DECIZIE nr. 7/2026

Dosar nr. 2.381/1/2025

Ana Hermina Iancu - vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului

Elena Carmen Popoiag - președintele Secției I civile

Adina Oana Surdu - președintele Secției a II-a civile

Elena Diana Tămagă - președintele Secției de contencios administrativ și fiscal

Mihaela Glodeanu - judecător la Secția I civilă

Mariana Hortolomei - judecător la Secția I civilă

Dorina Zeca - judecător la Secția I civilă

Adina Georgeta Ponea - judecător la Secția I civilă

Irina Alexandra Boldea - judecător la Secția I civilă

Ruxandra Monica Duță - judecător la Secția a II-a civilă

Mirela Polițeanu - judecător la Secția a II-a civilă

Marcela Marta Iacob - judecător la Secția a II-a civilă

Adriana Nicolae - judecător la Secția a II-a civilă

Rodica Zaharia - judecător la Secția a II-a civilă

Ionel Barbă - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Andreea Bercaru - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Vasile Bîcu - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Carmen Maria Ilie - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Doina Vișan - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.381/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare ( Regulamentul ).

2. Ședința este prezidată de doamna judecător Ana Hermina Iancu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

3. La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

4. Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Ilfov - Secția civilă în Dosarul nr. 6.336/4/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere de către părți. A fost depus un memoriu amicus curiae de către părți din dosare similare cu cel în care s-a formulat prezenta sesizare.

6. Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul și obiectul sesizării

7. Tribunalul Ilfov - Secția civilă a dispus, prin Încheierea din 10 aprilie 2025, în Dosarul nr. 6.336/4/2024, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale ( Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 ), sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: În interpretarea prevederilor art. 1 teza întâi și art. 3 din Legea nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, cu modificările ulterioare, dispozițiile art. 1 din acest act normativ se aplică și în ipoteza beneficiarilor de pensie, în temeiul Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare?

8. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 26 noiembrie 2025 cu nr. 2.381/1/2025, termenul de judecată fiind stabilit pentru data de 26 ianuarie 2026.

II. Dispozițiile legale ce fac obiectul sesizării

9. Legea nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, cu modificările ulterioare ( Legea nr. 125/2014 ):

Articolul 1

Prin derogare de la prevederile Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, debitele constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina beneficiarilor sistemului public de pensii, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizație socială pentru pensionari și indemnizație pentru însoțitor, nu se recuperează.

Articolul 3

Scutirea de la plată a debitelor prevăzute la art. 1, conform prevederilor prezentei legi, se aplică indiferent de categoria de pensie de care beneficiază sau a beneficiat pensionarul, la momentul constatării existenței debitelor.

III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

10. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a solicitat obligarea pârâtului, titular al pensiei militare de serviciu, la restituirea pensiei achitate voluntar, în temeiul hotărârii judecătorești pronunțate în primă instanță, ce a fost desființată ulterior.

11. Totodată, reclamanta a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în vederea lămuririi de principiu a problemei de drept dacă pentru hotărârile primei instanțe puse în executare în conformitate cu prevederile art. 448 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă sunt aplicabile dispozițiile art. 723 alin. (1) din Codul de procedură civilă privind întoarcerea executării silite.

12. Prin Încheierea de ședință din 10 aprilie 2025, Tribunalul Ilfov - Secția civilă a respins cererea reclamantei de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca inadmisibilă, reținând că problema în discuție a fost deja tranșată de instanța supremă, prin considerentele Deciziei nr. 15 din 20 iulie 2020 a Completului pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1021 din 3 noiembrie 2020, sens în care a indicat considerentele de la paragrafele 103-109 ale acestei decizii, și a dispus sesizarea pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept invocată, din oficiu, de instanță.

IV. Punctul de vedere al instanței de trimitere asupra sesizării

13. Instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, motivat de faptul că, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 125/2014, prin derogare de la prevederile Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, cu modificările ulterioare ( Legea nr. 360/2023 ), debitele constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina beneficiarilor sistemului public de pensii, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizație socială pentru pensionari și indemnizație pentru însoțitor, nu se recuperează.

