ORDIN nr. 3470/2002

ORDIN nr. 3.470 din 8 aprilie 2002 pentru modificarea și completarea Metodologiei privind organizarea și desfășurarea concursului național pentru ocuparea posturilor didactice declarate vacante în învățământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5.026/2001

Intrare în vigoare 11 iunie 2002

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

Ministrul educației și cercetării, în baza prevederilor art. 141 lit. p) din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 9 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 23/2001 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării, cu modificările și completările ulterioare, emite prezentul ordin.

Articolul 1 — Metodologia privind organizarea și desfășurarea concursului național pentru ocuparea posturilor didactice declarate vacante în învățământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5.026 din 13 noiembrie 2001, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 24 ianuarie 2002, se modifica după cum urmează: 1. Alineatul (2) al articolului 7 se abroga. 2. Alineatul (1) al articolului 20 va avea următorul cuprins: "Art. 20. - (1) Pentru ocuparea posturilor didactice de specialitate din unitățile de învățământ cu clase speciale de limbi străine cu program intensiv și/sau bilingv și din unitățile de învățământ cu profil de informatica, muzica, arte plastice, coregrafie, sport, instruire practica sau catedrele din palatele și cluburile copiilor, candidații susțin o proba practica/orala eliminatorie, în profilul postului didactic."

Articolul 2

Direcția generală pentru evaluare, prognoze și dezvoltare din cadrul Ministerului educației și cercetării și inspectoratele școlare vor aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 3

Prezentul ordin intră în vigoare la data emiterii.

Articolul 4

Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

=====
Ministrul educației și cercetării, Ecaterina Andronescu ────────────────────────

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 11 iunie 2002