ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 50/2025

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 50 din 1 octombrie 2025 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2025

Emitent Guvernul
Intrare în vigoare 1 octombrie 2025

Având în vedere:

a) analiza execuției bugetare derulată pe parcursul primelor opt luni ale anului 2025;

b) corelarea planificării bugetare cu evoluția prognozată a indicatorilor macroeconomici și cu execuția bugetară pe primele opt luni ale anului;

c) asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfășurării normale a activității acestora până la finele anului;

d) asigurarea fondurilor pentru plata drepturilor salariale;

e) alocarea de fonduri suplimentare pentru asigurarea cu prioritate a cheltuielilor obligatorii;

f) prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exercițiului bugetar prin legi de rectificare;

g) asigurarea fondurilor necesare finanțării cheltuielilor determinate de implementarea Programului pentru școli al României pentru perioada septembrie-decembrie a anului școlar 2025-2026;

h) asigurarea fondurilor necesare finanțării drepturilor asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizațiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav;

i) asigurarea fondurilor necesare finanțării gratuităților acordate elevilor prevăzuți la art. 83 alin. (1) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, la transportul public local și metropolitan rutier, potrivit prevederilor art. 83 alin. (2) lit. a) din același act normativ;

j) asigurarea continuității în acordarea materialelor și prestărilor de servicii cu caracter medical, plata drepturilor salariale pentru personalul încadrat în unitățile sanitare publice și pentru acordarea și decontarea concediilor medicale și a indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate;

k) asigurarea fondurilor necesare pentru compensarea facturilor la energie electrică și termică pentru consumatorii casnici, precum și pentru acordarea unui sprijin financiar pentru consumatorii casnici de energie electrică și termică;

l) alocarea de fonduri pentru finanțarea proiectelor din cadrul Programului Anghel Saligny,

ținând seama de faptul că nepromovarea în regim de urgență a prezentului act normativ ar avea drept consecințe negative următoarele:

a) riscul unui impact negativ determinat de imposibilitatea desfășurării corespunzătoare a activității ordonatorilor principali de credite, care nu își vor putea îndeplini rolul, atribuțiile și responsabilitățile stabilite prin actele normative de organizare și funcționare;

b) riscul necorelării planificării bugetare cu evoluția prognozată a indicatorilor macroeconomici și cu execuția bugetară pe primele opt luni ale anului;

c) riscul nealocării fondurilor pentru asigurarea cu prioritate a cheltuielilor obligatorii;

d) riscul neasigurării fondurilor necesare finanțării cheltuielilor determinate de implementarea Programului pentru scoli al României pentru perioada septembrie-decembrie a anului școlar 2025-2026;

e) riscul neasigurării fondurilor necesare finanțării drepturilor asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizațiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav;

f) riscul neasigurării fondurilor necesare finanțării gratuităților acordate elevilor prevăzuți la art. 83 alin. (1) din Legea nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, la transportul public local și metropolitan rutier, potrivit prevederilor art. 83 alin. (2) lit. a) din același act normativ;

g) riscul neasigurării sumelor necesare pentru materiale și prestări de servicii cu caracter medical, plata drepturilor salariale pentru personalul încadrat în unitățile sanitare publice și pentru acordarea și decontarea concediilor medicale și a indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate;

h) riscul neasigurării fondurilor necesare pentru compensarea facturilor la energie electrică și termică pentru consumatorii casnici, precum și pentru acordarea unui sprijin financiar pentru consumatorii casnici de energie;

i) riscul nealocării fondurilor pentru finanțarea proiectelor din cadrul Programului Anghel Saligny,

în considerarea faptului că toate aceste elemente vizează interesul public general și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Capitolul I – Dispoziții generale

Articolul 1

Bugetul de stat pe anul 2025, aprobat prin Legea bugetului de stat pe anul 2025 nr. 9/2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 și nr. 118 bis din 10 februarie 2025, se modifică și se completează potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.

Articolul 2

(1) Influențele asupra veniturilor bugetului de stat pe anul 2025, detaliate pe capitole și subcapitole, sunt prevăzute în anexa nr. 1.

(2) Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite este prevăzută în anexa nr. 2.

(3) Bugetul de stat pe anul 2025 se diminuează la venituri cu suma de 1.812,7 milioane lei, iar la cheltuieli se majorează cu suma de 15.005,3 milioane lei credite de angajament și se majorează cu suma de 23.352,1 milioane lei credite bugetare, iar deficitul se majorează cu suma de 25.164,8 milioane lei.

Articolul 3

Se autorizează Camera Deputaților, în anexa nr. 3/03/13 „Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole și alineate pe anii 2025-2028 (sume alocate pentru activități finanțate integral din venituri proprii)“, să majoreze veniturile proprii cu suma de 1.500 mii lei la capitolul 33.10 „Venituri din prestări de servicii și alte activități“, subcapitolul 33.10.08 „Venituri din prestări servicii“.

Articolul 4

Se autorizează Secretariatul General al Guvernului să efectueze virări de credite de angajament și credite bugetare în cadrul anexei nr. 3/13/02b „Sume pentru Comitetul Olimpic și Sportiv Român și categoriile de cheltuieli finanțate din acestea pe anul 2025“, între titlurile 10 „Cheltuieli de personal“, 20 „Bunuri și servicii“ și 71 „Active nefinanciare“, cu încadrarea în prevederile aprobate la titlul 55 „Alte transferuri“ din bugetul Agenției Naționale pentru Sport, articolul 55.01 „Transferuri interne“, alineatul 55.01.02 „Sprijin financiar pentru activitatea Comitetului Olimpic și Sportiv Român“.

Articolul 5

Se autorizează Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în anexa nr. 3/15/13 „Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole și alineate pe anii 2025-2028 (sume alocate pentru activități finanțate integral din venituri proprii)“, să majoreze veniturile proprii cu suma de 111.448 mii lei la capitolul 36.10 „Diverse venituri“, subcapitolul 36.10.50 „Alte venituri“.

Articolul 6

(1) Se autorizează Ministerul Justiției să introducă în anexa nr. 3/17/13 „Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole și alineate pe anii 2025-2028 (sume alocate pentru activități finanțate integral din venituri proprii)“, la partea de venituri, următoarele modificări:

a) să majoreze subcapitolul 16.10.03 „Taxe și tarife pentru eliberarea de licență și autorizații de funcționare“ cu suma de 257 mii lei;

b) să majoreze subcapitolul 33.10.05 „Taxe și alte venituri din învățământ“ cu suma de 625 mii lei;

c) să majoreze subcapitolul 33.10.06 „Venituri din expertiza tehnică judiciară și extrajudiciară“ cu suma de 750 mii lei;

d) să majoreze subcapitolul 33.10.50 „Alte venituri din prestări servicii și alte activități“ cu suma de 200 mii lei.

(2) Se autorizează Ministerul Justiției, în calitate de coordonator de reforme și/sau investiții, să efectueze în anexa nr. 3/17/25 următoarele modificări, cu respectarea dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 178/2022, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează:

a) să suplimenteze creditele de angajament cu suma de 300.000 mii lei pentru componenta 7 „Transformare digitală“ (cod 27), investiția 4 „Digitalizarea sistemului judiciar“ (cod 172), contribuția financiară nerambursabilă aferentă (cod 07), pentru beneficiarii finanțați integral din bugetele publice centrale (cod 0701);

b) să suplimenteze creditele de angajament cu suma de 85.000 mii lei pentru componenta 7 „Transformare digitală“ (cod 27), investiția 4 „Digitalizarea sistemului judiciar“ (cod 172), TVA aferentă (cod 09), pentru beneficiarii finanțați integral din bugetele publice centrale (cod 0901).

(3) Se autorizează Ministerul Justiției să efectueze și să aprobe în cursul exercițiului bugetar pentru Administrația Națională a Penitenciarelor virări de credite bugetare și/sau de credite de angajament neutilizate de la proiectele de investiții semnificative la cheltuieli curente, în limita prevederilor bugetare aprobate.

Articolul 7

Se autorizează Ministerul Apărării Naționale să efectueze redistribuiri de sume în cadrul anexei nr. 3/18/13 „Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole și alineate pe anii 2025-2028 (sume alocate pentru activități finanțate integral din venituri proprii)“ care, începând cu anul 2019, include și bugetele instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii, la venituri și cheltuieli, între capitole și subcapitole, cu încadrarea în suma totală aprobată, astfel:

a) capitolul 30.10 „Venituri din proprietate“, subcapitolul 30.10.05 „Venituri din concesiuni și închirieri“ se diminuează cu suma de 1.242 mii lei;

b) capitolul 31.10 „Venituri din dobânzi“, subcapitolul 31.10.03 „Alte venituri din dobânzi“ se majorează cu suma de 6.365 mii lei;

c) capitolul 33.10 „Venituri din prestări servicii și alte activități“, subcapitolul 33.10.05 „Taxe și alte venituri din învățământ“ se majorează cu suma de 858 mii lei;

d) capitolul 33.10 „Venituri din prestări servicii și alte activități“, subcapitolul 33.10.08 „Venituri din prestări servicii“ se majorează cu suma de 2.900 mii lei;

e) capitolul 33.10 „Venituri din prestări servicii și alte activități“, subcapitolul 33.10.20 „Venituri din cercetare“ se diminuează cu suma de 3.655 mii lei;

f) capitolul 33.10 „Venituri din prestări servicii și alte activități“, subcapitolul 33.10.21 „Venituri din contractele încheiate cu casele de asigurări sociale de sănătate“ se majorează cu suma de 4.196 mii lei;

g) capitolul 33.10 „Venituri din prestări servicii și alte activități“, subcapitolul 33.10.30 „Venituri din contractele încheiate cu direcțiile de sănătate publică din sume alocate de la bugetul de stat“ se majorează cu suma de 500 mii lei;

h) capitolul 33.10 „Venituri din prestări servicii și alte activități“, subcapitolul 33.10.31 „Venituri din contractele încheiate cu direcțiile de sănătate publică din sume alocate din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății“ se diminuează cu suma de 500 mii lei;

i) capitolul 33.10 „Venituri din prestări servicii și alte activități“, subcapitolul 33.10.50 „Alte venituri din prestări servicii și alte activități“ se majorează cu suma de 1.798 mii lei;

j) capitolul 37.10 „Transferuri voluntare, altele decât subvențiile“, subcapitolul 37.10.01 „Donații și sponsorizări“ se majorează cu suma de 32.332 mii lei;

k) capitolul 39.10 „Venituri din valorificarea unor bunuri“, subcapitolul 39.10.01 „Venituri din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice“ se majorează cu suma de 62.831 mii lei;

l) capitolul 42.10 „Subvenții de la bugetul de stat“, subcapitolul 42.10.11 „Subvenții de la bugetul de stat pentru spitale“ se majorează cu suma de 181.516 mii lei;

m) capitolul 42.10 „Subvenții de la bugetul de stat“, subcapitolul 42.10.38 „Subvenții de la bugetul de stat pentru instituții și servicii publice sau activități finanțate integral din venituri proprii“ se majorează cu suma de 24.045 mii lei;

n) capitolul 42.10 „Subvenții de la bugetul de stat“, subcapitolul 42.10.68 „Subvenții de la bugetul de stat pentru instituții și servicii publice sau activități finanțate integral din venituri proprii pentru finanțarea investițiilor“ se majorează cu suma de 84.285 mii lei;

o) capitolul 42.10 „Subvenții de la bugetul de stat“, subcapitolul 42.10.89 „Alocări de sume din PNRR aferente componentei împrumuturi“ se diminuează cu suma de 23.832 mii lei;

p) capitolul 43.10 „Subvenții de la alte administrații“, subcapitolul 43.10.14 „Subvenții din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor de capital din domeniul sănătății“ se majorează cu suma de 544 mii lei;

r) capitolul 43.10 „Subvenții de la alte administrații“, subcapitolul 43.10.33 „Subvenții din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate pentru acoperirea creșterilor salariale“ se majorează cu suma de 4.150 mii lei.

Articolul 8

Prin derogare de la prevederile art. 47 alin. (3), (4) și (13) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și de la prevederile art. 12 alin. (1) lit. e) din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2025, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se autorizează Ministerul Apărării Naționale, până la sfârșitul exercițiului bugetar, să efectueze virări de credite de angajament și credite bugetare între celelalte subdiviziuni ale clasificației bugetare, din prevederile capitolului bugetar, aprobate prin legea bugetară anuală, precum și între capitole bugetare, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate, pentru finanțarea unor cheltuieli aferente obligațiilor ce derivă din contractele de achiziții de materiale, active fixe, servicii, lucrări pentru efectuarea de reparații curente și reparații capitale la tehnică de luptă și echipamente militare, precum și pentru finalizarea unor achiziții de echipamente militare.

Articolul 9

Prin derogare de la prevederile art. 47 alin. (8), (9), (13) și art. 47^1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2025, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se autorizează Ministerul Apărării Naționale, până la sfârșitul exercițiului bugetar, să efectueze virări de credite de angajament și credite bugetare între celelalte subdiviziuni ale clasificației bugetare, din prevederile capitolului bugetar, aprobate prin legea bugetară anuală, precum și între capitole bugetare, peste limitele prevăzute, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate.

Articolul 10

În anul 2025, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se autorizează Ministerul Apărării Naționale să introducă, în plus față de sumele introduse potrivit art. 43 din Legea nr. 9/2025, în anexa nr. 3/18/13 „Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole și alineate pe anii 2025-2028 (sume alocate pentru activități finanțate integral din venituri proprii)“, care, începând cu anul 2019, include și bugetele instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii, modificări în volumul și structura bugetelor de venituri și cheltuieli pe anul 2025, atât ale unităților din rețeaua sanitară proprie, cât și ale instituțiilor de învățământ superior militar subordonate, finanțate integral din venituri proprii, inclusiv la și de la: proiecte cu finanțare externă nerambursabilă, cu finanțare din sume reprezentând asistență financiară nerambursabilă și componenta de împrumut aferente Planului național de redresare și reziliență al României (PNRR), precum și cheltuieli de capital, și prin introducerea de subdiviziuni noi ale clasificației bugetare, pe partea de venituri și titluri noi pe partea de cheltuieli, și să efectueze virări de credite de angajament/bugetare, inclusiv la și de la: cheltuieli de personal, proiecte cu finanțare externă nerambursabilă, cu finanțare din sume reprezentând asistență financiară nerambursabilă și componenta de împrumut aferente Planului național de redresare și reziliență al României (PNRR), precum și cheltuieli de capital, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate la titlul 51 „Transferuri între unități ale administrației publice“.

Articolul 11

Se autorizează Ministerul Apărării Naționale să introducă modificări în volumul și structura bugetelor de venituri și cheltuieli, pe anul 2025, ale instituțiilor publice subordonate finanțate parțial din venituri proprii și să efectueze virări de credite de angajament/bugetare, inclusiv la și de la cheltuieli de personal, proiecte cu finanțare externă nerambursabilă și cheltuieli de capital, și între bugetele acestora, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate la titlul 51 „Transferuri între unități ale administrației publice“.

Articolul 12

(1) Influența prevăzută în anexa nr. 2, în bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, la capitolul 56.01 „Transferuri cu caracter general între diferite nivele ale administrației“, titlul 51 „Transferuri între unități ale administrației publice“, de plus 3.738.665 mii lei reprezentând atât credite de angajament, cât și credite bugetare, este aferentă alineatului 51.01.07 „Transferuri din bugetul de stat către bugetul asigurărilor sociale de stat“.

(2) În cadrul influenței prevăzute în anexa nr. 2, în bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, la capitolul 68.01 „Asigurări și asistență socială“, titlul 57 „Asistență socială“, este prevăzută suma de 1.500.000 mii lei reprezentând atât credite de angajament, cât și credite bugetare, pentru plata cererilor de decontări formulate în baza prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 206/2022, cu modificările și completările ulterioare, și Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 6/2025 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică în perioada 1 aprilie 2025-30 iunie 2025, respectiv măsurile aplicabile clienților finali din piața de gaze naturale în perioada 1 aprilie 2025-31 martie 2026, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 13

Influența prevăzută în anexa nr. 2, în bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, la capitolul 83.01 „Agricultură, silvicultură, piscicultură și vânătoare“, titlul 56 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare“, în sumă de 1.896.342 mii lei reprezintă finanțare externă nerambursabilă.

Articolul 14

Se autorizează Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în cadrul anexei nr. 3/23/13 „Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole și alineate pe anii 2025-2028 (sume alocate pentru activități finanțate integral din venituri proprii)“, să majoreze veniturile proprii cu suma de 4.000 mii lei, la capitolul 36.10 „Diverse venituri“, subcapitolul 36.10.50 „Alte venituri“.

Articolul 15

(1) Se autorizează Ministerul Educației și Cercetării, la capitolul 53.01 „Cercetare fundamentală și cercetare dezvoltare“, titlul 55 „Alte transferuri“, să diminueze alineatul 55.01.12 „Investiții ale agenților economici cu capital de stat“ cu suma de 34.107 mii lei, credite de angajament și credite bugetare, și să majoreze cu aceeași sumă alineatul 55.01.48 „Finanțarea proiectelor de cercetare-dezvoltare și inovare“.

(2) Se autorizează Ministerul Educației și Cercetării să efectueze în anexa nr. 3/25/13 „Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole și alineate pe anii 2025- 2028 (sume alocate pentru activități finanțate integral din venituri proprii)“ următoarele modificări la partea de venituri:

a) să suplimenteze capitolul 30.10 „Venituri din proprietate“ cu suma de 40.000 mii lei;

b) să suplimenteze capitolul 33.10 „Venituri din prestări servicii și alte activități“ cu suma de 495.000 mii lei;

c) să suplimenteze capitolul 36.10 „Diverse venituri“ cu suma de 30.000 mii lei;

d) să suplimenteze capitolul 37.10 „Transferuri voluntare, altele decât subvențiile“ cu suma de 30.000 mii lei.

(3) Se autorizează Ministerul Educației și Cercetării să detalieze pe subcapitole de venituri sumele prevăzute la alin. (2), inclusiv prin introducerea de subcapitole noi și redistribuiri între subcapitole.

(4) Se autorizează Ministerul Educației și Cercetării să introducă în anexa nr. 3/25/29 „Fișa obiectivului/proiectului/ categoriei de investiții“ următoarele obiective de investiții noi:

a) „Reabilitare prin consolidare și extindere, precum și modernizarea și dotarea sălii de sport a Universității «Alexandru Ioan Cuza» din Iași, str. Titu Maiorescu nr. 15, municipiul Iași, județul Iași“, la capitolul 65.10 „Învățământ“, titlul 71 „Active nefinanciare“, articolul 71.01 „Active fixe“, alineatul 71.01.01 „Construcții“ cu credite de angajament și credite bugetare în sumă de 755 mii lei, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate pe anul 2025;

b) „Consolidare, reabilitare și supraetajare/mansardare clădirea C5 - str. Titu Maiorescu nr. 15, Iași“ la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, la capitolul 65.10 „Învățământ“, titlul 71 „Active nefinanciare“, articolul 71.01 „Active fixe“, alineatul 71.01.01 „Construcții“ cu credite de angajament și credite bugetare în sumă de 775 mii lei, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate pe anul 2025.

Articolul 16

În cadrul influenței prevăzute în anexa nr. 2, în bugetul Ministerului Sănătății, la capitolul 56.01 „Transferuri cu caracter general între diferite nivele ale administrației“, titlul 51 „Transferuri între unități ale administrației publice“, sunt cuprinse următoarele sume:

a) minus 321.718 mii lei, reprezentând atât credite de angajament, cât și credite bugetare la alineatul 51.01.11 „Transferuri din bugetul de stat către bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate“;

b) plus 85.483 mii lei, reprezentând atât credite de angajament, cât și credite bugetare la alineatul 51.01.69 „Transferuri de la bugetul de stat către bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate pentru acoperirea deficitului rezultat din aplicarea prevederilor legale referitoare la concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate“.

Articolul 17

(1) Se autorizează Ministerul Culturii, în anexa nr. 3/2701/02 „Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole și alineate după caz pe anii 2025-2028 (sume alocate din bugetul de stat)“ - Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, să majoreze capitolul 67.01 „Cultură, recreere și religie“, titlul 10 „Cheltuieli de personal“ cu suma de 75 mii lei credite de angajament și credite bugetare.

(2) Se autorizează Ministerul Culturii, în anexa nr. 3/27/13 „Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole și alineate aprobată pe anul 2025 (sume alocate pentru activități finanțate integral din venituri proprii)“, să majoreze veniturile proprii cu suma de 95 mii lei, la capitolul 36.10 „Diverse venituri“, subcapitolul 36.10.50 „Alte venituri“.

(3) Se autorizează Ministerul Culturii, în anexa nr. 3/27/15 „Sinteza bugetelor centralizate ale instituțiilor publice finanțate parțial din venituri proprii pe anii 2025“, la capitolul 67.10 „Cultură, recreere și religie“, să majoreze titlul 56 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare“ cu suma de 2.961 mii lei, credite de angajament și credite bugetare, reprezentând finanțare externă nerambursabilă și să diminueze titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 și din Fondul de modernizare“ cu suma de 5.669 mii lei, credite de angajament și credite bugetare, reprezentând finanțare externă nerambursabilă.

(4) Se autorizează Ministerul Culturii să introducă în anexa nr. 3/27/29 „Fișa obiectivului/proiectului/categoriei de investiții“ la capitolul 67.01 „Cultură, recreere și religie“, titlul 51 „Transferuri între unități ale administrației publice“, articolul 51.01 „Transferuri curente“, alineatul 51.01.01 „Transferuri către instituții publice“, obiectivul de investiții nou „Construire a două depozite filme (parter)“, cu credite de angajament și credite bugetare în sumă de 9.138 mii lei, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate pentru anul 2025.

Articolul 18

Se autorizează Serviciul Român de Informații să efectueze în anexa nr. 3/31/13 „Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole și alineate pe anii 2025-2028 (sumele alocate pentru activități finanțate integral din venituri proprii)“, în cadrul capitolului 33.10 „Venituri din prestări de servicii și alte activități“, următoarele modificări:

a) să diminueze subcapitolul 33.10.16 „Venituri din valorificarea produselor obținute din activitatea proprie sau anexă“ cu suma de 500 mii lei;

b) să majoreze subcapitolul 33.10.50 „Alte venituri din prestări de servicii și alte activități“ cu suma de 3.830 mii lei.

Articolul 19

Influența prevăzută în anexa nr. 2, în bugetul Ministerului Energiei, la capitolul 80.01 „Acțiuni generale economice, comerciale și de muncă“, titlul 40 „Subvenții“, în sumă de 1.000.000 mii lei reprezentând atât credite de angajament, cât și credite bugetare, se utilizează pentru plata cererilor de decontări formulate în baza prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2022, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 206/2022, cu modificările și completările ulterioare, și Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 6/2025, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 20

(1) Se autorizează Consiliul Superior al Magistraturii să introducă în anexa nr. 3/47/23 „Fișa proiectului finanțat/propus la finanțare în cadrul programelor aferente Politicii de coeziune a U.E., politicilor comune agricolă și de pescuit și altor facilități și instrumente postaderare“ următoarele proiecte:

a) Proiectul: 25752 „FOEC - Strengthening the institutional capacity in the area of fighting organized crime, especially crimes facilitated by the Internet and environmental crimes“;

b) Proiectul: 25753 „Strengthening the institutional capacity in the area of fighting corruption“;

c) Proiectul: 25754 „Strengthening the institutional capacity in the area of financial investigations and asset recovery (FIARS)“;

d) Proiectul: 25755 „Enhancing and consolidating a child friendly justice system“;

e) Proiectul: 26113 „Îmbunătățirea și consolidarea unui sistem de justiție adaptat minorilor“.

(2) Proiectele prevăzute la alin. (1) se elimină din anexa nr. 3/47/21 „Fișa proiectului cu finanțare din fonduri externe nerambursabile de preaderare, postaderare, alți donatori și din alte facilități postaderare“.

