HOTĂRÂRE nr. 401/2016

HOTĂRÂRE nr. 401 din 2 iunie 2016 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.016/2004 privind măsurile pentru organizarea și realizarea schimbului de informații în domeniul standardelor și reglementărilor tehnice, precum și al regulilor referitoare la serviciile societății informaționale între România și statele membre ale Uniunii Europene, precum și Comisia Europeană

Emitent GUVERNUL
Intrare în vigoare 9 iunie 2016

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

HOTĂRÂRE nr. 1.016 din 25 iunie 2004 privind măsurile pentru organizarea și realizarea schimbului de informații în domeniul standardelor și reglementărilor tehnice, precum și al regulilor referitoare la servici...

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul I — Hotărârea Guvernului nr. 1.016/2004 privind măsurile pentru organizarea și realizarea schimbului de informații în domeniul standardelor și reglementărilor tehnice, precum și al regulilor referitoare la serviciile societății informaționale între România și statele membre ale Uniunii Europene, precum și Comisia Europeană, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 664 din 23 iulie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1. După articolul 17 se introduce un nou articol, articolul 17^1, cu următorul cuprins: "Art. 17^1. - Trimiterile în legislația națională la Directiva 98/34/CE a Parlamentului European și a Consiliului referitoare la procedura de furnizare de informații în domeniul standardelor, reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale se interpretează ca trimiteri în legislația națională la Directiva (UE) 2015/1.535 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 septembrie 2015 referitoare la procedura de furnizare de informații în domeniul reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale." 2. Mențiunea privind transpunerea actelor juridice ale Uniunii Europene se modifică și va avea următorul cuprins: "Prezenta hotărâre transpune Directiva (UE) 2015/1.535 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 septembrie 2015 referitoare la procedura de furnizare de informații în domeniul reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 241 din 17 septembrie 2015." 3. În cuprinsul hotărârii sintagmele "Ministerul Economiei", "ministrul economiei", "Ministerul pentru Societatea Informațională" și "ministrul pentru societatea informațională" se înlocuiesc cu sintagmele "Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri", "viceprim-ministru,

ministrul economiei, comerțului și relațiilor cu mediul de afaceri", "Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională" și, respectiv, "ministrul comunicațiilor și pentru societatea informațională".

Articolul II

Hotărârea Guvernului nr. 1.016/2004 privind măsurile pentru organizarea și realizarea schimbului de informații în domeniul standardelor și reglementărilor tehnice, precum și al regulilor referitoare la serviciile societății informaționale între România și statele membre ale Uniunii Europene, precum și Comisia Europeană, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 664 din 23 iulie 2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta hotărâre, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

=====
PRIM-MINISTRU
DACIAN JULIEN CIOLOȘ
Contrasemnează: ---------------
Viceprim-ministru,
ministrul economiei,
comerțului și relațiilor cu mediul de afaceri,
Costin Grigore Borc
Ministrul comunicațiilor și pentru societatea informațională,
Marius-Raul Bostan
Ministrul afacerilor externe,
Lazăr Comănescu

București, 2 iunie 2016.

Nr. 401.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 9 iunie 2016

DECIZIE nr. 130 din 10 martie 2016

DECIZIE nr. 130 din 10 martie 2016 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi și lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pr...

HOTĂRÂRE nr. 400 din 2 iunie 2016

HOTĂRÂRE nr. 400 din 2 iunie 2016 privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2016 pentru Societatea Națională Închideri Mine Valea Jiului - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Energiei

HOTĂRÂRE nr. 393 din 2 iunie 2016

HOTĂRÂRE nr. 393 din 2 iunie 2016 privind aprobarea unor modificări și completări în inventarul bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale

HOTĂRÂRE nr. 399 din 2 iunie 2016

HOTĂRÂRE nr. 399 din 2 iunie 2016 privind desființarea Centrului Clinic de Urgență de Boli Cardiovasculare "Acad. Vasile Cândea" București și reorganizarea Spitalului Universitar de Urgență Militar Central "Dr. Carol Davila"

DECIZIE nr. 127 din 10 martie 2016

DECIZIE nr. 127 din 10 martie 2016 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, în ansamblul său, și, în special, ale art. 4 și art. 6 din aceeași o...