Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Acces securizat
Autentificare
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Urmărește inteligent dosarul din instanță.
Primești notificări la fiecare modificare.
Din anul 2015, zi de zi!
Așteptați câteva momente. Căutăm în milioane de dosare.
După ce ai găsit dosarul, îl poți urmări și primi notificări cu modificările care apar.
ORDIN nr. 137/2012
ORDIN nr. 137 din 14 iunie 2012 privind acordarea celui de-al doilea titlu de parc industrial Societății Comerciale "Eurobusiness Parc Oradea" - S.R.L.
Având în vedere prevederile art. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 65/2001 privind constituirea și funcționarea parcurilor industriale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 490/2002, cu modificările ulterioare, și ale art. 2 alin. (2) din Instrucțiunile de acordare și anulare a titlului de parc industrial, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării și prognozei nr. 264/2002, în temeiul prevederilor art. 7 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările și completările ulterioare, ministrul delegat pentru administrație emite următorul ordin:
Articolul 1
Se acordă cel de-al doilea titlu de parc industrial Societății Comerciale "Eurobusiness Parc Oradea" - S.R.L., cu sediul în municipiul Oradea, Piața Unirii nr. 1, județul Bihor, având număr de ordine în registrul comerțului J05/2814/2008, cod unic de înregistrare 24734055, care administrează parcul industrial constituit pe terenul având datele de identificare prevăzute la art. 2.
Articolul 2
Terenul pentru care se acordă titlul de parc industrial are următoarele caracteristici:
a) este amplasat în teritoriul administrativ al municipiului Oradea, județul Bihor, Șoseaua de centură - Str. Ogorului nr. 4 și este înscris în Cartea funciară nr. 172045, municipiul Oradea, cu nr. cadastral 172045;
b) este în suprafață de 23,8426 ha; c)este destinat dezvoltării unor proiecte de interes public local, în conformitate cu prevederile art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1.561/2008 privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Culturii și Cultelor pentru Mânăstirea "Sfintei Cruci" din Oradea în domeniul public al municipiului Oradea și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Oradea, județul Bihor.
Articolul 3
(1) Locația terenului pentru care se acordă titlul de parc industrial este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
(2) Titlul de parc industrial este valabil pe perioada de existență a societății-administrator, în condițiile respectării caracteristicilor de parc industrial prevăzute în legislația în vigoare.
Articolul 4
Societatea-administrator transmite Ministerului Administrației și Internelor rapoarte semestriale privind activitățile realizate în parcul industrial.
Articolul 5
În baza titlului de parc industrial, acordat potrivit prezentului ordin, societățile comerciale localizate în parcul industrial pot beneficia de ajutor de stat regional pentru investițiile realizate în parcurile industriale, în situația îndeplinirii condițiilor stipulate în:
a) Regulamentul (CE) nr. 800/2008 al Comisiei din 6 august 2008 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața comună în aplicarea articolelor 87 și 88 din Tratat (Regulament general de exceptare pe categorii de ajutoare), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 214 din 9 august 2008;
b) Ordinul ministrului internelor și reformei administrative nr. 296/2007 privind aprobarea schemei de ajutor de stat regional acordat pentru investițiile realizate în parcurile industriale.
Articolul 6
Furnizorul ajutorului de stat acordat în temeiul titlurilor de parc industrial potrivit prezentului ordin este municipiul Oradea, județul Bihor.
Articolul 7
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
=====
Ministrul delegat pentru administrație, Victor Paul Dobre
București, 14 iunie 2012.
Nr. 137.
Anexă
Alte acte din Monitorul Oficial
din data de 19 iunie 2012
DECIZIE nr. 243 din 13 iunie 2012 privind modificarea Procedurii de implementare a Programului de dezvoltare și modernizare a activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață, aprobată prin Decizia președintelui Agenției pentru Implementare...