Articolul 21

În bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte, în anexa nr. 3/49/02 „Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole și alineate pe anii 2025-2028 (sume alocate din bugetul de stat)“, la capitolul 67.01 „Cultură, recreere și religie“, titlul 59 „Alte cheltuieli“, articolul 59.13 „Contribuția statului pentru sprijinirea așezămintelor religioase românești din afara granițelor“, este cuprinsă și suma de 300 mii lei, echivalentul a 5.000 euro/lună, reprezentând atât credite de angajament, cât și credite bugetare pentru Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică din România.

Articolul 22

(1) Influențele prevăzute în anexa nr. 2, în bugetul Ministerului Finanțelor - Acțiuni generale, la capitolul 51.01 „Autorități publice și acțiuni externe“, la titlul 60 „Proiecte cu finanțare din sumele reprezentând asistența financiară nerambursabilă aferentă PNRR“, de plus 8.000.000 mii lei reprezentând credite de angajament și plus 5.965.045 mii lei reprezentând credite bugetare, se detaliază la articolul 01 „Fonduri europene nerambursabile“ cu suma de 6.611.568 mii lei credite de angajament și suma de 4.929.788 mii lei credite bugetare și la articolul 03 „Sume aferente TVA“ cu suma de 1.388.432 mii lei credite de angajament și suma de 1.035.257 mii lei credite bugetare, iar la titlul 61 „Proiecte cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR“, de plus 3.000.000 mii lei reprezentând credite de angajament și de plus 732.067 mii lei reprezentând credite bugetare, se detaliază la articolul 01 „Fonduri din împrumut rambursabil“ cu suma de 2.479.338 mii lei credite de angajament și 605.014 mii lei credite bugetare și la articolul 03 „Sume aferente TVA“ cu suma de 520.662 mii lei credite de angajament și 127.053 mii lei credite bugetare.

(2) În anul 2025, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și până la 31 decembrie 2025, din sumele prevăzute la alin. (1), se autorizează Ministerul Finanțelor, la solicitarea ordonatorilor principali de credite, să efectueze redistribuiri în cadrul aceluiași titlu de cheltuieli, de credite bugetare și de angajament la titlul 60 „Proiecte cu finanțare din sumele reprezentând asistența financiară nerambursabilă aferentă PNRR“, și la titlul 61 „Proiecte cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR“, pentru finanțarea proiectelor/investițiilor/reformelor finanțate din Mecanismul de redresare și reziliență în baza acordurilor/contractelor/deciziilor/ordinelor de finanțare încheiate potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 178/2022, cu modificările și completările ulterioare, prin diminuarea bugetului Ministerul Finanțelor - Acțiuni generale și majorarea bugetelor ordonatorilor principali de credite respectivi.

(3) Redistribuirile de credite bugetare și de angajament prevăzute la alin. (2) se realizează numai la articolul/alineatul 01 „Fonduri europene nerambursabile“, 01 „Fonduri din împrumut rambursabil“, 02 „Finanțare publică națională“, respectiv 03 „Sume aferente TVA“, în bugetul ordonatorilor principali de credite cu rol de beneficiari și/sau coordonatori de reformă și/sau investiții, la care este necesară finanțarea respectivă, la titlul 60 „Proiecte cu finanțare din sumele reprezentând asistența financiară nerambursabilă aferentă PNRR“, respectiv la titlul 61 „Proiecte cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR“. Creditele bugetare aferente articolului/alineatului 01 „Fonduri europene nerambursabile“ pot fi redistribuite numai la același articol/alineat.

(4) Se autorizează ordonatorii principali de credite prevăzuți la alin. (2), cu rol de coordonatori de reformă și/sau investiții, precum și cu rol de beneficiari, să introducă modificările corespunzătoare în anexele nr. 3/xx/24, 3/xx/25 și 3/xx/27, respectiv în anexa nr. 3/xx/29, după caz.

(5) Ordonatorii principali de credite prevăzuți la alin. (2) comunică în termen de 5 zile lucrătoare Ministerului Finanțelor anexele modificate corespunzător, însușite de ordonatorul principal de credite.

(6) Fondurile cuprinse în bugetele ordonatorilor de credite, potrivit prevederilor alin. (1) și (2), sunt destinate exclusiv proiectelor finanțate din fonduri europene aferente asistenței financiare nerambursabile și rambursabile cuprinse în Planul național de redresare și reziliență al României, nu pot fi utilizate pentru finanțarea cheltuielilor de altă natură și nu pot fi cedate la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.

Articolul 23

(1) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pe anul 2025 pentru finanțarea cheltuielilor bugetelor locale se majorează cu suma de 502.066 mii lei, după cum urmează:

a) se majorează sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelor cu suma de 85.839 mii lei, potrivit anexei nr. 3, astfel: a1)

se suplimentează cu suma de 88.818 mii lei sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată destinate finanțării cheltuielilor determinate de implementarea Programului pentru școli al României, reprezentând diferența per sold între sumele alocate cu această destinație prin Legea nr. 9/2025, pentru finanțarea Programului în perioada ianuarie-iunie 2025, rămase neutilizate, potrivit datelor comunicate de unitățile administrativ-teritoriale, și necesarul stabilit pentru finanțarea Programului în perioada septembrie-decembrie a anului școlar 2025-2026, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 775/2025 privind stabilirea bugetului pentru implementarea Programului pentru școli al României în perioada 2023-2029, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 652/2023, pentru anul școlar 2025-2026, precum și pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2023 privind aprobarea Programului pentru școli al României în perioada 2023-2029, precum și pentru stabilirea bugetului pentru implementarea acestuia în anul școlar 2023-2024, cu încadrarea în sumele prevăzute pentru anul 2025 în fiecare dintre anexele nr. 1-3 la această hotărâre;

a2)

se diminuează cu suma de 2.979 mii lei sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată destinate finanțării drepturilor copiilor cu cerințe educaționale speciale care frecventează învățământul special, potrivit prevederilor art. 70 alin. (5) lit. b) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, în cuantumurile stabilite în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 838/2022 privind stabilirea cuantumului limitelor minime de cheltuieli aferente drepturilor la îmbrăcăminte, încălțăminte, materiale igienico-sanitare, rechizite/manuale, jucării, transport, materiale cultural-sportive, precum și sumele de bani pentru nevoi personale, pentru copiii și tinerii pentru care s-a stabilit o măsură de protecție specială într-un serviciu public de tip rezidențial, precum și pentru mamele protejate în centre maternale, și ale art. 129 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit datelor comunicate de unitățile administrativ-teritoriale;

b) se majorează sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și municipiului București cu suma de 208.949 mii lei, potrivit anexei nr. 4, astfel:

b1)

se suplimentează cu suma de 130.657 mii lei sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată destinate finanțării drepturilor asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizațiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav acordate în baza prevederilor art. 42 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în limita prevăzută la art. 20 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările și completările ulterioare, potrivit datelor comunicate de unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale;

b2)

se suplimentează cu suma de 15.122 mii lei sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată destinate finanțării drepturilor copiilor cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă, potrivit prevederilor art. 70 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, în cuantumurile stabilite în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 838/2022, și ale art. 129 din Legea nr. 272/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit datelor comunicate de unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale;

b3)

se suplimentează cu suma de 75.259 mii lei sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată destinate finanțării gratuității acordate elevilor prevăzuți la art. 83 alin. (1) din Legea nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, la transportul public local și metropolitan rutier, potrivit prevederilor art. 83 alin. (2) lit. a) din același act normativ, stabilită ca diferență per sold între sumele alocate cu această destinație prin Legea nr. 9/2025 și necesarul stabilit pentru perioada septembrie-decembrie a anului școlar 2025-2026, potrivit datelor comunicate de unitățile administrativ-teritoriale;

b4)

se diminuează cu suma de 12.089 mii lei sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată destinate finanțării cheltuielilor determinate de implementarea Programului pentru școli al României la nivelul municipiului București, reprezentând diferența per sold între sumele alocate cu această destinație prin Legea nr. 9/2025, pentru finanțarea Programului în perioada ianuarie-iunie 2025, rămase neutilizate, potrivit datelor comunicate de subdiviziunile administrativ-teritoriale, și necesarul stabilit pentru finanțarea Programului în perioada septembrie-decembrie a anului școlar 2025-2026, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 775/2025 privind stabilirea bugetului pentru implementarea Programului pentru școli al României în perioada 2023-2029, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 652/2023, pentru anul școlar 2025-2026, precum și pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2023 privind aprobarea Programului pentru școli al României în perioada 2023-2029, precum și pentru stabilirea bugetului pentru implementarea acestuia în anul școlar 2023-2024, cu încadrarea în sumele prevăzute pentru anul 2025 în fiecare dintre anexele nr. 1-3 la această hotărâre;

c) se majorează sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale cu suma de 194.191 mii lei potrivit anexei nr. 5 și se alocă pe județe pentru echilibrarea bugetelor locale ale unităților administrativ-teritoriale, ca urmare a aplicării mecanismului de echilibrare prevăzut la art. 6 din Legea nr. 9/2025, utilizând o nouă estimare a impozitului pe venit. Sumele stabilite potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) lit. a) și b), precum și alin. (3) și (4), coeficienții de corecție prevăzuți la art. 6 alin. (1) lit. b), precum și coeficienții de repartizare pe unități administrativ-teritoriale a sumei corespunzătoare cotei de 14% încasate în contul prevăzut la alin. (1) lit. d) al aceluiași articol din Legea nr. 9/2025, ce se utilizează lunar în execuție începând cu data de 1 octombrie 2025, se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor în termen de 5 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Directorii direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice/șefii administrațiilor județene ale finanțelor publice procedează la repartizarea, prin decizie, a sumelor stabilite potrivit ordinului prevăzut de prezentul alineat. Sumele încasate până la data de 30 septembrie 2025 de către unitățile administrativ-teritoriale din cota de 14% prevăzută la art. 6 alin. (1) lit. d) și din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale prevăzute la alin. (4) din același articol din Legea nr. 9/2025 rămân la dispoziția acestora;

d) se majorează sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor învățământului preuniversitar particular și cel confesional, acreditate cu suma de 13.087 mii lei, potrivit anexei nr. 6.

(2) Repartizarea/Retragerea sumelor prevăzute la alin. (1) lit. b1)-b4) pe unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale se face prin decizie a directorului direcției generale regionale a finanțelor publice/șefului administrației județene a finanțelor publice, proporțional cu necesarul stabilit potrivit solicitărilor transmise de către unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, iar repartizarea sumelor prevăzute la alin. (1) lit. d) se face prin decizie a directorului direcției generale regionale a finanțelor publice/șefului administrației județene a finanțelor publice, în baza actului administrativ emis de inspectorul școlar general al inspectoratului școlar județean/al municipiului București cu privire la repartizarea sumelor pe unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale, precum și pe unități de învățământ.

Articolul 24

(1) Influențe asupra bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2025 al Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate sunt prevăzute în anexa nr. 7.

(2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, limita până la care Casa Națională de Asigurări de Sănătate este autorizată să negocieze și să încheie contracte cost-volum/cost-volum-rezultat este de 8.500.000 mii lei.

Capitolul II – Reglementări specifice exercițiului bugetar 2025 cu privire la implementarea proiectelor finanțate prin Planul național de redresare și reziliență al României determinate de schimbarea sursei de finanțare a unor reforme/investiții între componenta de împrumut și componenta de asistența financiară nerambursabilă

Articolul 25

(1) Ordonatorii principali de credite cu rol de coordonatori de reforme și/sau investiții introduc în bugetul pe anul 2025 și în anexele la acesta modificările determinate de schimbarea sursei de finanțare a unor reforme/investiții aprobate prin decizia Comisiei Europene din anul 2025 de modificare a Deciziei de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare și reziliență al României, modificată prin Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 5 decembrie 2023, în termen de 15 zile de la data aprobării noii distribuții a bugetului aferent reformelor și investițiilor finanțate prin Planul național de redresare și reziliență al României pentru fiecare coordonator de reformă și/sau investiții.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică și ordonatorilor principali de credite care au în subordine instituții publice cu rol de coordonator de reformă și/sau investiții, la solicitarea și pe răspunderea acestora.

Articolul 26

(1) Se autorizează ordonatorii principali de credite să introducă în bugetul propriu sau, după caz, să majoreze creditele de angajament aprobate pe anul 2025 la titlul 61 „Proiecte cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR“ cu valoarea soldului angajamentelor legale emise în anii precedenți și neplătite la data de 31 decembrie 2024, prin modificarea angajamentelor legale aferente titlului 60 „Proiecte cu finanțare din sumele reprezentând asistența financiară nerambursabilă aferentă PNRR“.

(2) Se autorizează ordonatorii principali de credite să introducă în bugetul propriu sau, după caz, să majoreze creditele de angajament aprobate pe anul 2025 la titlul 60 „Proiecte cu finanțare din sumele reprezentând asistența financiară nerambursabilă aferentă PNRR“ cu valoarea soldului angajamentelor legale emise în anii precedenți și neplătite la data de 31 decembrie 2024, prin modificarea angajamentelor legale aferente titlului 61 „Proiecte cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR“.

(3) Se autorizează ordonatorii principali de credite să introducă modificările prevăzute la alin. (1) și (2) în anexele la bugetul propriu.

(4) Se autorizează Ministerul Finanțelor să aprobe, la solicitarea ordonatorilor principali de credite, repartizarea pe trimestre a sumelor prevăzute la alin. (1) și (2).

(5) Ordonatorii principali de credite comunică, în termen de 5 zile lucrătoare, Ministerului Finanțelor modificările efectuate potrivit prevederilor alin. (1) și (2) concomitent cu transmiterea anexelor, însușite de ordonatorul principal de credite.

Articolul 27

(1) În vederea transferului prevederilor bugetare și a execuției aferente anului 2025 pentru proiectele/ investițiile/reformele pentru care se modifică sursa de finanțare, se autorizează Ministerul Finanțelor, la solicitarea ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat, să efectueze redistribuiri de credite bugetare și de angajament pentru finanțarea proiectelor/investițiilor/reformelor finanțate din Mecanismul de redresare și reziliență, între bugetul acestora și bugetul Ministerului Finanțelor - Acțiuni generale, la titlurile 60 „Proiecte cu finanțare din sumele reprezentând asistența financiară nerambursabilă aferentă PNRR“ și 61 „Proiecte cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR“.

(2) În aplicarea prevederilor alin. (1) se autorizează ordonatorii principali de credite să introducă în buget noi titluri de cheltuieli.

(3) Pentru creditele de angajament majorate potrivit alin. (1) se autorizează ordonatorii principali de credite să încheie angajamente legale aferente anului 2025 pentru noua sursă de finanțare stabilită prin decizia Comisiei Europene din anul 2025 de modificare a Deciziei de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare și reziliență al României, modificată prin Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 5 decembrie 2023, și să dezangajeze angajamentele legale încheiate în cursul acestui an pentru vechea sursă de finanțare.

(4) Creditele de angajament rezultate în urma dezangajărilor efectuate potrivit alin. (3) nu pot fi utilizate pentru angajarea de noi cheltuieli și se redistribuie între bugetul ordonatorului principal de credite și bugetul Ministerul Finanțelor - Acțiuni generale.

(5) Pentru creditele bugetare majorate potrivit alin. (1), în execuția ordonatorilor de credite pe anul 2025 se introduc modificări aferente plăților efectuate în cursul anului 2025 la vechea sursă de finanțare.

(6) Creditele bugetare rezultate din efectuarea modificărilor în execuția bugetară conform alin. (5) nu pot fi utilizate pentru efectuarea de cheltuieli și se redistribuie între bugetul ordonatorului principal de credite și bugetul Ministerul Finanțelor - Acțiuni generale.

Articolul 28

(1) Coordonatorii de reforme și/sau investiții au obligația de a încheia cu beneficiarii acte adiționale la contractele de finanțare sau de a modifica deciziile/ordinele de finanțare, după caz, aferente reformelor/investițiilor sau părți ale acestora pentru care sursa de finanțare a fost modificată.

(2) Pe baza actelor adiționale sau a deciziilor/ordinelor de finanțare, după caz, prevăzute la alin. (1), beneficiarii sunt autorizați să modifice în bugetele proprii și în anexele la acestea creditele de angajament și creditele bugetare aferente anului 2025.

(3) Ordonatorii principali de credite ai beneficiarilor prevăzuți la art. 9 alin. (1) și (1^1), după caz, din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 178/2022, cu modificările și completările ulterioare, comunică în termen de 5 zile lucrătoare Ministerului Finanțelor modificările efectuate potrivit prevederilor alin. (2) concomitent cu transmiterea anexelor, însușite de ordonatorul principal de credite.

(4) Ordonatorii principali de credite au obligația de a iniția, după caz, modificarea actelor normative sau administrative prin care au fost aprobate documentațiile tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții, precum și documentațiile de avizare a lucrărilor de intervenții și notele de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente celorlalte categorii de investiții incluse la poziția C „Alte cheltuieli de investiții“, care se finanțează, potrivit legii, din fonduri publice, cu respectarea art. 42 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 29

Introducerea modificărilor în prevederile și execuția bugetară determinate de aplicarea prezentului capitol se realizează pe baza instrucțiunilor emise de Ministerul Finanțelor.

Capitolul III – Dispoziții finale

Articolul 30

Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se repartizează sumele reținute în proporție de 10% conform art. 21 alin. (5) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 31

Legea bugetului de stat pe anul 2025 nr. 9/2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 și 118 bis din 10 februarie 2025, se modifică după cum urmează: 1.

La articolul 12, alineatul (3) va avea următorul cuprins:

(3) Din sumele prevăzute la alin. (1) se asigură și alte cheltuieli necesare finalizării proiectelor, cu încadrarea în valoarea indicatorilor tehnico-economici aprobați conform art. 42 alin. (1) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, necuprinse în contractele de finanțare încheiate cu autoritățile de management, care asigură finalizarea proiectului, precum și sumele dispuse de instanțele de judecată prin hotărâri judecătorești definitive, dispuse în favoarea prestatorilor, executanților și furnizorilor.

2. La articolul 21, alineatul (4) va avea următorul cuprins:

(4) Se autorizează ordonatorii principali de credite să efectueze, în cursul întregului an, virări de credite de angajament și credite bugetare în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile postaderare, inclusiv prin diminuarea cheltuielilor de natura investițiilor și majorarea cheltuielilor curente, astfel încât să asigure implementarea corespunzătoare a proiectelor noi și, după caz, să modifice Programul de investiții publice.

3. La articolul 24 alineatul (1), litera b) va avea următorul cuprins:

b) titlul 51 «Transferuri între unități ale administrației publice», în vederea asigurării sumelor reprezentând contribuția proprie și/sau cofinanțarea națională și/sau finanțarea publică națională, aferentă proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile sau din Planul național de redresare și reziliență al României ale instituțiilor publice finanțate din venituri proprii și subvenții de la bugetul de stat, precum și ale instituțiilor din rețeaua sanitară din sistemul de apărare, ordine publică, siguranță națională și autoritate judecătorească și cele de învățământ superior militar, de informații, de ordine publică și de securitate națională finanțate integral din venituri proprii.

4. La articolul 73, alineatele (1) și (2) vor avea următorul cuprins:

(1) Virările de credite de angajament și credite bugetare neutilizate se vor face cu respectarea prevederilor art. 12 alin. (1) lit. e) și f) din Legea nr. 69/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Virările de credite de angajament și credite bugetare neutilizate aferente proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile preaderare/postaderare și din fonduri rambursabile se pot realiza în cadrul și între proiecte inclusiv prin diminuarea cheltuielilor de natura investițiilor și majorarea cheltuielilor curente cu încadrarea în valoarea totală a titlurilor de cheltuieli 56 «Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare» aferente cadrului financiar 2021-2027, 58 «Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 și din Fondul de modernizare», 60 «Proiecte cu finanțare din sumele reprezentând asistența financiară nerambursabilă aferentă PNRR», 61 «Proiecte cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR» și 65 «Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă».

(2) În aplicarea alin. (1), precum și ca urmare a unor redistribuiri de credite de angajament și credite bugetare efectuate potrivit legii în anul 2025, ordonatorii principali de credite cu rol de beneficiari, parteneri români, autorități de management/unitate națională de coordonare, operatori de program, operatori de componentă de program, coordonatori de reforme și/sau investiții pot efectua modificări în anexele la bugetul acestora nr. 3/xx/05, 3/xx/21, 3/xx/23, 3/xx/24, 3/xx/25, 3/xx/27 și 3/xx/29 la bugetul acestora, atât în anul precedent, corespunzător cu execuția bugetară înregistrată în contabilitatea acestora, cât și în estimările anilor următori, după caz, cu încadrarea în sumele prevăzute în contractele/ ordinele/deciziile de finanțare, acordurile de principiu emise pe numele beneficiarilor de către autoritățile de management în cadrul programelor aferente perioadei de programare bugetară a Uniunii Europene 2021-2027, deciziile Comisiei Europene de aprobare a programelor, acordurile de finanțare încheiate de către coordonatorii de reforme și/sau investiții cu coordonatorul național, acordul-cadru/acordul privind măsura-suport/acordul de implementare a măsurii-suport/contractele de finanțare/alte documente juridice asimilate contractelor de finanțare/ contractele de parteneriat încheiate de unitatea națională de coordonare/operatorii de program/operatorii de componentă de program/beneficiarii/partenerii români, după caz, în cadrul celei de-a doua contribuții elvețiene, acordurile de împrumut contractate și/sau administrate de Ministerul Finanțelor.

5. Articolul 80 se abrogă.

Articolul 32

(1) Ministerul Finanțelor, în calitate de ordonator principal de credite pentru programele regionale 2021-2027, se autorizează să diminueze creditele de angajament aferente anilor anteriori cu sumele rezultate din dezangajarea realizată în cadrul programelor regionale la nivelul contractelor de finanțare, inclusiv ca urmare a rezilierii acestora, în vederea contractării fondurilor rămase neutilizate, cu încadrarea în nivelul total al fondurilor alocate la nivel de program regional.

(2) În vederea punerii în aplicare a prevederilor alin. (1) se autorizează Ministerul Finanțelor, în calitate de ordonator principal de credite pentru programele regionale 2021-2027, să modifice creditele de angajament aferente anilor anteriori, anului curent, precum și estimările pe anii următori, cu încadrarea în nivelul total al fondurilor alocate la nivel de program regional.

Articolul 33

(1) În anul 2025, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se autorizează ordonatorii principali de credite, în calitate de operatori de program/Unitate națională de coordonare pentru Programul de cooperare elvețiano-român, să introducă, respectiv să modifice în anexa nr. 3/xx/25 creditele de angajament și creditele bugetare aferente fondurilor externe nerambursabile la nivelul prevăzut în acordul-cadru/acordul privind măsura-suport/acordul de implementare a măsurii-suport, inclusiv cele aferente estimărilor pentru anii 2026-2028 și anii ulteriori.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică și ordonatorilor principali de credite care au în subordine/coordonare instituții publice cu rol de operator de program în cadrul Programului de cooperare elvețiano-român, la solicitarea și pe răspunderea acestora.

(3) Ordonatorii principali de credite prevăzuți la alin. (1) și (2) comunică în termen de 5 zile lucrătoare Ministerului Finanțelor anexele aprobate de ordonatorul principal de credite.

Articolul 34

(1) Se autorizează instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și până la sfârșitul exercițiului bugetar, să introducă modificări în volumul și în structura bugetelor de venituri și cheltuieli pe anul 2025 ale instituțiilor de învățământ superior militar subordonate, finanțate integral din venituri proprii, inclusiv la cheltuieli de personal, cu încadrare în prevederile aprobate la titlul 51 „Transferuri între unități ale administrației publice“.

(2) Se autorizează instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și până la sfârșitul exercițiului bugetar, să introducă modificări în volumul și în structura bugetelor de venituri și cheltuieli pe anul 2025 ale unităților din rețeaua sanitară proprie, finanțate integral din venituri proprii, inclusiv la cheltuieli de personal, cu încadrare în prevederile aprobate la titlul 51 „Transferuri între unitățile administrației publice“.

