DECIZIE nr. 39/2007

Dosar nr. 8/2007 Sub președinția domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la consecințele lipsei semnăturii părții de pe cererea de recurs. Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 90 de judecători din totalul de 116 aflați în funcție. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea. Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, solicitând să se decidă în sensul că, în raport de dispozițiile art. 302^1 alin. 1 lit. d), cu referire la art. 316 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs trebuie să cuprindă semnătura părții, iar nerespectarea acestei cerințe poate fi îndeplinită în condițiile reglementate în art. 133 alin. 2 din Codul de procedură civilă. SECȚIILE UNITE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: În practica instanțelor judecătorești nu există un punct de vedere unitar cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 302^1 alin. 1 lit. d), raportate la art. 316 din Codul de procedură civilă referitor la consecințele lipsei semnăturii părții de pe cererea de recurs. Astfel, unele instanțe au considerat că lipsa semnăturii de pe cererea de recurs, în momentul depunerii căii de atac, atrage sancțiunea nulității în conformitate cu dispozițiile art. 302^1 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură civilă, partea neavând posibilitatea să suplinească această cerință în cursul judecății. Alte instanțe, dimpotrivă, s-au pronunțat în sensul că nerespectarea cerinței înscrise în art. 302^1 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură civilă, privind semnarea cererii de recurs, poate fi împlinită în condițiile art. 133 alin. 2 din același cod. Aceste din urmă instanțe au interpretat și au aplicat corect dispozițiile legii. Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 302^1 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, între altele, semnătura părții care exercită calea de atac. Pe de altă parte, în art. 316 din Codul de procedură civilă se prevede că "dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol" (privind recursul). Or, din moment ce în reglementarea dată cuprinsului cererii de apel la art. 287 alin. 2 teza a II-a din Codul de procedură civilă se prevede că lipsa cerinței referitoare la semnătură poate fi împlinită în condițiile prevăzute de art. 133 alin. 2 din același cod, se impune ca instanțele să se conformeze acestei dispoziții a legii. Așa fiind, în raport cu precizările făcute prin acest din urmă text de lege, aplicabile, prin extindere, și în calea de atac a recursului, lipsa semnăturii de pe cererea de recurs poate fi împlinită în tot cursul judecății căii de atac, în afară de cazul invocării lipsei semnăturii reclamantului, când cererea de recurs trebuie semnată cel mai târziu la prima zi de înfățișare următoare, iar dacă este prezent în instanță, în chiar ședința în care se invocă nulitatea. De altfel, în art. 106 din Codul de procedură civilă, prin care sunt reglementate consecințele anulării unui act de procedură, se prevede, la alin. 2, că "judecătorul va putea să dispună îndreptarea neregularităților săvârșite cu privire la actele de procedură". Ca urmare, față de considerentele arătate, nu se poate considera că lipsa semnăturii din cererea de recurs ar atrage nulitatea acestui act în sensul de a nu putea fi acoperită, pentru că un atare procedeu, pe lângă faptul că nu are suport în dispozițiile legale ce reglementează calea de atac, ar fi și de natură a împiedica înfăptuirea justiției prin încălcarea dreptului părților la un proces echitabil. În consecință, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum și al art. 239 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se stabili că, în raport cu dispozițiile art. 302^1 alin. 1 lit. d), raportate la art. 316 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs trebuie să cuprindă semnătura părții, iar nerespectarea acestei cerințe poate fi împlinită în condițiile art. 133 alin. 2 din Codul de procedură civilă. PENTRU ACESTE MOTIVE În numele legii DECID: Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Dispozițiile art. 302^1 alin. 1 lit. d), raportate la art. 316 din Codul de procedură civilă, se interpretează în sensul că: Cererea de recurs trebuie să cuprindă semnătura părții. Nerespectarea acestei cerințe poate fi împlinită în condițiile art. 133 alin. 2 din Codul de procedură civilă. Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 mai 2007. PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Prim-magistrat-asistent, Victoria Maftei