DECIZIE nr. 30/2006

Dosar nr. 19/2006 Sub președinția domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la instanța competentă să judece cererea de revizuire în cazul în care, la momentul introducerii cererii, datorită modificărilor normelor de competență, primei instanțe nu i-ar mai reveni competența de a judeca fondul cauzei în primă instanță. Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, fiind prezenți 85 de judecători din totalul de 116 în funcție. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie. Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire este instanța care a judecat cauza în primă instanță, chiar dacă la momentul introducerii cererii, datorită modificării normelor de procedură, acesteia nu i-ar mai reveni competența de a soluționa fondul cauzei în primă instanță. SECȚIILE UNITE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: În practica instanțelor judecătorești s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la instanța competentă să judece cererea de revizuire în ipoteza în care, în urma modificării normelor de procedură, instanța care a judecat cauza în primă instanță nu mai are această competență. Astfel, unele instanțe au apreciat că este competentă să soluționeze cererea de revizuire instanța căreia i-ar reveni competența să soluționeze fondul cauzei în momentul introducerii cererii. În sprijinul acestei opinii a fost invocat principiul activității legii procesual penale. Alte instanțe, dimpotrivă, au considerat că instanța care a soluționat fondul cauzei rămâne competentă să judece și cererea de revizuire, chiar dacă, la momentul introducerii acesteia, competența de a judeca acea cauză în primă instanță ar reveni unei alte instanțe. Aceste din urmă instanțe au interpretat și aplicat corect dispozițiile legii. În adevăr, în conformitate cu dispozițiile art. 397 alin. 1 din Codul de procedură penală, "Cererea de revizuire se adresează procurorului de la parchetul de pe lângă instanța care a judecat cauza în primă instanță", care procedează la efectuarea actelor de cercetare potrivit prevederilor art. 399 din același cod. Consecvent acestei reglementări, legiuitorul a stabilit, prin art. 401 din Codul de procedură penală, că este competentă să judece cererea de revizuire instanța care a soluționat cauza în primă instanță. În raport cu aceste dispoziții ale legii care, având caracter procedural, sunt de strictă interpretare și de imediată aplicațiune, se impune, deci, să se considere că numai instanța care a judecat cauza în primă instanță este competentă să soluționeze cererea de revizuire, chiar dacă la data introducerii cererii, datorită modificărilor de ordin legislativ intervenite, acea instanță nu mai are competența de a judeca fondul cauzei în primă instanță. Această interpretare se impune și în raport de natura juridică a căii de atac a revizuirii, care este o cale de atac de retractare, aparținând, din punct de vedere al competenței, aceleiași instanțe care a judecat fondul cauzei. O altă interpretare a dispozițiilor legale referitoare la competența de soluționare a cererii de revizuire ar contraveni principiului activității legii procedurale în vigoare la momentul efectuării actului, respectiv a celei aplicabile la data pronunțării hotărârii împotriva căreia este îndreptată calea extraordinară de atac a revizuirii, precum și caracterului acțiunii de revizuire de a fi o cale de atac de retractare. De altfel, în această privință este de observat că, potrivit art. 3 din Legea nr. 31/1968, pentru punerea în aplicare a actualului Cod de procedură penală, "regulile de competență

se aplică și cauzelor în care procesul penal a fost pornit înainte de intrarea în vigoare a acestui cod, afară de cazul când a intervenit o hotărâre în primă instanță". Instituindu-se astfel regula ultraactivității legii procedurale anterioare pentru cazul când s-a dat o hotărâre în primă instanță, rațiunea ca procesul să continue potrivit regulilor de competență în temeiul cărora a fost pronunțată hotărârea dată în primă instanță trebuie admisă și atunci când împotriva unei atari hotărâri se exercită calea extraordinară de atac a revizuirii ulterior modificării competenței de judecată. Această interpretare a dispozițiilor referitoare la competența de soluționare a cererii de revizuire se impune și pentru că tot prin Legea nr. 31/1968 se mai prevede, la art. 4, că "hotărârile sunt supuse căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la data pronunțării lor", deci, și căii de atac a revizuirii, pentru eventuala retractare, în condițiile legii. Ca urmare, în lipsa unei dispoziții contrare, instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire este determinată de reglementarea în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate pe această cale, iar nu de aceea existentă în momentul introducerii cererii de revizuire. Așa fiind, în cazul cererii de revizuire, întregul ansamblu de norme procedurale evidențiază aplicabilitatea regulii stabilite cu valoare de principiu, prin art. 401 din Codul de procedură penală, în conformitate cu care "Competentă să judece cererea de revizuire este instanța care a judecat cauza în primă instanță", reglementare care, în succesiunea sa, este în deplină concordanță și cu reglementarea dată competenței de efectuare a actelor de cercetare, în care privință, potrivit art. 397 alin. 1 din același cod, "Cererea de revizuire se adresează procurorului de la parchetul de pe lângă instanța care a judecat cauza în primă instanță". A considera altfel ar însemna să fie schimbată natura juridică de cale de atac de retractare a cererii de revizuire, menită să asigure exercitarea autocontrolului de către însăși instanța care s-a pronunțat asupra fondului procesului, ceea ce ar fi inadmisibil. Evident, în cazul în care instanța care a soluționat fondul cauzei a fost între timp desființată, un asemenea mod de a proceda nu ar mai fi posibil. De aceea, numai într-o astfel de situație, chiar dacă actualul Cod de procedură penală și legea de punere a sa în aplicare nu conțin nicio dispoziție în această privință, se impune să fie determinată competența de soluționare a cererii de revizuire potrivit normelor de competență în vigoare în momentul introducerii cererii, în sensul precedentelor reglementări cuprinse în art. 576 alin. 2 din Codul de procedură penală anterior. În consecință, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și al art. 414^2 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se stabili că soluționarea cererii de revizuire revine în competența instanței care a judecat cauza în primă instanță, chiar dacă, la momentul introducerii cererii, datorită modificării dispozițiilor procedurale, aceasta nu mai are competența de a soluționa fondul cauzei în primă instanță. PENTRU ACESTE MOTIVE În numele legii DECID: Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În aplicarea dispozițiilor art. 401 din Codul de procedură penală, stabilesc: Instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire este instanța care a judecat cauza în primă instanță, chiar dacă, la momentul introducerii cererii, datorită modificării dispozițiilor legii procesual penale, aceasta nu mai avea competența de a judeca fondul cauzei în primă instanță. Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 2 din Codul de procedură penală. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 9 octombrie 2006. PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Prim-magistrat-asistent, Victoria Maftei