HOTĂRÂRE nr. 826/2018

HOTĂRÂRE nr. 826 din 24 octombrie 2018 privind modificarea datelor de identificare ale unor imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Justiției și transmiterea unor imobile din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Justiției în administrarea curților de apel și a tribunalelor

Emitent Guvernul
Intrare în vigoare 30 octombrie 2018

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 867 și 868 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, precum și al art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se actualizează datele de identificare ale unor imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Justiției, conform anexei nr. 1.

Articolul 2

Se aprobă transmiterea unor imobile din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Justiției în administrarea curților de apel și a tribunalelor, conform anexei nr. 2.

Articolul 3

Predarea-preluarea imobilelor prevăzute la art. 2 se face pe bază de protocoale încheiate între părțile interesate, în termen de maximum 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Articolul 4

Ministerul Justiției își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 11 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 5

Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

=====
PRIM-MINISTRU
VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
Contrasemnează:
Ministrul justiției,
Tudorel Toader
Ministrul finanțelor publice,
Eugen Orlando Teodorovici

București, 24 octombrie 2018.

Nr. 826.

Anexa nr. 1

ACTUALIZAREA DATELOR DE IDENTIFICARE

ale imobilelor aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Justiției

Elementele de identificare

Administratorul de la care se transmite imobilul

Nr. crt.

Nr. M.F.P.

Codul de clasificare

Denumirea

Descrierea tehnică

Adresa 1 36697 8.29.09

Judecătoria Câmpulung Muscel

D

P

1E

M

Sc = 903 mp

Sd = 3.612 mp

Steren = 1.200 mp

CF nr. 85845

România, județul Argeș, municipiul Câmpulung, str. Emilian Paveliu nr. 2

Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841 2 36698 8.29.09

Judecătoria Curtea de Argeș

S

P

1E

Sc = 432 mp

Sd = 1.087 mp

S

P

2E

Sc = 109 mp

Su = 421 mp Steren = 1.175 mp CF nr. 87138

România, județul Argeș, municipiul Curtea de Argeș, str. Negru Vodă nr. 83

Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841 3 36699 8.29.09

Judecătoria Costești

P

Sc = 614 mp

Sd = 614 mp

Steren = 1.985 mp

CF nr. 80848

România, județul Argeș, orașul Costești, Str. Victoriei nr. 44

Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841 4 34990 8.29.09

Judecătoria Odorheiu Secuiesc

D

P

1E

Sc = 1.272 mp

Sd = 3.410 mp

Steren = 1.504 mp

CF nr. 53602

România, județul Harghita, municipiul Odorheiu Secuiesc, str. Bethlen Gabor nr. 1

Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841 5 34991 8.29.09

Judecătoria Gheorgheni

P

1E

Sc = 1.102 mp

Sd = 2.182 mp

Steren = 2.737 mp

CF nr. 56363

România, județul Harghita, municipiul Gheorgheni, str. Kossuth nr. 4

Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841 6 100488 8.29.09

Judecătoria Toplița

P

2E

Sc = 452 mp

Sd = 1.009 mp

CF nr. 52417-C1

România, județul Harghita, municipiul Toplița, str. Nicolae Bălcescu nr. 48

Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841 7 39291 8.29.09

Judecătoria Râmnicu Sărat

P

1E

Sc = 614 mp

Sd = 1.197 mp

P

Sc = 51 mp

Sd = 51 mp

P

Sc = 54 mp

Sd = 54 mp

P

Sc = 211 mp

Sd = 211 mp

P

Sc = 316 mp

Sd = 316 mp

Steren = 3.944 mp

CF nr. 33422

România, județul Buzău, municipiul Râmnicu Sărat, str. Gheorghiță Lupescu nr. 7

Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841 8 39292 8.29.09

Judecătoria Pogoanele

P

1E

Sc = 490 mp

Sd = 938 mp

P

Sc = 76 mp

Sd = 76 mp

P

Sc = 98 mp

Sd = 98 mp

Steren = 3.667 mp

CF nr. 20599

România, județul Buzău, orașul Pogoanele, Str. Unirii nr. 51

Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841 9 27314 8.29.09

Tribunalul Arad

Judecătoria Arad

S

P

1E

2Ep

3Ep

Mp

Sc = 4.468 mp

Sd = 16.597 mp

Steren = 5.777 mp

CF nr. 319946

România, județul Arad, municipiul Arad, bd. General Vasile Milea nr. 2

Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841 10 156242 8.29.09

Judecătoria Roșiori de Vede - Extindere

Dp

P

1Ep

2Ep

Sc = 431 mp

Sd = 1.514 mp

CF nr. 23886

România, județul Teleorman, municipiul Roșiori de Vede, str. Mărășești nr. 52

Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841 11 156240 8.29.09

Teren - Palatul de Justiție Neamț

Steren = 8.579 mp

CF nr. 64693

România, județul Neamț, municipiul Piatra-Neamț, Str. 1 Decembrie 1918 nr. 68/C

Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841 12 156243 8.29.09

Tribunalul Vaslui

D

P

4E

Sc = 1.934 mp

Sd = 6.717 mp

CF 75103 - C1

CF 75103 - C2

România, județul Vaslui, municipiul Vaslui, str. Ștefan cel Mare nr. 54

Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841 13 59296 8.29.09

Judecătoria Vaslui

S

P

1E

Sc = 923 mp

Sd = 1.904 mp

Steren=1.682 mp

CF 74524

CF 74524-C1

România, județul Vaslui, municipiul Vaslui, str. Ing. Badea Romeo nr. 13

Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841 14 40035 8.29.06

Judecătoria Iași

S

P

6E

Sc = 1.206 mp

Sd = 6.600 mp

CF nr. 153428-C1

România, județul Iași, municipiul Iași, str. A. Panu nr. 25

Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841

Anexa nr. 2

TRANSMITEREA IMOBILELOR

din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Justiției în administrarea curților de apel și a tribunalelor

Elementele de identificare

Administratorul de la care se transmite imobilul

Administratorul la care se transmite imobilul

Nr. crt.

Nr. M.F.P.

Codul de clasificare

Denumirea

Descrierea tehnică

Adresa

Valoarea de inventar 1 36697 8.29.09

Judecătoria Câmpulung Muscel

D

P

1E

M

Sc = 903 mp

Sd = 3.612 mp

Steren = 1.200 mp

CF nr. 85845

România, județul Argeș, municipiul Câmpulung, str. Emilian Paveliu nr. 2 1.804.117,00

Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841

Tribunalul Argeș/ C.U.I. 4318083 2 36698 8.29.09

Judecătoria Curtea de Argeș

S

P

1E

Sc = 432 mp

Sd = 1.087 mp

S

P

2E

Sc = 109 mp

Su = 421 mp

Steren = 1.175 mp

CF nr. 87138

România, județul Argeș, municipiul Curtea de Argeș, str. Negru Vodă nr. 83 1.111.618,00

Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841

Tribunalul Argeș/ C.U.I. 4318083 3 36699 8.29.09

Judecătoria Costești

P

Sc = 614 mp

Sd = 614 mp

Steren = 1.985 mp

CF nr. 80848

România, județul Argeș, orașul Costești, Str. Victoriei nr. 44 959.448,00

Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841

Tribunalul Argeș/ C.U.I. 4318083 4 34990 8.29.09

Judecătoria Odorheiu Secuiesc

D

P

1E

Sc = 1.272 mp

Sd = 3.410 mp

Steren = 1.504 mp

CF nr. 53602

România, județul Harghita, municipiul Odorheiu Secuiesc, str. Bethlen Gabor nr. 1 6.923.000,00

Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841

Tribunalul Harghita/ C.U.I. 4245542 5 34991 8.29.09

Judecătoria Gheorgheni

P

1E

Sc = 1.102 mp

Sd = 2.182 mp

Steren = 2.737 mp

CF nr. 56363

România, județul Harghita, municipiul Gheorgheni, str. Kossuth nr. 4 4.514.000,00

Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841

Tribunalul Harghita/ C.U.I. 4245542 6 100488 8.29.09

Judecătoria Toplița

P

2E

Sc = 452 mp

Sd = 1.009 mp

CF nr. 52417-C1

România, județul Harghita, municipiul Toplița, str. Nicolae Bălcescu nr. 48 1.438.000,00

Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841

Tribunalul Harghita/ C.U.I. 4245542 7 39291 8.29.09

Judecătoria Râmnicu Sărat

P

1E

Sc = 614 mp

Sd = 1.197 mp

P

Sc = 51 mp

Sd = 51 mp

P

Sc = 54 mp

Sd = 54 mp

P

Sc = 211 mp

Sd = 211 mp

P

Sc = 316 mp

Sd = 316 mp

Steren = 3.944 mp

CF nr. 33422

România, județul Buzău, municipiul Râmnicu Sărat, str. Gheorghiță Lupescu nr. 7 3.132.992,58

Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841

Tribunalul Buzău/ C.U.I. 4646960 8 39292 8.29.09

Judecătoria Pogoanele

P

1E

Sc = 490 mp

Sd = 938 mp

P

Sc = 76 mp

Sd = 76 mp

P

Sc = 98 mp

Sd = 98 mp

Steren = 3.667 mp

CF nr. 20599

România, județul Buzău, orașul Pogoanele, Str. Unirii nr. 51 1.691.417,00

Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841

Tribunalul Buzău/ C.U.I. 4646960 9 27314 8.29.09

Tribunalul Arad

Judecătoria Arad

S

P

1E

2Ep

3Ep

Mp

Sc = 4.468 mp

Sd = 16.597 mp

Steren = 5.777 mp

CF nr. 319946

România, județul Arad, municipiul Arad, bd. General Vasile Milea nr. 2 19.428.200,00

Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841

Tribunalul Arad/ C.U.I. 3519798 10 156242 8.29.09

Judecătoria Roșiori de Vede - Extindere

Dp

P

1Ep

2Ep

Sc = 431 mp

Sd = 1.514 mp

CF nr. 23886

România, județul Teleorman, municipiul Roșiori de Vede, str. Mărășești nr. 52 3.550.710,00

Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841

Tribunalul Teleorman/ C.U.I. 4469078 11 156240 8.29.09

Teren - Palatul de Justiție Neamț

Steren = 8.579 mp

CF nr. 64693

România, județul Neamț, municipiul Piatra-Neamț,

Str. 1 Decembrie 1918 nr. 68/C 1.077.955,00

Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841

Tribunalul Neamț/ C.U.I. 4145454 12 156243 8.29.09

Tribunalul Vaslui

D

P

4E

Sc = 1.934 mp

Sd = 6.717 mp

CF 75103 - C1

CF 75103 - C2

România, județul Vaslui, municipiul Vaslui, str. Ștefan cel Mare nr. 54 15.264.400,00

Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841

Tribunalul Vaslui/ C.U.I. 7072330 13 59296 8.29.09

Judecătoria Vaslui

S

P

1E

Sc = 923 mp

Sd = 1.904 mp

Steren = 1.682 mp

CF 74524

CF 74524-C1

România, județul Vaslui, municipiul Vaslui, str. Ing. Badea Romeo nr. 13 5.099.034,00

Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841

Tribunalul Vaslui/ C.U.I. 7072330 14 40035 8.29.06

Judecătoria Iași

S

P

6E

Sc = 1.206 mp

Sd = 6.600 mp

CF nr. 153428-C1

România, județul Iași, municipiul Iași, str. A. Panu nr. 25 17.037.250

Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841

Tribunalul Iași/ C.U.I. 4981212 15 164124 8.29.09

Sediu Judecătoria Drăgășani

P

1E

Sc = 622 mp

Sd = 1.244 mp

Steren = 1.114 mp

CF nr. 38256

România, județul Vâlcea, municipiul Drăgășani, str. Tudor Vladimirescu nr. 392B 1.330.895,06

Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841

Tribunalul Vâlcea/ C.U.I. 2540767 16 163627 8.29.09

Teren pentru construire sediu Judecătoria Suceava

Steren = 6.600 mp

CF nr. 45061

România, județul Suceava, municipiul Suceava, bd. George Enescu 834.810,00

Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841

Tribunalul Suceava/ C.U.I. 4244415 17 39081 8.29.09

Palatul de Justiție din Cluj - sediu pentru:

Curtea de Apel Cluj-Napoca

Tribunalul Cluj

Tribunalul comercial

Judecătoria Cluj-Napoca

Parchetele de pe lângă instanțele clujene

Secția exterioară a Penitenciarului Gherla

Ds

P

2E

M

Sc = 7.405 mp

Sd = 21.551 mp

Steren = 11.473 mp

CF nr. 268031

România, județul Cluj, municipiul Cluj-Napoca, Calea Dorobanților nr. 2-4 49.392.434,33

Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841

Curtea de Apel Cluj/ C.U.I. 17705260 18 164122 8.29.09

Teren pentru construire sediu Curtea de Apel Craiova și Judecătoria Craiova

Steren = 7.920 mp

CF nr. 224499

România, județul Dolj, municipiul Craiova, bd. Decebal nr. 91 B 4.083.672,00

Ministerul Justiției/ C.U.I. 4265841

Curtea de Apel Craiova/ C.U.I. 17015316

Valoare totală 138.673.952,97

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 30 octombrie 2018

HOTĂRÂRE nr. 832 din 24 octombrie 2018

HOTĂRÂRE nr. 832 din 24 octombrie 2018 pentru aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli rectificat pe anul 2018 pentru Administrația Națională "Apele Române", aflată în coordonarea Ministerului Apelor și Pădurilor