ORDIN nr. 2362/2010

ORDIN nr. 2.362 din 12 iulie 2010 privind declasarea din Lista monumentelor istorice a imobilului "Casă", situat în municipiul București, str. Negulescu Ștefan nr. 20-22, sectorul 1

În conformitate cu dispozițiile Ordinului ministrului culturii și cultelor nr. 2.260/2008 privind aprobarea Normelor metodologice de clasare și inventariere a monumentelor istorice, cu modificările și completările ulterioare, ținând seama de Avizul Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice nr. 142/E/2010, în temeiul prevederilor art. 19 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările ulterioare, și ale art. 11 alin. (1) și (4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, cu modificările ulterioare. ministrul culturii și patrimoniului național emite prezentul ordin.

Articolul 1

Imobilul "Casă", situat în municipiul București, str. Negulescu Ștefan nr. 20-22, sectorul 1, având regimul juridic de monument istoric, grupa B, cod B-II-m-B-19270, se declasează.

Articolul 2

Direcția patrimoniu cultural comunică prezentul ordin Direcției pentru Cultură și Patrimoniul Național a Municipiului București pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor acestuia.

Articolul 3

Direcția pentru Cultură și Patrimoniul Național a Municipiului București va îndeplini procedurile de comunicare în termen de cel mult 5 zile de la data publicării prezentului ordin.

Articolul 4

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

=====
Ministrul culturii și patrimoniului național, Kelemen Hunor

București, 12 iulie 2010.

Nr. 2.362.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 29 iulie 2010