LEGE nr. 28/1967

, Regulamentul asupra marcilor de fabrica și de comerț din 30 mai 1879, dispozițiile privitoare la mărcile de fabrica și de comerț prevăzute în Decretul nr. 324 privind stabilirea taxelor pentru brevetele de invenții și pentru mărcile de fabrica și de comerț, publicat în Buletinul Oficial nr. 22 din 2 august 1955, cu modificările sale ulterioare și orice dispoziții contrare. Această lege a fost votată de Marea Adunare Naționala la 28 decembrie 1967, cu unanimitatea voturilor celor 444 deputați prezenți la ședința.

EXPUNERE DE MOTIVE

la Legea nr. 28/1967 privind mărcile de fabrica, de comerț și de serviciu Protecția marcilor de fabrica și de comerț a fost reglementată prin Legea asupra marcilor de fabrica și de comerț și Regulamentul pentru aplicarea acestei legi, ambele din 1879. Legislația marcilor din anul 1879 nu mai corespundea condițiilor social-economice din Republica Socialistă România, iar principiile care stau la baza acestei legislații au fost părăsite de legislatiile moderne, de exemplu din Franța, Republica Federala a Germaniei, Republica Socialistă Federativă Iugoslavia, S.U.A. și U.R.S.S. Principalele neajunsuri ale acestei legislații cu privire la mărci erau următoarele: Protecția marcilor se acordă fără nici un examen de forma și fond, pe bază de simple cereri, care se înregistrează la cele 140 de tribunale existente. Acest sistem are dezavantajul ca protecția se acordă întreprinderilor socialiste fără nici o garanție din partea statului, pe riscul și răspunderea lor. Din aceasta cauza, aceeași marca de fabrica sau de comerț poate fi înregistrată de întreprinderi diferite pentru aceleași produse și poate da naștere la confuzii între consumatori cu privire la proveniență produselor. Pe de altă parte, se pot inregistra, de către străini, mărci care ar putea fi contrare orinduirii social-economice din Republica Socialistă România sau a căror înregistrare este interzisă potrivit convențiilor la care Republica Socialistă România este parte. Protecția ce se acordă potrivit acestui sistem nu asigura în fapt nici o garanție, deoarece înregistrarea poate fi anulată oricînd de către tribunal, la cererea celor interesați. Legislația din 1879 privind mărcile de fabrica și de comerț nu cuprindea dispoziții adecvate actelor internaționale la care România a aderat ulterior, necorespunzînd integral Convenției de la Paris pentru protecția proprietății industriale și nici Aranjamentului de la Madrid privind înregistrarea internationala a marcilor de fabrica sau de comerț, cu revizuirile lor ulterioare. Aceasta legislație nu cuprinde dispoziții referitoare la tratamentul național al străinilor, prioritatea conventionala și de expoziție, mărcile de serviciu, mărcile colective, și nu stabilește organul administrației de stat însărcinat sa exercite drepturile și sa aducă la îndeplinire obligațiile ce revin statului român în temeiul convențiilor la care este parte. Ținînd seama de directivele referitoare la ridicarea continua a calității produselor, precum și de necesitatea eliminării deficiențelor legislației în vigoare, s-a adoptat alăturată Lege privind mărcile de fabrica, de comerț și de serviciu. Legea defineste mărcile ca fiind semne distinctive folosite în întreprinderi pentru a deosebi produsele, lucrările și serviciile lor de cele identice sau similare ale altor întreprinderi și pentru a stimula îmbunătățirea calității produselor. Totodată, legea precizează ca mărcile pot fi constituite din anumite litere, cifre, reprezentari grafice, plane sau în relief, combinatii ale acestor elemente, una sau mai multe culori, forma produsului sau ambalajului acestuia, precum și prezentarea sonora. Legea prevede trei categorii de mărci: mărci de fabrica, care se înregistrează de întreprinderile producătoare pentru produsele pe care le fabrica, mărci de comerț, care se înregistrează de întreprinderile de comerț pentru produsele pe care le desfac, precum și mărci de serviciu, care se înregistrează de întreprinderile care executa lucrări sau prestează servicii; fiecare din aceste mărci poate să se prezinte în forma individuală sau colectivă. Mărcile colective se înregistrează de ministerele sau organizațiile socialiste pentru întreprinderile din subordinea lor, ale căror produse îndeplinesc condițiile de calitate stabilite prin regulamente speciale. Folosirea marcilor de fabrica este obligatorie pentru produsele destinate consumului intern, consumatorii avînd astfel posibilitatea sa deosebeasca proveniență produselor identice sau similare, fabricate de întreprinderi diferite. De la aceasta obligație pot fi exceptate, pentru motive justificate, anumite produse care se vor stabili de către ministerul în subordinea căruia se afla întreprinderea producătoare, de acord cu ministerul principal beneficiar și Direcția Generală pentru Metrologie, Standarde și Invenții care se propune a fi depozitarul acestor mărci în Republica Socialistă România. Folosirea marcilor de comerț și a marcilor de serviciu este facultativă și este lăsată la aprecierea întreprinderilor de comerț și a întreprinderilor care executa lucrări și prestează servicii. Protecția marcilor se asigura, potrivit sistemului din lege, prin înregistrarea obligatorie a cererilor la Direcția Generală pentru Metrologie, Standarde și Invenții. Protecția se dobîndește însă numai după un examen prealabil al îndeplinirii condițiilor de forma și de fond, ce se efectuează de către aceeași direcție generală pe baza consultării colectiei de mărci înregistrate național și internațional. Publicarea marcilor în publicația oficială pentru mărci, înainte de a se acordă protecția solicitată, cît și dreptul celor interesați de a face contestație, completează sistemul de examinare. Tot în atribuțiile Direcției Generale pentru Metrologie, Standarde și Invenții urmează să între verificarea marcilor ce se înregistrează internațional, care vor putea fi acceptate sau, după caz, li se va refuza protecția pe teritoriul Republicii Socialiste România, dacă nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, precum și coordonarea, îndrumarea și controlul problemelor privind mărcile. Protecția astfel acordată conferă întreprinderilor titulare un drept de folosire exclusiva cu privire la marca pentru produsele, lucrările sau serviciile pentru care s-a făcut înregistrarea, pe o durată de 10 ani și poate fi reînnoită la împlinirea acestui termen. Pentru a proteja în mod eficient drepturile întreprinderilor cu privire la mărci, legea instituie calea de atac a contestației împotriva hotărîrilor Direcției Generale pentru Metrologie, Standarde și Invenții. Contestațiile se rezolva de către Comisia pentru soluționarea contestațiilor privind mărcile, organ cu caracter jurisdicțional, ce va funcționa în cadrul Direcției Generale pentru Metrologie, Standarde și Invenții. Hotărîrile acestei comisii vor putea fi atacate cu recurs la Tribunalul Capitalei Republicii Socialiste România. Înregistrarea marcilor și reînnoirea înregistrării lor, precum și celelalte acte sau servicii ce se efectuează de către Direcția Generală pentru Metrologie, Standarde și Invenții cu privire la mărci, sînt supuse unor taxe a căror lista urmează să se stabilească prin hotărîrea Consiliului de Miniștri pentru aplicarea legii. Direcția Generală pentru Metrologie, Standarde și Invenții, cu acordul Ministerului Finanțelor, poate acorda reduceri și scutiri de taxe. Pentru a asigura o deplina concordanta cu Convenția de la Paris și Aranjamentul de la Madrid, la care Republica Socialistă România este parte, legea reglementează tratamentul național al străinilor, mărcile de serviciu și mărcile colective, precum și condițiile recunoașterii prioritatilor convenționale și de expoziție.