ORDIN nr. 69/2010

ORDIN nr. M.69 din 24 iunie 2010 privind desfășurarea unor activități în memoria personalului militar căzut la datorie în misiuni în străinătate, în teatrele de operații, în acțiuni de luptă sau în atentate teroriste

Intrare în vigoare 29 iunie 2010

În semn de adâncă recunoștință, prețuire și deplin respect, datorate de întregul personal al Ministerului Apărării Naționale eroilor Armatei României, care și-au sacrificat viața onorându-și jurământul față de patrie prin jertfa supremă săvârșită sub drapelul național, pentru excepționalul exemplu de profesionalism cu care au slujit țara ca militari, dedicându-se cu toată ființa unei cariere, unui destin și unui drum pe care se avântă doar cei care își iubesc cu adevărat patria, precum și pentru credința, devotamentul și curajul cu care au luptat până la capăt pentru îndeplinirea angajamentelor internaționale asumate de România ca aliat de nădejde al comunității euroatlantice, în aplicarea dispozițiilor art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 1.802/2004 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea și desfășurarea ceremonialurilor funerare pentru personalul aflat în misiune în străinătate, decedat în teatrele de operații, în acțiuni de luptă sau în atentate teroriste, în temeiul prevederilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, cu modificările ulterioare, ministrul apărării naționale emite prezentul ordin.

Articolul 1

În ziua repatrierii personalului militar căzut la datorie în misiuni în străinătate, în teatrele de operații, în acțiuni de luptă sau în atentate teroriste, la ora 8,00, în toate unitățile militare din țară și din teatrele de operații se organizează o ceremonie în cadrul căreia se va da citire ordinului ministrului apărării naționale privind înaintarea în grad post-mortem a personalului decedat și se păstrează un moment de reculegere în memoria acestuia.

Articolul 2

În ziua repatrierii personalului prevăzut la art. 1 în toate capelele de unitate și în bisericile militare sau de garnizoană se desfășoară slujbe de pomenire a eroilor căzuți la datorie în teatrele de operații, în acțiuni de luptă sau în atentate teroriste.

Articolul 3

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

=====
Ministrul apărării naționale, Gabriel Oprea

București, 24 iunie 2010. Nr. M.69.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 29 iunie 2010

ORDIN nr. 1889 din 25 iunie 2010

ORDIN nr. 1.889 din 25 iunie 2010 pentru modificarea Normelor privind procedura de acordare a certificatului de amânare de la plata în vamă a taxei pe valoarea adăugată și de eliberare a garanției pentru importurile de bunuri, aprobate prin Ordinul ministrului...

HOTĂRÂRE nr. 593 din 23 iunie 2010

HOTĂRÂRE nr. 593 din 23 iunie 2010 pentru aprobarea Memorandumului de înțelegere dintre Ministerul Mediului și Pădurilor al României și Ministerul Mediului al Republicii Moldova privind colaborarea în domeniul protecției mediului, semnat la București la 27 apr...

MEMORANDUM din 29 iunie 2010

MEMORANDUM din 27 aprilie 2010 de înțelegere între Ministerul Mediului și Pădurilor al României și Ministerul Mediului al Republicii Moldova privind colaborarea în domeniul protecției mediului