HOTĂRÂRE nr. 743/2017
HOTĂRÂRE nr. 743 din 11 octombrie 2017 pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 313/2017 privind înființarea, organizarea și funcționarea Departamentului pentru dezvoltare durabilă
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ARTICOL UNIC
Hotărârea Guvernului nr. 313/2017 privind înființarea, organizarea și funcționarea Departamentului pentru dezvoltare durabilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 15 mai 2017, se completează după cum urmează: 1.
La articolul 3 alineatul (1), după litera r) se introduc două noi litere, literele s) și ș), cu următorul cuprins:
s) inițiază, organizează și finanțează, inclusiv în colaborare cu autorități publice centrale, instituții publice sau organizații neguvernamentale, naționale și internaționale, proiecte și acțiuni de comunicare și informare publică, în condițiile legii, având ca obiectiv stimularea dezbaterii publice privind dezvoltarea durabilă a României, în context european și mondial, precum și diseminarea informațiilor de interes public privind Strategia națională de dezvoltare durabilă a României și orice alte politici și strategii sectoriale ale Guvernului în acest domeniu;
ș) inițiază, organizează, finanțează și participă, inclusiv în colaborare cu autorități publice centrale, instituții publice sau organizații neguvernamentale, naționale și internaționale, la implementarea/monitorizarea proiectelor din domeniul dezvoltării durabile, în condițiile legii.
2. La articolul 4, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (4) și (5), cu următorul cuprins:
(4) În exercitarea atribuțiilor și funcțiilor sale și în scopul îndeplinirii activității pe care o desfășoară conform legii, Departamentul, prin Secretariatul General al Guvernului, poate derula proiecte cu finanțare din fonduri structurale, bugetare sau din alte surse, în condițiile legii, și cu finanțare externă nerambursabilă.
(5) În scopul îndeplinirii atribuțiilor sale, Departamentul poate:
a) organiza, finanța și participa la conferințe, dezbateri publice, reuniuni, seminare, colocvii, mese rotunde, workshopuri, schimburi de experiență, vizite de documentare, întâlniri de lucru, expoziții, congrese și alte evenimente publice desfășurate în țară sau în străinătate;
b) realiza și achiziționa, în condițiile legii, publicații și materiale de prezentare și promovare privind dezvoltarea durabilă;
c) realiza și achiziționa, în condițiile legii, baze de date, studii, evaluări, rapoarte, analize de politici publice și strategii pentru optimizarea strategiilor guvernamentale;
d) invita în România reprezentanți ai unor instituții academice, de cercetare, experți și consultanți în domeniul dezvoltării durabile, reprezentanți ai unor instituții de media, organizații neguvernamentale, ai unor organizații internaționale, ai unor instituții europene.
București, 11 octombrie 2017.
Nr. 743.
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 12 octombrie 2017
DECIZIE nr. 293 din 4 mai 2017
DECIZIA nr. 293 din 4 mai 2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție
DECIZIE nr. 371 din 30 mai 2017
DECIZIA nr. 371 din 30 mai 2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 35 alin. 3 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare
DECIZIE nr. 645 din 12 octombrie 2017
DECIZIE nr. 645 din 12 octombrie 2017 pentru eliberarea domnului Enache Jiru din funcția de secretar de stat la Ministerul Finanțelor Publice
DECIZIE nr. 646 din 12 octombrie 2017
DECIZIE nr. 646 din 12 octombrie 2017 pentru numirea domnului Tiberiu Valentin Mavrodin în funcția de secretar de stat la Ministerul Finanțelor Publice
DECIZIE nr. 460 din 22 iunie 2017
DECIZIA nr. 460 din 22 iunie 2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 33 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate