HOTĂRÂRE nr. 793/2017

HOTĂRÂRE nr. 793 din 1 noiembrie 2017 privind exceptarea unilaterală a unor categorii de străini de la obligativitatea obținerii vizei de intrare în România

Emitent Guvernul
Intrare în vigoare 7 noiembrie 2017

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 19 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Sunt exceptați unilateral de la obligativitatea obținerii vizei de intrare în România pentru o ședere neîntreruptă sau mai multe șederi, a căror durată să nu depășească 90 de zile în decursul oricărei perioade de 180 de zile precedente fiecărei zile de ședere pe teritoriul României, cetățenii străini, posesori de documente de călătorie cu copertă roșie sau albastră, eliberate de Organizația Națiunilor Unite, cu excepția celor cu copertă albastră și serie numerică precedată de litera A.

Articolul 2

Prevederile art. 1 sunt aplicabile numai în condițiile prezentării, în fiecare caz în parte, alături de documentul de călătorie, a unui certificat care atestă că titularul călătorește în scop oficial, astfel cum acesta este menționat în Convenția asupra privilegiilor și imunităților Națiunilor Unite, aprobată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 13 februarie 1946, la care România a aderat prin Decretul nr. 201/1956, și în Convenția cu privire la privilegiile și imunitățile instituțiilor specializate, aprobată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 21 noiembrie 1947, la care România a aderat prin Decretul nr. 343/1970.

=====
PRIM-MINISTRU
MIHAI TUDOSE
Contrasemnează:
p.
Ministrul afacerilor externe,
George Ciamba,
secretar de stat
Ministrul afacerilor interne,
Carmen Daniela Dan
p.
Ministrul delegat pentru afaceri europene,
Cristian-Gabriel Winzer,
secretar de stat

București, 1 noiembrie 2017.

Nr. 793.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 7 noiembrie 2017

LEGE nr. 210 din 3 noiembrie 2017

LEGE nr. 210 din 3 noiembrie 2017 privind stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centra...

DECRET nr. 972 din 3 noiembrie 2017

DECRET nr. 972 din 3 noiembrie 2017 pentru promulgarea Legii privind stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabur...

HOTĂRÂRE nr. 790 din 1 noiembrie 2017

HOTĂRÂRE nr. 790 din 1 noiembrie 2017 pentru completarea art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 1.481/2008 privind schimbarea regimului juridic al unor terenuri în vederea realizării unor programe de construire de locuințe și a art. 1 din Hotărârea Guvernului nr....

HOTĂRÂRE nr. 794 din 1 noiembrie 2017

HOTĂRÂRE nr. 794 din 1 noiembrie 2017 pentru aprobarea cuantumului și a plății cotizației voluntare de participare a Ministerului Justiției la Academia Internațională Anticorupție, pentru anul 2017

HOTĂRÂRE nr. 795 din 1 noiembrie 2017

HOTĂRÂRE nr. 795 din 1 noiembrie 2017 privind înscrierea unui imobil în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea acestuia în administrarea Ministerului Sănătății