ORDIN nr. 1637/2024

ORDIN nr. 1.637 din 13 noiembrie 2024 pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat având ca obiectiv sprijinirea investițiilor în producția de biocombustibili avansați

Intrare în vigoare 10 decembrie 2024

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

modificăcompleteazăaprobă
ORDIN nr. 577 din 26 mai 2025
ORDIN nr. 577 din 26 mai 2025 privind modificarea și completarea Ordinului ministrului energiei nr. 1.637/2024 pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat având ca obiectiv sprijinirea investițiilor în producția...

Având în vedere: – Avizul favorabil al Consiliului Concurenței nr. 13.402 din 23.09.2024 privind Schema de ajutor de stat având ca obiectiv sprijinirea investițiilor în producția de biocombustibili avansați;

– Decizia Comisiei Europene nr. C (2024) 7.051 final - State Aid SA.115993 (2024/N) din 4.10.2024 - privind Schema de ajutor de stat având ca obiectiv sprijinirea investițiilor în producția de biocombustibili avansați;

– Referatul Direcției generale investiții nr. 239.285/DGI din 18.09.2024 pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat având ca obiectiv sprijinirea investițiilor în producția de biocombustibili avansați, din Fondul pentru modernizare - Programul-cheie nr. 8: Combustibili alternativi - Sprijin pentru producția de biocombustibili/biocarburanți,

în conformitate cu: – Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră, cu modificările și completările ulterioare;

– Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1.001 al Comisiei din 9 iulie 2020 de stabilire a unor norme detaliate de aplicare a Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește funcționarea Fondului pentru modernizare care sprijină investițiile în vederea modernizării sistemelor energetice și a îmbunătățirii eficienței energetice a anumitor state membre, cu modificările și completările ulterioare;

– Directiva (UE) 2018/2.001 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2018 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, cu modificările și completările ulterioare;

– Comunicarea Comisiei - Cadrul temporar de criză și de tranziție pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei (2023/C 101/03), cu modificările și completările ulterioare;

– Directiva (UE) 2015/1.513 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 septembrie 2015 de modificare a Directivei 98/70/CE privind calitatea benzinei și a motorinei și de modificare a Directivei 2009/28/CE privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile;

– Regulamentul (UE) 2023/2.405 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 octombrie 2023 privind asigurarea unor condiții de concurență echitabile pentru transportul aerian durabil (ReFuelEU Aviation);

– Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2022 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar de implementare și gestionare a fondurilor alocate României prin Fondul pentru modernizare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu completări prin Legea nr. 376/2023, cu modificările și completările ulterioare;

– Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2018 pentru stabilirea condițiilor de introducere pe piață a combustibililor lichizi și gazoși, de introducere a unui mecanism de monitorizare și reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră și de stabilire a metodelor de calcul și de raportare a reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră și pentru modificarea și completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, aprobată cu modificări prin Legea nr. 311/2018, cu modificările și completările ulterioare;

– Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 163/2022 pentru completarea cadrului legal de promovare a utilizării energiei din surse regenerabile, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările ulterioare;

– Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 10 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 316/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Energiei, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul energiei emite prezentul ordin.

Articolul 1

Se aprobă Schema de ajutor de stat având ca obiectiv sprijinirea investițiilor în producția de biocombustibili avansați, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul 3

Schema de ajutor de stat produce efecte juridice, sub condiția suspensivă a aprobării deciziei de plată a Comisiei Europene conform Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/1.001 al Comisiei din 9 iulie 2020 de stabilire a unor norme detaliate de aplicare a Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește funcționarea Fondului pentru modernizare care sprijină investițiile în vederea modernizării sistemelor energetice și a îmbunătățirii eficienței energetice a anumitor state membre.

Articolul 4

Direcția generală investiții din cadrul Ministerului Energiei duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

p.

=====
Ministrul energiei,
Constantin Saragea,
secretar general

București, 13 noiembrie 2024.

Nr. 1.637.

ANEXĂ

SCHEMĂ DE AJUTOR DE STAT având ca obiectiv sprijinirea investițiilor

în producția de biocombustibili avansați

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 10 decembrie 2024

HOTĂRÂRE nr. 1547 din 4 decembrie 2024

HOTĂRÂRE nr. 1.547 din 4 decembrie 2024 privind modificarea și completarea anexei nr. 44 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

HOTĂRÂRE nr. 1556 din 4 decembrie 2024

HOTĂRÂRE nr. 1.556 din 4 decembrie 2024 privind actualizarea valorii de inventar a imobilelor cu nr. MF 34670, nr. MF 40169 și nr. MF 102696, aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Centrul Multifuncțional de...

HOTĂRÂRE nr. 1557 din 4 decembrie 2024

HOTĂRÂRE nr. 1.557 din 4 decembrie 2024 privind actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul pentru Situații de Urgență "General Eremia Grigorescu" al județ...

HOTĂRÂRE nr. 1558 din 4 decembrie 2024

HOTĂRÂRE nr. 1.558 din 4 decembrie 2024 privind actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri aflate în domeniul public al statului și în administrarea Spitalului Clinic Căi Ferate Oradea, unitate aflată în subordinea Ministerului Transporturilor si Infra...

ORDIN nr. 3140 din 26 august 2024

ORDIN nr. 3.140 din 26 august 2024 privind declasarea corpurilor C7, C12, C14, C16, C24, C25 din monumentul istoric Ansamblul urban "Centru Istoric Oradea", amplasate în Piața Cetatea Oradea, Piața Emanuil Gojdu nr. 21, municipiul Oradea, județul Bihor