DECIZIE nr. 15/2014

Dosar nr. 16/1/2014/HP/P

Corina Michaela Jîjîie - președintele Secției penale a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, președintele completului

Săndel Lucian Macavei - judecător la Secția penală

Geanina Cristina Arghir - judecător la Secția penală

Leontina Șerban - judecător la Secția penală

Valentin Horia Șelaru - judecător la Secția penală

Silvia Cerbu - judecător la Secția penală

Sofica Dumitrașcu - judecător la Secția penală - judecător-raportor

Ilie Iulian Dragomir - judecător la Secția penală

Luminița Livia Zglimbea - judecător la Secția penală

Aurelia Hirt - magistrat-asistent

Pe rol este sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția I penală, prin Încheierea de ședință din 24 februarie 2014 pronunțată în Dosarul nr. 276/93/2014, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea în principiu a problemei de drept, respectiv dacă prevederile art. 43 alin. (5) din noul Cod penal, ce reglementează regimul sancționator al recidivei, în situația în care fapta a fost săvârșită după executarea unei pedepse aplicate printr-o condamnare anterioară, pot fi interpretate în sensul că pot fi aplicabile și persoanelor ce au fost condamnate definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni cu reținerea art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal anterior, în situația în care pedeapsa aplicată a fost redusă în baza art. 6 din noul Cod penal. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală și art. 274 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de doamna procuror Justina Condoiu din cadrul Secției Judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că, la dosarul cauzei, s-au transmis puncte de vedere asupra chestiunii de drept din partea unor curți de apel și a instanțelor arondate acestora, precum și opinii scrise ale unor specialiști din cadrul Facultății de Drept a Universității București și din cadrul Facultății de Drept și Științe Administrative a Universității de Vest din Timișoara și punctul de vedere formulat de Direcția legislație, studii, documentare și informare juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție. De asemenea, a mai arătat că, la data de 4 iunie 2014, a fost depus raportul întocmit de către judecătorul-raportor, care a fost comunicat părții, în conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, însă aceasta nu a transmis la dosar punctul său de vedere privind chestiunea de drept supusă judecății. Reprezentantul Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, având cuvântul, după expunerea argumentelor juridice, a arătat că soluția propusă chestiunii de drept ce face obiectul sesizării este următoarea: "În interpretarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal pentru ipoteza unei infracțiuni comisă în stare de recidivă postexecutorie judecată definitiv înainte de intrarea în vigoare a noului Cod penal, pedeapsa aplicată prin hotărârea de condamnare se va compara cu maximul special prevăzut în legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, majorat cu jumătate potrivit art. 43 alin. (5) din Codul penal." Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, reținându-se dosarul în pronunțare privind sesizarea formulată. ÎNALTA CURTE, asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării Prin Încheierea de ședință din 24 februarie 2014 pronunțată în Dosarul nr. 276/93/2014, Curtea de Apel București - Secția I penală a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea în principiu a problemei de drept, respectiv dacă prevederile art. 43 alin. (5) din noul Cod penal, ce reglementează regimul sancționator al recidivei, în situația în care fapta a fost săvârșită după executarea unei pedepse aplicate printr-o condamnare anterioară, pot fi interpretate în sensul că pot fi aplicabile și persoanelor ce au fost condamnate definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni cu reținerea art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal anterior, în situația în care pedeapsa aplicată a fost redusă în baza art. 6 din noul Cod penal. II. Expunerea succintă a cauzei Prin Sentința penală nr. 27 din 1 februarie 2014 a Tribunalului Ilfov - Secția penală, în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, raportat la art. 595 din Codul de procedură penală, a fost admisă contestația la executare, ca urmare a sesizării formulate de Comisia de evaluare a situației juridice a condamnaților aflați în executarea pedepselor de la Penitenciarul București Jilava, privind pe condamnatul C.S., aflat în prezent în executarea M.E.P.I. cu nr. 1.160 din 26 aprilie 2011 emis de Tribunalul București, în baza Sentinței penale nr. 534 din 29 iunie 2010 a Tribunalului București, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1.623 din 21 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 534 din 29 iunie 2010 a Tribunalului București, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1.623 din 21 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, și au fost repuse în individualitatea lor pedepsele componente, astfel: - pedeapsa de 8 ani închisoare, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. 