14. Se pune problema dacă această dispoziție este aplicabilă și beneficiarilor de pensie militară, în temeiul Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare ( Legea nr. 223/2015 ), în concret, dacă pensiile acestor categorii fac parte din sistemul public de pensii.

15. Apreciind că aceasta constituie o „problemă de drept“ ce necesită interpretarea prevederilor legale incidente și că asupra sa instanța supremă nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, instanța de trimitere a sesizat, din oficiu, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a chestiunii de drept.

16. Încheierea de sesizare nu cuprinde opinia completului de judecată al instanței de trimitere cu privire la dezlegarea chestiunii de drept.

V. Practica judiciară a instanțelor naționale în materie

17. Față de conținutul sesizării adresate instanței supreme sa apreciat că nu este necesară consultarea instanțelor judecătorești pentru comunicarea practicii judiciare.

VI. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

18. În procedurile de unificare a practicii judiciare, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a pronunțat următoarele decizii ce prezintă relevanță: –

Decizia nr. 33 din 15 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 21 iunie 2017, prin care s-a stabilit că: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, prin raportare la dispozițiile art. 5 și art. 10 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, precum și a Procedurii de efectuare a restituirilor, aprobate prin Ordinul ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice și al ministrului finanțelor publice nr. 2.073/1.623/2014, nu se recuperează sumele reprezentând pensie, indemnizație socială pentru pensionari și indemnizație pentru însoțitor, încasate necuvenit după data de 1 octombrie 2014, dacă aceste sume reprezintă drepturi aferente unei perioade anterioare datei de 1 octombrie 2014.“;

– Decizia nr. 40 din 29 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 14 iulie 2017, prin care s-a stabilit că: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, sumele reprezentând pensie, indemnizație socială pentru pensionari și indemnizație pentru însoțitor, încasate în baza unor hotărâri judecătorești desființate în căile de atac, nu se recuperează.“

VII. Raportul asupra chestiunii de drept

19. Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind întrunite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 și de art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă.

VIII. Înalta Curte de Casație și Justiție

20. Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale, parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

21. Domeniul de aplicare a acestui act normativ este conturat expres prin dispozițiile art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, care prevede că ordonanța de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1), indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2), de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.

22. În materia enunțată se instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sens în care art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 prevede următoarele: „Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“

23. Aceste prevederi legale se aplică cu prioritate în raport cu dispozițiile art. 519 - 521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa însă, în mod corespunzător, cu prevederile dreptului comun, respectiv ale Codului de procedură civilă, astfel cum în mod expres prevede și art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, conform căruia: „Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie.“

24. În acest context normativ, procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

a) existența unei cauze în curs de judecată în primă instanță sau în calea de atac;

b) cauza să facă parte din categoria celor prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024;

c) existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei;

d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

25. Examinarea condițiilor în care poate fi declanșat mecanismul hotărârii prealabile pune în evidență faptul că, în cazul concret al prezentei sesizări, doar unele dintre cerințele legale mai sus enunțate se verifică.

26. Astfel, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect întoarcerea executării, reclamanta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne solicitând obligarea pârâtului, titular al pensiei militare de serviciu, la restituirea pensiei achitate voluntar, în temeiul hotărârii primei instanțe, desființată ulterior.

27. Cauza se află în curs de soluționare, în primă instanță, pe rolul unui complet de judecată din cadrul Secției civile a Tribunalului Ilfov.

28. Prin urmare, litigiul cu care instanța de trimitere a fost învestită vizează drepturi de pensie ale personalului plătit din fonduri publice, făcând deci parte din categoria proceselor la care se referă art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, și este în curs de judecată, în primă instanță, primele două condiții de admisibilitate a sesizării de față fiind îndeplinite.

29. De asemenea, ca urmare a verificărilor efectuate, se constată că este întrunită și cerința ca Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra chestiunii de drept enunțate și să nu fie învestită cu soluționarea unui recurs în interesul legii cu acest obiect.

