ORDIN nr. 2 din 8 februarie 2012
ORDIN nr. 2 din 8 februarie 2012 privind numirea membrilor Comisiei de monitorizare
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Urmărește inteligent dosarul din instanță.
Primești notificări la fiecare modificare.
Din anul 2015, zi de zi!
ORDIN nr. 275 din 8 februarie 2012 pentru aprobarea modelului-cadru al Convenției privind plata dobânzii subvenționate aferente creditelor bancare cu garanție guvernamentală pentru reabilitarea structural-arhitecturală a anvelopei clădirilor de locuit
Având în vedere Avizul Ministerului Finanțelor Publice nr. 616.430 din 26 ianuarie 2012, în conformitate cu prevederile art. 23 din Legea nr. 153/2011 privind măsuri de creștere a calității arhitectural-ambientale a clădirilor, cu modificările ulterioare, în temeiul art. 25 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 153/2011 privind măsuri de creștere a calității arhitectural-ambientale a clădirilor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 945/2011, precum și al art. 13 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.631/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, cu modificările și completările ulterioare, ministrul dezvoltării regionale și turismului emite prezentul ordin.
Articolul 1
Se aprobă modelul-cadru al Convenției privind plata dobânzii subvenționate aferente creditelor bancare cu garanție guvernamentală pentru reabilitarea structural-arhitecturală a anvelopei clădirilor de locuit, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p.
București, 8 februarie 2012.
Nr. 275.
Anexa
MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE
Denumirea instituției de credit ȘI TURISMULUI
. Nr.
../
.
Nr.
/
. CONVENȚIE privind plata dobânzii subvenționate aferente creditelor bancare cu garanție guvernamentală pentru reabilitarea structural-arhitecturală a anvelopei clădirilor de locuit - model-cadru - În baza art. 25 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 153/2011 privind măsuri de creștere a calității arhitectural-ambientale a clădirilor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 945/2011, în temeiul art. 23 din Legea nr. 153/2011 privind măsuri de creștere a calității arhitectural-ambientale a clădirilor, cu modificările ulterioare, între Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, cu sediul în municipiul București, sectorul 5, str. Apolodor nr. 17, latura nord, cod 050741-Ro, CUI
., reprezentat prin
ministrul Elena Gabriela Udrea, denumit în continuare MDRT, și
.(denumirea și datele de identificare ale instituției de credit, precum și numele reprezentantului legal)
., denumit în continuare Finanțator, s-a încheiat prezenta convenție.
Articolul 1
Obiectul prezentei convenții îl constituie plata de către MDRT a dobânzii subvenționate, în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinație, în condițiile și cu respectarea Legii nr. 153/2011, cu modificările ulterioare, a dispozițiilor Hotărârii Guvernului nr. 945/2011 și a prevederilor prezentei convenții, la credite acordate de către Finanțator beneficiarilor - asociații de proprietari, persoane juridice fără scop patrimonial, și proprietari ai locuințelor unifamiliale, persoane fizice -, în vederea reabilitării structural-arhitecturale a anvelopei clădirilor de locuit.
Articolul 2
Finanțatorul are următoarele drepturi și obligații:
a) transmite și înregistrează lunar la MDRT cererea de plată a subvenției până la data de 5 a fiecărei luni cumulat pentru ratele de capital scadente până la finele lunii anterioare, precum și pentru cele scadente în luna pentru care se solicită dobânda;
b) la cererea de plată lunară prevăzută la lit. a) anexează următoarele documente:
- borderoul creditelor garantate aprobate beneficiarilor, grupate pe tipuri de beneficiari - asociațiile de proprietari - persoane juridice fără scop patrimonial și proprietarii locuințelor unifamiliale - persoane fizice, pe județe și localități, cu număr de înregistrare și data încheierii contractelor de credit; - borderoul plăților efectuate de către beneficiari, grupate pe tipuri de beneficiari - asociațiile de proprietari - persoane juridice fără scop patrimonial și proprietarii locuințelor unifamiliale - persoane fizice, pe județe și localități și ierarhizate în ordinea codului unic de înregistrare; - graficul de finanțare a execuției lucrărilor de intervenție aferent fiecărui credit acordat, corespunzător fiecărei situații lunare de lucrări executate fizic și valoric, depusă de constructor la Finanțator; - graficul de rambursare pentru creditul aprobat, cu evidențierea dobânzii subvenționate calculate pe tipuri de beneficiari, pe județe și localități, cu următoarea structură: indicatorul ROBOR la 3 luni și nivelul marjei fixe de dobândă de maximum 1,9% pe an a Finanțatorului;
c) la solicitarea MDRT, va prezenta listele nominale cu sumele plătite de membrii asociațiilor de proprietari beneficiare ale creditului garantat;
d) să verifice, la acordarea finanțării, eligibilitatea beneficiarilor și a constructorilor și să aprobe credite, cu respectarea actelor normative în vigoare la data aprobării creditelor;
e) să calculeze dobânda corespunzătoare anului calendaristic;
f) să nu transfere, total sau parțial, obligațiile sale asumate prin prezenta convenție unei terțe părți.
Articolul 3
Finanțatorul răspunde pentru realitatea, exactitatea și corectitudinea datelor și informațiilor furnizate MDRT în vederea îndeplinirii obiectului prezentei convenții.