1, 2 și 5 din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal; - pedeapsa de 2 luni închisoare, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 293 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal; - pedeapsa de 2 luni închisoare, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 288 din Codul penal cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal; - pedeapsa de 2 luni închisoare, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 290 din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal. În baza art. 6 alin. (1) din Codul penal, s-a redus pedeapsa de 8 ani închisoare la maximul special de 5 ani închisoare, prevăzut de art. 244 alin. (1) și (2) din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal și art. 41 alin. (1) din Codul penal. Conform art. 43 alin. (5) din Codul penal, s-a majorat pedeapsa de 5 ani închisoare cu 2 ani și 6 luni, condamnatul urmând a executa 7 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 38 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 39 alin. (1) lit. b din Codul penal s-a contopit pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal și art. 41 alin. (1) din Codul penal cu pedeapsa de 2 luni închisoare, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 293 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal, cu pedeapsa de 2 luni închisoare, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 288 din Codul penal cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal, cu pedeapsa de 2 luni închisoare, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 290 din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal, pedeapsa cea mai grea de 7 ani și 6 luni închisoare fiind sporită cu 2 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 7 ani și 8 luni închisoare. S-a interzis condamnatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din Codul penal, ca pedeapsă accesorie. În baza art. 6 alin. (5) din Codul penal s-a înlăturat aplicarea pedepsei complementare prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și lit. b) din Codul penal. S-a dedus din pedeapsă durata executată de la data de 29 iulie 2009 la zi. S-a dispus anularea M.E.P.I. nr. 1.160 din 26 aprilie 2011 emis în baza Sentinței penale nr. 534 din 29 iunie 2010 și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii. În baza art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Împotriva sentinței penale menționate a formulat contestație condamnatul C.S., solicitând aplicarea legii penale mai favorabile, arătând că i s-a creat o situație mai grea, întrucât nu i s-au luat în considerare circumstanțele atenuante. La termenul de judecată din 24 februarie 2014, în Dosarul nr. 276/93/2014 al Curții de Apel București - Secția I penală, având ca obiect contestația formulată de condamnatul C.S. împotriva Sentinței penale nr. 27 din 1 februarie 2014 a Tribunalului Ilfov - Secția penală, reprezentantul Ministerului Public a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea în principiu a problemei de drept, respectiv dacă prevederile art. 43 alin. (5) din Codul penal, ce reglementează regimul sancționator al recidivei, în situația în care fapta a fost săvârșită după executarea unei pedepse aplicate printr-o condamnare anterioară, pot fi interpretate în sensul că pot fi aplicabile și persoanelor ce au fost condamnate definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni cu reținerea art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal anterior, în situația în care pedeapsa aplicată a fost redusă în baza art. 6 din noul Cod penal. III. Punctul de vedere al instanței de judecată cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită: În încheierea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de judecată nu a menționat motivele care susțin admisibilitatea sesizării, conform dispozițiilor art. 475 din Codul de procedură penală. În legătură cu problema de drept sesizată, judecătorul cauzei a arătat că se raliază punctului de vedere al reprezentantului parchetului, în sensul că, potrivit art. 43 alin. (5) din Codul penal, maximul special prevăzut de legea nouă este cel majorat cu jumătate, în situația în care a fost reținută starea de recidivă, majorarea maximului fiind obligatorie, potrivit acestor dispoziții. IV. Punctul de vedere al părții cu privire la dezlegarea chestiunii de drept În urma comunicării raportului, întocmit în temeiul art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, condamnatul C.S. nu a formulat un punct de vedere scris privind chestiunea de drept supusă judecății, astfel cum avea posibilitatea potrivit dispozițiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală. V. Punctele de vedere exprimate de către curțile de apel și instanțele de judecată arondate În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanțelor judecătorești, precum și al unor specialiști în materia dreptului penal. În majoritate, punctele de vedere exprimate de curțile de apel au fost în acord cu cel exprimat în încheierea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv că dispozițiile art. 43 alin. (5) din Codul penal privind regimul