ORDIN nr. 328/2004
ORDIN nr. 328 din 18 mai 2004 pentru aprobarea delimitării municipiilor, orașelor și comunelor din zona montană
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 949/2002 pentru aprobarea criteriilor de delimitare a zonei montane, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 409/2004 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 63/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, văzând Referatul de aprobare nr. 26.140 din 19 aprilie 2004 întocmit de Agenția Națională a Zonei Montane,
ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale și
ministrul de stat,
ministrul administrației și internelor, emit următorul ordin:
Articolul 1
(1) Se aprobă delimitarea zonei montane, potrivit criteriilor de delimitare, până la nivel de municipii, orașe, comune, respectiv sate componente, precum și lista municipiilor, orașelor și comunelor din zona montană, conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică pentru programul SAPARD la intrarea în vigoare a prezentului ordin, iar pentru celelalte programe începând cu data de 1 ianuarie 2005.
Articolul 2
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.