ORDIN nr. 725/2005

ORDIN nr. 725 din 29 iulie 2005 privind stabilirea tarifelor pentru efectuarea lucrărilor de examinare a soiurilor pentru care se solicită înscrierea în Registrul soiurilor și în Catalogul oficial al soiurilor de plante de cultură din România

Văzând Referatul de aprobare nr. 2.790 din 20 iunie 2005 al Institutului de Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor, având în vedere prevederile Legii nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul și certificarea calității, comercializarea semințelor și a materialului săditor, precum și înregistrarea soiurilor de plante, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 155/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale emite prezentul ordin.

Articolul 1

Pentru efectuarea lucrărilor de examinare a soiurilor pentru care se solicită înscrierea în Registrul soiurilor și în Catalogul oficial al soiurilor de plante de cultură din România, se stabilesc tarifele prevăzute în anexele nr. 1-3 care fac parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Dispozițiile contrare prevederilor prezentului ordin se abrogă.

Articolul 3

Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

=====
Ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, Gheorghe Flutur

București, 29 iulie 2005.

Nr. 725.

Anexa 1

TARIFELE DE TESTARE PE SPECII (lei / an testare, soi și localitate)

SPECIA TESTELE EFECTUATE*)

D.U.S. V.A.U. T.Pr. C.C.P. P.B.

0 1 2 3 4 5

Înscrierea la testare pentru toate speciile 110 lei/soi

CULTURI DE CÂMP

Cereale păioase de toamnă 639 219 110 73 319

Cereale păioase de primăvară 639 219 110 73 319

Orez 949 657 329 219 475

Porumb 730 256 128 85 365

Sorg boabe 730 219 110 73 365

Mazăre 639 219 110 73 319

Fasole 639 219 110 73 319

Soia 639 219 110 73 319

Floarea-soarelui 639 256 128 85 319

Ricin 730 256 128 85 365

Rapiță pentru ulei 639 183 91 61 319

In pentru ulei 639 219 110 73 319

In

cânepă fibră 639 219 110 73 319

Bumbac 730 256 128 85 365

Cartof 949 365 183 122 475

Sfeclă de zahăr 639 256 128 85 319

Plante furajere anuale 639 219 110 73 319

Plante furajere perene 639 219 110 73 319

Sfeclă furajeră 730 219 110 73 365

Tutun 1278 475 237 158 639

Plante medicinale și aromatice 730 274 137 91 365

LEGUME DE CÂMP

Varză - timpurie, de vară și conopidă 730

137 91 365

Varză - toamnă, creață, roșie și gulie 730

110 73 365

Morcov 730

119 79 365

Pătrunjel, păstârnac, sfeclă roșie 730

110 73 365

Ridichi de luna 365

73 49 183

Ridichi de vară-toamnă 365

91 61 183

Țelină 913

146 97 456

Ceapă ceaclama și praz 730

128 85 365

Usturoi 730

110 73 365

Castraveți și dovlecei 913

146 97 456

Dovleac 730

128 85 365

Pepene galben 913

146 97 456

Pepene verde 913

146 97 456

Tomate nedeterminate 1278

228 152 639

Tomate determinate și vinete 1095

146 97 548

Ardei 1095

164 110 548

Mazăre și bob 548

110 73 274

Fasole pitică 730

128 85 365

Fasole urcătoare 1095

164 110 548

Bame 548

110 73 274

Salată 730

110 73 365

Spanac 365

73 49 183

LEGUME PENTRU SERĂ

Varză 913

456

Gulioare 913

456

Castraveți lungi 1460

730

Castraveți cornișon - ciclul I 1278

639

Castraveți cornișon - ciclul II 1095

548

Tomate - ciclul I 1643

821

Tomate - ciclul II 1460

730

Vinete 1095

548

Ardei 1278

639

Fasole urcătoare 548

274

Salată 548

274

LEGUME PENTRU SOLARII

Varză 548

274

Castraveți cornișon 548

274

Tomate 730

365

Vinete 548

274

Ardei 639

319

Fasole 365

183

Salată 365

183

POMI ȘI ARBUȘTI FRUCTIFERI

Semințoase 548 365

Sâmburoase 584 365

Nucifere 548 365

Portaltoi 475 365

Arbuști fructiferi 548 365

VIȚĂ DE VIE

Soiuri vin 639 548

Soiuri masă 639 730

Portaltoi 475 548

CĂPȘUN, HAMEI

Căpșun 548 1095

Hamei 639 730

PLANTE ORNAMENTALE

Flori anuale 548 256

Flori bienale 548 256

Plante de seră 1278 1278

Arbuști ornamentali 548 256

Eliberarea certificatului de înregistrare a soiului 37 lei

*) - D.U.S. - distinctibilitate, uniformitate, stabilitate;

