DECIZIE nr. 17/2009

Dosar nr. 6/2009 Sub președinția domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind stabilirea posibilității de a ataca cu plângere direct la instanță, conform art. 278^1 din Codul de procedură penală, soluțiile de netrimitere în judecată dispuse prin rechizitoriu. Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 80 de judecători din totalul de 113 aflați în funcție. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Gabriela Scutea, adjunct al procurorului general. Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, solicitând admiterea acestuia în sensul de a se stabili că plângerea persoanei vătămate sau a oricărei alte persoane ale cărei interese legitime sunt vătămate împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu, adresată direct instanței, se trimite organului judiciar competent în temeiul art. 278^1 alin. 13 din Codul de procedură penală, în vederea parcurgerii etapelor obligatorii prevăzute de art. 278 din același cod. SECȚIILE UNITE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: În legătură cu aplicarea dispozițiilor art. 278^1 din Codul de procedură penală, instanțele judecătorești nu au un punct de vedere unitar, pronunțându-se diferit cu privire la modul de soluționare a plângerii, adresată direct instanței de judecată, împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată dispuse prin rechizitoriu. Astfel, unele instanțe s-au pronunțat în sensul că instanței de judecată îi revine obligația să examineze plângerea împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată dispuse prin rechizitoriu, ce i s-a adresat direct de persoana vătămată sau de orice altă persoană ce consideră că s-a adus o vătămare intereselor sale legitime, iar alte instanțe au dispus trimiterea unor asemenea plângeri la parchet, spre a fi soluționate de procurorul ierarhic superior, considerând că altfel s-ar eluda o etapă procesuală obligatorie potrivit prevederilor art. 278 și 278^1 din Codul de procedură penală. Aceste din urmă instanțe au interpretat și au aplicat corect dispozițiile legii. În cadrul reglementării ce s-a dat plângerii împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, prin art. 275 alin. 1 din Codul de procedură penală s-a prevăzut că "orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime". Tot în cadrul acestei reglementări, în cuprinsul art. 278 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală este determinată competența de rezolvare a plângerii împotriva măsurilor luate și a actelor efectuate de procuror sau a celor îndeplinite pe baza dispozițiilor sale, la alin. 3 din același articol fiind stabilit termenul în care trebuie făcută plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale. Este semnificativ că, instituindu-se controlul judecătoresc asupra rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, prin art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală s-a prevăzut că "după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță", pentru ca în finalul acestui alineat să se mai precizeze că "plângerea poate fi făcută și împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu". Ca urmare, se impune concluzia că din reglementarea de ansamblu dată plângerii împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală reiese că plângerea împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu trebuie să fie adresată, după caz, mai întâi prim-procurorului parchetului sau procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori procurorului șef de secție la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv procurorului ierarhic superior. Numai în măsura în care plângerea a fost rezolvată prin soluție de respingere de către procurorul ierarhic superior, căruia i-a fost mai întâi adresată în raport cu distincțiile stabilite în primele două alineate ale art. 278 din Codul de procedură penală, persoana vătămată și orice altă persoană având interese legitime vătămate pot formula o plângere pe care să o adreseze judecătorului în condițiile reglementate prin art. 278^1 din Codul de procedură penală. Or, cât timp nu este încă parcursă etapa reglementată de dispozițiile art. 275-278 din Codul de procedură penală, nu se poate considera că ar fi îndeplinite cerințele art. 278^1 alin. 1 și 2 din același cod, astfel că instanța care primește o astfel de plângere trebuie să se conformeze prevederilor alin. 13 al acestui din urmă articol, potrivit căruia "plângerea greșit îndreptată se trimite organului judiciar competent". Trebuie observat că verificarea rechizitoriului sub aspectul legalității și temeiniciei de către prim-procurorul parchetului și, după caz, de oricare alt procuror ierarhic superior la care se face referire în art. 264 alin. 2 din Codul de procedură penală, înainte de înaintarea dosarului cauzei la instanța competentă, nu acoperă cerințele înscrise în art. 278^1 alin. 1 din același cod. În acest sens este de reținut că neefectuarea verificării menționate sau lipsa mențiunii de pe rechizitoriu care să confirme că aceasta a avut loc constituie o neregularitate a actului de sesizare, ce poate fi îndreptată, pe calea procedurii reglementate în art. 300 alin. 2 din Codul de procedură penală, prin restituirea dosarului la organul care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia. Spre deosebire de această verificare, ce se efectuează din oficiu, asupra tuturor dispozițiilor din rechizitoriu, inclusiv asupra celor de netrimitere în judecată, examinarea și rezolvarea plângerii persoanei vătămate sau a oricărei alte persoane ce se consideră vătămată în interesele sale legitime își are temeiul în prevederile art. 275 și următoarele din Codul de procedură penală, prin care este reglementată plângerea împotriva măsurilor și actelor de urmărire. Or, din felul cum este formulată reglementarea din partea finală (teza a doua) a art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală rezultă că plângerea în fața judecătorului împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu ar putea fi făcută și deveni deci admisibilă numai după respingerea de către procuror a plângerii formulate în conformitate cu art. 275-278 din același cod. Introducerea plângerii împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu la prim-procurorul parchetului, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau procurorul șef de secție la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori, după caz, la procurorul ierarhic superior constituie așadar o condiție prealabilă prevăzută de lege, obligatorie pentru exercitarea procedurii reglementate în art. 278^1 din Codul de procedură penală. De aceea, rezolvarea plângerii formulate în temeiul art. 275-278 din Codul de procedură penală de către prim-procurorul parchetului, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau procurorul șef de secție la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori, după caz, de procurorul ierarhic superior, potrivit art. 278 din același cod, constituie o procedură obligatorie, care trebuie parcursă de persoana vătămată și de orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate înainte de a se adresa cu plângere în fața judecătorului împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu. Așa fiind și cum, în conformitate cu prevederile art. 197 alin. 2 din Codul de procedură penală, dispozițiile relative la sesizarea instanței sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, încălcarea lor neputând fi acoperită în niciun mod, se impune să se considere că plângerea care vizează dispoziția de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu este inadmisibilă în măsura în care această dispoziție nu a fost în prealabil atacată, în temeiul art. 278 din același cod, la procurorul ierarhic superior. În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 414^2 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se decide că prevederile art. 278^1 din Codul de procedură penală trebuie interpretate în sensul că soluțiile de netrimitere în judecată dispuse prin rechizitoriu nu pot fi atacate cu plângere direct la instanță, iar în cazul în care este totuși sesizată direct cu o astfel de plângere, instanța trebuie să o trimită organului judiciar competent, conform art. 278^1 din Codul de procedură penală, în vederea parcurgerii etapelor prevăzute în art. 278 din același cod. PENTRU ACESTE MOTIVE În numele legii DECID: Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În aplicarea dispozițiilor art. 278^1 din Codul de procedură penală stabilesc că: Soluțiile de netrimitere în judecată dispuse prin rechizitoriu nu pot fi atacate cu plângere direct la instanță. În cazul în care este sesizată cu o astfel de plângere, instanța o va trimite organului judiciar competent, conform art. 278^1 alin. 13 din Codul de procedură penală, în vederea parcurgerii etapelor prevăzute la art. 278 din același cod. Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedură penală. Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 iunie 2009. p. PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA, eliberat din funcție prin pensionare, judecător LIDIA BĂRBULESCU Prim-magistrat-asistent, Adriana Daniela White