COMUNICAT nr. 0/2025

COMUNICAT din 3 ianuarie 2025 privind majorarea de 10% pentru personalul auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, la nivelul indemnizațiilor personalului auxiliar din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T.

Intrare în vigoare 3 ianuarie 2025

COMUNICAT din 3 ianuarie 2025 privind majorarea de 10% pentru personalul auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, la nivelul indemnizațiilor personalului auxiliar din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T.

EMITENT

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

Publicat pe

www.scj.ro

Dosar în care s-a formulat sesizarea: 1499/85/2024; 486/85/2024

Nr. de înregistrare a sesizării: 11/1/2025; 12/1/2025

Data înregistrării sesizării: 03.01.2025

Conținutul sesizării:

Dacă personalul auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești beneficiază începând cu data intrării în vigoare a OUG nr. 27/2006, coroborat cu momentul angajării acestora și după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, de majorarea de 10% la nivelul indemnizațiilor personalului auxiliar din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T., față de drepturile salariale cele stabilite potrivit prevederilor OG nr. 8/2007.

Minuta deciziei nr. 139 din 7 aprilie 2025

Respinge, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate de Tribunalul Dâmbovița - Secția I civilă în Dosarul nr. 1.176/120/2024 și de Tribunalul Sibiu - Secția I civilă în dosarele nr. 1.499/85/2024 și nr. 486/85/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: Dacă în cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare „Justiție“, personalul auxiliar poate beneficia de acordarea unei majorări de 10% a indemnizației de încadrare, față de cele stabilite potrivit prevederilor art. 3 alin. (4) și (7) din Ordonanța Guvernului nr. 8/2007, raportat la nivelul indemnizațiilor personalului auxiliar din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, prin aplicarea Legii nr. 71/2015 și Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016, începând cu data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2006.

Dacă personalul auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești beneficiază începând cu data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2006, coroborat cu momentul angajării acestora și după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, de majorarea de 10% la nivelul indemnizațiilor personalului auxiliar din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, față de drepturile salariale stabilite potrivit prevederilor art. 3 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 8/2007.

Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.