Articolul 35

Se autorizează ordonatorii principali de credite să modifice până la finele exercițiului bugetar 2025 în anexele nr. 3/XX/21 „Fișa proiectului cu finanțare din fonduri externe nerambursabile de preaderare, postaderare, alți donatori și din alte facilități postaderare“ și nr. 3/XX/23 „Fișa proiectului finanțat/propus la finanțare în cadrul programelor aferente Politicii de coeziune a U.E., politicilor comune agricolă și de pescuit și altor facilități și instrumente postaderare“ creditele de angajament și creditele bugetare aferente anilor anteriori pentru proiectele cu finanțare externă nerambursabilă, cu încadrarea în valoarea totală a contractelor/deciziilor/ordinelor de finanțare.

Articolul 36

(1) Prin derogare de la prevederile art. 47 alin. (9) și (10) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, pentru finanțarea unor cheltuieli aprobate în condițiile legii, se autorizează ordonatorii principali ai bugetului de stat să introducă în anexa nr. 3/X/27 „Fișa programului bugetar“ programe bugetare noi, prin virări de credite de angajament și credite bugetare de la programele bugetare aprobate în anexa la bugetul acestora, cu încadrarea în bugetul aprobat pe anul 2025.

(2) Ordonatorii principali de credite comunică Ministerului Finanțelor, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, modificările efectuate în baza prezentului articol.

Articolul 37

Se autorizează ordonatorii principali de credite să detalieze influențele aprobate prin prezenta ordonanță de urgență în bugetele lor și în anexele la acestea pe anul 2025, să efectueze virări de credite de angajament și credite bugetare între articolele și alineatele titlurilor de cheltuieli pentru care sunt aprobate influențe în anexele nr. 2 și 7, să introducă proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile noi și să comunice Ministerului Finanțelor, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, detalierea modificărilor aprobate conform acesteia.

Articolul 38

Se autorizează ordonatorii principali de credite să introducă modificări în volumul și structura bugetelor de venituri și cheltuieli pe anul 2025 ale instituțiilor publice subordonate finanțate integral sau parțial din venituri proprii, inclusiv prin introducerea de subdiviziuni noi ale clasificației bugetare pe partea de venituri și titluri noi pe partea de cheltuieli, să efectueze virări de credite de angajament și credite bugetare, inclusiv la cheltuieli de personal, respectiv de la cheltuielile de investiții, și între bugetele acestora, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate la titlul 51 „Transferuri între unități ale administrației publice“, și să le comunice Ministerului Finanțelor în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Articolul 39

(1) Se autorizează ordonatorii principali de credite să efectueze și să aprobe virări de credite bugetare și/sau de credite de angajament neutilizate de la „Obiective/proiecte de investiții în continuare“ și „Obiective/proiecte de investiții noi“ la poziția „Alte cheltuieli de investiții“, cuprinse în programul de investiții publice, anexă la bugetul acestora, în limita prevederilor bugetare aprobate, cu respectarea prevederilor art. 43^2 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și să le comunice Ministerului Finanțelor în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, până la data de 31 decembrie 2025, se autorizează ordonatorii principali de credite să modifice în anexa nr. 3/XX/29 „Fișa obiectivului/proiectului/categoriei de investiții“ creditele de angajament și creditele bugetare aferente anilor anteriori, creditele de angajament aferente anului curent, precum și valoarea totală a obiectivului/proiectului de investiții, cu încadrarea în valoarea indicatorilor tehnico-economici aprobați, cu respectarea prevederilor art. 43 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și cu încadrare în nivelul total al fondurilor aprobate pentru anul 2025.

(3) Se autorizează ordonatorii principali de credite să introducă modificările prevăzute la alin. (2) corespunzător și în celelalte anexe la bugetul acestora.

Articolul 40

(1) Prin derogare de la prevederile art. 75 din Legea nr. 9/2025, sumele rămase neutilizate în bugetul Ministerului Afacerilor Externe și în bugetul Ministerului Afacerilor Interne din cele prevăzute la art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 79/2025 privind stabilirea bugetului și a cheltuielilor necesare pregătirii, organizării și desfășurării în bune condiții a alegerilor pentru Președintele României din anul 2025 rămân la dispoziția ordonatorului principal de credite și se utilizează pentru finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale acestuia.

(2) În aplicarea prevederilor alin. (1), prin derogare de la prevederile art. 47 alin. (11) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, se autorizează ordonatorii principali de credite să efectueze virări la alte titluri de cheltuieli, în condițiile legii.

Articolul 41

(1) În anul 2025, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, sumele prevăzute în bugetul Ministerului Finanțelor - Acțiuni generale la titlul 61 „Proiecte cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR“ pot fi cedate la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2025, prin derogare de la prevederile art. 25 alin. (15), din Legea nr. 9/2025, și de la art. 14 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 178/2022, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Se autorizează ordonatorul principal de credite să introducă modificările determinate de aplicarea prevederilor prezentului articol în anexele la bugetul propriu.

Articolul 42

Sumele primite de la Uniunea Europeană din cadrul financiar 2021-2027, aferente unor cheltuieli efectuate din bugetul de stat, de la alte poziții bugetare de cheltuieli decât cele aferente proiectelor cu finanțare externă nerambursabilă aferente cadrului financiar 2021-2027, indiferent de natura economică a acestora, se încasează într-un cont distinct de venituri ale bugetului de stat, deschis la Trezoreria Statului.

Articolul 43

Prin derogare de la prevederile art. 12 alin. (1) lit. b) și ale art. 26 alin. (5) din Legea nr. 69/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 3 alin. (7) din Legea nr. 8/2025 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2025, plafonul soldului primar al bugetului general consolidat este de minus 105.559,5 milioane lei.

Articolul 44

Prin derogare de la prevederile art. 12 alin. (1) lit. a)-d), art. 17 alin. (2), art. 24 și art. 26 alin. (4) și (5) din Legea nr. 69/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 2, art. 3 alin. (1), (5) și (6) și art. 5 din Legea nr. 8/2025:

a) plafonul soldului bugetului general consolidat, exprimat ca procent în produsul intern brut, este în anul 2025 de minus 8,4%;

b) plafonul cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat, exprimat ca procent în produsul intern brut, este de 9,0% în anul 2025;

c) pentru anul 2025, plafonul nominal al cheltuielilor totale, exclusiv asistența financiară din partea Uniunii Europene și a altor donatori, pentru bugetul general consolidat este de 744.578,1 milioane lei, pentru bugetul de stat este de 446.714,3 milioane lei, pentru bugetul general centralizat al unităților administrativ-teritoriale este de 154.415,0 milioane lei, pentru bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate este de 80.414,2 milioane lei, pentru bugetul instituțiilor/activităților finanțate integral și/sau parțial din venituri proprii este de 58.318,4 milioane lei, iar pentru suma altor bugete componente ale bugetului general consolidat este de 24.821,2 milioane lei;

d) pentru anul 2025, plafonul nominal al cheltuielilor de personal pentru bugetul de stat este de 91.150,6 milioane lei;

e) pentru anul 2025, plafonul nominal al soldului bugetului general consolidat este de minus 159.765,0 milioane lei, iar plafonul nominal al soldului bugetului de stat este de minus 167.394,7 milioane lei;

f) plafonul privind datoria publică, conform metodologiei Uniunii Europene pentru sfârșitul anului 2025, este de 59,6% din produsul intern brut.

Articolul 45

Anexele nr. 1-7 *) fac parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență. *) Anexele nr. 1-7 sunt reproduse în facsimil.

=====
PRIM-MINISTRU
ILIE-GAVRIL BOLOJAN
Contrasemnează:
Ministrul finanțelor,
Alexandru Nazare
Secretarul general al Guvernului,
Ștefan-Radu Oprea

București, 1 octombrie 2025.

Nr. 50.

Anexa nr. 1

TOTAL

Influențe asupra veniturilor bugetului de stat

pe anul 2025 detaliate pe capitole și subcapitole - mii lei - Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 0001 01

VENITURI - TOTAL -1.812.687 0002 01

I.VENITURI CURENTE -3.470.752 0003 01

A.VENITURI FISCALE -453.400 0004 01

A1.IMPOZIT PE VENIT,

PROFIT SI CÂȘTIGURI DIN CAPITAL 1.724.638 0005 01

A11.IMPOZIT PE VENIT,

PROFIT SI CASTIGURI DIN CAPITAL DE LA PERSOANE JURIDICE -146.610 0101

IMPOZIT PE PROFIT -1.414.624 01

Impozit pe profit de la agentii economici -1.217.677 02

Impozit pe profit de la băncile comerciale -196.947 0201

ALTE IMPOZITE PE VENIT,

PROFIT SI CASTIGURI DIN CAPITAL DE LA PERSOANE JURIDICE 1.268.014 03

Impozit pe dividende datorat de persoane juridice 680.147 06

Impozit pe venitul microintreprinderilor 544.417 49

Sume redirectionate din impozitul pe veniturile microintreprinderilor (se scad) 43.450 0300 01

A12.IMPOZIT PE VENIT,

PROFIT SI CASTIGURI DIN CAPITAL DE LA PERSOANE FIZICE 1.871.248 0301

IMPOZIT PE VENIT 1.682.878 03

Impozit pe venituri din cedarea folosintei bunurilor 94.929 04

Impozit pe venituri din dividende 2.279.682 05

Impozit pe venituri din dobanzi -20.038 06

Impozit pe venituri din pensii -476.772 07

Impozit pe veniturile din premii -603 09

Impozit pe venituri din transferul titlurilor de valoare 34.697 11

Impozit pe venituri din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuala 21.177 16

Impozit pe venituri din activitati desfasurate in baza contractelor/ conventiilor civile incheiate potrivit Codului civil precum si a contractelor de agent -1.940 18

Impozitul pe veniturile din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal 25.772 21

Impozit pe veniturile din arenda bunurilor agricole 34.092 22

Impozit pe veniturile dinjocuri de noroc 90.002 26

Impozitul pe veniturile din activitati independente realizate in baza contractelor de activitate sportiva 10.051 27

Plati anticipate in contul impozitului pe venit anual datorat pentru unele venituri din activitati independente, precum si pentru venituri din alte surse 2.786 50

Impozit pe venituri din alte surse 64.074 51

Impozit pe venit aferent declaratiei unice -437.021 60

Regularizari -38.010 0401

COTE SI SUME DEFALCATE DIN IMPOZITUL PE VENIT (SE SCAD) 188.370 01

Cote defalcate din impozitul pe venit (se scad) 188.370 0700 01

A3.IMPOZITE SI TAXE PE PROPRIETATE -278.534 0701

IMPOZITE SI TAXE PE PROPRIETATE -278.534 02

Impozit pe terenuri 49 04

Impozit pe constructii -278.583 1000 01

A4.IMPOZITE SI TAXE PE BUNURI SI SERVICII -2.344.907 1001

TAXA PE VALOAREA ADAUGATA -1.941.870 1101

SUME DEFALCATE DIN TVA -502.066 01

Sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru finantarea cheltuielilor descentralizate la niveluljudetelor (se scad) -85.839 02

Sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru finantarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraselor, municipiilor,sectoarelor si Municipiului Bucuresti (se scad) -208.949 06

Sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru echilibrarea bugetelor locale (se scad) -194.191 09

Sume defalcate din taxa pe valoare adaugata pentru finantarea invatamantului particular si a celui confesional (se scad) -13.087 1201

ALTE IMPOZITE SI TAXE GENERALE PE BUNURI SI SERVICII -914.583 21

Impozitul pe cifra de afaceri realizata de instituțiile de credit 388.526 22

Impozit specific pe cifra de afaceri realizata de agentii economici din sectoarele petrol si gaze naturale 196.891 23

Sume restituite din contributia la Fondul de Tranzitie Energetica -1.500.000 1401

ACCIZE 513.612 1601

TAXE PE UTILIZAREA BUNURILOR,

AUTORIZAREA UTILIZĂRII BUNURILOR SAU PE DESFASURAREA DE ACTIVITATI 500.000 01

Taxe pentru jocurile de noroc 500.000 1700 01

A5.IMPOZIT PE COMERTUL EXTERIOR SI TRANZACTIILE INTERNATIONALE 445.403 1701

VENITURI INCADRATE IN RESURSELE PROPRII ALE BUGETULUI UNIUNII EUROPENE 445.403 01

Taxe vamale 445.403 2000 01

B.CONTRIBUTII DE ASIGURARI -776.603 2001

CONTRIBUTIILE ANGAJATORILOR -318.763 08

Venituri din contributia asiguratorie pentru munca aferenta bugetului de stat -318.763 2101

CONTRIBUTIILE ASIGURATILOR -457.840 50

Alte contributii pentru asigurari sociale datorate de asigurati -457.840 2900 01

C.VENITURI NEFISCALE -2.240.749 3000 01

C1.VENITURI DIN PROPRIETATE -1.824.011 3001

VENITURI DIN PROPRIETATE -1.824.011 01

Varsaminte din profitul net al regiilor autonome -131.326 08

Venituri din dividende -1.692.685 3300 01

C2.VANZARI DE BUNURI SI SERVICII -416.738 3301

VENITURI DIN PRESTARI DE SERVICII SI ALTE ACTIVITATI -82.453 02

Taxe consulare -31.911 08

Venituri din prestari de servicii -45.930 09

Taxe si alte venituri din protectia mediului -4.612 3401

VENITURI DIN TAXE ADMINISTRATIVE,

ELIBERARI PERMISE 25.586 01

Venituri din taxe pentru eliberari de permise si certificate 25.586 3501

AMENZI,

PENALITATI SI CONFISCARI -105.750 01

Venituri din amenzi si alte sanctiuni aplicate potrivit dispozitiilor legale 97.476 07

Penalitati datorate in cazul esalonarilor la plata -45.612 08

Penalitati de nedeclarare -142.059 50

Alte amenzi, penalitati si confiscari -15.555 3601

DIVERSE VENITURI -254.121 01

Venituri din aplicarea prescriptiei extinctive 202.116 02

Venituri din recuperarea cheltuielilor de judecata, imputatii si despagubiri 9.165 11

Venituri din ajutoare de stat recuperate -534.178 19

Venituri din recuperarea creantelor fiscale 317 33

Taxa speciala datorata de agentiile/ autoritatile/ institutiile autonome 154.759 50

Alte venituri -86.300 3900 01

II.VENITURI DIN CAPITAL 265.435 3901

VENITURI DIN VALORIFICAREA UNOR BUNURI 265.435 03

Venituri din vanzarea locuintelor construite din fondurile statului 18.490 06

Venituri obtinute in procesul de stingere a creantelor bugetare -19.910 07

Venituri din vanzarea unor bunuri apartinand domeniului privat al statului sau a unitatilor administativ-teritoriale 285 08

Venituri obtinute in procesul de cesiune a creantelor fiscale 3.944 16

Venituri din recuperarea garantiilor acordate din bugetul de stat 1.807 50

Alte venituri din valorificarea unor bunuri 260.819 4501

SUME PRIMITE DE LA UE / ALTI DONATORI IN CONTUL PLATILOR EFECTUATE SI PREFINANTARI -802.302 4801

SUME PRIMITE DE LA UE/ALTI DONATORI IN CONTUL PLATILOR EFECTUATE SI PREFINANTARI AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 -1.386 4901

SUME AFERENTE ASISTENTEI FINANCIARE NERAMBURSABILE ALOCATE PENTRU PNRR 2.196.318 02

Sume rambursate din PNRR 2.196.318

Anexa nr. 2

Tit: 00

TOTAL

Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite - mii lei - Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament 16.729.268

II. Credite bugetare 24.661.956 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 18.028.635

II. Credite bugetare 26.209.135 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 1.048.008

II. Credite bugetare 1.048.008 10

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 755.195

II. Credite bugetare 706.666 20

TITLUL III DOBANZI

I. Credite de angajament 12.088.200

II. Credite bugetare 12.088.200 40

TITLUL IV SUBVENTII

I. Credite de angajament -2.458.383

II. Credite bugetare 531.617 50

TITLUL V FONDURI DE REZERVA

I. Credite de angajament 500.000

II. Credite bugetare 500.000 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament 3.358.347

II. Credite bugetare 4.358.347 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament -147.087

II. Credite bugetare 674.237 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament -4.500.580

II. Credite bugetare -3.974.716 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament 3.461.289

II. Credite bugetare 3.361.289 58

TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 SI DIN FONDUL DE MODERNIZARE

I. Credite de angajament -1.360.938

II. Credite bugetare -150.087 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament -400.215

II. Credite bugetare -418.621 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

I. Credite de angajament 5.732.406

II. Credite bugetare 2.774.292 61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

I. Credite de angajament 338.811

II. Credite bugetare 5.028.826 65

TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA

I. Credite de angajament -386.418

II. Credite bugetare -318.923 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -1.298.367

II. Credite bugetare -1.546.179 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -998.367

II. Credite bugetare -1.246.179 72

TITLUL XVI ACTIVE FINANCIARE

I. Credite de angajament -300.000

II. Credite bugetare -300.000 79

OPERATIUNI FINANCIARE

I. Credite de angajament -1.000

II. Credite bugetare -1.000 80

TITLUL XVIII IMPRUMUTURI

I. Credite de angajament -1.000

II. Credite bugetare -1.000 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I. Credite de angajament 15.005.346

II. Credite bugetare 23.352.108 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 17.229.382

II. Credite bugetare 25.422.253 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 697.093

II. Credite bugetare 697.093 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 375.217

II. Credite bugetare 341.688 30

TITLUL III DOBANZI

I. Credite de angajament 12.088.200

II. Credite bugetare 12.088.200 40

TITLUL IV SUBVENTII

I. Credite de angajament -2.458.383

II. Credite bugetare 531.617 50

TITLUL V FONDURI DE REZERVA

I. Credite de angajament 500.000

II. Credite bugetare 500.000 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament 3.343.347

II. Credite bugetare 4.343.347 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament -147.087

II. Credite bugetare 674.237 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament -4.500.580

II. Credite bugetare -3.974.716 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament 3.441.364

II. Credite bugetare 3.341.364 58

TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 SI DIN FONDUL DE MODERNIZARE

I. Credite de angajament -1.360.938

II. Credite bugetare -150.087 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament -459.970

II. Credite bugetare -478.376 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

I. Credite de angajament 5.732.406

II. Credite bugetare 2.774.292 61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

I. Credite de angajament 365.131

II. Credite bugetare 5.052.517 65

TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA

I. Credite de angajament -386.418

II. Credite bugetare -318.923 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -2.223.036

II. Credite bugetare -2.069.145 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -1.923.036

II. Credite bugetare -1.769.145 72

TITLUL XVI ACTIVE FINANCIARE

I. Credite de angajament -300.000

II. Credite bugetare -300.000 79

OPERATIUNI FINANCIARE

I. Credite de angajament -1.000

II. Credite bugetare -1.000 80

TITLUL XVIII IMPRUMUTURI

I. Credite de angajament -1.000

II. Credite bugetare -1.000 5101

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE

I. Credite de angajament 5.429.198

II. Credite bugetare 3.650.609 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 5.664.045

II. Credite bugetare 3.772.933 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament -196.673

II. Credite bugetare -196.673 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament -35.177

II. Credite bugetare -32.026 40

TITLUL IV SUBVENTII

I. Credite de angajament -4.456

II. Credite bugetare -4.456 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament -18.874

II. Credite bugetare -18.874 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament -5

II. Credite bugetare -5 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament -3.980.788

II. Credite bugetare -1.549.675 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament 76

II. Credite bugetare 76 58

TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 SI DIN FONDUL DE MODERNIZARE

I. Credite de angajament -11.434

II. Credite bugetare -4.991 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 5.026

II. Credite bugetare 5.233 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

I. Credite de angajament 7.930.350

II. Credite bugetare 5.091.257 61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

I. Credite de angajament 1.976.000

II. Credite bugetare 483.067 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -234.847

II. Credite bugetare -122.324 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -234.847

II. Credite bugetare -122.324 5301

CERCETARE FUNDAMENTALA SI CERCETARE DEZVOLTARE

I. Credite de angajament -91.499

II. Credite bugetare -12.353 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -89.409

II. Credite bugetare -11.763 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 950

II. Credite bugetare 950 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament 226

II. Credite bugetare 226 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament -58.067

II. Credite bugetare -77.560 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament 5.151 58

TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 SI DIN FONDUL DE MODERNIZARE

I. Credite de angajament 47.710

II. Credite bugetare 50.000 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament -379

II. Credite bugetare -379 61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

I. Credite de angajament -85.000

II. Credite bugetare 15.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -2.090

II. Credite bugetare -590 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -2.090

II. Credite bugetare -590 5401

ALTE SERVICII PUBLICE GENERALE

I. Credite de angajament 727.101

II. Credite bugetare 700.101 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 727.101

II. Credite bugetare 700.101 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 97.000

II. Credite bugetare 70.000 50

TITLUL V FONDURI DE REZERVA

I. Credite de angajament 500.000

II. Credite bugetare 500.000 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 200.000

II. Credite bugetare 200.000 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament -69.899

II. Credite bugetare -69.899 5501

TRANZACTII PRIVIND DATORIA PUBLICA SI IMPRUMUTURI

I. Credite de angajament 12.163.500

II. Credite bugetare 12.163.500 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 12.163.500

II. Credite bugetare 12.163.500 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 74.500

II. Credite bugetare 74.500 30

TITLUL III DOBANZI

I. Credite de angajament 12.089.000

II. Credite bugetare 12.089.000 5601

TRANSFERURI CU CARACTER GENERAL INTRE DIFERITE NIVELE ALE ADMINISTRATIEI

I. Credite de angajament 3.502.430

II. Credite bugetare 3.502.430 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 3.502.430

II. Credite bugetare 3.502.430 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament 3.502.430

II. Credite bugetare 3.502.430 6001

APARARE

I. Credite de angajament -484.963

II. Credite bugetare -484.963 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 1.094.224

II. Credite bugetare 1.094.224 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 1.022.731

II. Credite bugetare 1.022.731 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament 71.493

II. Credite bugetare 71.493 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -1.579.187

II. Credite bugetare -1.579.187 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -1.579.187

II. Credite bugetare -1.579.187 6101

ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA

I. Credite de angajament -569.536

II. Credite bugetare -670.119 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -540.290

II. Credite bugetare -673.084 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament -112.767

II. Credite bugetare -112.767 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament -27.377

II. Credite bugetare -35.377 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament 52.230

II. Credite bugetare 52.230 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament -5.338

II. Credite bugetare -5.338 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament -332.208

II. Credite bugetare -317.672 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament -52

II. Credite bugetare -52 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 1.455

II. Credite bugetare 1.455 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

I. Credite de angajament -147.750

II. Credite bugetare -287.080 65

TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA

I. Credite de angajament 31.517

II. Credite bugetare 31.517 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -29.246

II. Credite bugetare 2.965 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -29.246

II. Credite bugetare 2.965 6501

INVATAMANT

I. Credite de angajament -1.818.612

II. Credite bugetare 300.025 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -1.803.845

II. Credite bugetare 314.792 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 31.359

II. Credite bugetare 31.359 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament -2.992

II. Credite bugetare -2.992 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament 37.005

II. Credite bugetare 102.510 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament -100.000

II. Credite bugetare -380.000 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament -359.300

II. Credite bugetare -359.300 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

I. Credite de angajament -1.409.917

II. Credite bugetare 753.215 61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

II. Credite bugetare 200.000 65

TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA

II. Credite bugetare -30.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -14.767

II. Credite bugetare -14.767 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -14.767

II. Credite bugetare -14.767 6601

SANATATE

I. Credite de angajament 543.171

II. Credite bugetare -2.293.510 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 543.171

II. Credite bugetare -2.293.510 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament -25.000

II. Credite bugetare -25.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 300.000

II. Credite bugetare 300.000 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament 196.995

II. Credite bugetare 131.490 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II. Credite bugetare -1.000.000 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

