PRECIZĂRI nr. 72810/1992

PRECIZĂRI nr. 72810 din 29 iulie 1992 privind reflectarea în contabilitate a rezultatelor acțiunii de reevaluare a mijloacelor fixe

Intrare în vigoare 18 februarie 1993

Avînd în vedere prevederile Normelor nr. 71.906/1992 privind reevaluarea mijloacelor fixe, în conformitate cu prevederile art. 4 din Hotărîrea Guvernului nr. 26/1992, emise de Ministerul Economiei și Finanțelor, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 24 iulie 1992, în legătură cu reflectarea în contabilitate a valorii actualizate a mijloacelor fixe și reconsiderarea capitalului social al agenților economici, se precizează următoarele: 1. Potrivit Normelor nr. 71.906/1992 privind reevaluarea mijloacelor fixe se urmărește actualizarea valorii mijloacelor fixe aflate în patrimoniul agenților economici, precum și reconsiderarea capitalului social al acestora. 2. Diferențele rezultate din reevaluarea mijloacelor fixe cu care se majorează patrimoniul și capitalul social se evidențiază în contabilitatea agenților economici, efectuindu-se articolul contabil 100 = 700. 3. Diferențele rezultate din reevaluarea investițiilor în curs de execuție, a materialelor și utilajelor pentru investiții, a obiectelor de inventar de natura primei dotări, precum și a obiectelor de inventar nedate în folosință se înregistrează în debitul conturilor 123 "Investiții în curs de execuție", 263 "Materiale și utilaje pentru investiții" și, respectiv, 201 "Obiecte de inventar în magazie", prin creditul contului 700 "Capital social" pentru reflectarea majorării capitalului social în contabilitatea agenților economici. 4. Diferențele rezultate din reevaluarea baracamentelor și amenajărilor provizorii se înregistrează în debitul contului 290 "Baracamente și amenajări provizorii", prin creditul contului 719 "Alte fonduri" (analitic "Fond baracamente și amenajări provizorii"). 5. Amortizarea se calculează și se include în costurile de producție sau cheltuielile de circulație, în perioada de 31 martie 1992 pînă la împlinirea duratei de serviciu rămase a fiecărui mijloc fix, stabilite cu ocazia reevaluarii mijloacelor fixe, potrivit normelor metodologice aprobate de Ministerul Economiei și finanțelor. Cota medie anuală de amortizare actualizată, necesară recuperării valorii rămase actualizate și stabilirii amortizarii anuale, se determina în funcție de durata de funcționare rămasă pe baza raportului 100/d.f.r. și se aplică asupra valorii rămase actualizate a mijlocului fix. 6. Amortizarea calculată pentru perioada 1 aprilie 1992 - 30 iunie 1992 poate fi inclusă în costuri în mod eșalonat, pînă la 31 decembrie 1992, cu aprobarea consiliului de administrație. 7. Agenții economici cu capital integral sau majoritar de stat pot trece în conservare, pe baza aprobării adunării generale a consiliului de administrație sau imputernicitilor mandatați sa reprezinte interesele capitalului de stat, după caz, mijloacele fixe care nu sînt folosite ca urmare a unor cauze obiective. Secretar de stat în Ministerul Economiei și Finanțelor, Florin Georgescu

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 18 februarie 1993