DECIZIE nr. 86/2010
DECIZIE nr. 86 din 12 aprilie 2010 privind modificarea Procedurii de implementare a Programului pentru dezvoltarea abilităților antreprenoriale în rândul tinerilor și facilitarea accesului acestora la finanțare - START, aprobată prin Decizia președintelui Agenției pentru Implementarea Proiectelor și Programelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii nr. 69/2010
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Având în vedere prevederile Legii bugetului de stat pe anul 2010 nr. 11/2010, ale art. 25 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare, precum și prevederile art. 3 lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 65/2009 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției pentru Implementarea Proiectelor și Programelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, cu modificările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 5 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 65/2009, cu modificările ulterioare, și al prevederilor din partea a III-a cap. I art. 15 alin. (5) din Regulamentul de organizare și funcționare al Agenției pentru Implementarea Proiectelor și Programelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, aprobat prin Ordinul ministrului întreprinderilor mici și mijlocii, comerțului și mediului de afaceri nr. 658/2009, cu modificările ulterioare, președintele Agenției pentru Implementarea Proiectelor și Programelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii emite prezenta decizie.
Articolul I — Procedura de implementare a Programului pentru dezvoltarea abilităților antreprenoriale în rândul tinerilor și facilitarea accesului acestora la finanțare - START, aprobată prin Decizia președintelui Agenției pentru Implementarea Proiectelor și Programelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii nr. 69/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 și 187 bis din 24 martie 2010, se modifică după cum urmează: 1. Punctul 2.3 va avea următorul cuprins: "2.3. În cadrul etapei I a Programului, din bugetul alocat desfășurării activităților specifice se pot suporta următoarele: editare de materiale de promovare și prezentare, editare/multiplicare de materiale de curs, materiale-suport, închiriere de spații pentru desfășurarea cursurilor, transmitere de invitații, alte cheltuieli necesare organizării și desfășurării cursurilor (cazarea și masa cursanților), precum și cheltuielile ocazionate de serviciile de instruire specifice programului (plata trainerilor)." 2. Punctul 4.3 va avea următorul cuprins: "4.3. Agenția și OTIMMC responsabile de desfășurarea celor 4 cursuri încheie parteneriate cu instituții publice și/sau private, contractează serviciile specifice organizării activităților din cadrul etapei I și fac public pe site-ul www.aippimm.ro locațiile și perioada de desfășurare a cursurilor."
Articolul II — Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Președintele Agenției pentru Implementarea Proiectelor și Programelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Cristian Haiduc
București, 12 aprilie 2010.
Nr. 86.
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 16 aprilie 2010
ORDIN nr. 1298 din 16 aprilie 2010
ORDIN nr. 1.298 din 16 aprilie 2010 privind stabilirea valorii de înlocuire pe metru pătrat, pentru anul 2010, în vederea vânzării locuințelor pentru tineri
CIRCULARĂ nr. 12 din 7 aprilie 2010
CIRCULARĂ nr. 12 din 7 aprilie 2010 privind punerea în circulație, în scop numismatic, a unei monede din aur dedicate aniversării a 160 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu
HOTĂRÂRE nr. 278 din 31 martie 2010
HOTĂRÂRE nr. 278 din 31 martie 2010 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 715/2008 privind aprobarea Planului indicativ Facilitatea Schengen 2007-2009 pentru asigurarea finanțării acordate României de către Uniunea Europeană
HOTĂRÂRE nr. 321 din 31 martie 2010
HOTĂRÂRE nr. 321 din 31 martie 2010 privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului - Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret - Direcția pentru Sport a Jud...
HOTĂRÂRE nr. 322 din 31 martie 2010
HOTĂRÂRE nr. 322 din 31 martie 2010 pentru completarea art. 12 din Hotărârea Guvernului nr. 1.428/2009 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei
ORDIN nr. 293 din 7 aprilie 2010
ORDIN nr. 293 din 7 aprilie 2010 privind modificarea și completarea Ordinului ministrului sănătății publice nr. 1.193/2007 pentru aprobarea normelor privind informațiile care trebuie oferite donatorilor de sânge și de componente sanguine de origine umană, prec...
ORDIN nr. 392 din 4 martie 2010
ORDIN nr. 392 din 4 martie 2010 privind aprobarea Listei de cheltuieli eligibile pentru proiectele finanțate în cadrul Programului operațional sectorial "Creșterea competitivității economice" (POS CCE) 2007-2013, axa prioritară 4 "Creșterea eficienței energeti...
ORDIN nr. 566 din 15 aprilie 2010
ORDIN nr. 566 din 15 aprilie 2010 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind organizarea și desfășurarea licitației publice pentru atribuirea contractelor de închiriere, a Contractului-cadru de închiriere a plajei Mării Negre și a Listei sectoarelor de plajă lib...