DECIZIE nr. 6/2007

Dosar nr. 26/2006 Sub președinția domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, referitor la aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, precum și ale dispozițiilor art. 28 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2004, modificată și aprobată la rândul ei prin Legea nr. 601/2004. Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 87 de judecători din totalul de 117 în funcție. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea. Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, cerând să fie admis în sensul de a se stabili că drepturile salariale prevăzute în dispozițiile art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002, precum și în art. 28 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2004, modificată și aprobată la rândul ei prin Legea nr. 601/2004, se cuvin numai categoriilor de procurori și judecători expres și limitativ prevăzute în aceste texte de lege. SECȚIILE UNITE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: În aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, precum și ale art. 28 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2004, modificată și aprobată la rândul ei prin Legea nr. 601/2004, instanțele judecătorești nu au un punct de vedere unitar, pronunțând soluții diferite. Astfel, unele instanțe au respins cererile formulate de judecători și procurori privind plata drepturilor salariale prevăzute în dispozițiile art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002, precum și în dispozițiile art. 28 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2004, modificată și aprobată la rândul ei prin Legea nr. 601/2004, apreciind că aceste drepturi se cuvin numai categoriilor de procurori și judecători expres și limitativ prevăzute de aceste texte de lege. S-a considerat că regimul salarial diferențiat pentru cele două categorii de magistrați, determinat de îndeplinirea de către unii dintre aceștia, cu caracter permanent, de atribuții efective în domeniul prevenirii, descoperirii și sancționării faptelor de corupție, este justificată de specificul unei atari atribuții, căreia legiuitorul a înțeles să-i asigure caracter prioritar în raport cu alte domenii de activitate. S-a învederat că această interpretare se impune și pentru că reglementarea criteriilor de determinare a indemnizațiilor sau salariilor personalului retribuit de la bugetul de stat, precum și a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază constituie un atribut exclusiv al legiuitorului, singurul care poate stabili în ce măsură anumite sporuri sau adaosuri se acordă unor categorii de salariați. Ca urmare, s-a subliniat că, dacă legiuitorul nu ar fi urmărit să beneficieze de sporul de 30% și, respectiv, de 40% numai judecătorii și procurorii implicați în soluționarea cauzelor privind infracțiuni de corupție, nu ar fi limitat acordarea sporului respectiv doar la această categorie restrânsă de magistrați. Alte instanțe, dimpotrivă, au admis cererile formulate de reclamanți, judecători și procurori, dispunând să fie plătite drepturile salariale solicitate, reprezentând sporul de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioada 11 aprilie 2002 - 26 aprilie 2004 și, respectiv, de 40% din indemnizația brută lunară, pentru perioada 27 aprilie 2004 - 1 aprilie 2006. În motivarea acestui punct de vedere s-a relevat că, în adevăr, prin dispozițiile art. 28 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 s-a stabilit că personalul din cadrul Parchetului Național Anticorupție prevăzut la alin. (1)-(3) și judecătorii care compun completele specializate în infracțiunile de corupție potrivit art. 29 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 primesc pentru activitatea de combatere a infracțiunilor de corupție un spor de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară, iar ulterior, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2004, textul art. 28 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 a fost modificat, în sensul că procurorii din cadrul Parchetului Național Anticorupție și judecătorii care compun completele specializate în infracțiunile de corupție, potrivit art. 29 din Legea nr. 78/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de o majorare cu 40% a indemnizației de încadrare brută lunară. S-a mai învederat că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2004 a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 601/2004, fiind lărgită sfera de aplicare a art. 28 alin. (4), devenit alin. (5), în sensul că sporul de 40% a mai fost acordat tuturor judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, tuturor procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fără să se facă vreo distincție între cei care participă la soluționarea cauzelor de corupție și cei cu alte atribuții, ca în cazul celorlalți procurori și judecători. S-a mai argumentat că aplicarea textelor de lege menționate a avut ca rezultat producerea unei discriminări, nejuste, între judecătorii și procurorii care soluționează cauze privind fapte de corupție, și ceilalți magistrați, încălcându-se astfel dispozițiile art. 23 alin. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și cele ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la interzicerea oricărei discriminări. Ca urmare, pentru eliminarea efectelor discriminatorii constatate prin Hotărârea nr. 185 din 22 iulie 2005 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, instanțele care au admis acțiunile s-au întemeiat pe ideea de răspundere pentru tratament discriminatoriu, recunoscând dreptul magistraților defavorizați de a primi o despăgubire egală cu sporul de 30% și, respectiv, de 40%, de care au beneficiat ceilalți magistrați în perioada în care dispozițiile ce au reglementat acest spor au fost în vigoare. Aceste din urmă instanțe au interpretat și aplicat corect dispozițiile legii. În adevăr, prin art. 28 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, s-a reglementat dreptul personalului din cadrul Parchetului Național Anticorupție prevăzut la alin. (1) și (3), precum și al judecătorilor din compunerea completelor specializate în infracțiunile de corupție, potrivit art. 29 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, de a primi pentru activitatea de combatere a infracțiunilor de corupție un spor de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară. Ulterior, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2004, textul art. 28 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 a fost modificat, prevăzându-se că procurorii din Parchetul Național Anticorupție și judecătorii care compun completele specializate în infracțiunile de corupție, potrivit art. 29 din Legea nr. 78/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de o majorare cu 40% a indemnizației de încadrare brută lunară. Tot astfel, prin art. 24 alin. (4) din Legea nr. 508/2004 a fost extins beneficiul constând în sporul de 40% la indemnizația de încadrare brută lunară și pentru conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel, precum și pentru procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. Prin Legea nr. 601/2004 de aprobare, cu modificări, a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2004, aplicarea dispozițiilor