II. Credite bugetare -1.400.000 65

TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA

I. Credite de angajament 71.176

II. Credite bugetare -300.000 6701

CULTURA,

RECREERE SI RELIGIE

I. Credite de angajament -531.008

II. Credite bugetare 2.769 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -531.008

II. Credite bugetare 2.769 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament -816

II. Credite bugetare -816 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament -3.532

II. Credite bugetare -3.532 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament 52.721

II. Credite bugetare 52.721 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 9.939

II. Credite bugetare 9.939 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament -92.735

II. Credite bugetare -23.711 58

TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 SI DIN FONDUL DE MODERNIZARE

I. Credite de angajament -47

II. Credite bugetare -209 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament -36.873

II. Credite bugetare -36.873 61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

I. Credite de angajament -51.994

II. Credite bugetare 5.250 65

TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA

I. Credite de angajament -407.671 6801

ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament 3.412.860

II. Credite bugetare 2.595.284 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 3.415.419

II. Credite bugetare 2.596.806 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament -25.245

II. Credite bugetare -25.245 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 400

II. Credite bugetare 400 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament -1.076

II. Credite bugetare -1.076 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II. Credite bugetare -400.000 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament 3.441.340

II. Credite bugetare 3.341.340 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

II. Credite bugetare -18.613 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

II. Credite bugetare -300.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -2.559

II. Credite bugetare -1.522 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -2.559

II. Credite bugetare -1.522 7001

LOCUINTE,

SERVICII SI DEZVOLTARE PUBLICA

I. Credite de angajament -324.880

II. Credite bugetare 956.120 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -301.440

II. Credite bugetare 979.560 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

II. Credite bugetare 1.000.000 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament -250.000 56

TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA

I. Credite de angajament -51.440

II. Credite bugetare -20.440 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -23.440

II. Credite bugetare -23.440 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -23.440

II. Credite bugetare -23.440 7401

PROTECTIA MEDIULUI

I. Credite de angajament -2.127.795

II. Credite bugetare 386.057 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -2.114.351

II. Credite bugetare 399.801 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 2.120

II. Credite bugetare 2.120 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament -2.319

II. Credite bugetare -2.319 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II. Credite bugetare -500.000 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

I. Credite de angajament -640.277 61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

I. Credite de angajament -1.473.875

II. Credite bugetare 900.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -13.444

II. Credite bugetare -13.744 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -13.444

II. Credite bugetare -13.744 8001

ACTIUNI GENERALE ECONOMICE,

COMERCIALE SI DE MUNCA

I. Credite de angajament -3.441.822

II. Credite bugetare 2.447.895 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -3.430.202

II. Credite bugetare 2.452.895 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament -1.700

II. Credite bugetare -1.700 40

TITLUL IV SUBVENTII

I. Credite de angajament -1.857.927

II. Credite bugetare 1.132.073 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament -1.045

II. Credite bugetare -1.045 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament -172.363

II. Credite bugetare 418.454 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II. Credite bugetare -200.000 58

TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 SI DIN FONDUL DE MODERNIZARE

I. Credite de angajament -1.397.167

II. Credite bugetare -394.887 61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

II. Credite bugetare 1.500.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -11.620

II. Credite bugetare -5.000 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -11.620

II. Credite bugetare -5.000 8101

COMBUSTIBILI SI ENERGIE

I. Credite de angajament 198.950

II. Credite bugetare 198.950 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 198.950

II. Credite bugetare 198.950 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament -50

II. Credite bugetare -50 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 199.000

II. Credite bugetare 199.000 8201

INDUSTRIA EXTRACTIVA,

PRELUCRATOARE SI CONSTRUCTII

I. Credite de angajament -108.000

II. Credite bugetare -108.000 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -8.000

II. Credite bugetare -8.000 40

TITLUL IV SUBVENTII

I. Credite de angajament -8.000

II. Credite bugetare -8.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -100.000

II. Credite bugetare -100.000 72

TITLUL XVI ACTIVE FINANCIARE

I. Credite de angajament -100.000

II. Credite bugetare -100.000 8301

AGRICULTURA, SILVICULTURA,

PISCICULTURA SI VANATOARE

I. Credite de angajament -506.504

II. Credite bugetare 1.436.238 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -493.668

II. Credite bugetare 1.448.774 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament -9.975

II. Credite bugetare -9.975 40

TITLUL IV SUBVENTII

I. Credite de angajament -218.000

II. Credite bugetare -218.000 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament -234.693

II. Credite bugetare -234.693 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament -1.000

II. Credite bugetare -1.000 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II. Credite bugetare 1.896.342 58

TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 SI DIN FONDUL DE MODERNIZARE

II. Credite bugetare 200.000 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

II. Credite bugetare -83.100 61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

II. Credite bugetare -100.800 65

TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA

I. Credite de angajament -30.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -11.836

II. Credite bugetare -11.536 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -11.836

II. Credite bugetare -11.536 79

OPERATIUNI FINANCIARE

I. Credite de angajament -1.000

II. Credite bugetare -1.000 80

TITLUL XVIII IMPRUMUTURI

I. Credite de angajament -1.000

II. Credite bugetare -1.000 8401

TRANSPORTURI

I. Credite de angajament -939.351

II. Credite bugetare -1.939.351 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -739.351

II. Credite bugetare -1.739.351 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 2.554

II. Credite bugetare 2.554 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament -18.000

II. Credite bugetare -18.000 30

TITLUL III DOBANZI

I. Credite de angajament -800

II. Credite bugetare -800 40

TITLUL IV SUBVENTII

I. Credite de angajament -370.000

II. Credite bugetare -370.000 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament -290.105

II. Credite bugetare -290.105 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament -63.000

II. Credite bugetare -63.000 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II. Credite bugetare -1.500.000 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

II. Credite bugetare -1.500.000 61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

II. Credite bugetare 2.000.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -200.000

II. Credite bugetare -200.000 72

TITLUL XVI ACTIVE FINANCIARE

I. Credite de angajament -200.000

II. Credite bugetare -200.000 8501

COMUNICATII

I. Credite de angajament -15.211

II. Credite bugetare 534.789 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -15.211

II. Credite bugetare 534.789 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament -10.534

II. Credite bugetare -10.534 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament -4.677

II. Credite bugetare -4.677 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

II. Credite bugetare 500.000 61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

II. Credite bugetare 50.000 8601

CERCETARE SI DEZVOLTARE IN DOMENIUL ECONOMIC

I. Credite de angajament -12.683

II. Credite bugetare -12.683 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -12.683

II. Credite bugetare -12.683 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament -12.183

II. Credite bugetare -12.183 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament -500

II. Credite bugetare -500 8701

ALTE ACTIUNI ECONOMICE

II. Credite bugetare -1.680 01

CHELTUIELI CURENTE

II. Credite bugetare -1.680 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

II. Credite bugetare -1.680 9901

DEFICIT -25.164.795 5010

VENITURI PROPRII - TOTAL CHELTUIELI

I. Credite de angajament 1.723.922

II. Credite bugetare 1.309.848 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 799.253

II. Credite bugetare 786.882 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 350.915

II. Credite bugetare 350.915 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 379.978

II. Credite bugetare 364.978 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament 15.000

II. Credite bugetare 15.000 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament 19.925

II. Credite bugetare 19.925 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 59.755

II. Credite bugetare 59.755 61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

I. Credite de angajament -26.320

II. Credite bugetare -23.691 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 924.669

II. Credite bugetare 522.966 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 924.669

II. Credite bugetare 522.966 5110

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE

I. Credite de angajament -3.500

II. Credite bugetare -3.500 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -3.500

II. Credite bugetare -3.500 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament -5.000

II. Credite bugetare -5.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 1.500

II. Credite bugetare 1.500 6010

APARARE

I. Credite de angajament 169.266

II. Credite bugetare 80.929 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 787

II. Credite bugetare 787 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 787

II. Credite bugetare 787 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 168.479

II. Credite bugetare 80.142 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 168.479

II. Credite bugetare 80.142 6110

ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA

I. Credite de angajament 5.762

II. Credite bugetare 5.762 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 3.515

II. Credite bugetare 3.515 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 428

II. Credite bugetare 428 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 3.087

II. Credite bugetare 3.087 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 2.247

II. Credite bugetare 2.247 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 2.247

II. Credite bugetare 2.247 6510

INVATAMANT

I. Credite de angajament 1.152.837

II. Credite bugetare 1.020.971 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 703.227

II. Credite bugetare 690.856 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 288.350

II. Credite bugetare 288.350 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 346.477

II. Credite bugetare 331.477 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament 15.000

II. Credite bugetare 15.000 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament 19.965

II. Credite bugetare 19.965 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 59.755

II. Credite bugetare 59.755 61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

I. Credite de angajament -26.320

II. Credite bugetare -23.691 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 449.610

II. Credite bugetare 330.115 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 449.610

II. Credite bugetare 330.115 6610

SANATATE

I. Credite de angajament 395.355

II. Credite bugetare 201.484 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 90.917

II. Credite bugetare 90.917 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 67.137

II. Credite bugetare 67.137 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 23.820

II. Credite bugetare 23.820 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament -40

II. Credite bugetare -40 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 304.438

II. Credite bugetare 110.567 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 304.438

II. Credite bugetare 110.567 6710

CULTURA,

RECREERE SI RELIGIE

I. Credite de angajament 202

II. Credite bugetare 202 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 307

II. Credite bugetare 307 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 307

II. Credite bugetare 307 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -105

II. Credite bugetare -105 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -105

II. Credite bugetare -105 7410

PROTECTIA MEDIULUI

I. Credite de angajament 4.000

II. Credite bugetare 4.000 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 4.000

II. Credite bugetare 4.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 4.000

II. Credite bugetare 4.000

Tit: 01

ADMINISTRAȚIA PREZIDENȚIALA

Detalierea influentelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite -mii lei- Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament -19.469

II. Credite bugetare -17.500 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -13.571

II. Credite bugetare -12.439 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament -11.092

II. Credite bugetare -9.960 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament -2.500

II. Credite bugetare -2.500 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament 76

II. Credite bugetare 76 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament -55

II. Credite bugetare -55 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -5.898

II. Credite bugetare -5.061 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -5.898

II. Credite bugetare -5.061 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I. Credite de angajament -19.469

II. Credite bugetare -17.500 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -13.571

II. Credite bugetare -12.439 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament -11.092

II. Credite bugetare -9.960 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament -2.500

II. Credite bugetare -2.500 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament 76

II. Credite bugetare 76 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament -55

II. Credite bugetare -55 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -5.898

II. Credite bugetare -5.061 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -5.898

II. Credite bugetare -5.061 5101

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE

I. Credite de angajament -16.969

II. Credite bugetare -15.000 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -11.071

II. Credite bugetare -9.939 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament -11.092

II. Credite bugetare -9.960 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament 76

II. Credite bugetare 76 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament -55

II. Credite bugetare -55 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -5.898

II. Credite bugetare -5.061 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -5.898

II. Credite bugetare -5.061 6701

CULTURA,

RECREERE SI RELIGIE

I. Credite de angajament -2.500

II. Credite bugetare -2.500 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -2.500

II. Credite bugetare -2.500 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

I. Credite de angajament -2.500

II. Credite bugetare -2.500

Tit: 02

SENATUL ROMÂNIEI

Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli și pe

ordonatori principali de credite - mii lei - Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I.Credite de angajament -12.091

II.Credite bugetare -12.091 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament -9.591

II.Credite bugetare -9.591 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament -10.000

II.Credite bugetare -10.000 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I.Credite de angajament -491

II.Credite bugetare -491 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I.Credite de angajament 900

II.Credite bugetare 900 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament -2.500

II.Credite bugetare -2.500 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament -2.500

II.Credite bugetare -2.500 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I.Credite de angajament -12.091

II.Credite bugetare -12.091 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament -9.591

II.Credite bugetare -9.591 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament -10.000

II.Credite bugetare -10.000 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I.Credite de angajament -491

II.Credite bugetare -491 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I.Credite de angajament 900

II.Credite bugetare 900 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament -2.500

II.Credite bugetare -2.500 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament -2.500

II.Credite bugetare -2.500 5101

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE

I.Credite de angajament -12.991

II.Credite bugetare -12.991 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament -10.491

II.Credite bugetare -10.491 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament -10.000

II.Credite bugetare -10.000 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I.Credite de angajament -491

II.Credite bugetare -491 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament -2.500

II.Credite bugetare -2.500 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament -2.500

II.Credite bugetare -2.500 6801

ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA

I.Credite de angajament 900

II.Credite bugetare 900 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament 900

II.Credite bugetare 900 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I.Credite de angajament 900

II.Credite bugetare 900

Tit: 03

CAMERA DEPUTAȚILOR

Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite - mii lei - Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I.Credite de angajament 13.500

II.Credite bugetare 8.500 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament 13.500

II.Credite bugetare 13.500 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament 3.000

II.Credite bugetare 3.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament 5.500

II.Credite bugetare 5.500 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I.Credite de angajament 5.000

II.Credite bugetare 5.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

II.Credite bugetare -5.000 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

II.Credite bugetare -5.000 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I.Credite de angajament 12.000

II.Credite bugetare 7.000 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament 12.000

II.Credite bugetare 12.000 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament 3.000

II.Credite bugetare 3.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament 4.000

II.Credite bugetare 4.000 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I.Credite de angajament 5.000

II.Credite bugetare 5.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

II.Credite bugetare -5.000 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

II.Credite bugetare -5.000 5101

AUTORITATI PUBLICE SI ACȚIUNI EXTERNE

I.Credite de angajament 7.000

II.Credite bugetare 2.000 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament 7.000

II.Credite bugetare 7.000 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament 3.000

II.Credite bugetare 3.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament 4.000

II.Credite bugetare 4.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

II.Credite bugetare -5.000 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

II.Credite bugetare -5.000 6801

ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA

I.Credite de angajament 5.000

II.Credite bugetare 5.000 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament 5.000

II.Credite bugetare 5.000 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I.Credite de angajament 5.000

II.Credite bugetare 5.000 5010

VENITURI PROPRII - TOTAL CHELTUIELI

I.Credite de angajament 1.500

II.Credite bugetare 1.500 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament 1.500

II.Credite bugetare 1.500 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament 1.500

II.Credite bugetare 1.500 5110

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE

I.Credite de angajament 1.500

II.Credite bugetare 1.500 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament 1.500

II.Credite bugetare 1.500 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament 1.500

II.Credite bugetare 1.500

Tit: 04

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚTIE

Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite - mii lei - Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament -44.703

II. Credite bugetare -44.703 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -44.703

II. Credite bugetare -44.703 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament -50.000

II. Credite bugetare -50.000 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 5.297

II. Credite bugetare 5.297 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I. Credite de angajament -44.703

II. Credite bugetare -44.703 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -44.703

II. Credite bugetare -44.703 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament -50.000

II. Credite bugetare -50.000 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 5.297

II. Credite bugetare 5.297 6101

ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA

I. Credite de angajament -44.703

II. Credite bugetare -44.703 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -44.703

II. Credite bugetare -44.703 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament -50.000

II. Credite bugetare -50.000 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 5.297

II. Credite bugetare 5.297

Tit: 05

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

Detalierea influentelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite - mii lei - Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament -7.627

II. Credite bugetare -7.627 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -7.500

II. Credite bugetare -7.500 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament -8.000

II. Credite bugetare -8.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 500

II. Credite bugetare 500 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -127

II. Credite bugetare -127 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -127

II. Credite bugetare -127 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I. Credite de angajament -7.627

II. Credite bugetare -7.627 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -7.500

II. Credite bugetare -7.500 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament -8.000

II. Credite bugetare -8.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 500

II. Credite bugetare 500 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -127

II. Credite bugetare -127 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -127

II. Credite bugetare -127 5101

AUTORITATI PUBLICE SI ACȚIUNI EXTERNE

I. Credite de angajament -7.627

II. Credite bugetare -7.627 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -7.500

II. Credite bugetare -7.500 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament -8.000

II. Credite bugetare -8.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 500

II. Credite bugetare 500 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -127

II. Credite bugetare -127 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -127

II. Credite bugetare -127

Tit: 06

CONSILIUL LEGISLATIV

Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite - mii lei – Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I.Credite de angajament -391

II.Credite bugetare -391 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament -391

II.Credite bugetare -391 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament -400

II.Credite bugetare -400 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I.Credite de angajament 9

II.Credite bugetare 9 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I.Credite de angajament -391

II.Credite bugetare -391 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament -391

II.Credite bugetare -391 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament -400

II.Credite bugetare -400 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I.Credite de angajament 9

II.Credite bugetare 9 5101

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE

I.Credite de angajament -391

II.Credite bugetare -391 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament -391

II.Credite bugetare -391 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament -400

II.Credite bugetare -400 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I.Credite de angajament 9

II.Credite bugetare 9

Tit: 07

CURTEA DE CONTURI

Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite - mii lei - Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I.Credite de angajament -23.939

Il.Credite bugetare -23.939 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament -20.939

II.Credite bugetare -20.939 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament -15.000

II.Credite bugetare -15.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament -3.600

II.Credite bugetare -3.600 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I.Credite de angajament -2.339

II.Credite bugetare -2.339 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament -3.000

II.Credite bugetare -3.000 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament -3.000

II.Credite bugetare -3.000 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I.Credite de angajament -23.939

II.Credite bugetare -23.939 11

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament -20.939

II.Credite bugetare -20.939 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament -15.000

II.Credite bugetare -15.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament -3.600

II.Credite bugetare -3.600 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I.Credite de angajament -2.339

II.Credite bugetare -2.339 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament -3.000

II.Credite bugetare -3.000 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament -3.000

II.Credite bugetare -3.000 5101

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE

I.Credite de angajament -23.939

II.Credite bugetare -23.939 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament -20.939

II.Credite bugetare -20.939 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament -15.000

II.Credite bugetare -15.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament -3.600

II.Credite bugetare -3.600 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I.Credite de angajament -2.339

II.Credite bugetare -2.339 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament -3.000

II.Credite bugetare -3.000 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament -3.000

II.Credite bugetare -3.000

Tit: 08

CONSILIUL CONCURENȚEI

Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credit - mii lei - Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I.Credite de angajament -7.567

II.Credite bugetare -7.567 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament -7.507

II.Credite bugetare -7.507 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament -8.000

II.Credite bugetare -8.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament 500

II.Credite bugetare 500 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I.Credite de angajament -7

II.Credite bugetare -7 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament -60

II.Credite bugetare -60 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament -60

II.Credite bugetare -60 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I.Credite de angajament -2.567

II.Credite bugetare -2.567 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament -2.507

II.Credite bugetare -2.507 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament -3.000

II.Credite bugetare -3.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament 500

II.Credite bugetare 500 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I.Credite de angajament -7

II.Credite bugetare -7 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament -60

II.Credite bugetare -60 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament -60

II.Credite bugetare -60 5101

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE

I.Credite de angajament -2.567

II.Credite bugetare -2.567 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament -2.507

II.Credite bugetare -2.507 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament -3.000

II.Credite bugetare -3.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament 500

II.Credite bugetare 500 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I.Credite de angajament -7

II.Credite bugetare -7 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament -60

II.Credite bugetare -60 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament -60

II.Credite bugetare -60 5010

VENITURI PROPRII - TOTAL CHELTUIELI

I.Credite de angajament -5.000

II.Credite bugetare -5.000 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament -5.000

II.Credite bugetare -5.000 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament -5.000

II.Credite bugetare -5.000 5110

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE

I.Credite de angajament -5.000

II.Credite bugetare -5.000 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament -5.000

II.Credite bugetare -5.000 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament -5.000

II.Credite bugetare -5.000

Tit: 09

AVOCATUL POPORULUI

Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite -mii lei- Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I.Credite de angajament -264

II.Credite bugetare -264 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament -264

II.Credite bugetare -264 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament -700

II.Credite bugetare -700 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament 400

II.Credite bugetare 400 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I.Credite de angajament 36

II.Credite bugetare 36 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I.Credite de angajament -264

II.Credite bugetare -264 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament -264

II.Credite bugetare -264 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament -700

II.Credite bugetare -700 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament 400

II.Credite bugetare 400 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I.Credite de angajament 36

II.Credite bugetare 36 5101

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE

I.Credite de angajament -264

II.Credite bugetare -264 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament -264

II.Credite bugetare -264 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament -700

II.Credite bugetare -700 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament 400

II.Credite bugetare 400 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I.Credite de angajament 36

II.Credite bugetare 36

Tit: 10

CONSILIUL NATIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII

Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite - mii lei - Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament 19

II. Credite bugetare 19 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 19

II. Credite bugetare 19 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 19

II. Credite bugetare 19 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I. Credite de angajament 19

II. Credite bugetare 19 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 19

II. Credite bugetare 19 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 19

II. Credite bugetare 19 5101

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE

I. Credite de angajament 19

II. Credite bugetare 19 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 19

II. Credite bugetare 19 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 19

II. Credite bugetare 19

Tit: 11

CONSILIUL NATIONAL AL AUDIOVIZUALULUI

Detalierea influentelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite - mii lei - Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament -11.676

II. Credite bugetare -1.226 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -826

II. Credite bugetare -826 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament -836

II. Credite bugetare -836 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 10

II. Credite bugetare 10 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -10.850

II. Credite bugetare -400 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -10.850

II. Credite bugetare -400 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I. Credite de angajament -11.676

II. Credite bugetare -1.226 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -826

II. Credite bugetare -826 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament -836

II. Credite bugetare -836 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 10

II. Credite bugetare 10 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -10.850

II. Credite bugetare -400 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -10.850

II. Credite bugetare -400 5101

AUTORITATI PUBLICE SI ACȚIUNI EXTERNE

I. Credite de angajament -11.676

II. Credite bugetare -1.226 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -826

II. Credite bugetare -826 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament -836

II. Credite bugetare -836 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 10

II. Credite bugetare 10 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -10.850

II. Credite bugetare -400 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -10.850

II. Credite bugetare -400

Tit: 13

SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI

Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite - mii lei - Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament -138.285

II. Credite bugetare -138.285 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -132.102

II. Credite bugetare -132.102 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament -26.000

II. Credite bugetare -26.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament -13.595

II. Credite bugetare -13.595 40

TITLUL IV SUBVENTII

I. Credite de angajament -4.456

II. Credite bugetare -4.456 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament -13.177

II. Credite bugetare -13.177 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament -5.338

II. Credite bugetare -5.338 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament -1.536

II. Credite bugetare -1.536 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament -61.000

II. Credite bugetare -61.000 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

I. Credite de angajament 17.000

II. Credite bugetare 17.000 61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

I. Credite de angajament -24.000

II. Credite bugetare -24.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -6.183

II. Credite bugetare -6.183 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -6.183

II. Credite bugetare -6.183 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I. Credite de angajament -138.285

II. Credite bugetare -138.285 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -132.102

II. Credite bugetare -132.102 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament -26.000

II. Credite bugetare -26.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament -13.595

II. Credite bugetare -13.595 40

TITLUL IV SUBVENTII

I. Credite de angajament -4.456

II. Credite bugetare -4.456 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament -13.177

II. Credite bugetare -13.177 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament -5.338

II. Credite bugetare -5.338 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament -1.536

II. Credite bugetare -1.536 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament -61.000

II. Credite bugetare -61.000 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

I. Credite de angajament 17.000

II. Credite bugetare 17.000 61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

I. Credite de angajament -24.000

II. Credite bugetare -24.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -6.183

II. Credite bugetare -6.183 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -6.183

II. Credite bugetare -6.183 5101

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE

I. Credite de angajament -60.224

II. Credite bugetare -60.224 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -54.041

II. Credite bugetare -54.041 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament -25.000

II. Credite bugetare -25.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament -11.849

II. Credite bugetare -11.849 40

TITLUL IV SUBVENTII

I. Credite de angajament -4.456

II. Credite bugetare -4.456 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament -4.200

II. Credite bugetare -4.200 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament -1.536

II. Credite bugetare -1.536 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

I. Credite de angajament 17.000

II. Credite bugetare 17.000 61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

I. Credite de angajament -24.000

II. Credite bugetare -24.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -6.183

II. Credite bugetare -6.183 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -6.183

II. Credite bugetare -6.183 6101

ORDINE PUBLICA SI SIGURANȚA NAȚIONALA

I. Credite de angajament -9.165

II. Credite bugetare -9.165 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -9.165

II. Credite bugetare -9.165 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament -5.338

II. Credite bugetare -5.338 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament -3.827

II. Credite bugetare -3.827 6701

CULTURA,

RECREERE SI RELIGIE

I. Credite de angajament -67.801

II. Credite bugetare -67.801 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -67.801

II. Credite bugetare -67.801 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament -1.000

II. Credite bugetare -1.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament -1.696

II. Credite bugetare -1.696 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament -7.932

II. Credite bugetare -7.932 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament -57.173

II. Credite bugetare -57.173 8001

ACTIUNI GENERALE ECONOMICE,

COMERCIALE SI DE MUNCA

I. Credite de angajament -1.045

II. Credite bugetare -1.045 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -1.045

II. Credite bugetare -1.045 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

I. Credite de angajament -1.045

II. Credite bugetare -1.045 8101

COMBUSTIBILI SI ENERGIE

I. Credite de angajament -50

II. Credite bugetare -50 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -50

II. Credite bugetare -50 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament -50

II. Credite bugetare -50

Tit: 14

MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE

Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite - mii lei - Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I.Credite de angajament 4.915

