ORDIN nr. 4171/2012

ORDIN nr. 4.171 din 24 mai 2012 privind aprobarea Calendarului desfășurării concursului de selecție a cadrelor didactice pentru constituirea corpului național de experți în management educațional, sesiunea 2012, seria a 2-a

În baza prevederilor art. 246 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.549/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea și desfășurarea concursului de selecție a cadrelor didactice pentru constituirea corpului național de experți în management educațional, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 536/2011 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului emite prezentul ordin.

Articolul 1

Se aprobă Calendarul desfășurării concursului de selecție a cadrelor didactice pentru constituirea corpului național de experți în management educațional, sesiunea 2012, seria a 2-a, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Direcția generală management, resurse umane și rețea școlară din Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Direcția modernizarea patrimoniului, informatizare și investiții și inspectoratele școlare duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 3

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

=====
Ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului, interimar, Liviu Marian Pop

București, 24 mai 2012.

Nr. 4.171.

Anexa

CALENDARUL desfășurării concursului de selecție a cadrelor didactice pentru constituirea corpului național de experți în management educațional, sesiunea 2012, seria a 2-a

5 iunie 2012 Afișarea programului orar al înscrierilor și a metodologiei de concurs la sediul inspectoratului școlar și pe site-ul propriu

6-17 iunie 2012 Completarea formularului de selecție online, în aplicația informatică

18 iunie 2012 Afișarea listelor cuprinzând candidații admiși în această etapă, în urma introducerii informațiilor în formularul de selecție online

19-27 iunie 2012 Depunerea portofoliului cu documentele prevăzute la art. 7 din Metodologia privind organizarea și desfășurarea concursului de selecție a cadrelor didactice pentru constituirea corpului național de experți în management educațional, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.549/2011, la inspectoratul școlar de către candidații declarați admiși după etapa de selecție online, conform programului afișat

28-29 iunie 2012 Inspectoratele școlare transmit Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS) lista candidaților declarați admiși după etapa de selecție online, care, la data înscrierii la selecție, ocupă o funcție de conducere sau de îndrumare și control din inspectoratul școlar, precum și dosarele acestora

2-11 iulie 2012 Evaluarea portofoliilor candidaților de către comisiile de evaluare constituite la nivelul inspectoratului școlar, respectiv la nivelul MECTS

12 iulie 2012 Validarea rezultatelor selecției de către consiliul de administrație al inspectoratului școlar și afișarea rezultatelor evaluării în ordinea descrescătoare a punctajelor

12 iulie 2012 Transmiterea către inspectoratele școlare a rezultatelor selecției făcute de comisia de evaluare constituită la nivelul MECTS, în vederea afișării acestora la sediul inspectoratului școlar

13-19 iulie 2012 Depunerea contestațiilor la inspectoratul școlar, respectiv la MECTS

20-23 iulie 2012 Soluționarea contestațiilor

24 iulie 2012 Transmiterea de către MECTS a rezultatelor contestațiilor la inspectoratul școlar

25-26 iulie 2012 Întocmirea de către inspectoratele școlare a listelor cuprinzând candidații promovați și înaintarea acestor liste la MECTS

31 iulie 2012 Emiterea ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului privind înscrierea cadrelor didactice declarate promovate în Registrul național al experților în management educațional

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 29 mai 2012

DECIZIE nr. 217 din 13 martie 2012

DECIZIE nr. 217 din 13 martie 2012 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 și art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar și ale art. 1 din Legea nr....