ORDIN nr. 357/2002

ORDIN nr. 357 din 5 noiembrie 2002 privind acordarea titlului de parc industrial Societății Comerciale "Parc Industrial Fetești" - S.A.

Intrare în vigoare 13 noiembrie 2002

Având în vedere prevederile art. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 65/2001 privind constituirea și funcționarea parcurilor industriale, aprobată și modificată prin Legea nr. 490/2002, și ale art. 2 alin. (2) din Instrucțiunile de acordare și anulare a titlului de parc industrial, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării și prognozei nr. 264/2002, în temeiul prevederilor art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 758/2002 privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării și Prognozei, cu modificările și completările ulterioare, ministrul dezvoltării și prognozei emite prezentul ordin.

Articolul 1

(1) Se acorda titlul de parc industrial Societății Comerciale "Parc Industrial Fetesti" - S.A., având numărul de înregistrare la Oficiul registrului comerțului J21/136 din 21 mai 2002, codul unic de înregistrare 14645023, sediul social în municipiul Fetesti, str. Calarasi nr. 544, județul Ialomita, care administrează parcul industrial constituit pe terenul având datele de identificare prevăzute la art. 2.

(2) Societatea Comercială "Parc Industrial Fetesti" - S.A., denumita în continuare societate-administrator, este înființată de Consiliul Local al Municipiului Fetesti.

Articolul 2

Terenul pentru care se acordă titlul de parc industrial are următoarele caracteristici:

a) este inclus în domeniul privat al municipiului Fetesti;

b) a fost atribuit în folosință Societății Comerciale "Parc Industrial Fetesti" - S.A. pe o perioadă de 30 de ani; c) este situat în zona de nord-est a municipiului Fetesti, județul Ialomita;

d) este în suprafața de 20 ha.

Articolul 3

(1) Titlul de parc industrial este valabil în perimetrul prevăzut în anexa la prezentul ordin, pe durata de existenta a societății-administrator, în condițiile respectării caracteristicilor de parc industrial prevăzute de legislația în vigoare.

(2) Anexa face parte integrantă din prezentul ordin și va fi comunicată celor interesați de către direcția de specialitate din cadrul Ministerului Dezvoltării și Prognozei.

Articolul 4

Societatea-administrator, deținătoare a titlului de parc industrial, urmărește realizarea obiectivelor enumerate la art. 1 alin. (1) din Instrucțiunile de acordare și anulare a titlului de parc industrial, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării și prognozei nr. 264/2002, și transmite trimestrial Ministerului Dezvoltării și Prognozei rapoarte privind activitățile realizate în parcul industrial.

=====
Ministrul dezvoltării și prognozei, Gheorghe Romeo Leonard Cazan

București, 5 noiembrie 2002.

Nr. 357.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 13 noiembrie 2002

NORMĂ din 13 noiembrie 2002

NORME METODOLOGICE din 2 octombrie 2002 privind organizarea și desfășurarea licitațiilor pentru dobândirea de către agenții economici care au activitate în domeniul prelucrării lemnului în produse finite a dreptului de a încheia contracte de vânzare-cumpărare...

HOTĂRÂRE nr. 1214 din 31 octombrie 2002

HOTĂRÂRE nr. 1.214 din 31 octombrie 2002 privind aprobarea plății contribuției României pe anul 2002 pentru participarea la Programul comunitar pentru întreprinderi și spirit antreprenorial, în particular pentru întreprinderi mici și mijlocii (2001-2005)

HOTĂRÂRE nr. 1219 din 7 noiembrie 2002

HOTĂRÂRE nr. 1.219 din 7 noiembrie 2002 privind transmiterea unei părți dintr-un imobil situat în municipiul Ramnicu Valcea, județul Valcea, din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Finanțelor Publice - Direcția Generală a Vămilor în d...

HOTĂRÂRE nr. 1227 din 7 noiembrie 2002

HOTĂRÂRE nr. 1.227 din 7 noiembrie 2002 pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 1.103/2002 privind unele măsuri de comercializare a produselor alimentare ambalate sau preambalate și a produselor nealimentare în cadrul alto...