ORDIN nr. 5663/2023

ORDIN nr. 5.663 din 24 august 2023 privind acordarea autorizației de funcționare provizorie pentru unitatea de învățământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic Beceni din comuna Beceni, județul Buzău

Intrare în vigoare 15 septembrie 2023

Având în vedere prevederile: – art. 24 alin. (3) lit. c) și d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările și completările ulterioare;

– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar;

– Hotărârii Guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație, cu modificările și completările ulterioare;

– Hotărârii Guvernului nr. 994/2020 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcționare provizorie și a standardelor de acreditare și de evaluare externă periodică în învățământul preuniversitar, cu modificările ulterioare;

– Hotărârii Consiliului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar nr. 10 din 18.07.2023;

– Referatului de aprobare nr. 9.153 din 28.07.2023 pentru aprobarea proiectului de ordin al ministrului educației privind acordarea autorizației de funcționare provizorie pentru unitatea de învățământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic Beceni din comuna Beceni, județul Buzău,

în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul educației emite prezentul ordin.

Articolul 1

Se acordă autorizația de funcționare provizorie pentru unitatea de învățământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic Beceni, cu sediul în Str. Principală nr. 29, satul Mărgăriți, comuna Beceni, județul Buzău, pentru nivelurile de învățământ „preșcolar“, forma de învățământ „program prelungit“, respectiv „liceal“, filiera „tehnologică“, profilul „resurse naturale și protecția mediului“, domeniul pregătirii de bază „silvicultură“, calificarea profesională „tehnician în silvicultură și exploatări forestiere“, limba de predare „română“, forma de învățământ „cu frecvență - zi“, începând cu anul școlar 2023-2024.

Articolul 2

Autorizația de funcționare provizorie conferă unității de învățământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic Beceni din comuna Beceni, județul Buzău, calitatea de furnizor de educație, respectiv dreptul de organizare și desfășurare a procesului de învățământ pentru nivelurile de învățământ „preșcolar“, forma de învățământ „program prelungit“, respectiv „liceal“, filiera, profilul, domeniul pregătirii de bază, calificarea profesională, limba de predare și forma de învățământ menționate la art. 1.

Articolul 3

(1) Liceul Tehnologic Beceni din comuna Beceni, județul Buzău, are următoarele obligații:

a) de a angaja personal didactic și nedidactic pentru formațiunile de studiu școlarizate conform art. 1, cu respectarea prevederilor Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și a tuturor celorlalte reglementări legale în vigoare;

b) de a solicita acreditarea în termen de maximum trei ani de la absolvirea primei promoții, conform prevederilor legale în vigoare, pentru nivelul de învățământ „liceal“, profilul „resurse naturale și protecția mediului“, domeniul pregătirii de bază „silvicultură“, calificarea profesională „tehnician în silvicultură și exploatări forestiere“, limba de predare „română“, forma de învățământ „cu frecvență - zi“, dar nu mai târziu de anul școlar 2029-2030, respectiv pentru nivelul „preșcolar“, forma de învățământ „program prelungit“, în termen de maximum trei ani de la absolvirea primei promoții, dar nu mai târziu de anul școlar 2028-2029;

c) de a întocmi și înainta Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar raportul anual de evaluare internă a calității, până cel mai târziu la data de 15 octombrie a fiecărui an (https://calitate.aracip.eu).

(2) Proprietarul imobilului de la adresa menționată, în care se desfășoară activitățile de învățământ, are obligația de a asigura condițiile de funcționare, inclusiv obținerea și menținerea autorizației sanitare și a autorizației de securitate la incendiu.

(3) Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Buzău, va monitoriza punerea în aplicare a prevederilor prezentului ordin.

Articolul 4

Liceul Tehnologic Beceni din comuna Beceni, județul Buzău, este monitorizat și controlat periodic de Ministerul Educației, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar și de Inspectoratul Școlar Județean Buzău, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acordării autorizației de funcționare provizorie.

Articolul 5

Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic Beceni din comuna Beceni, județul Buzău, Ministerul Educației, Inspectoratul Școlar Județean Buzău și Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 6

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p.

=====
Ministrul educației,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat

București, 24 august 2023.

Nr. 5.663.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 15 septembrie 2023

HOTĂRÂRE nr. 844 din 14 septembrie 2023

HOTĂRÂRE nr. 844 din 14 septembrie 2023 privind aprobarea Procedurii de implementare a Programului național de dezvoltare și susținere a industriei alimentare INVESTALIM aferent perioadei 2023-2026, a modalităților de acordare, a indicatorilor cantitativi și c...

PROCEDURĂ din 15 septembrie 2023

PROCEDURĂ din 14 septembrie 2023 de implementare a Programului național de dezvoltare și susținere a industriei alimentare INVESTALIM aferent perioadei 2023-2026, a modalităților de acordare, a indicatorilor cantitativi și calitativi ai investiției, precum și...

ORDIN nr. 5641 din 24 august 2023

ORDIN nr. 5.641 din 24 august 2023 privind acordarea autorizației de funcționare provizorie unității de învățământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic "Ion Căian Românul" din comuna Căianu Mic, județul Bistrița-Năsăud

ORDIN nr. 5656 din 24 august 2023

ORDIN nr. 5.656 din 24 august 2023 privind acordarea autorizației de funcționare provizorie pentru unitatea de învățământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic "Dimitrie Leonida" Petroșani din municipiul Petroșani, județul Hunedoara

ORDIN nr. 5658 din 24 august 2023

ORDIN nr. 5.658 din 24 august 2023 privind acordarea autorizației de funcționare provizorie S.C. "Educateria" - S.R.L. pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița cu Program Normal și Prelungit "Educateria" din municipiul București, secto...