- V.A.U. - valoare agronomică și de utilizare;

- T.Pr. - testare preliminară;

- C.C.P. - culturi comparative în condiții de producție;

- P.B. - puritate biologică.

Anexa 2

TARIFELE DE TESTARE PE SPECII (EURO / an testare, soi și localitate)

SPECIA TESTELE EFECTUATE*)

D.U.S. V.A.U. T.Pr. C.C.P. P.B.

0 1 2 3 4 5

Înscrierea la testare pentru toate speciile 30 EURO/soi

CULTURI DE CÂMP

Cereale păioase de toamnă 175 60 30 20 88

Cereale păioase de primăvară 175 60 30 20 88

Orez 260 180 90 60 130

Porumb 200 70 35 23 100

Sorg boabe 200 60 30 20 100

Mazăre 175 60 30 20 88

Fasole 175 60 30 20 88

Soia 175 60 30 20 88

Floarea-soarelui 175 70 35 23 88

Ricin 200 70 35 23 100

Rapiță pentru ulei 175 50 25 17 88

In pentru ulei 175 60 30 20 88

In

cânepă fibră 175 60 30 20 88

Bumbac 200 70 35 23 100

Cartof 260 100 50 33 130

Sfeclă de zahăr 175 70 35 23 88

Plante furajere anuale 175 60 30 20 88

Plante furajere perene 175 60 30 20 88

Sfeclă furajeră 200 60 30 20 100

Tutun 350 130 65 43 175

Plante medicinale și aromatice 200 75 38 25 100

LEGUME DE CÂMP

Varză - timpurie, de vară și conopidă 200

38 25 100

Varză - toamnă, creață, roșie și gulie 200

30 20 100

Morcov 200

33 22 100

Pătrunjel, păstârnac, sfeclă roșie 200

30 20 100

Ridichi de lună 100

20 13 50

Ridichi de vară-toamnă 100

25 17 50

Țelină 250

40 27 125

Ceapă ceaclama și praz 200

35 23 100

Usturoi 200

30 20 100

Castraveți și dovlecei 250

40 27 125

Dovleac 200

35 23 100

Pepene galben 250

40 27 125

Pepene verde 250

40 27 125

Tomate nedeterminate 350

63 42 175

Tomate determinate și vinete 300

40 27 150

Ardei 300

45 30 150

Mazăre și bob 150

30 20 75

Fasole pitică 200

35 23 100

Fasole urcătoare 300

45 30 150

Bame 150

30 20 75

Salată 200

30 20 100

Spanac 100

20 13 50

LEGUME PENTRU SERĂ

Varză 250

125

Gulioare 250

125

Castraveți lungi 400

200

Castraveți cornișon - ciclul I 350

175

Castraveți cornișon - ciclul II 300

150

Tomate - ciclul I 450

225

Tomate - ciclul II 400

200

Vinete 300

150

Ardei 350

175

Fasole urcătoare 150

75

Salată 150

75

LEGUME PENTRU SOLARII

Varză 150

75

Castraveți cornișon 150

75

Tomate 200

100

Vinete 150

75

Ardei 175

88

Fasole 100

50

Salată 100

50

POMI ȘI ARBUȘTI FRUCTIFERI

Semințoase 150 100

Sâmburoase 160 100

Nucifere 150 100

Portaltoi 130 100

Arbuști fructiferi 150 100

VIȚĂ DE VIE

Soiuri vin 175 150

Soiuri masă 175 200

Portaltoi 130 150

CĂPȘUN, HAMEI

Căpșun 150 300

Hamei 175 200

PLANTE ORNAMENTALE

Flori anuale 150 70

Flori bienale 150 70

Plante de seră 350 350

Arbuști ornamentali 150 70

Eliberarea certificatului de înregistrare a soiului 10 EURO

*) - D.U.S. - distinctibilitate, uniformitate, stabilitate;

- V.A.U. - valoare agronomică și de utilizare;

- T.Pr. - testare preliminară;

- C.C.P. - culturi comparative în condiții de producție;

- P. B. - puritate biologică.