II.Credite bugetare -48.485 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament 4.915

II.Credite bugetare -40.885 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament -10.000

II.Credite bugetare -10.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament 15.000

II.Credite bugetare 15.000 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I.Credite de angajament -85

II.Credite bugetare -85 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II.Credite bugetare -45.800 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

II.Credite bugetare -7.600 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

II.Credite bugetare -7.600 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I.Credite de angajament 4.915

II.Credite bugetare -48.485 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament 4.915

II.Credite bugetare -40.885 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament -10.000

II.Credite bugetare -10.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament 15.000

II.Credite bugetare 15.000 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I.Credite de angajament -85

II.Credite bugetare -85 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II.Credite bugetare -45.800 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

II.Credite bugetare -7.600 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

II.Credite bugetare -7.600 5101

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE

I.Credite de angajament 1.915

II.Credite bugetare -51.485 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament 1.915

II.Credite bugetare -43.885 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament -10.000

II.Credite bugetare -10.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament 12.000

II.Credite bugetare 12.000 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I.Credite de angajament -85

II.Credite bugetare -85 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II.Credite bugetare -45.800 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

II.Credite bugetare -7.600 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

II.Credite bugetare -7.600 6701

CULTURA,

RECREERE SI RELIGIE

I.Credite de angajament 3.000

II.Credite bugetare 3.000 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament 3.000

II.Credite bugetare 3.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament 3.000

II.Credite bugetare 3.000

Tit: 15

MINISTERUL DEZVOLTĂRII,

LUCRĂRILOR PUBLICE ȘI

ADMINISTRAȚIEI

Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite - mii lei - Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I.Credite de angajament -277.000

II.Credite bugetare 2.473.000 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament -253.000

II.Credite bugetare 2.497.000 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament -5.000

II.Credite bugetare -5.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament 2.000

II.Credite bugetare 2.000 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

II.Credite bugetare 1.000.000 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I.Credite de angajament -250.000 61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

II.Credite bugetare 1.500.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament -24.000

II.Credite bugetare -24.000 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament -24.000

II.Credite bugetare -24.000 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I.Credite de angajament -277.000

II.Credite bugetare 2.473.000 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament -253.000

II.Credite bugetare 2.497.000 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament -5.000

II.Credite bugetare -5.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament 2.000

II.Credite bugetare 2.000 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

II.Credite bugetare 1.000.000 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I.Credite de angajament -250.000 61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

II.Credite bugetare 1.500.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament -24.000

II.Credite bugetare -24.000 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament -24.000

II.Credite bugetare -24.000 5101

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE

I.Credite de angajament -3.560

II.Credite bugetare -3.560 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament -3.000

II.Credite bugetare -3.000 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament -5.000

II.Credite bugetare -5.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament 2.000

II.Credite bugetare 2.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament -560

II.Credite bugetare -560 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament -560

II.Credite bugetare -560 7001

LOCUINTE,

SERVICII SI DEZVOLTARE PUBLICA

I.Credite de angajament -273.440

II.Credite bugetare 976.560 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament -250.000

ILCredite bugetare 1.000.000 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

II.Credite bugetare 1.000.000 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I.Credite de angajament -250.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament -23.440

II.Credite bugetare -23.440 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament -23.440

II.Credite bugetare -23.440 8001

ACTIUNI GENERALE ECONOMICE,

COMERCIALE SI DE MUNCA

II.Credite bugetare 1.500.000 01

CHELTUIELI CURENTE

II.Credite bugetare 1.500.000 61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

II.Credite bugetare 1.500.000

Tit: 16

MINISTERUL FINANȚELOR

Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite - mii lei - Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament -2.699.373

II. Credite bugetare -668.269 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -2.495.224

II. Credite bugetare -577.925 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament -100.000

II. Credite bugetare -100.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 77.000

II. Credite bugetare 50.000 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament -148

II. Credite bugetare -148 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament -2.233.597 58

TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 SI DIN FONDUL DE MODERNIZARE

I. Credite de angajament -6.441

II. Credite bugetare 2 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament -232.038

II. Credite bugetare -232.038 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

II. Credite bugetare -295.741 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -204.149

II. Credite bugetare -90.344 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -204.149

II. Credite bugetare -90.344 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I. Credite de angajament -2.699.373

II. Credite bugetare -668.269 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -2.495.224

II. Credite bugetare -577.925 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament -100.000

II. Credite bugetare -100.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 77.000

II. Credite bugetare 50.000 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament -148

II. Credite bugetare -148 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament -2.233.597 58

TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 SI DIN FONDUL DE MODERNIZARE

I. Credite de angajament -6.441

II. Credite bugetare 2 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament -232.038

II. Credite bugetare -232.038 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

II. Credite bugetare -295.741 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -204.149

II. Credite bugetare -90.344 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -204.149

II. Credite bugetare -90.344 5101

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE

I. Credite de angajament -2.538.294

II. Credite bugetare -480.190 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -2.334.145

II. Credite bugetare -389.846 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament -100.000

II. Credite bugetare -100.000 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

I. Credite de angajament -148

II. Credite bugetare -148 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament -2.233.597 58

TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 SI DIN FONDUL DE MODERNIZARE

I. Credite de angajament -6.441

II. Credite bugetare 2 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 6.041

II. Credite bugetare 6.041 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

II. Credite bugetare -295.741 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -204.149

II. Credite bugetare -90.344 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -204.149

II. Credite bugetare -90.344 5401

ALTE SERVICII PUBLICE GENERALE

I. Credite de angajament -161.079

II. Credite bugetare -188.079 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -161.079

II. Credite bugetare -188.079 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 77.000

II. Credite bugetare 50.000 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament -238.079

II. Credite bugetare -238.079

Tit: 17

MINISTERUL JUSTIȚIEI

Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite - mii lei - Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament 90.928

II. Credite bugetare 87.714 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 93.096

II. Credite bugetare 91.382 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 12.500

II. Credite bugetare 12.500 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 30.000

II. Credite bugetare 30.000 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament 60.000

II. Credite bugetare 60.000 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament -1.900

II. Credite bugetare -1.000 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament -118

II. Credite bugetare -118 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

I. Credite de angajament -7.386

II. Credite bugetare -10.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -2.168

II. Credite bugetare -3.668 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -2.168

II. Credite bugetare -3.668 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I. Credite de angajament 89.096

II. Credite bugetare 85.882 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 93.096

II. Credite bugetare 91.382 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 12.500

II. Credite bugetare 12.500 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 30.000

II. Credite bugetare 30.000 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament 60.000

II. Credite bugetare 60.000 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament -1.900

II. Credite bugetare -1.000 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament -118

II. Credite bugetare -118 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

I. Credite de angajament -7.386

II. Credite bugetare -10.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -4.000

II. Credite bugetare -5.500 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -4.000

II. Credite bugetare -5.500 5401

ALTE SERVICII PUBLICE GENERALE

I. Credite de angajament 20.000

II. Credite bugetare 20.000 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 20.000

II. Credite bugetare 20.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 20.000

II. Credite bugetare 20.000 6101

ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA

I. Credite de angajament 69.214

II. Credite bugetare 66.000 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 73.214

II. Credite bugetare 71.500 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 12.500

II. Credite bugetare 12.500 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 10.000

II. Credite bugetare 10.000 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament 60.000

II. Credite bugetare 60.000 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament -1.900

II. Credite bugetare -1.000 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

I. Credite de angajament -7.386

II. Credite bugetare -10.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -4.000

II. Credite bugetare -5.500 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -4.000

II. Credite bugetare -5.500 6801

ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament -118

II. Credite bugetare -118 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -118

II. Credite bugetare -118 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament -118

II. Credite bugetare -118 5010

VENITURI PROPRII - TOTAL CHELTUIELI

I. Credite de angajament 1.832

II. Credite bugetare 1.832 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 1.832

II. Credite bugetare 1.832 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 1.832

II. Credite bugetare 1.832 6110

ORDINE PUBLICA SI SIGURANȚA NAȚIONALA

I. Credite de angajament 1.832

II. Credite bugetare 1.832 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 1.832

II. Credite bugetare 1.832 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 1.832

II. Credite bugetare 1.832

Tit: 18

MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE

Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite - mii lei - Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament 591.165

II. Credite bugetare 377.091 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 1.689.825

II. Credite bugetare 1.677.454 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 1.169.487

II. Credite bugetare 1.169.487 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 31.791

II. Credite bugetare 16.791 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament 319.187

II. Credite bugetare 319.187 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament 195.925

II. Credite bugetare 195.925 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament -245

II. Credite bugetare -245 61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

I. Credite de angajament -26.320

II. Credite bugetare -23.691 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -1.098.660

II. Credite bugetare -1.300.363 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -1.098.660

II. Credite bugetare -1.300.363 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I. Credite de angajament

II. Credite bugetare 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 1.579.187

II. Credite bugetare 1.579.187 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 1.064.000

II. Credite bugetare 1.064.000 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament 319.187

II. Credite bugetare 319.187 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament 196.000

II. Credite bugetare 196.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -1.579.187

II. Credite bugetare -1.579.187 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -1.579.187

II. Credite bugetare -1.579.187 5101

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE

I. Credite de angajament 502

II. Credite bugetare 502 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 502

II. Credite bugetare 502 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 502

II. Credite bugetare 502 6001

APARARE

I. Credite de angajament -484.963

II. Credite bugetare -484.963 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 1.094.224

II. Credite bugetare 1.094.224 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 1.022.731

II. Credite bugetare 1.022.731 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament 71.493

II. Credite bugetare 71.493 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -1.579.187

II. Credite bugetare -1.579.187 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -1.579.187

II. Credite bugetare -1.579.187 6101

ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA

I. Credite de angajament 1.769

II. Credite bugetare 1.769 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 1.769

II. Credite bugetare 1.769 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 1.769

II. Credite bugetare 1.769 6501

INVATAMANT

I. Credite de angajament 81.823

II. Credite bugetare 147.328 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 81.823

II. Credite bugetare 147.328 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 38.998

II. Credite bugetare 38.998 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament 42.825

II. Credite bugetare 108.330 6601

SANATATE

I. Credite de angajament 195.951

II. Credite bugetare 130.446 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 195.951

II. Credite bugetare 130.446 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament 195.951

II. Credite bugetare 130.446 6701

CULTURA,

RECREERE SI RELIGIE

I. Credite de angajament 8.918

II. Credite bugetare 8.918 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 8.918

II. Credite bugetare 8.918 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament 8.918

II. Credite bugetare 8.918 6801

ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament 196.000

II. Credite bugetare 196.000 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 196.000

II. Credite bugetare 196.000 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament 196.000

II. Credite bugetare 196.000 5010

VENITURI PROPRII - TOTAL CHELTUIELI

I. Credite de angajament 591.165

II. Credite bugetare 377.091 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 110.638

II. Credite bugetare 98.267 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 105.487

II. Credite bugetare 105.487 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 31.791

II. Credite bugetare 16.791 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament -75

II. Credite bugetare -75 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament -245

II. Credite bugetare -245 61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

I. Credite de angajament -26.320

II. Credite bugetare -23.691 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 480.527

II. Credite bugetare 278.824 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 480.527

II. Credite bugetare 278.824 6010

APARARE

I. Credite de angajament 169.266

II. Credite bugetare 80.929 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 787

II. Credite bugetare 787 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 787

II. Credite bugetare 787 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 168.479

II. Credite bugetare 80.142 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 168.479

II. Credite bugetare 80.142 6110

ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA

I. Credite de angajament 600

II. Credite bugetare 600 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 600

II. Credite bugetare 600 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 600

II. Credite bugetare 600 6510

INVATAMANT

I. Credite de angajament 25.837

II. Credite bugetare 93.971 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 18.227

II. Credite bugetare 5.856 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 38.350

II. Credite bugetare 38.350 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 6.477

II. Credite bugetare -8.523 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament -35

II. Credite bugetare -35 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament -245

II. Credite bugetare -245 61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

I. Credite de angajament -26.320

II. Credite bugetare -23.691 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 7.610

II. Credite bugetare 88.115 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 7.610

II. Credite bugetare 88.115 6610

SANATATE

I. Credite de angajament 395.355

II. Credite bugetare 201.484 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 90.917

II. Credite bugetare 90.917 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 67.137

II. Credite bugetare 67.137 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 23.820

II. Credite bugetare 23.820 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament -40

II. Credite bugetare -40 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 304.438

II. Credite bugetare 110.567 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 304.438

II. Credite bugetare 110.567 6710

CULTURA,

RECREERE SI RELIGIE

I. Credite de angajament 107

II. Credite bugetare 107 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 107

II. Credite bugetare 107 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 107

II. Credite bugetare 107

Tit: 19

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite - mii lei - Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament 54.546

II. Credite bugetare -164.820 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 4.546

II. Credite bugetare -214.820 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament -181.517

II. Credite bugetare -181.517 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament -50.000

II. Credite bugetare -50.000 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament 6.000

II. Credite bugetare 6.000 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament -168.000

II. Credite bugetare -300.000 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament 475.000

II. Credite bugetare 475.000 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

I. Credite de angajament -108.454

II. Credite bugetare -195.820 65

TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA

I. Credite de angajament 31.517

II. Credite bugetare 31.517 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 50.000

II. Credite bugetare 50.000 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 50.000

II. Credite bugetare 50.000 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I. Credite de angajament 54.546

II. Credite bugetare -164.820 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 4.546

II. Credite bugetare -214.820 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament -181.517

II. Credite bugetare -181.517 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament -50.000

II. Credite bugetare -50.000 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament 6.000

II. Credite bugetare 6.000 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament -168.000

II. Credite bugetare -300.000 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament 475.000

II. Credite bugetare 475.000 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

I. Credite de angajament -108.454

II. Credite bugetare -195.820 65

TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA

I. Credite de angajament 31.517

II. Credite bugetare 31.517 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 50.000

II. Credite bugetare 50.000 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 50.000

II. Credite bugetare 50.000 5101

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE

I. Credite de angajament -42.275

II. Credite bugetare -42.275 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -42.043

II. Credite bugetare -42.043 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament -25.042

II. Credite bugetare -25.042 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament -17.001

II. Credite bugetare -17.001 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -232

II. Credite bugetare -232 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -232

II. Credite bugetare -232 6101

ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA

I. Credite de angajament -385.239

II. Credite bugetare -604.605 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -435.272

II. Credite bugetare -654.638 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament -156.336

II. Credite bugetare -156.336 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament -30.599

II. Credite bugetare -30.599 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament -3.400

II. Credite bugetare -3.400 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament -168.000

II. Credite bugetare -300.000 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

I. Credite de angajament -108.454

II. Credite bugetare -195.820 65

TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA

I. Credite de angajament 31.517

II. Credite bugetare 31.517 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 50.033

II. Credite bugetare 50.033 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 50.033

II. Credite bugetare 50.033 6501

INVATAMANT

I. Credite de angajament -6.318

II. Credite bugetare -6.318 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -6.539

II. Credite bugetare -6.539 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament -139

II. Credite bugetare -139 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament -2.400

II. Credite bugetare -2.400 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament -4.000

II. Credite bugetare -4.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 221

II. Credite bugetare 221 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 221

II. Credite bugetare 221 6701

CULTURA,

RECREERE SI RELIGIE

I. Credite de angajament 13.400

II. Credite bugetare 13.400 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 13.400

II. Credite bugetare 13.400 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament 13.400

II. Credite bugetare 13.400 6801

ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament 474.978

II. Credite bugetare 474.978 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 475.000

II. Credite bugetare 475.000 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament 475.000

II. Credite bugetare 475.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -22

II. Credite bugetare -22 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -22

II. Credite bugetare -22

Tit: 20

MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI,

TINERETULUI ȘI SOLIDARITĂȚII

SOCIALE

Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite - mii lei - Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I.Credite de angajament 6.333.604

Il.Credite bugetare 5.516.028 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament 6.336.141

II.Credite bugetare 5.517.528 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament -25.000

II.Credite bugetare -25.000 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I.Credite de angajament 3.738.665

II.Credite bugetare 3.738.665 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I.Credite de angajament -1.137

II.Credite bugetare -1.137 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II.Credite bugetare -400.000 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I.Credite de angajament 2.624.000

II.Credite bugetare 2.524.000 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I.Credite de angajament -387

II.Credite bugetare -19.000 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

II.Credite bugetare -300.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament -2.537

II.Credite bugetare -1.500 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament -2.537

II.Credite bugetare -1.500 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I.Credite de angajament 6.333.604

II.Credite bugetare 5.516.028 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament 6.336.141

Il.Credite bugetare 5.517.528 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament -25.000

II.Credite bugetare -25.000 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I.Credite de angajament 3.738.665

II.Credite bugetare 3.738.665 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I.Credite de angajament -1.137

II.Credite bugetare -1.137 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II.Credite bugetare -400.000 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I.Credite de angajament 2.624.000

II.Credite bugetare 2.524.000 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I.Credite de angajament -387

II.Credite bugetare -19.000 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

II.Credite bugetare -300.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament -2.537

II.Credite bugetare -1.500 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament -2.537

II.Credite bugetare -1.500 5601

TRANSFERURI CU CARACTER GENERAL INTRE DIFERITE NIVELE ALE ADMINISTRATIEI

I.Credite de angajament 3.738.665

II.Credite bugetare 3.738.665 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament 3.738.665

II.Credite bugetare 3.738.665 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I.Credite de angajament 3.738.665

II.Credite bugetare 3.738.665 6701

CULTURA,

RECREERE SI RELIGIE

I.Credite de angajament -448

II.Credite bugetare -448 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament -448

II.Credite bugetare -448 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I.Credite de angajament -61

II.Credite bugetare -61 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I.Credite de angajament -387

II.Credite bugetare -387 6801

ASIGURĂRI SI ASISTENTA SOCIALA

I.Credite de angajament 2.595.387

II.Credite bugetare 1.777.811 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament 2.597.924

II.Credite bugetare 1.779.311 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament -25.000

II.Credite bugetare -25.000 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I.Credite de angajament -1.076

II.Credite bugetare -1.076 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II.Credite bugetare -400.000 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I.Credite de angajament 2.624.000

II.Credite bugetare 2.524.000 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

II.Credite bugetare -18.613 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

II.Credite bugetare -300.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament -2.537

II.Credite bugetare -1.500 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament -2.537

II.Credite bugetare -1.500

Tit: 22

MINISTERUL AGRICULTURII ȘI

DEZVOLTĂRII RURALE

Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite -mii lei- Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I.Credite de angajament -690.298

II.Credite bugetare 1.222.144 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament -678.698

Il.Credite bugetare 1.233.744 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament -9.975

II.Credite bugetare -9.975 40

TITLUL IV SUBVENTII

I.Credite de angajament -218.000

II.Credite bugetare -218.000 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I.Credite de angajament -312.000

II.Credite bugetare -312.000 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I.Credite de angajament -138.723

II.Credite bugetare -138.723 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II.Credite bugetare 1.896.342 58

TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 SI DIN FONDUL DE MODERNIZARE

II.Credite bugetare 200.000 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

II.Credite bugetare -83.100 61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

II.Credite bugetare -100.800 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament -10.600

II.Credite bugetare -10.600 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament -10.600

II.Credite bugetare -10.600 79

OPERATIUNI FINANCIARE

I.Credite de angajament -1.000

II.Credite bugetare -1.000 80

TITLUL XVIII ÎMPRUMUTURI

I.Credite de angajament -1.000

II.Credite bugetare -1.000 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I.Credite de angajament -690.298

II.Credite bugetare 1.222.144 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament -678.698

II.Credite bugetare 1.233.744 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament -9.975

II.Credite bugetare -9.975 40

TITLUL IV SUBVENTII

I.Credite de angajament -218.000

II.Credite bugetare -218.000 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I.Credite de angajament -312.000

II.Credite bugetare -312.000 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I.Credite de angajament -138.723

II.Credite bugetare -138.723 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II.Credite bugetare 1.896.342 58

TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 SI DIN FONDUL DE MODERNIZARE

II.Credite bugetare 200.000 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

II.Credite bugetare -83.100 61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

II.Credite bugetare -100.800 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament -10.600

II.Credite bugetare -10.600 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament -10.600

II.Credite bugetare -10.600 79

OPERAȚIUNI FINANCIARE

I.Credite de angajament -1.000

II.Credite bugetare -1.000 80

TITLUL XVIII IMPRUMUTURI

I.Credite de angajament -1.000

II.Credite bugetare -1.000 8001

ACȚIUNI GENERALE ECONOMICE,

COMERCIALE SI DE MUNCA

I.Credite de angajament -137.723

II.Credite bugetare -137.723 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament -137.723

II.Credite bugetare -137.723 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I.Credite de angajament -137.723

II.Credite bugetare -137.723 8301

AGRICULTURA, SILVICULTURA,

PISCICULTURA SI VANATOARE

I.Credite de angajament -540.392

II.Credite bugetare 1.372.050 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament -528.792

II.Credite bugetare 1.383.650 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament -9.975

II.Credite bugetare -9.975 40

TITLUL IV SUBVENTII

I.Credite de angajament -218.000

II.Credite bugetare -218.000 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I.Credite de angajament -299.817

II.Credite bugetare -299.817 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I.Credite de angajament -1.000

II.Credite bugetare -1.000 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II.Credite bugetare 1.896.342 58

TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 SI DIN FONDUL DE MODERNIZARE

II.Credite bugetare 200.000 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANȚARE DIN SUMELE REPREZENTÂND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

II.Credite bugetare -83.100 61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

II.Credite bugetare -100.800 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament -10.600

II.Credite bugetare -10.600 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament -10.600

II.Credite bugetare -10.600 79

OPERATIUNI FINANCIARE

I.Credite de angajament -1.000

II.Credite bugetare -1.000 80

TITLUL XVIII IMPRUMUTURI

I.Credite de angajament -1.000

II.Credite bugetare -1.000 8601

CERCETARE SI DEZVOLTARE IN DOMENIUL ECONOMIC

I.Credite de angajament -12.183

II.Credite bugetare -12.183 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament -12.183

II.Credite bugetare -12.183 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I.Credite de angajament -12.183

II.Credite bugetare -12.183

Tit: 23

MINISTERUL MEDIULUI,

APELOR ȘI PĂDURILOR

Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite - mii lei - Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament -2.211.347