30. În schimb, nu este îndeplinită condiția existenței unei chestiuni de drept veritabile, care să necesite a fi dezlegată pe calea mecanismului hotărârii prealabile.

31. În absența unei definiții legale a noțiunii de „chestiune de drept“, examinarea îndeplinirii acestei cerințe trebuie verificată prin raportare la jurisprudența dezvoltată de instanța supremă în mecanismul hotărârii prealabile reglementat de art. 519-521 din Codul de procedură civilă, în care, în mod constant, s-a subliniat că, pentru a se putea vorbi de existența unei „chestiuni de drept“, este necesar ca sesizarea să vizeze „o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății“ (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, paragraful 37; Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023, paragrafele 41 și 42).

32. Cu alte cuvinte, chestiunea de drept trebuie să fie una reală și veritabilă, iar o atare calificare există numai atunci când norma de drept supusă discuției este îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară, fiind susceptibilă să constituie izvorul unor interpretări divergente și, în consecință, al practicii neunitare.

33. În legătură cu acest aspect se reține că, atât timp cât art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 utilizează în conținutul său sintagma „chestiune de drept“, identic reglementării din cuprinsul art. 519 alin. (1) din Codul de procedură civilă, și nu instituie nicio derogare de la dreptul comun, se impune aplicarea jurisprudenței deja consacrate cu privire la mecanismul de unificare a hotărârii prealabile reglementat de dispozițiile art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, în cadrul căreia semnificația acestei noțiuni a fost în mod clar conturată. De altfel, chiar expunerea de motive din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 evocă nevoia clarificării unor „chestiuni dificile de drept“, ceea ce consolidează concluzia necesității existenței unei chestiuni de drept veritabile, a cărei lămurire să justifice declanșarea mecanismului hotărârii prealabile.

34. Pentru ca mecanismul hotărârii prealabile să nu fie deturnat de la scopul său firesc și să nu fie utilizat pentru tranșarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanței de trimitere, este necesar ca sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție să aibă ca obiect o problemă de drept cu caracter de principiu, adică să privească o normă juridică susceptibilă de interpretări diferite, care, odată aplicată în cauze aflate pe rolul instanțelor de judecată, ar genera o practică judiciară neunitară (a se vedea, cu titlu de exemplu, Decizia nr. 83 din 18 noiembrie 2024 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1329 din 31 decembrie 2024).

35. În strânsă legătură cu această condiție de fond, din punct de vedere formal, încheierea de sesizare a instanței supreme în vederea dezlegării unei chestiuni de drept trebuie să respecte dispozițiile art. 520 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, de la care norma specială nu derogă. Așadar, încheierea trebuie să cuprindă motivele care susțin admisibilitatea sesizării, fiind necesară o analiză argumentată cu privire la toate condițiile de admisibilitate, precum și exprimarea opiniei preliminare a completului de judecată asupra chestiunii de drept invocate ( Decizia nr. 111 din 9 decembrie 2024 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 31 ianuarie 2025).

36. Cu alte cuvinte, caracterul veritabil al chestiunii de drept trebuie să rezulte din încheierea de sesizare pronunțată de instanța de trimitere, întrucât completul de judecată învestit cu soluționarea pricinii este ținut, în primul rând, să stabilească dacă este o problemă de interpretare, care să prezinte dificultate și care implică riscul unor dezlegări diferite în practică, semnalând complexitatea, dualitatea sau precaritatea textelor de lege, fie prin raportare la anumite tendințe jurisprudențiale, fie prin dezvoltarea unor puncte de vedere argumentate, pentru a da temei inițierii mecanismului de unificare jurisprudențială reprezentat de hotărârea prealabilă.

37. În cauza de față, această condiție nu este îndeplinită, întrucât încheierea de sesizare nu cuprinde nicio argumentare cu privire la caracterul îndoielnic, lacunar sau neclar al prevederilor art. 1 și 3 din Legea nr. 125/2014, instanța învestită cu soluționarea procesului mărginindu-se la a menționa că problema care se pune în cauză este dacă prevederile art. 1 din Legea nr. 125/2014 se aplică și beneficiarilor de pensie militară, în temeiul Legii nr. 223/2015, în concret, dacă pensiile acestor categorii fac parte din sistemul public de pensii.