Anexa 3

TARIFELE DE TESTARE PE SPECII (USD / an testare, soi și localitate)

SPECIA TESTELE EFECTUATE*)

D.U.S. V.A.U. T.Pr. C.C.P. P.B.

0 1 2 3 4 5

Înscrierea la testare pentru toate speciile 37 USD/soi

CULTURI DE CÂMP

Cereale păioase de toamnă 215 74 37 25 108

Cereale păioase de primăvară 215 74 37 25 108

Orez 320 221 111 74 160

Porumb 246 86 43 29 123

Sorg boabe 246 74 37 25 123

Mazăre 215 74 37 25 108

Fasole 215 74 37 25 108

Soia 215 74 37 25 108

Floarea-soarelui 215 86 43 29 108

Ricin 246 86 43 29 123

Rapiță pentru ulei 215 62 31 21 108

In pentru ulei 215 74 37 25 108

In

cânepă fibră 215 74 37 25 108

Bumbac 246 86 43 29 123

Cartof 320 123 62 41 160

Sfeclă de zahăr 215 86 43 29 108

Plante furajere anuale 215 74 37 25 108

Plante furajere perene 215 74 37 25 108

Sfeclă furajeră 246 74 37 25 123

Tutun 431 160 80 53 215

Plante medicinale și aromatice 246 92 46 31 123

LEGUME DE CÂMP

Varză - timpurie, de vară și conopidă 246

46 31 123

Varză - toamnă, creață, roșie și gulie 246

37 25 123

Morcov 246

40 27 123

Pătrunjel, păstârnac, sfeclă roșie 246

37 25 123

Ridichi de lună 123

25 16 62

Ridichi de vară-toamnă 123

31 21 62

Țelină 308

49 33 154

Ceapă ceaclama și praz 246

43 29 123

Usturoi 246

37 25 123

Castraveți și dovlecei 308

49 33 154

Dovleac 246

43 29 123

Pepene galben 308

49 33 154

Pepene verde 308

49 33 154

Tomate nedeterminate 431

77 51 215

Tomate determinate și vinete 369

49 33 185

Ardei 369

55 37 185

Mazăre și bob 185

37 25 92

Fasole pitică 246

43 29 123

Fasole urcătoare 369

55 37 185

Bame 185

37 25 92

Salată 246

37 25 123

Spanac 123

25 16 62

LEGUME PENTRU SERĂ

Varză 308

154

Gulioare 308

154

Castraveți lungi 492

246

Castraveți cornișon - ciclul I 431

215

Castraveți cornișon - ciclul II 369

185

Tomate - ciclul I 554

277

Tomate - ciclul II 492

246

Vinete 369

185

Ardei 431

215

Fasole urcătoare 185

92

Salată 185

92

LEGUME PENTRU SOLARII

Varză 185

92

Castraveți cornișon 185

92

Tomate 246

123

Vinete 185

92

Ardei 215

108

Fasole 123

62

Salată 123

62

POMI ȘI ARBUȘTI FRUCTIFERI

Semințoase 185 123

Sâmburoase 197 123

Nucifere 185 123

Portaltoi 160 123

Arbuști fructiferi 185 123

VIȚĂ DE VIE

Soiuri vin 215 185

Soiuri masă 215 246

Portaltoi 160 185

CĂPȘUN, HAMEI

Căpșun 185 369

Hamei 215 246

PLANTE ORNAMENTALE

Flori anuale 185 86

Flori bienale 185 86

Plante de seră 431 431

Arbuști ornamentali 185 86

Eliberarea certificatului de înregistrare a soiului 12 USD

*) - D.U.S. - distinctibilitate, uniformitate, stabilitate;

- V.A.U. - valoare agronomică și de utilizare;

- T.Pr. - testare preliminară;

- C.C.P. - culturi comparative în condiții de producție;

- P.B. - puritate biologică.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 15 august 2005