ORDIN nr. 3246/2016

ORDIN nr. 3.246 din 20 decembrie 2016 privind acordarea titlului de parc industrial Societății PARCURI INDUSTRIALE BIHOR - S.R.L.

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

ORDIN nr. 3.246 din 20 decembrie 2016 privind acordarea titlului de parc industrial Societății PARCURI INDUSTRIALE BIHOR - S.R.L.

EMITENT

MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

Publicat în

MONITORUL OFICIAL nr. 1.068 din 30 decembrie 2016

Având în vedere prevederile: - art. 2 și art. 32 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2013, cu modificările și completările ulterioare, și cele ale art. 9 lit. h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2015 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normative, aprobată prin Legea nr. 122/2016; - art. 8 alin. (7) și (8) și art. 9 din Legea nr. 186/2013 privind constituirea și funcționarea parcurilor industriale, în temeiul art. 12 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, cu modificările și completările ulterioare, viceprim-ministrul,

ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, emite următorul ordin:

Articolul 1

(1) Se dispune acordarea titlului de parc industrial Societății PARCURI INDUSTRIALE BIHOR - S.R.L., cu sediul social în județul Bihor, municipiul Oradea, strada George Enescu nr. 12, cod unic de înregistrare 30944434, care administrează parcul industrial constituit pe terenul având datele de identificare prevăzute la art. 2.

(2) Durata titlului de parc industrial acordat potrivit alin. (1) este de 25 ani, în condițiile respectării caracteristicilor de parc industrial prevăzute de legislația în vigoare.

Articolul 2

(1) Terenul pentru care se acordă titlul de parc industrial are următoarele caracteristici:

a) este amplasat pe teritoriul administrativ al comunei Tileagd, județul Bihor, și identificat în baza Extrasului de carte funciară pentru informare nr. 52926, eliberat de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bihor, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Aleșd, la data de 13 octombrie 2016;

b) are o suprafață de 9,31 ha.

(2) Locația terenului pentru care se acordă titlul de parc industrial este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 3

Societatea-administrator transmite Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice un raport anual privind dezvoltarea parcului industrial.

Articolul 4

Titlul de parc industrial, acordat potrivit prezentului ordin, conferă operatorilor economici din parcul industrial dreptul la facilitățile prevăzute de art. 20 din Legea nr. 186/2013 privind constituirea și funcționarea parcurilor industriale și de art. 456 alin. (1) lit. i) și art. 464 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în situația îndeplinirii condițiilor stipulate în:

a) Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din tratat;

b) Regulamentul (UE) nr. 1.407/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis;

c) Ordinul viceprim-ministrului,

ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, nr. 2.980/2013 privind aprobarea condițiilor de acordare a măsurilor de sprijin pentru investițiile realizate în parcurile industriale, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 5

Furnizorul ajutorului de stat acordat în temeiul titlului de parc industrial acordat potrivit prezentului ordin este comuna Tileagd, județul Bihor.

Articolul 6

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

=====
Viceprim-ministru,
ministrul dezvoltării regionale
și administrației publice,
Vasile Dîncu

București, 20 decembrie 2016.

Nr. 3.246.

Anexă

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 20 decembrie 2016

DECRET nr. 1139 din 20 decembrie 2016

DECRET nr. 1.139 din 20 decembrie 2016 privind supunerea spre adoptare Parlamentului a aprobării Contractului-cadru de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții (România UE cofinanțare pentru creștere 2014-2020), semnat la București la 15 iulie...