sancționator al recidivei, când fapta a fost comisă după executarea pedepsei închisorii aplicate printr-o condamnare anterioară, sunt aplicabile și persoanelor ce au fost condamnate definitiv în condițiile art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal anterior, în situația în care pedeapsa aplicată a fost redusă în baza art. 6 din Codul penal. Curtea de Apel Bacău nu a identificat jurisprudență relevantă, însă a arătat că, raportat la dispozițiile art. 6 alin. (1) din Codul penal, care face referire expresă la "maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită", la dispozițiile art. 187 din noul Cod penal, care explică înțelesul sintagmei "pedeapsă prevăzută de lege" - pedeapsa prevăzută de textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepselor - la caracterul facultativ al sporului de pedeapsă de maximum 7 ani închisoare prevăzut de art. 39 alin. 1 din Codul penal anterior privind pedeapsa în caz de recidivă, dar și la prevederile art. 43 alin. (5) din Codul penal, în situația ipotetică a aplicării legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive, se va reține maximul special prevăzut de legea nouă care incriminează fapta săvârșită, fără luarea în considerare a cauzei obligatorii de majorare a pedepsei prevăzute de art. 43 alin. (5) din Codul penal. S-a mai susținut că sancționarea pluralității de infracțiuni este evaluată de judecător în procesul de individualizare a pedepsei și nu poate concura la determinarea caracterului mai favorabil al legii penale de drept substanțial în situația unor fapte definitiv judecate, pentru a nu se ajunge la o nouă individualizare post judicium a aceleiași pedepse. Tribunalul Bacău, Judecătoria Onești și Judecătoria Buhuși și-au exprimat punctul de vedere asupra problemei de drept, în sensul aplicării dispozițiilor art. 43 alin. (5) din Codul penal, în cazul persoanelor ce au fost condamnate definitiv pentru săvârșirea infracțiunii cu reținerea art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal anterior, în situația în care pedeapsa aplicată a fost redusă în baza art. 6 din Codul penal. Curtea de Apel Ploiești a comunicat că, la nivelul Secției penale a acestei curți de apel și la cel al tribunalelor și judecătoriilor arondate acesteia, nu s-a pronunțat vreo decizie care să dezlege chestiunea de drept pusă în discuție, însă majoritatea instanțelor arondate și-au exprimat punctul de vedere în sensul aplicării dispozițiilor art. 43 alin. (5) din Codul penal și persoanelor condamnate definitiv pentru săvârșirea faptei cu reținerea dispozițiilor art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal anterior, în situația în care pedeapsa aplicată a fost redusă în baza art. 6 din Codul penal. Curtea de Apel Cluj a comunicat că punctul de vedere rezultat din jurisprudența acestei curți și a instanțelor arondate este similar cu acela exprimat de instanța de judecată și de parchet în cauza în care s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Astfel, s-a considerat că, în situația în care fapta a fost săvârșită după executarea unei pedepse aplicate printr-o hotărâre de condamnare anterioară, prevederile art. 43 alin. (5) din Codul penal, ce reglementează regimul sancționator al recidivei, vor fi interpretate în sensul că pot fi aplicabile și persoanelor ce au fost condamnate definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni cu reținerea art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal anterior, în situația în care pedeapsa aplicată a fost redusă în baza art. 6 din Codul penal. S-a arătat că, în acest caz, maximul special prevăzut de legea nouă este cel majorat cu jumătate, în situația în care a fost reținută starea de recidivă, majorarea maximului fiind obligatorie, potrivit acestor dispoziții. Astfel, în aplicarea dispozițiilor art. 6 din Codul penal persoanelor condamnate definitiv cu reținerea art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal anterior, pedeapsa aplicată se va putea reduce, chiar dacă aceasta depășește maximul special prevăzut de art. 43 alin. (5) din Codul penal. Pedeapsa va fi redusă la maximul majorat cu jumătate, nu la maximul prevăzut de norma de incriminare cu aplicarea ulterioară a art. 43 alin. (5) din Codul penal. Curtea de Apel Iași nu a exprimat un punct de vedere privind dezlegarea în principiu a problemei de drept supuse analizei, însă a comunicat un set de hotărâri pronunțate atât de Curtea de Apel Iași, cât și de instanțele arondate, din care rezultă o practică unitară, în sensul reținerii incidenței dispozițiilor art. 43 alin. (5) din Codul penal, în cazul persoanelor condamnate definitiv cu reținerea dispozițiilor art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal anterior, în situația în care pedeapsa aplicată a fost redusă în baza art. 6 din Codul penal. Curtea de Apel Alba Iulia a comunicat că opinia majoritară a magistraților instanței este în sensul că, în situația dată, se impune a fi avută în vedere pedeapsa în limitele statuate de art. 43 alin. (5) din Codul penal, și anume în limitele majorate cu 1/2. Curtea de Apel Timișoara a comunicat că, în legătură cu această problemă de drept, opinia