II. Credite bugetare 863.805 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -2.196.667

II. Credite bugetare 878.485 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 6.120

II. Credite bugetare 6.120 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament -7.195

II. Credite bugetare -7.195 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

I. Credite de angajament -640.277 61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

I. Credite de angajament -1.473.875

II. Credite bugetare 900.000 65

TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA

I. Credite de angajament -81.440

II. Credite bugetare -20.440 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -14.680

II. Credite bugetare -14.680 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -14.680

II. Credite bugetare -14.680 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I. Credite de angajament -2.215.347

II. Credite bugetare 859.805 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -2.200.667

II. Credite bugetare 874.485 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 2.120

II. Credite bugetare 2.120 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

I. Credite de angajament -7.195

II. Credite bugetare -7.195 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

I. Credite de angajament -640.277 61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

I. Credite de angajament -1.473.875

II. Credite bugetare 900.000 65

TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA

I. Credite de angajament -81.440

II. Credite bugetare -20.440 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -14.680

II. Credite bugetare -14.680 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -14.680

II. Credite bugetare -14.680 7001

LOCUINTE,

SERVICII SI DEZVOLTARE PUBLICA

I. Credite de angajament -51.440

II. Credite bugetare -20.440 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -51.440

II. Credite bugetare -20.440 65

TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA

I. Credite de angajament -51.440

II. Credite bugetare -20.440 7401

PROTECTIA MEDIULUI

I. Credite de angajament -2.127.795

II. Credite bugetare 886.057 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -2.114.351

II. Credite bugetare 899.801 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 2.120

II. Credite bugetare 2.120 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

I. Credite de angajament -2.319

II. Credite bugetare -2.319 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

I. Credite de angajament -640.277 61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

I. Credite de angajament -1.473.875

II. Credite bugetare 900.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -13.444

II. Credite bugetare -13.744 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -13.444

II. Credite bugetare -13.744 8301

AGRICULTURA, SILVICULTURA,

PISCICULTURA SI VANATOARE

I. Credite de angajament -36.112

II. Credite bugetare -5.812 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -34.876

II. Credite bugetare -4.876 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament -4.876

II. Credite bugetare -4.876 65

TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA

I. Credite de angajament -30.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -1.236

II. Credite bugetare -936 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -1.236

II. Credite bugetare -936 5010

VENITURI PROPRII - TOTAL CHELTUIELI

I. Credite de angajament 4.000

II. Credite bugetare 4.000 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 4.000

II. Credite bugetare 4.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 4.000

II. Credite bugetare 4.000 7410

PROTECȚIA MEDIULUI

I. Credite de angajament 4.000

II. Credite bugetare 4.000 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 4.000

II. Credite bugetare 4.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 4.000

II. Credite bugetare 4.000

Tit: 24

MINISTERUL TRANSPORTURILOR ȘI INFRASTRUCTURII

Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite - mii lei - Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament -849.246

II. Credite bugetare -1.849.246 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -649.246

II. Credite bugetare -1.649.246 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 2.554

II. Credite bugetare 2.554 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament -18.000

II. Credite bugetare -18.000 30

TITLUL III DOBÂNZI

I. Credite de angajament -800

II. Credite bugetare -800 40

TITLUL IV SUBVENTII

I. Credite de angajament -370.000

II. Credite bugetare -370.000 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament -300.000

II. Credite bugetare -300.000 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament -63.000

II. Credite bugetare -63.000 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II. Credite bugetare -1.500.000 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament 100.000

II. Credite bugetare 100.000 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

II. Credite bugetare -1.500.000 61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

II. Credite bugetare 2.000.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -200.000

II. Credite bugetare -200.000 72

TITLUL XVI ACTIVE FINANCIARE

I. Credite de angajament -200.000

II. Credite bugetare -200.000 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I. Credite de angajament -849.246

II. Credite bugetare -1.849.246 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -649.246

II. Credite bugetare -1.649.246 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 2.554

II. Credite bugetare 2.554 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament -18.000

II. Credite bugetare -18.000 30

TITLUL III DOBANZI

I. Credite de angajament -800

II. Credite bugetare -800 40

TITLUL IV SUBVENTII

I. Credite de angajament -370.000

II. Credite bugetare -370.000 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament -300.000

II. Credite bugetare -300.000 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament -63.000

II. Credite bugetare -63.000 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II. Credite bugetare -1.500.000 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament 100.000

II. Credite bugetare 100.000 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

II. Credite bugetare -1.500.000 61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE ÎMPRUMUT A PNRR

II. Credite bugetare 2.000.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -200.000

II. Credite bugetare -200.000 72

TITLUL XVI ACTIVE FINANCIARE

I. Credite de angajament -200.000

II. Credite bugetare -200.000 6601

SANATATE

I. Credite de angajament -730

II. Credite bugetare -730 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -730

II. Credite bugetare -730 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament -730

II. Credite bugetare -730 6701

CULTURA,

RECREERE SI RELIGIE

I. Credite de angajament -9.165

II. Credite bugetare -9.165 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -9.165

II. Credite bugetare -9.165 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament -9.165

II. Credite bugetare -9.165 6801

ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament 100.000

II. Credite bugetare 100.000 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 100.000

II. Credite bugetare 100.000 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament 100.000

II. Credite bugetare 100.000 8401

TRANSPORTURI

I. Credite de angajament -939.351

II. Credite bugetare -1.939.351 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -739.351

II. Credite bugetare -1.739.351 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 2.554

II. Credite bugetare 2.554 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament -18.000

II. Credite bugetare -18.000 30

TITLUL III DOBÂNZI

I. Credite de angajament -800

II. Credite bugetare -800 40

TITLUL IV SUBVENTII

I. Credite de angajament -370.000

II. Credite bugetare -370.000 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament -290.105

II. Credite bugetare -290.105 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament -63.000

II. Credite bugetare -63.000 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II. Credite bugetare -1.500.000 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

II. Credite bugetare -1.500.000 61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

II. Credite bugetare 2.000.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -200.000

II. Credite bugetare -200.000 72

TITLUL XVI ACTIVE FINANCIARE

I. Credite de angajament -200.000

II. Credite bugetare -200.000

Tit: 25

MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII

Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite - mii lei - Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament -863.301

II. Credite bugetare 1.067.477 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -1.290.123

II. Credite bugetare 840.655 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 250.000

II. Credite bugetare 250.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 340.000

II. Credite bugetare 340.000 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament 15.000

II. Credite bugetare 15.000 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament -58.067

II. Credite bugetare -77.560 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament -94.849

II. Credite bugetare -380.000 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament 20.000

II. Credite bugetare 20.000 58

TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 SI DIN FONDUL DE MODERNIZARE

I. Credite de angajament 47.710

II. Credite bugetare 50.000 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament -300.000

II. Credite bugetare -300.000 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

I. Credite de angajament -1.409.917

II. Credite bugetare 753.215 61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

I. Credite de angajament -100.000

II. Credite bugetare 200.000 65

TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA

II. Credite bugetare -30.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 426.822

II. Credite bugetare 226.822 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 426.822

II. Credite bugetare 226.822 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I. Credite de angajament -1.990.301

II. Credite bugetare 140.477 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -1.975.123

II. Credite bugetare 155.655 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament -58.067

II. Credite bugetare -77.560 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament -94.849

II. Credite bugetare -380.000 58

TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 SI DIN FONDUL DE MODERNIZARE

I. Credite de angajament 47.710

II. Credite bugetare 50.000 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament -360.000

II. Credite bugetare -360.000 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

I. Credite de angajament -1.409.917

II. Credite bugetare 753.215 61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

I. Credite de angajament -100.000

II. Credite bugetare 200.000 65

TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA

II. Credite bugetare -30.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -15.178

II. Credite bugetare -15.178 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -15.178

II. Credite bugetare -15.178 5301

CERCETARE FUNDAMENTALA SI CERCETARE DEZVOLTARE

I. Credite de angajament -105.396

II. Credite bugetare -27.750 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -105.206

II. Credite bugetare -27.560 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament -58.067

II. Credite bugetare -77.560 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament 5.151 58

TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 SI DIN FONDUL DE MODERNIZARE

I. Credite de angajament 47.710

II. Credite bugetare 50.000 61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

I. Credite de angajament -100.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -190

II. Credite bugetare -190 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -190

II. Credite bugetare -190 6501

INVATAMANT

I. Credite de angajament -1.884.905

II. Credite bugetare 168.227 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -1.869.917

II. Credite bugetare 183.215 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament -100.000

II. Credite bugetare -380.000 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament -360.000

II. Credite bugetare -360.000 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

I. Credite de angajament -1.409.917

II. Credite bugetare 753.215 61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

II. Credite bugetare 200.000 65

TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA

II. Credite bugetare -30.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -14.988

II. Credite bugetare -14.988 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -14.988

II. Credite bugetare -14.988 5010

VENITURI PROPRII - TOTAL CHELTUIELI

I. Credite de angajament 1.127.000

II. Credite bugetare 927.000 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 685.000

II. Credite bugetare 685.000 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 250.000

II. Credite bugetare 250.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 340.000

II. Credite bugetare 340.000 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament 15.000

II. Credite bugetare 15.000 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament 20.000

II. Credite bugetare 20.000 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 60.000

II. Credite bugetare 60.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 442.000

II. Credite bugetare 242.000 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 442.000

II. Credite bugetare 242.000 6510

INVATAMANT

I. Credite de angajament 1.127.000

II. Credite bugetare 927.000 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 685.000

II. Credite bugetare 685.000 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 250.000

II. Credite bugetare 250.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 340.000

II. Credite bugetare 340.000 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament 15.000

II. Credite bugetare 15.000 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament 20.000

II. Credite bugetare 20.000 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 60.000

II. Credite bugetare 60.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 442.000

II. Credite bugetare 242.000 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 442.000

II. Credite bugetare 242.000

Tit: 26

MINISTERUL SĂNĂTĂȚII

Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite - mii lei - Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament 109.941

II. Credite bugetare -2.661.235 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 109.941

II. Credite bugetare -2.661.235 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament -25.000

II. Credite bugetare -25.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 300.000

II. Credite bugetare 300.000 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament -236.235

II. Credite bugetare -236.235 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II. Credite bugetare -1.000.000 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

II. Credite bugetare -1.400.000 65

TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA

I. Credite de angajament 71.176

II. Credite bugetare -300.000 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I. Credite de angajament 109.941

II. Credite bugetare -2.661.235 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 109.941

II. Credite bugetare -2.661.235 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament -25.000

II. Credite bugetare -25.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 300.000

II. Credite bugetare 300.000 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament -236.235

II. Credite bugetare -236.235 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II. Credite bugetare -1.000.000 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

II. Credite bugetare -1.400.000 65

TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA

I. Credite de angajament 71.176

II. Credite bugetare -300.000 5601

TRANSFERURI CU CARACTER GENERAL INTRE DIFERITE NIVELE ALE ADMINISTRATIEI

I. Credite de angajament -236.235

II. Credite bugetare -236.235 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -236.235

II. Credite bugetare -236.235 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament -236.235

II. Credite bugetare -236.235 6601

SANATATE

I. Credite de angajament 346.176

II. Credite bugetare -2.425.000 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 346.176

II. Credite bugetare -2.425.000 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament -25.000

II. Credite bugetare -25.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 300.000

II. Credite bugetare 300.000 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II. Credite bugetare -1.000.000 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

II. Credite bugetare -1.400.000 65

TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA

I. Credite de angajament 71.176

II. Credite bugetare -300.000

Tit: 27

MINISTERUL CULTURII

Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite - mii lei - Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I.Credite de angajament -505.821

II.Credite bugetare 27.956 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament -505.916

II.Credite bugetare 27.861 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament 424

II.Credite bugetare 424 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament -5.000

II.Credite bugetare -5.000 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I.Credite de angajament 50.000

II.Credite bugetare 50.000 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I.Credite de angajament -92.735

II.Credite bugetare -23.711 58

TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 SI DIN FONDUL DE MODERNIZARE

I.Credite de angajament -47

II.Credite bugetare -209 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I.Credite de angajament 1.107

II.Credite bugetare 1.107 61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

I.Credite de angajament -51.994

II.Credite bugetare 5.250 65

TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA

I.Credite de angajament -407.671 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament 95

II.Credite bugetare 95 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament 95

II.Credite bugetare 95 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I.Credite de angajament -505.916

II.Credite bugetare 27.861 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament -505.916

II.Credite bugetare 27.861 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament 424

II.Credite bugetare 424 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament -5.000

II.Credite bugetare -5.000 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I.Credite de angajament 50.000

II.Credite bugetare 50.000 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I.Credite de angajament -92.735

II.Credite bugetare -23.711 58

TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 SI DIN FONDUL DE MODERNIZARE

I.Credite de angajament -47

II.Credite bugetare -209 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I.Credite de angajament 1.107

II.Credite bugetare 1.107 61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

I.Credite de angajament -51.994

II.Credite bugetare 5.250 65

TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA

I.Credite de angajament -407.671 6701

CULTURA,

RECREERE SI RELIGIE

I.Credite de angajament -505.916

II.Credite bugetare 27.861 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament -505.916

II.Credite bugetare 27.861 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament 424

II.Credite bugetare 424 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament -5.000

II.Credite bugetare -5.000 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I.Credite de angajament 50.000

II.Credite bugetare 50.000 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I.Credite de angajament -92.735

II.Credite bugetare -23.711 58

TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 SI DIN FONDUL DE MODERNIZARE

I.Credite de angajament -47

II.Credite bugetare -209 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I.Credite de angajament 1.107

II.Credite bugetare 1.107 61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

I.Credite de angajament -51.994

II.Credite bugetare 5.250 65

TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA

I.Credite de angajament -407.671 5010

VENITURI PROPRII - TOTAL CHELTUIELI

I.Credite de angajament 95

II.Credite bugetare 95 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament 95

II.Credite bugetare 95 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament 95

II.Credite bugetare 95 6710

CULTURA,

RECREERE SI RELIGIE

I.Credite de angajament 95

II.Credite bugetare 95 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament 95

II.Credite bugetare 95 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament 95

II.Credite bugetare 95

Tit: 29

MINISTERUL PUBLIC

Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite -mii lei- Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I.Credite de angajament 7.140

II.Credite bugetare -3.695 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament 9.108

II.Credite bugetare -1.727 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament -15.000

II.Credite bugetare -15.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament 10.068

II.Credite bugetare 10.068 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I.Credite de angajament -580

II.Credite bugetare -580 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I.Credite de angajament 116

II.Credite bugetare 116 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

I.Credite de angajament 14.504

II.Credite bugetare 3.669 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament -1.968

II.Credite bugetare -1.968 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament -1.968

II.Credite bugetare -1.968 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I.Credite de angajament 7.140

II.Credite bugetare -3.695 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament 9.108

II.Credite bugetare -1.727 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament -15.000

II.Credite bugetare -15.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament 10.068

II.Credite bugetare 10.068 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I.Credite de angajament -580

II.Credite bugetare -580 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I.Credite de angajament 116

II.Credite bugetare 116 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

I.Credite de angajament 14.504

II.Credite bugetare 3.669 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament -1.968

II.Credite bugetare -1.968 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament -1.968

II.Credite bugetare -1.968 6101

ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA

I.Credite de angajament 7.024

II.Credite bugetare -3.811 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament 8.992

II.Credite bugetare -1.843 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament -15.000

II.Credite bugetare -15.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament 10.068

II.Credite bugetare 10.068 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I.Credite de angajament -580

II.Credite bugetare -580 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

I.Credite de angajament 14.504

II.Credite bugetare 3.669 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament -1.968

II.Credite bugetare -1.968 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament -1.968

II.Credite bugetare -1.968 6801

ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA

I.Credite de angajament 116

II.Credite bugetare 116 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament 116

II.Credite bugetare 116 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I.Credite de angajament 116

II.Credite bugetare 116

Tit: 30

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE

Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite - mii lei - Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament -2.038

II. Credite bugetare 10.000 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -2.008

II. Credite bugetare 10.030 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament -500

II. Credite bugetare -500 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament -2.370

II. Credite bugetare -2.370 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament -100

II. Credite bugetare -100 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

I. Credite de angajament 962

II. Credite bugetare 13.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -30

II. Credite bugetare -30 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -30

II. Credite bugetare -30 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I. Credite de angajament -2.038

II. Credite bugetare 10.000 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -2.008

II. Credite bugetare 10.030 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament -500

II. Credite bugetare -500 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament -2.370

II. Credite bugetare -2.370 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament -100

II. Credite bugetare -100 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

I. Credite de angajament 962

II. Credite bugetare 13.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -30

II. Credite bugetare -30 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -30

II. Credite bugetare -30 5101

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE

I. Credite de angajament -2.038

II. Credite bugetare 10.000 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -2.008

II. Credite bugetare 10.030 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament -500

II. Credite bugetare -500 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament -2.370

II. Credite bugetare -2.370 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament -100

II. Credite bugetare -100 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

I. Credite de angajament 962

II. Credite bugetare 13.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -30

II. Credite bugetare -30 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -30

II. Credite bugetare -30

Tit: 31

SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚTII

Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite - mii lei - Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament 78.508

II. Credite bugetare 96.140 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 111.725

II. Credite bugetare 111.725 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 75.428

II. Credite bugetare 75.428 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 2.487

II. Credite bugetare 2.487 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament -6.190

II. Credite bugetare -6.190 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament 40.000

II. Credite bugetare 40.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -33.217

II. Credite bugetare -15.585 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -33.217

II. Credite bugetare -15.585 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I. Credite de angajament 75.178

II. Credite bugetare 92.810 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 108.810

II. Credite bugetare 108.810 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 75.000

II. Credite bugetare 75.000 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament -6.190

II. Credite bugetare -6.190 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament 40.000

II. Credite bugetare 40.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -33.632

II. Credite bugetare -16.000 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -33.632

II. Credite bugetare -16.000 6101

ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA

I. Credite de angajament 36.998

II. Credite bugetare 54.630 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 70.630

II. Credite bugetare 70.630 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 75.000

II. Credite bugetare 75.000 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament -4.370

II. Credite bugetare -4.370 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -33.632

II. Credite bugetare -16.000 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -33.632

II. Credite bugetare -16.000 6501

INVATAMANT

I. Credite de angajament -1.820

II. Credite bugetare -1.820 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -1.820

II. Credite bugetare -1.820 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament -1.820

II. Credite bugetare -1.820 6801

ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament 40.000

II. Credite bugetare 40.000 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 40.000

II. Credite bugetare 40.000 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament 40.000

II. Credite bugetare 40.000 5010

VENITURI PROPRII - TOTAL CHELTUIELI

I. Credite de angajament 3.330

II. Credite bugetare 3.330 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 2.915

II. Credite bugetare 2.915 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 428

II. Credite bugetare 428 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 2.487

II. Credite bugetare 2.487 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 415

II. Credite bugetare 415 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 415

II. Credite bugetare 415 6110

ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA

I. Credite de angajament 3.330

II. Credite bugetare 3.330 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 2.915

II. Credite bugetare 2.915 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 428

II. Credite bugetare 428 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 2.487

II. Credite bugetare 2.487 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament 415

II. Credite bugetare 415 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament 415

II. Credite bugetare 415

Tit: 32

SERVICIUL DE INFORMAȚII EXTERNE

Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite - mii lei - Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament -4.730

II. Credite bugetare -4.730 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 12.020

II. Credite bugetare 12.020 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 11.300

II. Credite bugetare 11.300 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament 720

II. Credite bugetare 720 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -16.750

II. Credite bugetare -16.750 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -16.750

II. Credite bugetare -16.750 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I. Credite de angajament -4.730

II. Credite bugetare -4.730 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 12.020

II. Credite bugetare 12.020 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 11.300

II. Credite bugetare 11.300 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament 720

II. Credite bugetare 720 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -16.750

II. Credite bugetare -16.750 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -16.750

II. Credite bugetare -16.750 6101

ORDINE PUBLICA SI SIGURANȚA NAȚIONALA

I. Credite de angajament -5.450

II. Credite bugetare -5.450 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 11.300

II. Credite bugetare 11.300 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 11.300

II. Credite bugetare 11.300 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -16.750

II. Credite bugetare -16.750 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -16.750

II. Credite bugetare -16.750 6801

ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament 720

II. Credite bugetare 720 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 720

II. Credite bugetare 720 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament 720

II. Credite bugetare 720

Tit: 33

SERVICIUL DE PROTECȚIE ȘI PAZĂ

Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite - mii lei - Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament -6.129

II. Credite bugetare 9.960 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 9.950

II. Credite bugetare 9.960 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 9.000

II. Credite bugetare 9.000 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II. Credite bugetare 10 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament 300

II. Credite bugetare 300 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

I. Credite de angajament 650

II. Credite bugetare 650 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -16.079 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -16.079 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I. Credite de angajament -6.129

II. Credite bugetare 9.960 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 9.950

II. Credite bugetare 9.960 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 9.000

II. Credite bugetare 9.000 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II. Credite bugetare 10 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament 300

II. Credite bugetare 300 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANȚARE DIN SUMELE REPREZENTÂND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

I. Credite de angajament 650

II. Credite bugetare 650 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -16.079 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -16.079 6101

ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA

I. Credite de angajament -6.424

II. Credite bugetare 9.665 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 9.655

II. Credite bugetare 9.665 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 9.000

II. Credite bugetare 9.000 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II. Credite bugetare 10 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament 5

II. Credite bugetare 5 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

I. Credite de angajament 650

II. Credite bugetare 650 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -16.079 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -16.079 6801

ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament 295

II. Credite bugetare 295 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 295

II. Credite bugetare 295 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament 295

II. Credite bugetare 295

Tit: 34

SERVICIUL DE TELECOMUNICAȚII SPECIALE

Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite - mii lei - Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament -226.671

II. Credite bugetare -127.560 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -219.821

II. Credite bugetare -120.710 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 5.000

II. Credite bugetare 5.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament -15.506

II. Credite bugetare -23.506 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament -161.728

II. Credite bugetare -16.102 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament -508

II. Credite bugetare -508 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament -15

II. Credite bugetare -15 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

I. Credite de angajament -47.064

II. Credite bugetare -85.579 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -6.850

II. Credite bugetare -6.850 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -6.850

II. Credite bugetare -6.850 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I. Credite de angajament -226.671

II. Credite bugetare -127.560 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -219.821

II. Credite bugetare -120.710 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 5.000

II. Credite bugetare 5.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament -15.506

II. Credite bugetare -23.506 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament -161.728

II. Credite bugetare -16.102 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament -508

II. Credite bugetare -508 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament -15

II. Credite bugetare -15 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

I. Credite de angajament -47.064

II. Credite bugetare -85.579 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -6.850

II. Credite bugetare -6.850 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -6.850

II. Credite bugetare -6.850 6101

ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA

I. Credite de angajament -226.220

II. Credite bugetare -127.109 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -219.370

II. Credite bugetare -120.259 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 5.000

II. Credite bugetare 5.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament -15.506

II. Credite bugetare -23.506 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament -161.728

II. Credite bugetare -16.102 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament -57

II. Credite bugetare -57 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament -15

II. Credite bugetare -15 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

I. Credite de angajament -47.064

II. Credite bugetare -85.579 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -6.850

II. Credite bugetare -6.850 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -6.850

II. Credite bugetare -6.850 6801

ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament -451

II. Credite bugetare -451 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -451

II. Credite bugetare -451 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I. Credite de angajament -451

II. Credite bugetare -451

Tit: 35

MINISTERUL ECONOMIEI,

DIGITALIZĂRII,

ANTREPRENORIATULUI ȘI TURISMULUI

Detalierea influentelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite - mii lei - Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I.Credite de angajament -3.012.182

II.Credite bugetare 416.955 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament -2.911.682

Il.Credite bugetare 517.455 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament 10.064

II.Credite bugetare 10.064 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament -3.001

