ORDIN nr. 1608 din 18 iulie 2024
ORDIN nr. 1.608 din 18 iulie 2024 privind aprobarea Ghidului autorităților publice pentru accesul publicului la informația de mediu
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Urmărește inteligent dosarul din instanță.
Primești notificări la fiecare modificare.
Din anul 2015, zi de zi!
REGULAMENT din 12 iulie 2024 privind constituirea, organizarea și funcționarea Comisiei pentru desemnarea destinațiilor ecoturistice
Notă
Aprobat prin ORDINUL nr. 1.946 din 12 iulie 2024, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 765 din 5 august 2024.
Articolul 1
(1) Comisia pentru desemnarea destinațiilor ecoturistice, denumită în continuare Comisia, este un organism tehnic de analiză și evaluare a conformității cu criteriile prevăzute în anexa nr. 12 la Strategia națională de dezvoltare a ecoturismului - context, viziune și obiective - 2019-2029, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 358/2019, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Comisia este constituită din reprezentanți ai autorității publice centrale responsabile în domeniul turismului, ai autorității publice centrale responsabile în domeniul mediului, respectiv ai Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Turism și ai Asociației de Ecoturism din România.
(3) Componența Comisiei este următoarea:
a) președinte - funcționar public, de preferință de conducere, din cadrul autorității publice centrale responsabile în domeniul turismului;
b) membri - câte un reprezentant din partea persoanelor juridice menționate la alin. (2);
c) secretar - persoană din direcția de specialitate din cadrul autorității publice centrale responsabile în domeniul turismului.
Articolul 2
(1) Comisia are ca principale atribuții:
a) analiza documentațiilor depuse prin care se solicită desemnarea unei localități/unui grup de localități ca destinație ecoturistică/prelungirea statutului de destinație ecoturistică;
b) evaluarea pe teren a destinațiilor aplicante;
c) elaborarea raportului de evaluare.
(2) Secretarul Comisiei are următoarele atribuții:
a) înregistrează documentația primită și o transmite către membrii Comisiei;
b) ține legătura cu aplicantul, după caz, în vederea completării documentației;
c) ține legătura cu membrii Comisiei și cu aplicantul, în vederea stabilirii unei date pentru evaluarea pe teren;
d) transmite către conducerea instituției propunerea de acordare/prelungire/neacordare/neprelungire a statutului de destinație ecoturistică;
e) transmite aplicanților răspunsul după semnarea acestuia de către conducerea instituției.
Articolul 3
(1) Comisia se întrunește ori de câte ori este nevoie, ca urmare a apariției unei situații care impune acest fapt, la solicitarea ori cu acordul președintelui.
(2) Convocarea membrilor Comisiei se face în scris, cu cel puțin 3 zile înainte de data programată pentru desfășurarea ședinței.
(3) Odată cu invitația de participare se transmit ordinea de zi, precum și documentația aferentă.
(4) În cazul în care un membru nu poate participa la ședința Comisiei, din motive întemeiate, acesta va fi înlocuit de un supleant.
(5) Lucrările ședinței sunt conduse de către președintele Comisiei, iar, în lipsa acestuia, de către membrul desemnat de către președinte și se desfășoară în prezența a cel puțin jumătate din numărul membrilor cu drept de vot.
(6) Au drept de vot persoanele prevăzute la art. 1 alin. (3) lit. a) și b).
ORDIN nr. 1.608 din 18 iulie 2024 privind aprobarea Ghidului autorităților publice pentru accesul publicului la informația de mediu
GHIDUL din 18 iulie 2024 autorităților publice pentru accesul publicului la informația de mediu
ORDIN nr. 1.946 din 12 iulie 2024 pentru aprobarea Regulamentului privind constituirea, organizarea și funcționarea Comisiei pentru desemnarea destinațiilor ecoturistice, precum și a Procedurii de evaluare pentru desemnarea destinațiilor ecoturistice
PROCEDURĂ din 12 iulie 2024 de evaluare pentru desemnarea destinațiilor ecoturistice
ORDIN nr. 4.076 din 26 iulie 2024 pentru modificarea unor ordine din domeniul autorizării
Acest site folosește cookie-uri. Detalii