ORDIN nr. 901/2015

ORDIN nr. 901 din 5 mai 2015 privind aprobarea Metodologiei de emitere a avizului tehnic de către Inspectoratul de Stat în Construcții - I.S.C. pentru documentațiile tehnico-economice aferente obiectivelor de investiții finanțate din fonduri publice

Potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.072/2003 privind avizarea de către Inspectoratul de Stat în Construcții a documentațiilor tehnico-economice pentru obiectivele de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările ulterioare, în temeiul art. 12 alin. (7) și al art. 14 alin. (1) lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, cu modificările și completările ulterioare, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice emite prezentul ordin.

Articolul 1

Se aprobă Metodologia de emitere a avizului tehnic de către Inspectoratul de Stat în Construcții - I.S.C. pentru documentațiile tehnico-economice aferente obiectivelor de investiții finanțate din fonduri publice, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Direcția coordonare, control și sinteză a activității de control și avizare din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții - I.S.C. și inspectoratele regionale/județene în construcții vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 3

La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și locuințelor și al inspectorului general de stat al Inspectoratului de Stat în Construcții nr. 726 / 549/2007 privind aprobarea Metodologiei de emitere a avizului de către Inspectoratul de Stat în Construcții - I.S.C. pentru documentațiile tehnico-economice aferente obiectivelor de investiții finanțate din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 29 august 2007, cu modificările ulterioare, se abrogă.

Articolul 4

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p.

=====
Ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Mihaela Dincă, secretar general adjunct

București, 5 mai 2015.

Nr. 901.

Anexă

METODOLOGIE 05/05/2015

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 28 mai 2015

HOTĂRÂRE nr. 346 din 20 mai 2015

HOTĂRÂRE nr. 346 din 20 mai 2015 pentru aprobarea Aranjamentului administrativ pentru aplicarea Înțelegerii în domeniul securității sociale dintre Guvernul României și Guvernul Quebecului și a Protocolului la Aranjamentul administrativ, semnate la Quebec la 19...