majoritară a judecătorilor din cadrul Secției penale este în sensul că prevederile art. 43 alin. (5) din Codul penal se aplică și persoanelor ce au fost condamnate definitiv pentru o infracțiune cu reținerea art. 37 lit. b) din Codul penal anterior, în situația în care pedeapsa aplicată a fost redusă în baza art. 6 din Codul penal. Curtea de Apel Pitești și-a exprimat opinia în sensul reținerii dispozițiilor art. 43 alin. (5) din Codul penal, menționând că la nivelul Secției penale a acestei instanțe nu au fost înregistrate cauze de natura celor indicate în solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel încât nu se poate vorbi despre existența unei jurisprudențe privitoare la dezlegarea de principiu a acestei probleme de drept. Curtea de Apel Oradea a comunicat că opinia majoritară a judecătorilor Secției penale a acestei curți și ai instanțelor arondate este în sensul că sunt incidente dispozițiile art. 43 alin. (5) din Codul penal, întrucât în cazul situațiilor reglementate de art. 6 din Codul penal se aplică legea penală mai favorabilă global, și nu pe instituții. Cât privește aplicarea tratamentului sancționator pentru recidiva postexecutorie se apreciază că aceasta se face într-o singură etapă, fiind imposibil de determinat, după rămânerea definitivă a hotărârii, care a fost pedeapsa stabilită și care a fost sporul aplicat, în concret, în raport cu starea de recidivă reținută în sarcina condamnatului. În consecință, Curtea de Apel Oradea opinează că aplicarea art. 6 din Codul penal, în acest caz, trebuie să asigure doar menținerea pedepsei aplicate în limitele ce ar fi putut fi dispuse potrivit legii noi. Astfel pedeapsa aplicată sub imperiul legii vechi va fi redusă numai în situația în care aceasta depășește maximul special din norma de incriminare, plus sporul aplicabil pentru recidivă, în conformitate cu dispozițiile art. 43 alin. (5) din Codul penal. Referitor la maximul special, s-a arătat că trebuie avut în vedere maximul din legea nouă, chiar dacă acesta este mai ridicat, tocmai pentru că rațiunea dispozițiilor art. 6 din Codul penal este aceea de a garanta că pedeapsa aplicată, în concret, sub imperiul legii vechi, nu depășește ceea ce s-ar putea aplica potrivit legii noi. Curtea de Apel Constanța a comunicat că, la nivelul acestei curți și al instanțelor din circumscripție, s-a conturat o opinie majoritară, jurisprudența fiind constantă în aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, potrivit art. 6 din Codul penal, în sensul că dispozițiile art. 43 alin. (5) din Codul penal privind regimul sancționator al recidivei, când fapta a fost săvârșită după executarea pedepsei închisorii aplicate printr-o condamnare anterioară, sunt aplicabile și persoanelor ce au fost condamnate definitiv în condițiile art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal din 1969, deoarece, la stabilirea legii penale mai favorabile, se ține seama de maximul special la determinarea căruia se au în vedere toate cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei. Curtea de Apel Galați a comunicat că, în jurisprudența Secției penale, nu au fost identificate hotărâri prin care instanța să analizeze problema de drept pusă în discuție, însă aceasta a fost analizată de judecătorii secției, opinia majoritară fiind în sensul că prevederile art. 43 alin. (5) din Codul penal, ce reglementează regimul sancționator al recidivei postexecutorii, pot fi aplicabile și persoanelor ce au fost condamnate definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni cu reținerea art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal anterior, în situația în care se pune problema reducerii pedepsei în baza art. 6 din Codul penal, în sensul că limita până la care se poate reduce pedeapsa este maximul special prevăzut de legea noua majorat cu 1/2. Același punct de vedere a fost exprimat și de celelalte instanțe arondate Curții de Apel Galați, respectiv Tribunalul Brăila, Tribunalul Galați, Tribunalul Vrancea, Judecătoria Galați și Judecătoria Tecuci. Curtea de Apel București nu a exprimat un punct de vedere cu privire la chestiunea de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept, vizând prevederile art. 43 alin. (5) din Codul penal, însă a comunicat punctul de vedere al fiecărei instanțe din circumscripția sa. Punctul de vedere majoritar, exprimat de judecătorii instanțelor arondate Curții de Apel București, este că dispozițiile art. 43 alin. (5) din Codul penal pot fi aplicate și persoanelor care au fost condamnate definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni cu reținerea art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal anterior, în situația în care pedeapsa aplicată a fost redusă în baza art. 6 din Codul penal, întrucât majorarea maximului special cu 1/2 este obligatorie. Curtea de Apel Craiova a comunicat că opinia majoritară a judecătorilor din cadrul acestei curți de apel este în sensul că dispozițiile art. 43 alin. (5) din Codul penal, ce reglementează regimul sancționator al recidivei, în situația în care fapta a fost săvârșită după executarea unei pedepse anterioare, pot fi interpretate în sensul că pot fi