ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 94/2018
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 94 din 31 octombrie 2018 pentru completarea art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2017 privind aprobarea participării României la Programul pentru școli al Uniunii Europene
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Luând în considerare ținta României de participare la Programul pentru școli al Uniunii Europene, precum și de implementare cu celeritate a componentelor acestuia, se impune întreprinderea unor măsuri, în regim de urgență, pentru sporirea ritmului de implementare a Programului pentru școli al României pentru anul școlar 2018-2019, prin identificarea unor soluții de derulare cu operativitate a procedurilor de achiziție de fructe și/sau legume proaspete, lapte natural de consum și/sau produse lactate fără adaos de lapte praf.
Având în vedere lipsa unor prevederi exprese privind repartizarea sumelor de la nivel județean la nivel local, respectiv consiliile locale ale comunelor, orașelor și municipiilor și ale sectoarelor municipiului București, aflate în imposibilitatea derulării programului în școlile de pe raza lor teritorială,
luând în considerare iminența neutilizării sumelor primite anual de la bugetul de stat cu această destinație pentru derularea programului, precum și riscul pierderii fondurilor comunitare destinate programului ca urmare a implementării defectuoase a programului la nivelul întregii țări,
ținând cont de faptul că imposibilitatea derulării procedurilor de achiziție publică la nivel local ar duce implicit la derularea neeficientă a Programului pentru școli al României și, implicit, la neasigurarea de produse proaspete elevilor și preșcolarilor din instituțiile de învățământ din România în anul școlar în curs,
în considerarea faptului că absența prezentei reglementări ar duce la imposibilitatea asigurării unui nivel optim al absorbției fondurilor alocate, care ar avea consecințe nefavorabile pe termen lung și asupra sănătății copiilor datorită scăderii consumului de produse proaspete distribuite prin intermediul programului,
față de această situație este necesară completarea de urgență a Ordonanței Guvernului nr. 13/2017 privind aprobarea participării României la Programul pentru școli al Uniunii Europene, aprobată cu completări prin Legea nr. 55/2018.
Luând în considerare că nepromovarea prezentului act normativ în regim de urgență poate duce la blocarea parțială a derulării Programului pentru școli al României, cu consecințe nefavorabile asupra României,
în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesele economice ale României și constituie o situație de urgență și extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
ARTICOL UNIC — După alineatul (1) al articolului 3 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2017 privind aprobarea participării României la Programul pentru școli al Uniunii Europene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 681 din 22 august 2017, aprobată cu completări prin Legea nr. 55/2018, se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins: (1^1)
În situația în care Programul pentru școli al României se derulează de către consiliile locale ale comunelor, orașelor și municipiilor și ale sectoarelor municipiului București, prin hotărâre a consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București, se repartizează sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată alocate județelor, respectiv municipiului București, potrivit alin. (1), aprobate anual prin legea bugetului de stat cu această destinație, pe comune, orașe, municipii, respectiv sectoarele municipiului București, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratului școlar județean, respectiv a Inspectoratului Școlar al Municipiului București.
București, 31 octombrie 2018.
Nr. 94.
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 2 noiembrie 2018
DECRET nr. 856 din 29 octombrie 2018
DECRET nr. 856 din 29 octombrie 2018 pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 78/2017 pentru modificarea și completarea Legii apelor nr. 107/1996
DECIZIE nr. 548 din 18 septembrie 2018
DECIZIA nr. 548 din 18 septembrie 2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 456 alin. (1) lit. f) și art. 464 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal
HOTĂRÂRE nr. 849 din 31 octombrie 2018
HOTĂRÂRE nr. 849 din 31 octombrie 2018 privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli rectificat pe anul 2018 pentru Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
ORDIN nr. 183 din 1 noiembrie 2018
ORDIN nr. 183 din 1 noiembrie 2018 privind aprobarea valorilor bonusurilor de referință pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficiență și ale prețurilor de referință pentru energia termică produsă în cogenerare, aplicabile în anul 2019
LEGE nr. 243 din 30 octombrie 2018
LEGE nr. 243 din 30 octombrie 2018 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 78/2017 pentru modificarea și completarea Legii apelor nr. 107/1996