II.Credite bugetare -4.681 40

TITLUL IV SUBVENTII

I.Credite de angajament -2.867.631

II.Credite bugetare 122.369 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I.Credite de angajament -10.534

II.Credite bugetare -10.534 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I.Credite de angajament -40.817

II.Credite bugetare 50.000 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II.Credite bugetare -200.000 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I.Credite de angajament 237

II.Credite bugetare 237 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

II.Credite bugetare 500.000 61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

II.Credite bugetare 50.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament -100.500

II.Credite bugetare -100.500 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament -500

II.Credite bugetare -500 72

TITLUL XVI ACTIVE FINANCIARE

I.Credite de angajament -100.000

II.Credite bugetare -100.000 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I.Credite de angajament -3.012.182

II.Credite bugetare 416.955 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament -2.911.682

II.Credite bugetare 517.455 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament 10.064

II.Credite bugetare 10.064 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament -3.001

II.Credite bugetare -4.681 40

TITLUL IV SUBVENTII

I.Credite de angajament -2.867.631

II.Credite bugetare 122.369 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I.Credite de angajament -10.534

II.Credite bugetare -10.534 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I.Credite de angajament -40.817

II.Credite bugetare 50.000 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II.Credite bugetare -200.000 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I.Credite de angajament 237

II.Credite bugetare 237 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

II.Credite bugetare 500.000 61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

II.Credite bugetare 50.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament -100.500

Il.Credite bugetare -100.500 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament -500

II.Credite bugetare -500 72

TITLUL XVI ACTIVE FINANCIARE

I.Credite de angajament -100.000

II.Credite bugetare -100.000 5101

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE

I.Credite de angajament 6.800

II.Credite bugetare 6.800 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament 7.300

II.Credite bugetare 7.300 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament 10.064

II.Credite bugetare 10.064 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament -3.001

II.Credite bugetare -3.001 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I.Credite de angajament 237

II.Credite bugetare 237 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament -500

II.Credite bugetare -500 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament -500

II.Credite bugetare -500 8001

ACTIUNI GENERALE ECONOMICE,

COMERCIALE SI DE MUNCA

I.Credite de angajament -2.894.271

II.Credite bugetare -13.454 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament -2.894.271

II.Credite bugetare -13.454 40

TITLUL IV SUBVENȚII

I.Credite de angajament -2.859.631

II.Credite bugetare 130.369 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I.Credite de angajament -34.640

II.Credite bugetare 56.177 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II.Credite bugetare -200.000 8101

COMBUSTIBILI SI ENERGIE

I.Credite de angajament -1.000

II.Credite bugetare -1.000 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament -1.000

II.Credite bugetare -1.000 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I.Credite de angajament -1.000

II.Credite bugetare -1.000 8201

INDUSTRIA EXTRACTIVA,

PRELUCRATOARE SI CONSTRUCTII

I.Credite de angajament -108.000

II.Credite bugetare -108.000 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament -8.000

II.Credite bugetare -8.000 40

TITLUL IV SUBVENTII

I.Credite de angajament -8.000

II.Credite bugetare -8.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament -100.000

II.Credite bugetare -100.000 72

TITLUL XVI ACTIVE FINANCIARE

I.Credite de angajament -100.000

II.Credite bugetare -100.000 8501

COMUNICATII

I.Credite de angajament -15.211

II.Credite bugetare 534.789 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament -15.211

II.Credite bugetare 534.789 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

I.Credite de angajament -10.534

II.Credite bugetare -10.534 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I.Credite de angajament -4.677

II.Credite bugetare -4.677 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

II.Credite bugetare 500.000 61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

II.Credite bugetare 50.000 8601

CERCETARE SI DEZVOLTARE IN DOMENIUL ECONOMIC

I.Credite de angajament -500

II.Credite bugetare -500 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament -500

II.Credite bugetare -500 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I.Credite de angajament -500

II.Credite bugetare -500 8701

ALTE ACTIUNI ECONOMICE

II.Credite bugetare -1.680 01

CHELTUIELI CURENTE

II.Credite bugetare -1.680 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

II.Credite bugetare -1.680

Tit: 36

MINISTERUL ENERGIEI

Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite -mii lei- Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I.Credite de angajament 1.198.780

Il.Credite bugetare 1.198.780 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament 1.198.880

Il.Credite bugetare 1.198.880 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament -1.120

II.Credite bugetare -1.120 40

TITLUL IV SUBVENTII

I.Credite de angajament 1.000.000

II.Credite bugetare 1.000.000 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I.Credite de angajament 200.000

II.Credite bugetare 200.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament -100

II.Credite bugetare -100 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament -100

II.Credite bugetare -100 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I.Credite de angajament 1.198.780

II.Credite bugetare 1.198.780 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament 1.198.880

II.Credite bugetare 1.198.880 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament -1.120

II.Credite bugetare -1.120 40

TITLUL IV SUBVENTII

I.Credite de angajament 1.000.000

II.Credite bugetare 1.000.000 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I.Credite de angajament 200.000

Il.Credite bugetare 200.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament -100

Il.Credite bugetare -100 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament -100

II.Credite bugetare -100 5101

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE

I.Credite de angajament -1.220

II.Credite bugetare -1.220 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament -1.120

II.Credite bugetare -1.120 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament -1.120

II.Credite bugetare -1.120 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament -100

II.Credite bugetare -100 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament -100

II.Credite bugetare -100 8001

ACTIUNI GENERALE ECONOMICE,

COMERCIALE SI DE MUNCA

I.Credite de angajament 1.000.000

II.Credite bugetare 1.000.000 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament 1.000.000

II.Credite bugetare 1.000.000 40

TITLUL IV SUBVENTII

I.Credite de angajament 1.000.000

II.Credite bugetare 1.000.000 8101

COMBUSTIBILI SI ENERGIE

I.Credite de angajament 200.000

II.Credite bugetare 200.000 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament 200.000

II.Credite bugetare 200.000 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I.Credite de angajament 200.000

II.Credite bugetare 200.000

Tit: 37

ACADEMIA ROMÂNĂ

Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite -mii lei- Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I.Credite de angajament 16.260

II.Credite bugetare 17.760 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament 18.160

II.Credite bugetare 18.160 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament 1.800

II.Credite bugetare 1.800 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I.Credite de angajament 2.000

II.Credite bugetare 2.000 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I.Credite de angajament -140

II.Credite bugetare -140 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I.Credite de angajament -500

II.Credite bugetare -500 61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

I.Credite de angajament 15.000

II.Credite bugetare 15.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament -1.900

II.Credite bugetare -400 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament -1.900

II.Credite bugetare -400 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I.Credite de angajament 16.260

II.Credite bugetare 17.760 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament 18.160

II.Credite bugetare 18.160 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament 1.800

II.Credite bugetare 1.800 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

I.Credite de angajament 2.000

II.Credite bugetare 2.000 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I.Credite de angajament -140

II.Credite bugetare -140 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I.Credite de angajament -500

II.Credite bugetare -500 61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

I.Credite de angajament 15.000

II.Credite bugetare 15.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament -1.900

II.Credite bugetare -400 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament -1.900

II.Credite bugetare -400 5301

CERCETARE FUNDAMENTALA SI CERCETARE DEZVOLTARE

I.Credite de angajament 14.476

II.Credite bugetare 15.976 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament 16.376

II.Credite bugetare 16.376 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament 1.650

II.Credite bugetare 1.650 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I.Credite de angajament 226

II.Credite bugetare 226 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I.Credite de angajament -500

II.Credite bugetare -500 61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

I.Credite de angajament 15.000

II.Credite bugetare 15.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament -1.900

II.Credite bugetare -400 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament -1.900

II.Credite bugetare -400 6601

SANATATE

I.Credite de angajament 1.774

II.Credite bugetare 1.774 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament 1.774

II.Credite bugetare 1.774 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I.Credite de angajament 1.774

II.Credite bugetare 1.774 6701

CULTURA,

RECREERE SI RELIGIE

I.Credite de angajament 150

II.Credite bugetare 150 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament 150

II.Credite bugetare 150 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament 150

II.Credite bugetare 150 6801

ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA

I.Credite de angajament -140

II.Credite bugetare -140 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament -140

II.Credite bugetare -140 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I.Credite de angajament -140

II.Credite bugetare -140

Tit: 38

AUTORITATEA NAȚIONALĂ

SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU

SIGURANȚA ALIMENTELOR

Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite - mii lei - Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I.Credite de angajament 70.000

II.Credite bugetare 70.000 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament 70.000

II.Credite bugetare 70.000 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I.Credite de angajament 70.000

II.Credite bugetare 70.000 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I.Credite de angajament 70.000

II.Credite bugetare 70.000 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament 70.000

II.Credite bugetare 70.000 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I.Credite de angajament 70.000

II.Credite bugetare 70.000 8301

AGRICULTURA, SILVICULTURA,

PISCICULTURA SI VANATOARE

I.Credite de angajament 70.000

II.Credite bugetare 70.000 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament 70.000

II.Credite bugetare 70.000 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I.Credite de angajament 70.000

II.Credite bugetare 70.000

Tit: 39

SECRETARIATUL DE STAT PENTRU

RECUNOAȘTEREA MERITELOR

LUPTĂTORILOR ÎMPOTRIVA

REGIMULUI COMUNIST INSTAURAT

ÎN ROMÂNIA ÎN PERIOADA 1945-1989

Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite -mii lei- Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I.Credite de angajament 173

II.Credite bugetare 173 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament 173

II.Credite bugetare 173 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament -245

II.Credite bugetare -245 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament 400

II.Credite bugetare 400 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I.Credite de angajament 18

II.Credite bugetare 18 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I.Credite de angajament 173

II.Credite bugetare 173 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament 173

II.Credite bugetare 173 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament -245

II.Credite bugetare -245 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament 400

II.Credite bugetare 400 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I.Credite de angajament 18

II.Credite bugetare 18 6801

ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA

I.Credite de angajament 173

II.Credite bugetare 173 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament 173

II.Credite bugetare 173 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament -245

II.Credite bugetare -245 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament 400

II.Credite bugetare 400 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I.Credite de angajament 18

II.Credite bugetare 18

Tit: 40

ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A REZERVELOR DE STAT ȘI PROBLEME SPECIALE

Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite - mii lei - Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament -20.660

II. Credite bugetare -14.040 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -9.040

II. Credite bugetare -9.040 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament -6.000

II. Credite bugetare -6.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament -3.040

II. Credite bugetare -3.040 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -11.620

II. Credite bugetare -5.000 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -11.620

II. Credite bugetare -5.000 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I. Credite de angajament -20.660

II. Credite bugetare -14.040 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -9.040

II. Credite bugetare -9.040 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament -6.000

II. Credite bugetare -6.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament -3.040

II. Credite bugetare -3.040 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -11.620

II. Credite bugetare -5.000 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -11.620

II. Credite bugetare -5.000 6101

ORDINE PUBLICA SI SIGURANȚA NAȚIONALA

I. Credite de angajament -7.340

II. Credite bugetare -7.340 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -7.340

II. Credite bugetare -7.340 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament -6.000

II. Credite bugetare -6.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament -1.340

II. Credite bugetare -1.340 8001

ACTIUNI GENERALE ECONOMICE,

COMERCIALE SI DE MUNCA

I. Credite de angajament -13.320

II. Credite bugetare -6.700 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -1.700

II. Credite bugetare -1.700 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament -1.700

II. Credite bugetare -1.700 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -11.620

II. Credite bugetare -5.000 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -11.620

II. Credite bugetare -5.000

Tit: 41

OFICIUL REGISTRULUI NAȚIONAL AL INFORMAȚIILOR SECRETE DE STAT

Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite - mii lei - Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament -912

II. Credite bugetare -912 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -762

II. Credite bugetare -762 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament -1.000

II. Credite bugetare -1.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 223

II. Credite bugetare 223 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 15

II. Credite bugetare 15 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -150

II. Credite bugetare -150 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -150

II. Credite bugetare -150 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I. Credite de angajament -912

II. Credite bugetare -912 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -762

II. Credite bugetare -762 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament -1.000

II. Credite bugetare -1.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 223

II. Credite bugetare 223 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 15

II. Credite bugetare 15 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -150

II. Credite bugetare -150 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -150

II. Credite bugetare -150 5101

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE

I. Credite de angajament -912

II. Credite bugetare -912 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -762

II. Credite bugetare -762 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament -1.000

II. Credite bugetare -1.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 223

II. Credite bugetare 223 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 15

II. Credite bugetare 15 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -150

II. Credite bugetare -150 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -150

II. Credite bugetare -150

Tit: 43

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE PRESA

AGERPRES

Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite - mii lei - Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament -236

II. Credite bugetare -236 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -36

II. Credite bugetare -36 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament -440

II. Credite bugetare -440 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 364

II. Credite bugetare 364 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 40

II. Credite bugetare 40 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -200

II. Credite bugetare -200 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -200

II. Credite bugetare -200 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I. Credite de angajament -236

II. Credite bugetare -236 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -236

II. Credite bugetare -236 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament -440

II. Credite bugetare -440 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 164

II. Credite bugetare 164 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 40

II. Credite bugetare 40 6701

CULTURA,

RECREERE SI RELIGIE

I. Credite de angajament -236

II. Credite bugetare -236 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -236

II. Credite bugetare -236 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament -440

II. Credite bugetare -440 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 164

II. Credite bugetare 164 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 40

II. Credite bugetare 40 5010

VENITURI PROPRII - TOTAL CHELTUIELI

I. Credite de angajament

II. Credite bugetare 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 200

II. Credite bugetare 200 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 200

II. Credite bugetare 200 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -200

II. Credite bugetare -200 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -200

II. Credite bugetare -200 6710

CULTURA,

RECREERE SI RELIGIE

I. Credite de angajament

II. Credite bugetare 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 200

II. Credite bugetare 200 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 200

II. Credite bugetare 200 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -200

II. Credite bugetare -200 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -200

II. Credite bugetare -200

Tit: 44

INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN

Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite - mii lei - Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament -410

II. Credite bugetare -410 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -410

II. Credite bugetare -410 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 50

II. Credite bugetare 50 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament -460

II. Credite bugetare -460 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I. Credite de angajament -410

II. Credite bugetare -410 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -410

II. Credite bugetare -410 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 50

II. Credite bugetare 50 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament -460

II. Credite bugetare -460 6701

CULTURA,

RECREERE SI RELIGIE

I. Credite de angajament -410

II. Credite bugetare -410 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -410

II. Credite bugetare -410 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 50

II. Credite bugetare 50 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament -460

II. Credite bugetare -460

Tit: 46

SOCIETATEA ROMÂNĂ DE TELEVIZIUNE

Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite - mii lei - Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament 10.000

II. Credite bugetare 10.000 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 10.000

II. Credite bugetare 10.000 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 10.000

II. Credite bugetare 10.000 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I. Credite de angajament 10.000

II. Credite bugetare 10.000 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 10.000

II. Credite bugetare 10.000 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 10.000

II. Credite bugetare 10.000 6701

CULTURA,

RECREERE SI RELIGIE

I. Credite de angajament 10.000

II. Credite bugetare 10.000 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 10.000

II. Credite bugetare 10.000 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 10.000

II. Credite bugetare 10.000

Tit: 47

CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII

Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credit - mii lei - Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament -10.094

II. Credite bugetare -10.094 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -9.967

II. Credite bugetare -9.967 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament -9.789

II. Credite bugetare -9.789 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament -1.000

II. Credite bugetare -1.000 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 2

II. Credite bugetare 2 58

TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 SI DIN FONDUL DE MODERNIZARE

I. Credite de angajament 120

II. Credite bugetare 120 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 700

II. Credite bugetare 700 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -127

II. Credite bugetare -127 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -127

II. Credite bugetare -127 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I. Credite de angajament -10.094

II. Credite bugetare -10.094 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -9.967

II. Credite bugetare -9.967 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament -9.789

II. Credite bugetare -9.789 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament -1.000

II. Credite bugetare -1.000 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 2

II. Credite bugetare 2 58

TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 SI DIN FONDUL DE MODERNIZARE

I. Credite de angajament 120

II. Credite bugetare 120 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 700

II. Credite bugetare 700 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -127

II. Credite bugetare -127 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -127

II. Credite bugetare -127 5101

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE

I. Credite de angajament -2.702

II. Credite bugetare -2.702 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -2.575

II. Credite bugetare -2.575 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament -2.289

II. Credite bugetare -2.289 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament -408

II. Credite bugetare -408 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 2

II. Credite bugetare 2 58

TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 SI DIN FONDUL DE MODERNIZARE

I. Credite de angajament 120

II. Credite bugetare 120 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -127

II. Credite bugetare -127 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -127

II. Credite bugetare -127 6501

INVATAMANT

I. Credite de angajament -7.392

II. Credite bugetare -7.392 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -7.392

II. Credite bugetare -7.392 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament -7.500

II. Credite bugetare -7.500 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament -592

II. Credite bugetare -592 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 700

II. Credite bugetare 700

Tit: 48

AUTORITATEA ELECTORALĂ PERMANENTĂ

Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite - mii lei - Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament 168.990

II. Credite bugetare 168.990 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 169.040

II. Credite bugetare 169.040 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 2.000

II. Credite bugetare 2.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament -1.140

II. Credite bugetare -1.140 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 168.180

II. Credite bugetare 168.180 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -50

II. Credite bugetare -50 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -50

II. Credite bugetare -50 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I. Credite de angajament 168.990

II. Credite bugetare 168.990 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 169.040

II. Credite bugetare 169.040 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 2.000

II. Credite bugetare 2.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament -1.140

II. Credite bugetare -1.140 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

Credite de angajament 168.180

II. Credite bugetare 168.180 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -50

II. Credite bugetare -50 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -50

II. Credite bugetare -50 5101

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE

I. Credite de angajament 810

II. Credite bugetare 810 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 860

II. Credite bugetare 860 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 2.000

II. Credite bugetare 2.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament -1.140

II. Credite bugetare -1.140 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -50

II. Credite bugetare -50 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -50

II. Credite bugetare -50 5401

ALTE SERVICII PUBLICE GENERALE

I. Credite de angajament 168.180

II. Credite bugetare 168.180 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 168.180

II. Credite bugetare 168.180 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 168.180

II. Credite bugetare 168.180

Tit: 49

SECRETARIATUL DE STAT PENTRU CULTE

Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite - mii lei - Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament 20.000

II. Credite bugetare 20.000 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 20.000

II. Credite bugetare 20.000 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 20.000

II. Credite bugetare 20.000 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I. Credite de angajament 20.000

II. Credite bugetare 20.000 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 20.000

II. Credite bugetare 20.000 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 20.000

II. Credite bugetare 20.000 6701

CULTURA,

RECREERE SI RELIGIE

I. Credite de angajament 20.000

II. Credite bugetare 20.000 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 20.000

II. Credite bugetare 20.000 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament 20.000

II. Credite bugetare 20.000

Tit: 50

AUTORITATEA NAȚIONALĂ DE

SUPRAVEGHERE A PRELUCRĂRII

DATELOR CU CARACTER PERSONAL

Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite -mii lei- Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I.Credite de angajament 100

II.Credite bugetare 100 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament 100

II.Credite bugetare 100 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament 100

II.Credite bugetare 100 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I.Credite de angajament 100

II.Credite bugetare 100 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament 100

II.Credite bugetare 100 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament 100

II.Credite bugetare 100 5101

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE

I.Credite de angajament 100

II.Credite bugetare 100 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament 100

II.Credite bugetare 100 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament 100

II.Credite bugetare 100

Tit: 51

CONSILIUL ECONOMIC ȘI SOCIAL

Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite - mii lei- Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I.Credite de angajament

II.Credite bugetare 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament 300

Il.Credite bugetare 300 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament 300

II.Credite bugetare 300 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament -300

II.Credite bugetare -300 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament -300

II.Credite bugetare -300 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I.Credite de angajament

II.Credite bugetare 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament 300

II.Credite bugetare 300 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament 300

II.Credite bugetare 300 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament -300

II.Credite bugetare -300 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament -300

II.Credite bugetare -300 5101

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE

I.Credite de angajament

II.Credite bugetare 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament 300

II.Credite bugetare 300 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament 300

II.Credite bugetare 300 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I.Credite de angajament -300

II.Credite bugetare -300 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I.Credite de angajament -300

II.Credite bugetare -300

Tit: 52

CONSILIUL NAȚIONAL DE

SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR

Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite -mii lei- Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I.Credite de angajament 221

II.Credite bugetare 221 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament 221

II.Credite bugetare 221 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament 200

II.Credite bugetare 200 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I.Credite de angajament 21

II.Credite bugetare 21 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I.Credite de angajament 221

II.Credite bugetare 221 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament 221

II.Credite bugetare 221 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament 200

II.Credite bugetare 200 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I.Credite de angajament 21

II.Credite bugetare 21 5101

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE

I.Credite de angajament 221

II.Credite bugetare 221 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament 221

II.Credite bugetare 221 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament 200

II.Credite bugetare 200 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I.Credite de angajament 21

II.Credite bugetare 21

Tit: 53

AUTORITATEA PENTRU

ADMINISTRAREA ACTIVELOR

STATULUI

Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite - mii lei - Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I.Credite de angajament -8.000

II.Credite bugetare -8.000 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament -8.000

II.Credite bugetare -8.000 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament -7.000

II.Credite bugetare -7.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament -1.000

II.Credite bugetare -1.000 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I.Credite de angajament -8.000

II.Credite bugetare -8.000 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament -8.000

II.Credite bugetare -8.000 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament -7.000

II.Credite bugetare -7.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament -1.000

II.Credite bugetare -1.000 5101

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE

I.Credite de angajament -8.000

II.Credite bugetare -8.000 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament -8.000

II.Credite bugetare -8.000 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament -7.000

II.Credite bugetare -7.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament -1.000

II.Credite bugetare -1.000

Tit: 54

MINISTERUL INVESTIȚIILOR ȘI PROIECTELOR EUROPENE

Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite - mii lei - Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament -4.248.936

II. Credite bugetare -3.246.518 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -4.248.905

II. Credite bugetare -3.246.518 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 2.279

II. Credite bugetare 2.279 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament -2.819

II. Credite bugetare -800 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament -13.950

II. Credite bugetare -13.950 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament -1.743.316

II. Credite bugetare -2.000.000 58

TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 SI DIN FONDUL DE MODERNIZARE

I. Credite de angajament -1.402.280

II. Credite bugetare -400.000 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament -1.207

II. Credite bugetare -1.000 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

I. Credite de angajament -87.612

II. Credite bugetare -608.047 61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

I. Credite de angajament -1.000.000

II. Credite bugetare -225.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -31 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -31 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I. Credite de angajament -4.248.936

II. Credite bugetare -3.246.518 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -4.248.905

II. Credite bugetare -3.246.518 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 2.279

II. Credite bugetare 2.279 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament -2.819

II. Credite bugetare -800 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament -13.950

II. Credite bugetare -13.950 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE -1.743.316

I. Credite de angajament

II. Credite bugetare -2.000.000 58

TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 SI DIN FONDUL DE MODERNIZARE

I. Credite de angajament -1.402.280

II. Credite bugetare -400.000 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament -1.207

II. Credite bugetare -1.000 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

I. Credite de angajament -87.612

II. Credite bugetare -608.047 61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

I. Credite de angajament -1.000.000

II. Credite bugetare -225.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -31 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -31 5101

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE

I. Credite de angajament -2.851.769

II. Credite bugetare -2.351.631 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -2.851.738

II. Credite bugetare -2.351.631 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament 2.279

II. Credite bugetare 2.279 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament -2.819

II. Credite bugetare -800 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I. Credite de angajament -13.950

II. Credite bugetare -13.950 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament -1.743.316

II. Credite bugetare -1.500.000 58

TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 SI DIN FONDUL DE MODERNIZARE