aplicabile și persoanelor condamnate definitiv pentru săvârșirea unei fapte cu reținerea art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal, în situația în care pedeapsa aplicată a fost redusă în baza art. 6 din Codul penal. Curtea de Apel Târgu Mureș a comunicat că opinia majoritară a judecătorilor acestei instanțe este în sensul că prevederile art. 43 alin. (5) din Codul penal, ce reglementează regimul sancționator al recidivei, în situația în care fapta a fost săvârșită după executarea unei pedepse aplicate printr-o hotărâre anterioară, nu pot fi aplicabile și persoanelor care au fost condamnate definitiv pentru săvârșirea unei fapte cu reținerea art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal anterior, în situația în care pedeapsa aplicată a fost redusă în baza art. 6 din Codul penal. S-a argumentat că, atunci când se cercetează incidența, după o condamnare definitivă, a principiului legii penale mai favorabile, reperul de comparare a pedepsei stabilite sub legea veche este maximul de pedeapsă prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită. Prin pedeapsa prevăzută de lege, în sensul dat acestei expresii de art. 187 din Codul penal, se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei. Săvârșirea unei infracțiuni în condițiile recidivei postexecutorii constituie o cauză de majorare a pedepsei, iar când o persoană comite o asemenea infracțiune, pedeapsa la care a fost condamnată acea persoană sub imperiul legii vechi se compară cu maximul prevăzut de lege pentru infracțiunea consumată, și nu cu acest maxim majorat cu jumătate. Același punct de vedere a fost exprimat și de către Tribunalul Mureș, însă celelalte instanțe arondate Curții de Apel Târgu Mureș au arătat că dispozițiile art. 43 alin. (5) din Codul penal pot fi interpretate în sensul că pot fi aplicabile și persoanelor ce au fost condamnate definitiv pentru săvârșirea faptei cu reținerea art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal anterior, în situația în care pedeapsa aplicată a fost redusă în baza art. 6 din Codul penal. VI. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Referitor la chestiunea de drept supusă dezlegării, Ministerul Public a susținut, în esență, în concluziile scrise, depuse la dosar, că determinarea maximului special aplicabil potrivit dispozițiilor penale ale legii noi, în cazul în care au fost reținute dispozițiile art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal, prin hotărârea de condamnare rămasă definitivă înainte de intrarea în vigoare a noului Cod penal, se face prin majorarea acestuia cu jumătate potrivit art. 43 alin. (5) din Codul penal. S-a arătat că, de esența aplicării legii penale mai favorabile, în cazul pedepselor definitiv judecate, este determinarea limitelor maxime de pedeapsă aplicabile potrivit dispozițiilor penale ale legii noi, pentru situația de fapt astfel cum a fost aceasta calificată juridic prin hotărârea de condamnare intrată în puterea de lucru judecat. Întrucât dispozițiile art. 6 alin. (1) din Codul penal în vigoare sunt identice cu cele cuprinse în art. 14 alin. 1 din Codul penal anterior, o reconsiderare a regulilor aplicabile în această materie nu se justifică, cele statuate de doctrină și jurisprudență, potrivit vechii reglementări, păstrându-și în continuare valabilitatea. Astfel, starea de recidivă, postcondamnatorie sau postexecutorie, intrată în puterea de lucru judecat și reflectată în pedeapsa definitiv aplicată, va rămâne "câștigată" cauzei. În situația în care, ipotetic, s-ar înlătura efectul produs de reținerea stării de recidivă, definitiv recunoscută prin hotărârea de condamnare, asupra cuantumului pedepsei, iar comparația ar purta asupra limitei maxime prevăzute în legea nouă pentru infracțiunea săvârșită fără luarea în considerare a cauzei de agravare, s-ar aplica același tratament condamnaților recidiviști și celor primari, ceea ce constituie un tratament egal nejustificat aplicat unor situații diferite. În sprijinul tezei comparării pedepsei aplicate, prin hotărârea de condamnare, cu maximul special din legea nouă fără aplicarea sporului obligatoriu prevăzut de art. 43 alin. (5) din Codul penal, nu poate fi primită eventuala invocare, ca argument de text, a art. 187 din Codul penal, potrivit căruia "Prin pedeapsă prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei". Aceasta, deoarece dispozițiile art. 6 alin. (1) din Codul penal nu operează cu sintagma "pedeapsă prevăzută de lege", ci fac trimitere la "maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită". Așadar, în vederea determinării pedepsei aplicabile pentru infracțiunea săvârșită, se vor avea în vedere nu doar încadrarea juridică dată faptei, ci și circumstanțele atenuante, agravante, tentativa ori starea de recidivă, astfel cum au fost acestea reținute prin hotărârea definitivă de condamnare. VII. Opinia specialiștilor consultați În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat specialiștilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept. Specialiștii Facultății de Drept din cadrul Universității București au arătat că scopul reglementării art. 6 din Codul penal este de a