ORDIN nr. 3133/2024

ORDIN nr. 3.133 din 19 august 2024 privind aprobarea Schemei de ajutor de minimis pentru susținerea editării revistelor și publicațiilor culturale, altele decât cele propuse de uniunile de creatori din România, membre ale Alianței Naționale a Uniunilor de Creatori, conform Legii nr. 136/2015 pentru finanțarea revistelor de cultură reprezentative din România

Intrare în vigoare 29 august 2024

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

Ținând cont de prevederile Regulamentului (UE) 2023/2.831 al Comisiei din 13 decembrie 2023 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene în cazul ajutoarelor de minimis,

având în vedere Recomandarea (UE) 2020/1.039 a Comisiei din 14 iulie 2020 privind condiționarea acordării unui sprijin financiar din partea statului pentru întreprinderile din Uniune de absența legăturilor cu jurisdicțiile necooperante,

în baza prevederilor Legii nr. 136/2015 pentru finanțarea revistelor de cultură reprezentative din România, cu modificările și completările ulterioare,

în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 51/1998 privind îmbunătățirea sistemului de finanțare nerambursabilă a proiectelor culturale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 245/2001, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 11 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul culturii emite următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă Schema de ajutor de minimis pentru susținerea editării revistelor și publicațiilor culturale, altele decât cele propuse de uniunile de creatori din România, membre ale Alianței Naționale a Uniunilor de Creatori, conform Legii nr. 136/2015 pentru finanțarea revistelor de cultură reprezentative din România, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Direcția politici culturale, Direcția economică și Serviciul juridic, contencios și comunicare din cadrul Ministerului Culturii vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 3

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

=====
Ministrul culturii,
Raluca Turcan

București, 19 august 2024.

Nr. 3.133.

ANEXĂ

SCHEMĂ de ajutor de minimis pentru susținerea editării

revistelor și publicațiilor culturale, altele decât

cele propuse de uniunile de creatori din România,

membre ale Alianței Naționale a Uniunilor de Creatori,

conform Legii nr. 136/2015 pentru finanțarea revistelor

de cultură reprezentative din România

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 29 august 2024

DECIZIE nr. 749 din 14 decembrie 2023

DECIZIA nr. 749 din 14 decembrie 2023 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) , ale art. 4 alin. (1^1)-(1^3) , (3) și (4) , ale art. 5 alin. (3) și (3^1) , ale art. 7 alin. (4) și (5^1) , ale art. 8 alin. (5) , ale art...

SCHEMĂ din 29 august 2024

SCHEMĂ din 19 august 2024 de ajutor de minimis pentru susținerea editării revistelor și publicațiilor culturale, altele decât cele propuse de uniunile de creatori din România, membre ale Alianței Naționale a Uniunilor de Creatori, conform Legii nr. 136/2015 pe...