REGULAMENT nr. 0/2001

REGULAMENT din 10 noiembrie 2001 privind conținutul documentației pentru schimbarea categoriei de folosința a terenurilor agricole

Intrare în vigoare 12 decembrie 2001

Articolul UNIC

(1) Schimbarea categoriei de folosință a terenurilor arabile ale persoanelor juridice în alte categorii de folosință agricolă, în condițiile prevăzute la art. 77 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările ulterioare, se face cu avizul DGAIA.

(2) Schimbarea categoriei de folosință a terenurilor arabile, altele decât cele prevăzute la art. 77 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările ulterioare, se va aproba de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor la propunerea DGAIA.

(3) Documentațiile de schimbare a categoriei de folosință vor fi înaintate spre aprobare de către DGAIA și vor cuprinde următoarele:

a) adresa de inaintare;

b) propunerea fundamentată a oficiului județean de cadastru, geodezie și cartografie, respectiv al municipiului București, din care să rezulte: suprafața, categoria de folosință actuala și cea propusă;

c) tabel cuprinzând tarlalele, parcelele propuse pentru schimbarea categoriei de folosință, identificate prin numere cadastrale de tarla, parcela și suprafața, cu specificarea categoriei de folosință actuala;

d) memoriu justificativ pentru schimbarea categoriei de folosință solicitată, întocmit de persoana juridică beneficiara;

e) în cazul schimbării categoriei de folosință pomicola sau viticolă în alte categorii de folosință agricolă documentația va conține acordul stațiunii de cercetare și producție pomicola sau viticolă teritorială;

f) în cazul schimbării categoriei de folosință pomicola, viticolă sau al plantațiilor de hamei documentația va conține situația financiar-contabila a investiției respective, cu evidentierea valorii rămase de amortizat și a modului de recuperare a acesteia. Situația va fi întocmită de beneficiarul investiției împreună cu delegatul institutului, stațiunii de cercetare și producție pomicola sau viticolă teritoriale și va fi avizată de direcția generală a finanțelor publice judeteana. De asemenea, documentația va conține declarația pe propria răspundere din partea persoanei juridice solicitante, conform căreia plantatia respectiva nu este gajata pentru obținerea de credite, nu este ipotecata, fiind libera de sarcini;

g) extras din planul cadastral, cu evidentierea tarlalelor și parcelelor propuse pentru schimbarea categoriei de folosință;

h) în cazul schimbării terenurilor agricole în categorii de folosință inferioare este obligatoriu să se prezinte documentația pedologica care să justifice aceasta solicitare, precum și pretabilitatea terenurilor pentru alta categorie de folosință;

i) un exemplar al documentației se va retine în arhiva oficiilor județene de cadastru, geodezie și cartografie;

j) extras din cartea funciară pentru terenul pentru care s-a solicitat schimbarea categoriei de folosință.

Anexă

LISTA

cuprinzând lucrările executate pentru scoaterea

terenurilor din circuitul agricol și schimbarea

categoriei de folosință, precum și tarifele aferente ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr.

Denumirea lucrării

U.M.

În sarcina:

Valoarea tarifului crt.

perceput*) (lei) ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Acordarea de asistența tehnica

lucrare

OJCGC 700.000 - 3.500.000

beneficiarilor de investiții

și DGAIA

privind întocmirea documentațiilor

de scoatere definitivă și

temporară a terenurilor din

circuitul agricol ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 2. Analiza și verificarea documenta- lucrare

OJCGC 350.000 - 2.000.000

tiilor de scoatere definitivă și

temporară a terenurilor din

circuitul agricol ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 3. Încadrarea terenurilor solicitate

DGAIA

de beneficiari în clase de

calitate, în vederea calculului

taxei procentuale prevăzute la

art. 92 și în anexa nr. 1 la Legea

fondului funciar nr. 18/1991,

republicată, cu modificările

ulterioare: - pentru persoane fizice, în

vederea construirii de locuințe

lucrare 350.000 - pentru persoane fizice și

juridice, în vederea construirii

de obiective de investiții

ha 1.000.000 - 5.000.000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 4. Eliberarea de acorduri-avize

OJCGC

pentru scoaterea definitivă

și DGAIA

sau temporară a terenului din

producția agricolă: - pentru persoane fizice, în

vederea construirii de locuințe

acord-aviz 200.000 - pentru persoane juridice,

în vederea construirii

acord-aviz 5.000.000 - 10.000.000

de obiective de investiții ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 5. Predarea amplasamentului către

beneficiari

amplasament OJCGC 300.000 - 500.000 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 6. Acordarea de asistența tehnica

solicitanților pentru

lucrare

OJCGC 1.500.000 - 4.500.000

schimbarea categoriei de folosință

și DGAIA ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 7. Analiza și verificarea documenta- tiilor pentru schimbarea

lucrare

OJCGC 250.000 - 2.500.000

categoriei de folosință

și DGAIA ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 8. Întocmirea documentațiilor

pedologice privind schimbarea

ha

DGAIA 300.000

categoriei de folosință a

terenurilor agricole, în cazul

schimbării în categorii de

folosință inferioare ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 9. Eliberarea de acorduri pentru

schimbarea categoriei

acord

OJCGC 1.000.000 - 5.000.000

de folosință pentru terenurile

și DGAIA

solicitate ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 10. Urmărirea execuției lucrărilor

lucrare

DGAIA

în limita

din perimetrele de ameliorare

prevederilor

prevăzute în proiectele tehnice

din devizul

și recepția parțială și finala

general aprobat

conform

Hotărârii Guvernului

nr. 376/1994 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── --------- Notă

*) Valoarea tarifelor se va indexa de fiecare data când indicele de inflație depășește 5%, pe baza coeficientului de inflație comunicat de Institutul Național de Statistica.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 12 decembrie 2001