DECIZIE nr. 25/2009

Dosar nr. 17/2009 Sub președinția doamnei judecător Lidia Bărbulescu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în vederea stabilirii fracțiilor de pedeapsă după executarea cărora poate fi liberat condiționat un condamnat care, din cauza stării sănătății sau din alte cauze, nu a fost niciodată folosit la muncă ori nu mai este folosit la muncă. Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 72 de judecători din 108 aflați în funcție. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Scutea Gabriela - adjunct al procurorului general. Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia, în sensul de a se stabili că, pentru a deveni propozabil, condamnatul care nu a fost sau nu mai este folosit la muncă din cauze neimputabile trebuie să execute efectiv întreaga fracțiune de pedeapsă prevăzută la art. 59 alin. 1, respectiv la art. 59^1 alin. 1 din Codul penal. SECȚIILE UNITE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: În aplicarea dispozițiilor art. 60 alin. 1, cu referire la art. 59 și la art. 59^1 din Codul penal, instanțele judecătorești nu au un punct de vedere unitar în ceea ce privește fracțiunile de pedeapsă ce trebuie executate de condamnatul care nu a fost niciodată folosit la muncă ori nu mai este folosit, pentru a beneficia de liberare condiționată înainte de executarea în întregime a pedepsei. Astfel, unele instanțe s-au pronunțat în sensul că persoana condamnată care, din cauza stării sănătății sau din alte cauze, nu a fost folosită niciodată la muncă ori nu mai este folosită în acest scop poate fi liberată condiționat după executarea efectivă a fracțiunii de pedeapsă la care se face referire la art. 59 alin. 2 fraza a doua și, respectiv, la art. 59^1 alin. 2 teza a II-a din Codul penal. Alte instanțe, dimpotrivă, au considerat că, pentru a beneficia de liberare condiționată, condamnatul care, din cauza stării sănătății sau din alte cauze, nu a fost niciodată folosit la muncă ori nu mai este folosit trebuie să execute în întregime fracțiunea de pedeapsă menționată la art. 59 alin. 1 și, respectiv, la art. 59^1 alin. 1 din Codul penal. Aceste din urmă instanțe au interpretat și au aplicat corect dispozițiile legii. Liberarea condiționată constituie un mijloc de individualizare a pedepsei închisorii în faza executării acesteia, a cărei reglementare se regăsește atât în dispozițiile art. 59-61 din Codul penal, art. 450 din Codul de procedură penală, cât și în cuprinsul art. 75-77 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În conținutul prevederilor art. 59 din Codul penal referitoare la liberarea condiționată și, respectiv, ale art. 59^1 din același cod privind liberarea condiționată în cazul infracțiunii săvârșite din culpă, legiuitorul a prevăzut în mod accesibil și previzibil condițiile în care poate fi acordată liberarea condiționată unei persoane condamnate înainte de executarea în întregime a pedepsei privative de libertate, aceasta reprezentând un beneficiu legal, și nicidecum un drept absolut al condamnatului. Astfel, liberarea condiționată se poate acorda ca urmare a constatării îndeplinirii unor condiții, pe de-o parte, fracțiunile de pedeapsă pe care condamnatul trebuie să le execute, acestea, la rândul lor, diferențiindu-se în raport cu două criterii, primul vizând forma de vinovăție, ce presupune distincția dintre infracțiunile intenționate și infracțiunile de culpă, și cel de-al doilea privind un cuantum legal de pedeapsă, respectiv cele care nu depășesc 10 ani și cele care depășesc această limită, iar pe de altă parte, condițiile referitoare la comportarea condamnatului pe timpul executării pedepsei, la rândul lor, expres concretizate, și anume stăruința în muncă și disciplină, să dea dovezi temeinice de îndreptare, antecedentele penale ale acestuia. Legiuitorul a prevăzut în dispozițiile art. 60 din Codul penal cazuri speciale în care poate fi acordată liberarea condiționată. Astfel, la alin. 1 al normei mai sus menționate a fost reglementat cazul condamnatului care, din cauza stării sănătății sau din alte cauze, nu a fost niciodată folosit la muncă ori nu mai este folosit, ipoteză în care acesta poate fi liberat după executarea fracțiunilor de pedeapsă menționate la art. 59 sau, după caz, la art. 59^1, dacă dă dovezi temeinice de disciplină și de îndreptare. În ipoteza mai sus menționată rezultă că prin voința legiuitorului a fost înlăturată de la examinarea posibilității acordării beneficiului liberării condiționate