I. Credite de angajament -5.113

II. Credite bugetare -5.113 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I. Credite de angajament -1.207

II. Credite bugetare -1.000 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

I. Credite de angajament -87.612

II. Credite bugetare -608.047 61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

I. Credite de angajament -1.000.000

II. Credite bugetare -225.000 70

CHELTUIELI DE CAPITAL

I. Credite de angajament -31 71

TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE

I. Credite de angajament -31 7401

PROTECTIA MEDIULUI

II. Credite bugetare -500.000 01

CHELTUIELI CURENTE

II. Credite bugetare -500.000 56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

II. Credite bugetare -500.000 8001

ACTIUNI GENERALE ECONOMICE,

COMERCIALE SI DE MUNCA

I. Credite de angajament -1.397.167

II. Credite bugetare -394.887 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -1.397.167

II. Credite bugetare -394.887 58

TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 SI DIN FONDUL DE MODERNIZARE

I. Credite de angajament -1.397.167

II. Credite bugetare -394.887

Tit: 55

AUTORITATEA NAȚIONALA PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR

Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite - mii lei - Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament -500

II. Credite bugetare -500 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -500

II. Credite bugetare -500 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament -500

II. Credite bugetare -500 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I. Credite de angajament -500

II. Credite bugetare -500 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -500

II. Credite bugetare -500 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament -500

II. Credite bugetare -500 5101

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE

I. Credite de angajament -500

II. Credite bugetare -500 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament -500

II. Credite bugetare -500 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I. Credite de angajament -500

II. Credite bugetare -500

Tit: 56

ACADEMIA OAMENILOR DE ȘTIINȚĂ DIN ROMÂNIA

Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite - mii lei - Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I.Credite de angajament -579

Il.Credite bugetare -579 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament -579

Il.Credite bugetare -579 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament -700

II.Credite bugetare -700 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I.Credite de angajament 121

II.Credite bugetare 121 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I.Credite de angajament -579

II.Credite bugetare -579 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament -579

II.Credite bugetare -579 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament -700

II.Credite bugetare -700 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I.Credite de angajament 121

II.Credite bugetare 121 5301

CERCETARE FUNDAMENTALA SI CERCETARE DEZVOLTARE

I.Credite de angajament -579

II.Credite bugetare -579 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament -579

II.Credite bugetare -579 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament -700

II.Credite bugetare -700 59

TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

I.Credite de angajament 121

II.Credite bugetare 121

Tit: 58

CONSILIUL DE MONITORIZARE A

IMPLEMENTĂRII CONVENȚIEI

Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite -mii lei- Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I.Credite de angajament -251

II.Credite bugetare -251 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament -251

II.Credite bugetare -251 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament -251

II.Credite bugetare -251 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I.Credite de angajament -251

II.Credite bugetare -251 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament -251

II.Credite bugetare -251 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament -251

II.Credite bugetare -251 5101

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE

I.Credite de angajament -251

II.Credite bugetare -251 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament -251

II.Credite bugetare -251 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament -251

II.Credite bugetare -251

Tit: 65

MINISTERUL FINANȚELOR - ACȚIUNI GENERALE

Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2025 pe capitole, titluri de cheltuieli

și pe ordonatori principali de credite - mii lei - Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influente

A

B 1 5000

TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament 23.865.204

II. Credite bugetare 20.062.316 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 23.865.204

II. Credite bugetare 20.062.316 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 74.500

II. Credite bugetare 74.500 30

TITLUL III DOBANZI

I. Credite de angajament 12.089.000

II. Credite bugetare 12.089.000 40

TITLUL IV SUBVENTII

I. Credite de angajament 1.704

II. Credite bugetare 1.704 50

TITLUL V FONDURI DE REZERVA

I. Credite de angajament 500.000

II. Credite bugetare 500.000 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 200.000

II. Credite bugetare 700.000 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

I. Credite de angajament 8.000.000

II. Credite bugetare 5.965.045 61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

I. Credite de angajament 3.000.000

II. Credite bugetare 732.067 5001

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

I. Credite de angajament 23.865.204

II. Credite bugetare 20.062.316 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 23.865.204

II. Credite bugetare 20.062.316 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 74.500

II. Credite bugetare 74.500 30

TITLUL III DOBANZI

I. Credite de angajament 12.089.000

II. Credite bugetare 12.089.000 40

TITLUL IV SUBVENTII

I. Credite de angajament 1.704

II. Credite bugetare 1.704 50

TITLUL V FONDURI DE REZERVA

I. Credite de angajament 500.000

II. Credite bugetare 500.000 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 200.000

II. Credite bugetare 700.000 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

I. Credite de angajament 8.000.000

II. Credite bugetare 5.965.045 61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

I. Credite de angajament 3.000.000

II. Credite bugetare 732.067 5101

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE

I. Credite de angajament 11.000.000

II. Credite bugetare 6.697.112 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 11.000.000

II. Credite bugetare 6.697.112 60

TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR

I. Credite de angajament 8.000.000

II. Credite bugetare 5.965.045 61

TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR

I. Credite de angajament 3.000.000

II. Credite bugetare 732.067 5401

ALTE SERVICII PUBLICE GENERALE

I. Credite de angajament 700.000

II. Credite bugetare 700.000 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 700.000

II. Credite bugetare 700.000 50

TITLUL V FONDURI DE REZERVA

I. Credite de angajament 500.000

II. Credite bugetare 500.000 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

I. Credite de angajament 200.000

II. Credite bugetare 200.000 5501

TRANZACTII PRIVIND DATORIA PUBLICA SI IMPRUMUTURI

I. Credite de angajament 12.163.500

II. Credite bugetare 12.163.500 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 12.163.500

II. Credite bugetare 12.163.500 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I. Credite de angajament 74.500

II. Credite bugetare 74.500 30

TITLUL III DOBANZI

I. Credite de angajament 12.089.000

II. Credite bugetare 12.089.000 8001

ACTIUNI GENERALE ECONOMICE,

COMERCIALE SI DE MUNCA

I. Credite de angajament 1.704

II. Credite bugetare 501.704 01

CHELTUIELI CURENTE

I. Credite de angajament 1.704

II. Credite bugetare 501.704 40

TITLUL IV SUBVENTII

I. Credite de angajament 1.704

II. Credite bugetare 1.704 55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

II. Credite bugetare 500.000

Anexa nr. 3

SUME

defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru

finanțarea cheltuielilor descentralizate

la nivelul județelor, pe anul 2025

mii lei

Nr.

crt.

Județul

TOTAL INFLUENȚE

din care, pentru:

Finanțarea "Programului pentru școli al României”

Finanțarea drepturilor copiilor cu cerințe educaționale speciale care frecventează învățământul special 0 1 2 = 3

4 3 4

TOTAL 85.839 88.818 -2.979 1

ALBA 2.745 2.745 0 2

ARAD 1.823 2.006 -183 3

ARGEȘ 3.467 3.713 -246 4

BACĂU 8.844 8.708 136 5

BIHOR 2.693 2.693 0 6

BISTRIȚA-NĂSĂUD 2.395 2.985 -590 7

BOTOȘANI 3.816 3.790 26 8

BRAȘOV -2.994 -2.982 -12 9

BRĂILA 2.159 1.869 290 10

BUZĂU 3.374 3.364 10 11

CARAȘ-SEVERIN 1.799 1.799 0 12

CĂLĂRAȘI 3.356 3.417 -61 13

CLUJ -1.206 -1.206 0 14

CONSTANȚA -7.331 -7.331 0 15

COVASNA -321 -71 -250 16

DÂMBOVIȚA 3.924 3.772 152 17

DOLJ 699 699 0 18

GALAȚI 3.238 3.185 53 19

GIURGIU 2.242 2.242 0 20

GORJ -497 -247 -250 21

HARGHITA 3.462 3.567 -105 22

HUNEDOARA 3.036 2.836 200 23

IALOMIȚA 1.977 1.977 0 24

IAȘI -6.702 -6.467 -235 25

ILFOV 3.214 3.214 0 26

MARAMUREȘ 3.361 3.361 0 27

MEHEDINȚI 2.231 2.231 0 28

MUREȘ 5.589 5.329 260 29

NEAMȚ 4.110 4.736 -626 30

OLT 3.061 3.061 0 31

PRAHOVA 2.483 2.454 29 32

SATU MARE 1.316 1.204 112 33

SĂLAJ -317 -421 104 34

SIBIU 4.272 4.700 -428 35

SUCEAVA 5.482 5.482 0 36

TELEORMAN 1.057 1.057 0 37

TIMIȘ 3.028 4.417 -1.389 38

TULCEA 826 764 62 39

VASLUI 3.907 3.693 214 40

VÂLCEA 2.405 2.657 -252 41

VRANCEA 3.816 3.816 0

Anexa nr. 4

SUME

defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea

cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor,

municipiilor, sectoarelor și Municipiului București, pe anul 2025

mii lei

Nr.

crt.

Județul

TOTAL INFLUENȚE

din care, pentru:

Finațarea drepturilor asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizațiile lunare

Finanțarea drepturilor copiilor cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă

Finanțarea

transportului

elevilor 0 1 2 =3

4

5 3 4 5

TOTAL 208.949 130.657 15.122 75.259 1

ALBA -1.034 -1.441

319 88 2

ARAD 1.456 792 411 253 3

ARGEȘ -3.247 -3.588 750 -409 4

BACĂU 7.371 8.072 247 -948 5

BIHOR 5.383 7.409 -368 -1.658 6

BISTRIȚA-NĂSĂUD 10.253 8.619 118 1.516 7

BOTOȘANI -1.633 -2.276 71 572 8

BRAȘOV 499 940 524 -965 9

BRĂILA 872 2.829 142 -2.099 10

BUZĂU 988 1.272 706 -990 11

CARAȘ-SEVERIN 10.381 7.759 338 2.284 12

CĂLĂRAȘI 2.738 2.697 -126 167 13

CLUJ 19.729 9.897 656 9.176 14

CONSTANȚA 7.294 5.413 525 1.356 15

COVASNA 906 461 162 283 16

DÂMBOVIȚA 10.180 100 816 9.264 17

DOLJ -5.256 1.173 442 -6.871 18

GALAȚI 13.359 8.227 915 4.217 19

GIURGIU 5.817 5.490 297 30 20

GORJ 3.898 2.795 153 950 21

HARGHITA 4.108 1.319 75 2.714 22

HUNEDOARA 1.231 1.314 310 -393 23

IALOMIȚA 3.156 2.648 437 71 24

IAȘI 56.747 9.066 199 47.482 25

ILFOV 12.859 12.320 852 -313 26

MARAMUREȘ 5.351 -1.144 630 5.865 27

MEHEDINȚI 1.619 1.394 236 -11 28

MUREȘ 987 -159 700 446 29

NEAMȚ 4.964 4.908 80 -24 30

OLT 7.437 7.178 354 -95 31

PRAHOVA -1.634 531 471 -2.636 32

SATU MARE 3.612 1.112 465 2.035 33

SĂLAJ 95 -1.711 -75 1.881 34

SIBIU 1.541 2.024 89 -572 35

SUCEAVA 2.905 1.480 424 1.001 36

TELEORMAN -144 -1.165 298 723 37

TIMIȘ -59 4.960 182 -5.201 38

TULCEA 2.806 54 126 2.626 39

VASLUI 2.441 2.441 0 0 40

VÂLCEA 2.969 -1.080 -145 4.194 41

VRANCEA -368 -3.002 261 2.373 42

MUNICIPIUL

BUCUREȘTI 6.372*) 19.529 2.055 **) -3.123 *) cuprinde și diminuarea cu suma de 12.089 mii lei reprezentând diferența per sold între sumele alocate cu această destinație prin Legea nr. 9/2025, pentru finanțarea Programului în perioada ianuarie-iunie 2025, rămase neutilizate, potrivit datelor comunicate de unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, și necesarul stabilit pentru finanțarea Programului în perioada septembrie-decembrie a anului școlar 2025 - 2026, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr.775/2025 privind stabilirea bugetului pentru implementarea Programului pentru școli al României în perioada 2023 - 2029, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.652/2023, pentru anul școlar 2025-2026, precum și pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr.652/2023 privind aprobarea Programului pentru școli al României în perioada 2023-2029, precum și pentru stabilirea bugetului pentru implementarea acestuia în anul școlar 2023-2024 **) include și suma de 1.335 mii lei pentru finanțarea drepturilor copiilor cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul special

include și suma de 167 mii lei pentru finanțarea cheltuielilor determinate de aplicarea Deciziei definitive nr.248/2025 a Curții de Apel Alba lulia - Secția de contencios administrativ și fiscal, a Deciziei definitive nr.249/2025 a Curții de Apel Alba lulia - Secția de contencios administrativ și fiscal și a Sentinței nr.282/CAF/2025 a Tribunalului Alba, Secția a ll-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență, rămasă definitivă în data de 03.07.2025 prin nerecurare

Anexa nr. 5

SUME

defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru

echilibrarea bugetelor locale pe anul 2025

mii lei

Nr.

crt.

Județul

TOTAL

INFLUENȚE

din care:

Județ

Comune, orașe, municipii 0 1 2=3

4 3 4

TOTAL 194.191 52.067 142.124 1

ALBA 3.955 1.446 2.509 2

ARAD 9.183 2.962 6.221 3

ARGEȘ 3.652 95 3.557 4

BACĂU 7.727 2.805 4.922 5

BIHOR 4.694 1.436 3.258 6

BISTRIȚA-NĂSĂUD 3.968 1.481 2.487 7

BOTOȘANI 5.568 1.633 3.935 8

BRAȘOV 1.634 0 1.634 9

BRĂILA 3.037 1.361 1.676 10

BUZĂU 2.537 280 2.257 11

CARAȘ - SEVE RIN 3.188 946 2.242 12

CĂLĂRAȘI 5.050 1.492 3.558 13

CLUJ 3.013 0 3.013 14

CONSTANȚA 4.429 628 3.801 15

COVASNA 2.870 971 1.899 16

DÂMBOVIȚA 5.184 1.067 4.117 17

DOLJ 8.416 2.629 5.787 18

GALAȚI 6.652 2.786 3.866 19

GIURGIU 3.099 825 2.274 20

GORJ 4.367 1.646 2.721 21

HARGHITA 3.931 1.144 2.787 22

HUNEDOARA 4.688 1.264 3.424 23

IALOMIȚA 4.239 1.046 3.193 24

IAȘI 5.532 109 5.423 25

ILFOV 646 0 646 26

MARAMUREȘ 7.128 1.650 5.478 27

MEHEDINȚI 3.023 786 2.237 28

MUREȘ 5.670 1.736 3.934 29

NEAMȚ 6.268 2.043 4.225 30

OLT 5.660 1.133 4.527 31

PRAHOVA 9.146 2.959 6.187 32

SATU MARE 3.919 1.498 2.421 33

SĂLAJ 2.806 995 1.81 1 34

SIBIU 2.307 0 2.307 35

SUCEAVA 7.645 1.497 6.148 36

TELEORMAN 6.648 1.881 4.767 37

TIMIȘ 3.199 0 3.199 38

TULCEA 2.322 553 1.769 39

VASLUI 6.668 2.278 4.390 40

VÂLCEA 6.590 2.601 3.989 41

VRANCEA 3.933 405 3.528

Anexa nr. 6

SUME

defalcate din taxa pe valoarea adăugată

pentru finanțarea învățământului particular

și cel confesional, acreditate, pe anul 2025

mii lei

Nr.

crt.

Județul

TOTAL

INFLUENȚE

din care, pentru:

Finanțare de bază potrivit prevederilor Legii învățământului preuniversitar nr.198/2023, cu modificările și completarile ulterioare

din care:

din care:

Cheltuieli cu salarii, sporuri,

indemnizații și alte drepturi salariale

în bani stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, conform art.139 alin.2 lit.a) din Legea învățământului preuniversitar nr.198/2023 cu modificările și completările ulterioare, pentru unitățile de învățământ particular și confesional acreditate, conform art.138 alin.(2) lit. b) și c) din Legea nr.198/2023 și autorizate să

funcționeze provizoriu care nu percep taxe conform art.138 alin.(9) din Legea nr.198/2023

Cheltuieli cu bunuri și servicii pentru întreținerea curentă, conform art.139 alin.2 lit.b) și c) din Legea învățământului preuniversitar nr.198/2023 cu modificările și completările ulterioare, pentru unitățile de învățământ particular și confesional acreditate, conform art.138 alin.(2) lit. b) și c) din Legea nr.198/2023 și autorizate să funcționeze provizoriu care nu percep taxe conform art.138 alin.(9) din Legea nr.198/2023

Finanțarea drepturilor copiilor cu cerințe educaționale speciale

Drepturile copiilor cu cerințe educaționale speciale care frecventează învățământul special

Drepturile copiilor cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă 0 1 2=3

6 3=4

5 4 5 6=7

8 7 8

TOTAL 13.087 17.170 15.914 1.256 -4.083 -51 -4.032 1

ALBA 121 121 107 14 0 0 0 2

ARAD 49 83 79 4 -34 -51 17 3

ARGEȘ -4 0 0 0 -4 0 -4 4

BACĂU 680 690 637 53 -10 0 -10 5

BIHOR 502 487 454 33 15 0 15 6

BISTRIȚA - NĂSĂUD 150 150 138 12 0 0 0 7

BOTOȘANI -477 -470 -435 -35 -7 0 -7 8

BRAȘOV 1.027 1.027 945 82 0 0 0 9

BRĂILA 9 0 0 0 9 0 9 10

BUZĂU -159 -159 -140 -19 0 0 0 11

CARAȘ - SEVERIN -1.542 -1.542 -1.443 -99 0 0 0 12

CĂLĂRAȘI -359 -359 -336 -23 0 0 0 13

CLUJ 2.767 2.705 2.534 171 62 0 62 14

CONSTANȚA 909 900 817 83 9 0 9 15

COVASNA -2.343 -2.343 -2.158 -185 0 0 0 16

DÂMBOVIȚA 190 193 182 11 -3 0 -3 17

DOLJ 3.588 3.569 3.297 272 19 0 19 18

GALAȚI -481 -481 -468 -13 0 0 0 19

GIURGIU 0 0 0 0 0 0 0 20

GORJ 366 363 356 7 3 0 3 21

HARGHITA -487 -487 -457 -30 0 0 0 22

HUNEDOARA -4.390 -57 -63 6 -4.333 0 -4.333 23

IALOMIȚA -1.240 -1.240 -1.126 -114 0 0 0 24

IAȘI 1.550 1.563 1.457 106 -13 0 -13 25

ILFOV 5.422 5.403 5.013 390 19 0 19 26

MARAMUREȘ -2.930 -2.970 -2.765 -205 40 0 40 27

MEHEDINȚI -69 0 0 0 -69 0 -69 28

MUREȘ 111 105 98 7 6 0 6 29

NEAMȚ 1.039 1.055 984 71 -16 0 -16 30

OLT 0 0 0 0 0 0 0 31

PRAHOVA 900 903 825 78 -3 0 -3 32

SATU MARE -1.140 -1.140 -1.040 -100 0 0 0 33

SĂLAJ -1.594 -1.594 -1.486 -108 0 0 0 34

SIBIU 2.137 2.142 1.972 170 -5 0 -5 35

SUCEAVA 1.595 1.594 1.486 108 1 0 1 36

TELEORMAN 0 0 0 0 0 0 0 37

TIMIȘ 1.388 1.410 1.293 117 -22 0 -22 38

TULCEA 0 0 0 0 0 0 0 39

VASLUI 0 0 0 0 0 0 0 40

VÂLCEA -1 0 0 0 -1 0 -1 41

VRANCEA 653 653 602 51 0 0 0 42

MUNICIPIUL BUCUREȘTI 5.150 4.896 4.555 341 254 0 254

Anexa nr. 7

CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂĂATATE

Influențe asupra bugetului de venituri

și cheltuieli pe anul 2025 al Fondului național unic

de asigurari sociale de sanatate -mii lei- Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influențe

A

B 1 0001 05

VENITURI - TOTAL 4.035.904 0002 05

I.VENITURI CURENTE 4.272.139 1205

ALTE IMPOZITE SI TAXE GENERALE PE BUNURI SI SERVICII 1.025.952 09

Venituri din contributia datorata pentru medicamente finantate din Fondul National unic de asigurari sociale de sanatate si din bugetul Ministerului Sanatatii 579.000 14

Venituri din contributia datorata pentru contractele cost-volum/cost-volum- rezultat 446.952 2000 05

B.CONTRIBUTII DE ASIGURARI 3.246.187 2005

CONTRIBUTIILE ANGAJATORILOR 114.517 07

Contributii pentru concedii si indemnizatii 1.017 12

Venituri din contributia asiguratorie pentru munca pentru concedii si indemnizatii 113.500 2105

CONTRIBUTIILE ASIGURATILOR 3.131.670 03

Contributii de asigurari sociale de sanatate datorate de asigurati 1.371.401 17

Contributia individuala de asigurari sociale de sanatate datorata de persoanele care realizeaza venituri din activitati desfasurate in baza contractelor/conventiilor civile incheiate potrivit Codului civil, precum si a contractelor de agent 131 29

Contributia de asigurari sociale de sanatate datorata de persoanele fizice care realizeaza venituri in baza contractelor de activitate sportiva 26.816 30

Contributia de asigurari sociale de sanatate datorata de catre persoanele fizice care opteaza la plata acesteia 39.352 49

Contributii de asigurari sociale de sanatate aferente declaratiei unice 1.230.280 50

Alte contributii pentru asigurari sociale datorate de asigurati 463.690 4100 05

IV SUBVENTII -236.235 4200 05

SUBVENTII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE -236.235 4205

SUBVENTII DE LA BUGETUL DE STAT -236.235 26

Subventii primite de bugetul fondului national unic de asigurari sociale de sanatate pentru echilibrare -321.718 74

Sume alocate bugetului Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate, pentru acoperirea deficitului rezultat din aplicarea prevederilor legale referitoare la concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate 85.483 5000

TOTAL GENERAL

I.Credite de angajament 3.399.000

II.Credite bugetare 3.399.000 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament 3.399.000

II.Credite bugetare 3.399.000 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament -1.000

II.Credite bugetare -1.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament 3.000.000

II.Credite bugetare 3.000.000 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I.Credite de angajament 200.000

II.Credite bugetare 200.000 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I.Credite de angajament 200.000

II.Credite bugetare 200.000 5005

CHELTUIELI - TOTAL

I.Credite de angajament 3.399.000

II.Credite bugetare 3.399.000 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament 3.399.000

Il.Credite bugetare 3.399.000 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament -1.000

II.Credite bugetare -1.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament 3.000.000

II.Credite bugetare 3.000.000 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I.Credite de angajament 200.000

II.Credite bugetare 200.000 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I.Credite de angajament 200.000

II.Credite bugetare 200.000 6600 05

Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE

I.Credite de angajament 3.399.000

II.Credite bugetare 3.399.000 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament 3.399.000

II.Credite bugetare 3.399.000 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament -1.000

II.Credite bugetare -1.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament 3.000.000

II.Credite bugetare 3.000.000 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I.Credite de angajament 200.000

II.Credite bugetare 200.000 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I.Credite de angajament 200.000

II.Credite bugetare 200.000 6605

SANATATE

I.Credite de angajament 3.199.000

II.Credite bugetare 3.199.000 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament 3.199.000

II.Credite bugetare 3.199.000 10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

I.Credite de angajament -1.000

II.Credite bugetare -1.000 20

TITLUL II BUNURI SI SERVICII

I.Credite de angajament 3.000.000

II.Credite bugetare 3.000.000 51

TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

I.Credite de angajament 200.000

II.Credite bugetare 200.000 6805

ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA

I.Credite de angajament 200.000

II.Credite bugetare 200.000 01

CHELTUIELI CURENTE

I.Credite de angajament 200.000

II.Credite bugetare 200.000 57

TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA

I.Credite de angajament 200.000

II.Credite bugetare 200.000 9905

EXCEDENT

/DEFICIT(-) 636.904

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 1 octombrie 2025