art. 28 alin. (4), devenit alin. (5), a fost extinsă și la toți judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și la toți procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fără a se face vreo distincție între categoria de magistrați care participă la soluționarea cauzelor privind faptele de corupție și magistrații cu atribuții specifice îndeplinirii funcției de procurori sau judecători în toate celelalte cauze. Fiind sesizat cu examinarea acestui caz inadmisibil de diferențiere a indemnizațiilor stabilite pentru magistrați, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin Hotărârea nr. 185 din 22 iulie 2005, a constatat existența unei discriminări directe prin aplicarea prevederilor textelor de lege menționate și a propus Ministerului Justiției inițierea unui proiect de act normativ de modificare a acelor prevederi, în vederea eliminării diferenței de tratament salarial, care a creat o inegalitate evidentă între cele două categorii de magistrați cu pregătire și responsabilități identice. Ca urmare a demersului legislativ, inițiat pe baza constatării acestei discriminări, a fost adoptată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27 din 29 martie 2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de magistrați și de personal din sistemul justiției, pentru eliminarea inegalității ce s-a creat, fiind reglementate unitar salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor, procurorilor, magistraților-asistenți și ale personalului asimilat acestora. În acest fel, tratamentul salarial discriminatoriu a fost înlăturat, pentru viitor, prin ordonanța de urgență menționată nemaifiind reglementate sporuri și diferențieri la indemnizațiile magistraților în raport cu natura cauzelor pe care le instrumentează, ci numai pentru delimitarea firească a gradului profesional și a funcției îndeplinite. Până la adoptarea și intrarea în vigoare a acestei ordonanțe de urgență, însă, aplicarea textelor de lege constatate discriminatorii prin hotărârea la care s-a făcut referire a creat o inegalitate vădită între nivelul indemnizațiilor acordate magistraților, în contradicție cu principiul egalității cetățenilor în fața legii, consacrat în art. 16 alin. (1) din Constituția României, republicată, cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală, instituit prin art. 23 alin. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și cu cel al interzicerii oricărei discriminări prevăzut în art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și în art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În reglementarea anterioară, criteriul pe baza căruia s-a făcut această distincție, în acordarea drepturilor salariale menționate, l-a reprezentat doar luarea în considerare a naturii unor cauze pe care o parte dintre procurori și judecători erau desemnați să le soluționeze pe un anumit parcurs al carierei lor, ceea ce nu a avut justificare atât timp cât specificul atribuțiilor de ansamblu pe care le au toți magistrații din parchete și instanțele judecătorești în întregul lor, procurori, judecători și magistrați-asistenți la Înalta Curte de Casație și Justiție necesită aceeași pregătire de specialitate și experiență, responsabilitate profesională specifică echivalentă, precum și risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu. Opinia potrivit căreia prevederile legale care au creat această diferențiere nu ar fi discriminatorie ignoră nu numai dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituția României, republicată, pe cele ale art. 23 alin. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, potrivit cărora "toți oamenii au dreptul, fără nicio discriminare, la salariu egal pentru muncă egală", precum și pe cele ale art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, așa cum s-a făcut referire la acestea, dar și dispozițiile art. 1 alin. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, privind protecția proprietății. Îndeplinirea cerinței de îmbunătățire substanțială a actului de înfăptuire a justiției, care impune criterii noi de competență și performanță pentru toate categoriile de magistrați, nu ar putea fi asigurată în condiții de inegalitate de tratament salarial în cadrul acestor categorii, determinate de o apreciere diferită a implicării magistraților și a responsabilității lor în înfăptuirea actului de justiție. Mai mult, folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit, nu se poate justifica atât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a tipului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial prin dispozițiile la care s-a făcut referire. Rezultă, deci, că distincția ce se face, ținându-se seama de apartenența magistraților la categoria celor implicați în soluționarea cazurilor privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și de terorism ori doar includerea lor în anumite structuri pe scara ierarhică este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel discriminatorie în sensul art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile lui specifice. De aceea, pentru eliminarea oricărei discriminări între diferitele categorii de magistrați, cu profesii implicând pregătire, experiență și responsabilități identice, în raport cu gradul profesional și funcția îndeplinită de fiecare, se impune ca, pentru perioada în care o parte dintre magistrați nu au beneficiat de sporul specific de 30% și, respectiv, 40% din indemnizația de încadrare brută lunară, acei magistrați să aibă dreptul la întregirea veniturilor lor salariale cu acel spor, obligația autorității care nu l-a acordat tuturor magistraților fiind întemeiată pe ideea de răspundere pentru tratament discriminatoriu. Respectarea dreptului fiecărui cetățean la egalitate de tratament remuneratoriu pentru aceeași muncă, în condiții de responsabilitate identică, implică obligația firească a autorității care a generat acordarea discriminatorie a sporului la care s-a făcut referire, de a repara prejudiciul cauzat categoriei de magistrați ce a fost lipsită de echivalentul acelui spor în perioada în care dispozițiile ce îl reglementau erau în vigoare. În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, și ale art. 329 alin. 2 și 3 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii și, pentru eliminarea oricărei discriminări, a se stabili că drepturile salariale prevăzute în dispozițiile art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, precum și în dispozițiile art. 28 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2004, modificată și aprobată, la rândul ei, prin Legea nr. 601/2004, se cuvin tuturor magistraților. PENTRU ACESTE MOTIVE În numele legii DECID: Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În aplicarea nediscriminatorie a dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, precum și a dispozițiilor art. 28 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2004, modificată și aprobată prin Legea nr. 601/2004, stabilește: Drepturile salariale prevăzute de aceste texte de lege se cuvin tuturor magistraților. Obligatorie potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă. Pronunțată în ședință publică, azi, 15 ianuarie 2007. PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Prim-magistrat-asistent, Victoria Maftei _________