00

1. Seturi de toaleta distribuite pasagerilor de companiile de |

transport aerian (în timpul călătoriei sau la locul de |

destinație pentru cei ale căror bagaje nu sunt disponibile), |

constând dintr-un saculet rectangular din material textil, de |

aproximativ 20x12x5 cm, conținând: | - o lama de unica întrebuințare montata pe un recipient cu |

spuma de ras aerosol, | - o periuta de dinti și un tub mic cu pasta de dinti, | - o batista parfumata, | - o pereche de sosete tricotate, | - o bandă din material textil ce protejeaza ochii de lumina, | - o pereche de tampoane pentru urechi. |

Aplicație a RGI 1 9608.99

1. Bile din carbura de wolfram, rectificate sau nu, cu diametrul

de minimum 0,6 mm și de maximum 1,25 mm. 9611.00

1. Aparat manual de etichetare, constând dintr-o cutie din tabla

de oțel conținând un dispozitiv de imprimare cu tusiera, o

banda de hârtie de 2 cm latime, acoperită pe una din fete cu

un produs adeziv, rulata pe un suport de carton, un cutit ce

taie transversal banda pentru a separa etichetele și un

dispozitiv manual ce produce simultan imprimarea și taierea

benzii și fixarea fragmentului de banda imprimata și decupata

pe articolul de etichetat. 9611.00

2. Aparat manual de stantare, din metale comune sau din material

plastic, utilizat ca un cleste pentru imprimarea în relief

a etichetelor sau a plachetelor, conținând: 1) o magazie pentru o bandă neprelucrata din metal sau

din material plastic; 2) un dispozitiv de stantare acționat de un maner și constând

dintr-un disc mobil purtător de litere, cifre și

semne pentru stantat; și 3) o lama din oțel ce decupeaza transversal banda după

ce a fost stantata.