oferi suport legal unei pedepse definitive, în raport cu noua lege care este mai favorabilă, pe timpul executării acesteia și până la încetarea oricăror efecte ale condamnării ce vor interveni prin reabilitare. Așadar, principiul legalității pedepselor impune ca pedeapsa aplicată în baza legii vechi să aibă susținere și în legea nouă, nefiind admisă executarea unei pedepse mai mari decât cea aplicabilă potrivit legii noi mai favorabile. În aplicarea dispozițiilor art. 6 din Codul penal este important să se stabilească dacă judecarea condamnatului, potrivit legii noi, va conduce, în concret, la o situație mai blândă pentru acesta. Astfel, se vor avea în vedere limitele de pedeapsă între care s-ar face individualizarea pedepsei pentru infracțiunea săvârșită, dacă aceasta ar fi judecată conform legii noi. În aplicarea art. 6 din Codul penal nu se vor compara doar pedepsele stabilite pentru infracțiunile judecate definitiv cu maximul special prevăzut de legea nouă pentru respectivele infracțiuni, ci va fi avut în vedere și regimul sancționator al pluralității în noua lege, pentru a observa dacă permite o sancțiune mai blândă sau mai aspră în raport cu cea aplicată definitiv potrivit legii vechi. Ceea ce contează, până la urmă, nu este reducerea uneia sau unora dintre pedepsele componente, ci dacă pedeapsa rezultantă calculată, potrivit dispozițiilor din noua lege, va fi mai mică sau nu decât pedeapsa rezultantă anterioară. În raport cu aceste argumente s-a susținut că, în cazul săvârșirii unei infracțiuni în stare de recidivă postexecutorie, maximul de pedeapsă aplicabil este cel prevăzut de lege pentru infracțiunea consumată și care poate fi depășit cu jumătate din acel maxim, pentru că, teoretic, până la această limită va putea ajunge instanța în aplicarea pedepsei. În concluzie, s-a arătat că, în aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, se va avea în vedere maximul de pedeapsă la care se va putea ajunge ca efect al aplicării prevederilor art. 43 alin. (5) din Codul penal. Specialiștii Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara au arătat că rezolvarea problemei de drept puse în discuție depinde de concepția care se va adopta cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile. Astfel, s-a apreciat că sunt instituții autonome acele dispoziții penale care nu fac parte din conținutul juridic (normativ) al infracțiunii incriminate și nici nu dau eficiență unor elemente sau împrejurări care intră în conținutul concret al infracțiunii (circumstanțe atenuante sau agravante), iar recidiva, ca formă a pluralității de infracțiuni, este o instituție autonomă, ca și concursul de infracțiuni, prescripția răspunderii penale, pluralitatea intermediară, infracțiunea continuată, reabilitarea. S-a susținut că, dacă Înalta Curte de Casație și Justiție își va modifica practica pe calea unui recurs în interesul legii, în sens contrar celor statuate prin deciziile de interpretare nr. 1 și 2, adoptând punctul de vedere al aplicării integrale a legii mai favorabile, în aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, se vor avea în vedere și regulile privind sancționarea recidivei din Codul penal. VIII. Opinia Direcției legislație, studii, documentare și informare juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție Direcția legislație, studii, documentare și informare juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a comunicat opinia în sensul că, în aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, instanța compară pedeapsa aplicată prin hotărârea definitivă de condamnare cu maximul special prevăzut în norma de incriminare cuprinsă în legea penală nouă, fără luarea în considerare a majorării pedepsei pentru recidiva postexecutorie conform art. 43 alin. (5) din Codul penal și, dacă pedeapsa aplicată depășește maximul special prevăzut în norma de incriminare, reduce pedeapsa aplicată la acest maxim. S-a arătat că rezolvarea chestiunii de drept care formează obiectul sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile în Dosarul nr. 16/1/2014/HP/P se întemeiază pe următoarele argumente: În art. 6 alin. (1) din Codul penal legiuitorul stabilește, ca unic criteriu pe baza căruia se realizează aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, maximul special prevăzut de legea penală nouă, iar în art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, legiuitorul stabilește, ca unic criteriu pe baza căruia se realizează aplicarea noului Cod penal, ca lege penală mai favorabilă după judecarea definitivă a cauzei, maximul special prevăzut de noul Cod penal. Dispozițiile art. 187 din Codul penal definesc expresia "pedeapsă prevăzută de lege" și, implicit, noțiunea de maxim special prevăzut de lege, prin referire la pedeapsa prevăzută în norma de incriminare și exclud luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei. În temeiul acestor dispoziții, pentru determinarea pedepsei prevăzute de lege și, în consecință, a maximului special prevăzut de lege, se exclude luarea în considerare a recidivei postexecutorii (cauză de majorare a pedepsei). În lipsa unei dispoziții legale, prin care, conform art. 172 din Codul