Ministrul apelor, pădurilor și protecției mediului, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 4/1999 privind unele măsuri de protecție pentru personalul al cărui contract individual de muncă va fi desfăcut ca urmare a concedierilor colective determinate de reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor, în baza art. 1 și 2 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 367/1999 privind aprobarea Normelor pentru aplicarea prevederilor Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 4/1999, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 104/1999 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului, emite următorul ordin:
Articolul 1
Se aprobă disponibilizarea prin concedieri colective pe anul 1999 a unui număr de 500 de salariați din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor.
Articolul 2
Pentru persoanele disponibilizate potrivit art. 1 desfacerea contractelor individuale de muncă se va face în termen de 60 de zile de la data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Articolul 3
Consiliul de administrație și conducerea executivă ale Regiei Naționale a Pădurilor vor lua măsurile necesare pentru aplicarea prevederilor prezentului ordin.
Articolul 4
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
=====
Ministrul apelor, pădurilor și
protecției mediului,
Romica Tomescu
Alte acte din Monitorul Oficial
din data de 4 iunie 1999
HOTĂRÂRE nr. 437 din 3 iunie 1999 privind aprobarea Licenței de concesiune pentru exploatarea depozitelor tehnologice din iazurile de decantare SĂSAR (MEDA) și FLOTAȚIA CENTRALĂ din județul Maramureș