Articolul 4
MDRT are următoarele drepturi și obligații:
a) analizează cererea de plată și solicită până la data de 20 a lunii curente Ministerului Finanțelor Publice deschiderea de credite bugetare pentru plata în luna curentă, conform prevederilor prezentei convenții, a dobânzii subvenționate;
b) poate solicita orice alte documente pe care le consideră necesare pentru fundamentarea și alocarea fondurilor pentru plata dobânzii subvenționate;
c) în limita creditelor bugetare deschise, efectuează plata dobânzii subvenționate în contul Finanțatorului deschis la trezorerie, în ultima zi lucrătoare a lunii;
d) pentru luna decembrie a fiecărui an, plata se efectuează în ultima zi lucrătoare stabilită de Ministerul Finanțelor Publice pentru închiderea anului bugetar;
e) plata cuantumului dobânzii subvenționate, aferentă creditelor bancare cu garanție guvernamentală acordate beneficiarilor, se efectuează în limita sumelor aprobate anual cu această destinație de la bugetul de stat, prin bugetul propriu.
Articolul 5
În caz de nerespectare culpabilă de către oricare dintre părți a obligațiilor asumate prin prezenta convenție, cealaltă parte are dreptul să considere convenția reziliată de drept, fără a fi necesară îndeplinirea altor formalități și fără a fi necesară intervenția instanțelor de judecată.
Articolul 6
Forța majoră reprezintă orice eveniment imprevizibil și de neînlăturat, intervenit după încheierea prezentei convenții și care împiedică executarea în tot sau în parte a acesteia. Sunt considerate situații de forță majoră, în sensul acestei clauze, împrejurări ca: războaie, calamități naturale, epidemii și alte evenimente similare.
Articolul 7
Forța majoră exonerează de răspundere părțile în cazul neexecutării parțiale sau totale a obligațiilor asumate prin prezenta convenție, pe toată perioada în care aceasta acționează și numai dacă a fost notificată corespunzător cealaltă parte.
Articolul 8
Partea care invocă forța majoră are obligația de a notifica celeilalte părți cazul de forță majoră, în termen de 10 (zece) zile calendaristice de la data apariției acestuia, și de a-l dovedi, în termen de cel mult 15 (cincisprezece) zile calendaristice de la data apariției. De asemenea, are obligația de a comunică data încetării cazului de forță majoră, în termen de 5 (cinci) zile calendaristice de la încetarea acestuia.
Articolul 9
Dacă partea care invocă forța majoră nu procedează la notificarea începerii și încetării cazului de forță majoră, în condițiile și termenele prevăzute, va suporta toate daunele provocate celeilalte părți prin lipsa notificării.
Articolul 10
Prezenta convenție este guvernată de legea română.
Articolul 11
Toate comunicările privind prezenta convenție se vor face la adresele părților indicate în preambul.
Articolul 12
Orice litigiu apărut între părțile semnatare în legătură cu încheierea, interpretarea sau executarea prezentei convenții se soluționează pe cale amiabilă, prin conciliere, în condițiile art. 720^1 din Codul de procedură civilă. În cazul în care concilierea rămâne fără rezultat, părțile vor supune litigiul spre soluționare instanțelor judecătorești competente.
Articolul 13
Prevederile prezentei convenții pot fi modificate prin acte adiționale semnate de ambele părți și se completează cu dispozițiile corespunzătoare din legislația în vigoare.
Articolul 14
Prezenta convenție a fost încheiată în două exemplare originale, fiecare având aceeași valoare juridică, un exemplar pentru Finanțator și un exemplar pentru MDRT.
Articolul 15 — Convenția intră în vigoare la data semnării acesteia de către ambele părți și este valabilă pe toată durata de derulare a creditelor bancare cu garanție guvernamentală acordate în baza prevederilor Legii nr. 153/2011, cu modificările ulterioare, și a dispozițiilor Hotărârii Guvernului nr. 945/2011. Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului Finanțator
..
..
ORDIN nr. 2 din 8 februarie 2012 privind numirea membrilor Comisiei de monitorizare
DECIZIE nr. 1.607 din 15 decembrie 2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității și ale Legii nr. 293/2008 pentru aprobarea Ord...
DECIZIE nr. 33 din 14 februarie 2012 privind numirea domnului Lukacs Vilmos în funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor
ORDIN nr. 2.854 din 9 decembrie 2011 pentru aprobarea Planului regional de gestionare a deșeurilor Regiunea 7 Centru, revizuit
HOTĂRÂRE nr. 82 din 14 februarie 2012 privind acordarea unui ajutor umanitar de urgență, cu titlu gratuit, pentru populația din județele Brăila, Buzău, Călărași și Vrancea
ORDIN nr. 16 din 11 ianuarie 2012 privind publicarea Programului de colaborare culturală, științifică și tehnică între Guvernul României și Guvernul Republicii Tunisiene pentru anii 2010-2013, semnat la Tunis la 2 noiembrie 2010
PROGRAM din 2 noiembrie 2010 de colaborare culturală, științifică și tehnică între Guvernul României și Guvernul Republicii Tunisiene pentru anii 2010-2013
ORDIN nr. 37 din 8 februarie 2012 pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului administrației și internelor nr. 212/2010 privind procedurile de lucru pentru activitățile autorităților naționale competente din cadrul Ministerului Administrației și In...
Acest site folosește cookie-uri. Detalii