numai condiția stăruinței în muncă, aceasta fiind justificată prin particularitatea situațiilor care pot interveni, și anume a condamnaților care nu au fost niciodată folosiți la muncă sau a celor care, deși au fost folosiți la muncă, nu mai pot continua, indiferent de durata perioadei în care au fost folosiți și indiferent de motivele (subiective, obiective, imputabile, neimputabile) pentru care nu mai este posibilă continuarea muncii. Inexistența condiției stăruinței în muncă în cazul mai sus precizat exclude considerarea ca executată, pe baza muncii prestate, a unei părți din pedeapsă, consecința fiind aceea că persoana condamnată trebuie să execute fracțiunea întreagă corespunzătoare pedepsei, în condițiile art. 59 alin. 1, respectiv ale art. 59^1 alin. 1 din același cod. Astfel, nu le sunt aplicabile condamnaților care nu mai pot fi folosiți la muncă din cauza stării de sănătate dispozițiile art. 59 alin. 2 fraza a II-a din Codul penal și, respectiv, ale art. 59^1 alin. 2 teza a II-a din același cod, în care se specifică în mod concret fracțiunile reduse pe care trebuie să le execute efectiv, față de cuantumul pedepsei ce nu depășește 10 ani și, respectiv, când pedeapsa este mai mare de 10 ani, în raport cu partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. De altfel, din perspectiva tehnicii legislative folosite în reglementarea dispozițiilor art. 60 alin. 1 din Codul penal, legiuitorul nu a intenționat să micșoreze cuantumul pedepsei pe care persoana condamnată aflată în cazul special arătat o are de executat, ca urmare a reducerii fracției, întrucât lipsește orice mențiune expresă în acest sens. Dimpotrivă, când voința legiuitorului a fost de a acorda un beneficiu mai mare altor categorii de persoane condamnate, a prevăzut în mod concret, accesibil și previzibil o reducere a fracției, așa cum a procedat în situația condamnaților minori care împlinesc 18 ani și a celor trecuți de 60 de ani, pentru bărbați, respectiv 55 de ani, pentru femei. Condiția referitoare la executarea în întregime a fracțiunilor de pedeapsă prevăzute la art. 59 alin. 1, respectiv la art. 59^1 alin. 1 din Codul penal, în cazul persoanelor condamnate aflate în ipotezele menționate la art. 60 alin. 1 din același cod, nu creează inechități în acordarea beneficiului liberării condiționate, întrucât, prin voința sa, legiuitorul a înțeles să prevadă regimuri diferite. Principiul egalității în drepturi nu înseamnă eo ipso aplicarea aceluiași regim juridic unor situații care, prin specificul lor, sunt diferite. De altfel, chiar Curtea Constituțională în Decizia nr. 141 din 13 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 17 octombrie 2000, a reținut că: "Este firesc și echitabil ca legiuitorul să îi stimuleze pe condamnații care desfășoară o muncă utilă, sunt stăruitori în muncă și dau dovadă prin aceasta că s-au îndreptat. Cei care satisfac aceste condiții se bucură de acest tratament fără discriminări, după cum cei care nu prestează munca, indiferent din ce cauză, sunt supuși altui tratament, tot fără discriminări. Este atributul exclusiv al legiuitorului de a stabili condițiile în care poate fi acordată liberarea condiționată, mijloacele de stimulare a condamnaților în vederea îndeplinirii scopurilor pedepsei etc." În consecință, pentru a putea beneficia de liberare condiționată, condamnatul care nu a fost sau nu mai este folosit la muncă din cauza stării sănătății sau din alte cauze trebuie să execute efectiv fracția întreagă prevăzută la art. 59 alin. 1, respectiv la art. 59^1 alin. 1 din Codul penal. Așa fiind, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum și cu cele ale art. 414^2 din Codul de procedură penală, urmează ca recursul în interesul legii să fie admis în sensul arătat. PENTRU ACESTE MOTIVE În numele legii DECID: Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. În interpretarea dispozițiilor art. 60 alin. 1 din Codul penal, se stabilește că: Pentru a putea beneficia de liberare condiționată, condamnatul care nu a fost sau nu mai este folosit la muncă din cauza stării sănătății sau din alte cauze trebuie să execute efectiv fracția întreagă prevăzută la art. 59 alin. 1, respectiv la art. 59^1 alin. 1 din Codul penal. Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedură penală. Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 octombrie 2009. PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, judecător LIDIA BĂRBULESCU Prim-magistrat-asistent, Adriana Daniela White __________