PROCEDURĂ nr. 0/2022

PROCEDURĂ din 30 august 2022 privind obținerea acordului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar de înființare, în cadrul palatelor, cluburilor copiilor, cluburilor sportive școlare, de noi cercuri/discipline sportive, după caz, fără parcurgerea procedurii de evaluare externă în vederea obținerii autorizației de funcționare provizorie

Intrare în vigoare 13 septembrie 2022

Notă

Aprobată prin ORDINUL nr. 4.975 din 30 august 2022, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 899 din 13 septembrie 2022.

Articolul 1

(1) Palatele și cluburile copiilor pot înființa noi cercuri în domenii care nu au existat în oferta educațională până în anul școlar 2021-2022 inclusiv, fără parcurgerea procedurii de evaluare externă în vederea obținerii autorizației de funcționare provizorie.

(2) Cluburile sportive școlare pot înființa noi discipline sportive, fără parcurgerea procedurii de evaluare externă în vederea obținerii autorizației de funcționare provizorie.

(3) Pentru reprofilarea/redenumirea unui cerc se aplică în mod corespunzător prevederile Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.567/2011 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a unităților care oferă activitate extrașcolară, cu modificările ulterioare.

Articolul 2

Palatele, cluburile copiilor și cluburile sportive școlare vor solicita acordul Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) pentru înființarea de noi cercuri, respectiv discipline sportive, până cel mai târziu la data de 15 octombrie, pentru anul școlar următor.

Articolul 3

(1) În vederea obținerii acordului ARACIP, palatele, cluburile copiilor, cluburile sportive școlare menționate anterior înaintează la ARACIP o cerere-tip, însoțită de următoarele documente:

a) fișa-tip a unității de învățământ, conform modelului ARACIP;

b) rapoartele anuale de evaluare internă (RAEI) realizate de unitatea de învățământ în ultimii 3 ani;

c) noul proiect de dezvoltare instituțională, realizat pe termen mediu - minimum 4 ani/un ciclu școlar;

d) oferta educațională curentă (document ce va constitui baza acordului și îl va însoți).

(2) Cererea și fișa-tip se vor înainta la ARACIP în format fizic, iar documentele menționate la alin. (1) se vor încărca în aplicația calitate.aracip.eu.

Articolul 4

Cererea va fi soluționată de ARACIP în maximum 45 de zile de la data înregistrării, prin emiterea acordului ARACIP în formatul prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta procedură sau printr-o notificare privind respingerea cererii, după caz.

Articolul 5

Acordul ARACIP se aduce la cunoștința palatului/clubului respectiv și inspectoratului școlar în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data emiterii.

Articolul 6

După emiterea acordului, ARACIP este obligată să actualizeze în mod corespunzător informațiile cuprinse în Registrul unităților de învățământ preuniversitar acreditate.

Articolul 7

Palatele, cluburile copiilor și cluburile sportive școlare au obligația de a solicita evaluarea externă periodică în termenele și cu respectarea procedurilor prevăzute de legislația în vigoare.

ANEXĂ

la procedură [specimen de acord de înființare]

ACORD DE ÎNFIINȚARE

Având în vedere prevederile art. 29 alin. (2^6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările și completările ulterioare,

ținând cont de Cererea înregistrată la Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar cu nr.

.., însoțită de documentația aferentă, depusă de

., cu sediul în

.., având oferta educațională depusă la cererea-tip, respectiv cercul/disciplina sportivă autorizat/autorizată să funcționeze provizoriu sau acreditat/acreditată prin

..,

începând cu anul școlar

.., în cadrul

, se vor înființa următoarele cercuri/discipline sportive:

...

Capacitatea maximă de școlarizare a

. este de

...

(furnizorul de educație)

are obligația de a solicita acreditarea pentru noile cercuri/discipline, în termenele

și cu respectarea procedurilor prevăzute de legislația în vigoare.

Președintele Consiliului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar,

Nr.

..

Data

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 13 septembrie 2022

HOTĂRÂRE nr. 1124 din 7 septembrie 2022

HOTĂRÂRE nr. 1.124 din 7 septembrie 2022 privind modificarea anexei nr. 10 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului pentru imobilele înscrise la nr. MF 36009, 99694, 99700, 99...

ORDIN nr. 4911 din 30 august 2022

ORDIN nr. 4.911 din 30 august 2022 privind acordarea autorizației de funcționare provizorie Asociației "Cosmic Montessori" din municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj, pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala primară "Montessori Transilvania...

ORDIN nr. 4922 din 30 august 2022

ORDIN nr. 4.922 din 30 august 2022 pentru schimbarea sediului și a denumirii Grădiniței cu Program Normal nr. 31, structură arondată unității de învățământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic "Gheorghe Duca" din municipiul Constanța, județul Constanța

ORDIN nr. 4981 din 30 august 2022

ORDIN nr. 4.981 din 30 august 2022 privind acordarea autorizației de funcționare provizorie Asociației "Montessori Class" din comuna Chiajna, satul Chiajna, pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița "Montessori Class" din comuna Chiajna...