LEGE nr. 48/1948

LEGE nr. 48 din 28 februarie 1948 pentru reabilitarea infractorilor care au luptat pe frontul de Vest

Intrare în vigoare 28 februarie 1948

Articolul UNIC

Acțiunea penală pentru orice infracțiune, în afară de cele care se încadrează în prevederile legii

Nr. 312 din 24 Aprilie 1945 și ale legii

Nr. 291 din 18 August 1947, se va declara stinsă, dacă infractorii, după săvîrșirea infracțiunii, s-au distins în lupte pe frontul de Vest, prin acte de bravura, constatate prin ordinul de zi, dat de comandantii unității sau au fost clasați ca invalizi de razboiu. Dacă, în cazurile de mai sus, infractorii au fost condamnați, prin hotărîri rămase definitive, înainte de publicarea legii de fața, instanțele vor hotărî reabilitarea după procedura prevăzută de codul de procedura penală, respectiv de codul de justiție militară, cu scutirea îndeplinirii celorlalte condițiuni cerute pentru reabilitare, sau vor putea hotărî reabilitarea specială prevăzută de codul justiției militare. Organele de urmărire sau de instrucțiune și instanțele de judecată vor verifica, la cererea celor interesați, îndeplinirea condițiunilor mai sus arătate și, după caz, vor respinge cererea sau vor dispune clasarea, scoaterea de sub urmărire, încetarea urmăririi sau vor hotărî reabilitarea. Votată de Adunarea Deputaților în ședința dela 24 Februarie 1948. (Avizul Consiliului Legislativ, secția I,

Nr. 34 din 1948)

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 28 februarie 1948