penal, legiuitorul să atribuie un alt înțeles expresiei "pedeapsă prevăzută de lege" și, implicit, noțiunii de "maxim special prevăzut de lege", în reglementarea aplicării legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei sunt incidente dispozițiile art. 187 din Codul penal. De asemenea, dispozițiile art. 6 din Codul penal nu prevăd, în cadrul aplicării legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, posibilitatea efectuării a două operațiuni cu privire la pedeapsa aplicată pentru infracțiunea comisă în stare de recidivă postexecutorie - o primă operațiune de reducere a pedepsei la maximul special prevăzut în norma de incriminare din legea penală nouă și o a doua operațiune de majorare a pedepsei la maximul special prevăzut în norma de incriminare din legea penală nouă majorat cu jumătate -, ci o unică operațiune de reducere a pedepsei la maximul special prevăzut în norma de incriminare cuprinsă în legea penală nouă. IX. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării Opinia judecătorului-raportor este în sensul că, în aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit art. 6 alin. (1) din Codul penal, în ipoteza comiterii faptei în stare de recidivă postexecutorie, se va avea în vedere maximul special al pedepsei prevăzut de noua incriminare fără luarea în considerare a dispozițiilor art. 43 alin. (5) din Codul penal. În raport s-a arătat că această soluție este impusă de mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive, stabilit de dispozițiile art. 6 alin. (1) din Codul penal, potrivit căruia maximul special prevăzut de legea nouă este maximul special prevăzut de norma de incriminare fără luarea în considerare a cauzelor de agravare a pedepsei. Art. 187 din Codul penal definește sintagma "pedeapsa prevăzută de lege" și, implicit, noțiunea de "maxim special prevăzut de lege" prin referire la pedeapsa prevăzută de norma de incriminare și exclude luarea în considere a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei. Întrucât nu există dispoziții legale care să atribuie un alt înțeles noțiunii de "pedeapsă prevăzută de lege" față de dispozițiile art. 172 din Codul penal, potrivit cărora "ori de câte ori legea penală folosește un termen sau o expresie dintre cele arătate în prezentul titlu (titlul X "Înțelesul unor termeni sau expresii în legea penală"), înțelesul acesteia este cel prevăzut în articolele următoare, afară de cazul când legea penală dispune altfel", această noțiune are doar înțelesul atribuit de art. 187 din Codul penal. Astfel, art. 6 alin. (1) din Codul penal, corelat cu art. 187 din Codul penal, nu permite, în cazul recidivei postexecutorii, posibilitatea raportării la o limită maximă specială majorată cu jumătate, ci numai la maximul special prevăzut în norma de incriminare cuprinsă în legea penală nouă. Raportarea la maximul special prevăzut de legea nouă, care incriminează fapta săvârșită, fără luarea în considerare a cauzei obligatorii de majorare a pedepsei prevăzute de art. 43 alin. (5) din Codul penal, este impusă și de caracterul facultativ al sporului de pedeapsă prevăzut în cazul recidivei postexecutorii sancționate de dispozițiile art. 39 alin. 1 din Codul penal anterior, spre deosebire de dispozițiile art. 43 alin. (5) din Codul penal, care obligă la aplicarea sporului de pedeapsă în condițiile comiterii unei noi infracțiuni sub imperiul legii noi. Sancționarea pluralității de infracțiuni are loc în cadrul procesului de individualizare a pedepsei, și nu în procesul de determinare a legii penale mai favorabile în cazul unor fapte judecate definitiv, întrucât în atare situație s-ar ajunge la o nouă individualizare post judicium a aceleiași pedepse. X. Înalta Curte de Casație și Justiție Examinând sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată reține următoarele: A. Cu privire la condițiile de admisibilitate a sesizării În cauză sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală. În acest sens, Curtea de Apel București - Secția I penală este învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, respectiv contestația formulată de condamnatul C.S. împotriva Sentinței penale nr. 27 din 1 februarie 2014 a Tribunalului Ilfov - Secția penală, chestiunea de drept, cu care a fost sesizată instanța supremă, nu a primit încă rezolvare printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui asemenea recurs, iar soluționarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea acestei chestiuni de drept. Constatând îndeplinite condițiile de admisibilitate, Înalta Curte a procedat la analizarea pe fond a chestiunii de drept ce face obiectul sesizării. B. Cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare este solicitată, reține următoarele: Problema de drept ce face obiectul prezentei cauze privește interpretarea și aplicarea art. 6 alin. (1) din Codul penal, pentru ipoteza unei infracțiuni comise în stare de recidivă postexecutorie judecată definitiv înainte de intrarea în vigoare a noului Cod penal, dacă pedeapsa aplicată prin hotărârea de condamnare se va compara cu maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită sau cu maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită prin luarea în considerare a dispozițiilor art. 43 alin. (5) din Codul penal. Potrivit art. 6 alin. (1) din Codul penal, "când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim". Scopul reglementării art. 6 din noul Cod penal este de a oferi suport legal unei pedepse definitive în raport cu noua lege, principiul legalității pedepselor impunând ca pedeapsa să aibă susținere legală și după aplicarea ei, nefiind admisă executarea unei pedepse mai mari decât cea prevăzută în legea nouă mai favorabilă. Totodată, argumentele înscrise în expunerea de motive a noului Cod penal, legate de reducerea la minimum a atingerilor aduse autorității de lucru judecat, sunt valabile atât în cazul infracțiunii unice și al pedepsei aplicate prin hotărârea definitivă de condamnare pentru unica infracțiune, cât și în cazul pluralității de infracțiuni și al pedepsei rezultante aplicate prin hotărârea definitivă de condamnare pentru pluralitatea de infracțiuni. În conformitate cu dispozițiilor art. 43 alin. (5) din Codul penal, care reglementează tratamentul sancționator al recidivei postexecutorii, ca formă a pluralității de infracțiuni, "Dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracțiune se majorează cu jumătate". Recidiva postexecutorie în vechea reglementare, art. 39 alin. 4 din Codul penal, nu putea fi valorificată separat în procesul de individualizare a pedepsei, prin aplicarea unui spor de pedeapsă concret la o pedeapsă de bază concretă.*1) _____________ *1) Ștefan Daneș, Vasile Papadopol, Individualizarea judiciară a pedepselor, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1985, p. 363. În concret, pe baza criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 din Codul penal anterior, instanța aplica o pedeapsă cuprinsă între limitele speciale ale pedepsei, presupunând orientarea acesteia mai mult sau mai puțin către maximul special sau chiar egală cu el, iar dacă acesta era neîndestulător putea aplica un spor. În prezent, prin aplicarea legii penale mai favorabile pedepselor definitive, în conformitate cu dispozițiile art. 6 din Codul penal, legiuitorul nu a înțeles să repună în discuție individualizarea sancțiunii realizată sub imperiul legii vechi. Maximul special prevăzut de legea nouă, astfel cum prevede art. 6 din Codul penal, în situația stării de recidivă postexecutorie, intrată în puterea lucrului judecat și reflectată în pedeapsa definitiv aplicată, se determină prin luarea în considerare a dispozițiilor art. 43 alin. (5) din Codul penal. O asemenea interpretare garantează respectarea principiului autorității de lucru judecat, precum și a principiului egalității și nediscriminării prin aplicarea unui tratament egal unor cazuri diferite (condamnaților recidiviști și celor primari). Interpretarea dată prin prezenta hotărâre este în acord cu prima hotărâre dată în interpretarea art. 6 din Codul penal, respectiv Decizia nr. 1/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, vizând mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul faptelor definitiv judecate, pentru ipoteza unei alte forme de pluralitate de infracțiuni, și anume concursul de infracțiuni. În raport cu argumentația sus-prezentată se reține că determinarea incidenței legii penale mai favorabile, în cazul hotărârilor definitive de condamnare la pedeapsa închisorii, în ipoteza recidivei postexecutorii, pedeapsa aplicată prin hotărârea de condamnare se va compara cu maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită prin luarea în considerare a dispozițiilor art. 43 alin. (5) din Codul penal. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală,

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE În numele legii DECIDE: Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția I penală, prin Încheierea de ședință din 24 februarie 2014 pronunțată în Dosarul nr. 276/93/2014, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea în principiu a problemei de drept, respectiv dacă prevederile art. 43 alin. (5) din noul Cod penal, ce reglementează regimul sancționator al recidivei, în situația în care fapta a fost săvârșită după executarea unei pedepse aplicate printr-o condamnare anterioară, pot fi interpretate în sensul că pot fi aplicabile și persoanelor ce au fost condamnate definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni cu reținerea art. 37 lit. b) din Codul penal anterior, în situația în care pedeapsa aplicată a fost redusă în baza art. 6 din noul Cod penal. Stabilește că, în interpretarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, pentru ipoteza unei infracțiuni comise în stare de recidivă postexecutorie judecată definitiv înainte de intrarea în vigoare a noului Cod penal, pedeapsa aplicată prin hotărârea de condamnare se va compara cu maximul special prevăzut în legea nouă pentru infracțiunea săvârșită prin luarea în considerare a dispozițiilor art. 43 alin. (5) din Codul penal. Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 iunie 2014. PREȘEDINTELE SECȚIEI PENALE A ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE judecător Corina Michaela Jîjîie Magistrat-asistent, Aurelia Hirt _________