38. Nu orice chestiune de drept subsumată cauzei acțiunii deduse judecății poate face însă obiectul unei sesizări formulate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, declanșarea mecanismului pronunțării unei hotărâri prealabile fiind posibilă doar atunci când în mod real o problemă de drept, determinantă pentru soluționarea pe fond a unei cauze, nu apare ca fiind suficient de clară, prin raportare la dispozițiile legale din care derivă sau în care este cuprinsă, generând dificultăți veritabile de înțelegere a sensului său și având, din acest motiv, vocația de a conduce la o jurisprudență neunitară.

39. În lipsa unei dificultăți reale, interpretarea și aplicarea legii, în circumstanțele specifice fiecărei cauze, sunt competențe care aparțin în exclusivitate instanței de judecată învestite cu soluționarea cauzei, iar nu instanței supreme sesizate în procedura hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. Cu alte cuvinte, raționamentul judiciar aparține judecătorului cauzei și impune aplicarea mecanismelor de interpretare a normelor juridice și de apreciere a situațiilor de fapt concrete, această operațiune neputându-i fi atribuită Completului pentru dezlegarea unor probleme de drept ( Decizia nr. 48 din 14 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 21 noiembrie 2019).

40. Or, este atributul instanței de trimitere, în virtutea plenitudinii funcției sale jurisdicționale, de a da calificare raportului juridic individual litigios, pe baza elementelor rezultate punctual din situația de fapt a pricinii, în funcție de care să facă aplicarea cadrului normativ incident în materie, printr-o interpretare corelată și adecvată a tuturor normelor de drept relevante, utilizând în mod conjugat metodele curente de interpretare.

41. De altfel, analiza de conținut a întrebării prealabile relevă faptul că instanța de trimitere nu a indicat în ce constă dificultatea în a determina sensul normei de drept în discuție și nu a prezentat posibile interpretări ori elemente care să conducă la concluzia că textul de lege vizat ar fi neclar ori susceptibil de interpretări contradictorii.

42. Formularea în acești termeni a sesizării pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile nu se circumscrie exigențelor mecanismului de unificare activat, deoarece nu urmărește, în realitate, o interpretare și dezlegare de principiu asupra unor norme neclare, lapidare, incoerente, ci, dimpotrivă, pune în discuție însăși soluționarea fondului cauzei.

43. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat însă, în mod constant, că, în cadrul procedurii hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție nu se substituie atributului fundamental al instanțelor judecătorești de interpretare și aplicare a legii în cauzele deduse judecății, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori a dificultăților întâmpinate în interpretarea unor texte de lege ( Decizia nr. 97 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 22 ianuarie 2025).

44. Instanța de trimitere a ignorat în mod nepermis procedural ipoteza normei stipulate în art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, dând prevalență obligativității sesizării, fără însă a realiza cuvenita și prealabila verificare și constatare a îndeplinirii condițiilor de admisibilitate care îi îngăduiau un atare demers.

45. În contextul celor mai sus expuse, reținând că mecanismul de unificare a practicii judiciare constând în pronunțarea unei hotărâri prealabile nu poate fi valorificat decât în condițiile restrictive și cumulative de admisibilitate reglementate de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 și de art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă și că, în cazul prezentei sesizări, una dintre aceste condiții, respectiv cea referitoare la existența unei chestiuni de drept veritabile, nu este îndeplinită,

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Ilfov - Secția civilă în Dosarul nr. 6.336/4/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: În interpretarea prevederilor art. 1 teza întâi și art. 3 din Legea nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, cu modificările ulterioare, dispozițiile art. 1 din acest act normativ se aplică și în ipoteza beneficiarilor de pensie, în temeiul Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare?

Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 ianuarie 2026.

VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

ANA HERMINA IANCU

Magistrat-asistent,

Mihaela Lorena Repana