ORDIN nr. 6802/2025

ORDIN nr. 6.802 din 27 noiembrie 2025 privind aprobarea numărului și a domeniilor burselor pentru studii universitare de doctorat de la Institutul Universitar European de la Florența

Intrare în vigoare 4 decembrie 2025

Având în vedere: – prevederile art. 128 alin. (13) din Legea învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare;

– prevederile art. 17 pct. 1 din Convenția privind înființarea Institutului Universitar European de la Florența, semnată în anul 1972 și revizuită în anul 1992, la care România a aderat prin Legea nr. 110/2009;

– prevederile art. 1, ale art. 2 alin. (2) lit. c) și ale art. 3 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 599/2025 privind acordarea anuală a burselor pentru studii universitare complete și parțiale de licență, de masterat și de doctorat, precum și pentru stagii de cercetare în străinătate;

– informațiile transmise de Institutul Universitar European de la Florența prin email-ul înregistrat la DGRIAERO cu nr. 3.316 din 20.10.2025;

– Referatul de aprobare nr. 3.489/EDB din 5.11.2025,

în temeiul prevederilor art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2024 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul educației și cercetării emite prezentul ordin.

Articolul 1

Se aprobă acordarea de Ministerul Educației și Cercetării a 6 noi burse pentru studenții acceptați, începând din anul universitar 2026-2027, în anul I la studii universitare de doctorat la Institutul Universitar European de la Florența.

Articolul 2

Domeniile pentru care Institutul Universitar European de la Florența oferă programe de doctorat și pentru care se pot acorda bursele precizate la art. 1 sunt: Economie; Istorie și civilizație; Drept; Științe politice și sociale.

Articolul 3

Condițiile de finanțare și procedura de acordare a burselor prevăzute la art. 1 sunt reglementate prin regulamentul de organizare al concursului, aprobat prin ordin al ministrului educației și cercetării.

Articolul 4

Direcția generală relații internaționale, afaceri europene și relația cu OCDE și Direcția generală economică duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 5

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p.

=====
Ministrul educației și cercetării,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat

București, 27 noiembrie 2025.

Nr. 6.802.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 4 decembrie 2025