ORDIN nr. 5559/2013
ORDIN nr. 5.559 din 22 noiembrie 2013 privind regimul manualelor școlare în învățământul preuniversitar
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
În baza prevederilor Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 1.401/2009 privind înființarea, organizarea și funcționarea Centrului Național de Evaluare și Examinare, cu modificările ulterioare, în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările ulterioare, precum și al prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 396/2002 privind unele măsuri referitoare la procedura de elaborare a proiectelor de acte normative cu relevanță asupra mediului de afaceri și cu Hotărârea Guvernului nr. 185/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației Naționale, cu modificările și completările ulterioare, ministrul educației naționale emite prezentul ordin.
Articolul 1
Se aprobă Metodologia de asigurare și de gestionare a manualelor școlare pentru învățământul preuniversitar, prevăzută în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Se aprobă Procedura de achiziție a manualelor școlare pentru învățământul preuniversitar, prevăzută în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 3
Se aprobă Metodologia de evaluare a calității proiectelor de manuale școlare pentru învățământul preuniversitar, prevăzută în anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 4
Se aprobă Metodologia de constituire și de funcționare a Corpului evaluatorilor de proiecte de manuale școlare pentru învățământul preuniversitar, prevăzută în anexa nr. 4, care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 5
La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 5.913/2008 pentru aprobarea Metodologiei privind regimul manualelor școlare în învățământul preuniversitar, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 14 ianuarie 2009, se abrogă.
Articolul 6
Direcția generală educație și învățare pe tot parcursul vieții, Direcția generală învățământ în limbile minorităților, Direcția generală buget-finanțe, Centrul Național de Evaluare și Examinare, inspectoratele școlare județene/al municipiului București și unitățile de învățământ duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 7
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
București, 22 noiembrie 2013.
Nr. 5.559.
Anexa 1
METODOLOGIE 22/11/2013
Anexa 2
PROCEDURA 22/11/2013
Anexa 3
METODOLOGIE 22/11/2013
Anexa 4
METODOLOGIE 22/11/2013
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 14 martie 2014
PROCEDURĂ din 14 martie 2014
PROCEDURA din 22 noiembrie 2013 de achiziție a manualelor școlare pentru învățământul preuniversitar
METODOLOGIE din 14 martie 2014
METODOLOGIE din 22 noiembrie 2013 de evaluare a calității proiectelor de manuale școlare pentru învățământul preuniversitar
METODOLOGIE din 14 martie 2014
METODOLOGIE din 22 noiembrie 2013 de constituire și de funcționare a Corpului evaluatorilor de proiecte de manuale școlare pentru învățământul preuniversitar
METODOLOGIE din 14 martie 2014
METODOLOGIE din 22 noiembrie 2013 de asigurare și de gestionare a manualelor școlare pentru învățământul preuniversitar