COMUNICAT nr. 0/2020

COMUNICAT din 13 februarie 2020 privind existența unui anumit termen în care poate fi formulată cererea de eliberare a titlului de proprietate

Intrare în vigoare 13 februarie 2020

COMUNICAT din 13 februarie 2020 privind existența unui anumit termen în care poate fi formulată cererea de eliberare a titlului de proprietate

EMITENT

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

Publicat pe

www.scj.ro

Dosar în care s-a formulat sesizarea: 7581/182/2017

Nr. de înregistrare a sesizării: 434/1/2020

Data înregistrării sesizării: 13.02.2020

Conținutul sesizării:

Modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 27 alin. (2^1) și art. 11 alin. (2^1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, respectiv dacă formularea cererii de eliberare a titlului de proprietate întemeiată pe dispozițiile art. 27 alin. (2^1) corelate cu art. 11 alin. (2^1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 este supusă sau nu unui termen.

Minuta deciziei nr. 36 din 4 mai 2020

Admite sesizarea formulată de Tribunalul Maramureș - Secția I civilă, în dosarul nr. 7581/182/2017, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.

În interpretarea dispozițiilor art. 11 alin. (2^1) coroborate cu art. 27 alin. (2^1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că:

Formularea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate întemeiată pe dispozițiile art. 11 alin. (2^1) coroborate cu art. 27 alin. (2^1) din Legea nr. 18/1991 este supusă termenului prevăzut de art. 11 alin. (4) din Legea nr. 18/1991.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.