HOTĂRÂRE nr. 514/2025

HOTĂRÂRE nr. 514 din 29 mai 2025 pentru modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 301/2012

Emitent Guvernul
Intrare în vigoare 30 mai 2025

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

HOTĂRÂRE nr. 301 din 11 aprilie 2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul I

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 301/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 335 din 17 mai 2012, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1.

Articolul 23 va avea următorul cuprins:

Articolul 23

Societățile specializate de pază și protecție sunt societăți care au înscris ca obiect principal de activitate codul CAEN 8001, un sediu înregistrat și autorizat pentru organizarea administrativă și coordonarea operativă a personalului angajat și care au dobândit dreptul de a presta serviciile prevăzute de Lege, conform licenței acordate de Inspectoratul General al Poliției Române, cu avizul prealabil al Serviciului Român de Informații.

2. La articolul 29, litera a) va avea următorul cuprins:

a) are obiectul principal de activitate prevăzut la art. 23 și se află în funcțiune;

3. Articolul 74 va avea următorul cuprins:

Articolul 74

Societățile specializate în sisteme de alarmare împotriva efracției sunt societăți care au înscris ca obiect de activitate unul sau mai multe dintre următoarele coduri CAEN: 4321, 7112 sau 8009, au un sediu înregistrat și autorizat pentru organizarea administrativă și coordonarea operativă a personalului angajat și au dobândit dreptul de a presta serviciile prevăzute de Lege, conform licenței acordate de Inspectoratul General al Poliției Române.

Articolul II

Până la împlinirea termenului prevăzut la art. II din Hotărârea Guvernului nr. 284/2025 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 656/1997 privind aprobarea Clasificării activităților din economia națională - CAEN, certificatele de înregistrare și certificatele constatatoare emise de oficiile registrului comerțului care au înscris ca obiect principal de activitate codul CAEN Rev.2 8010 sau ca obiect de activitate codul CAEN Rev.2 8020, după caz, fac dovada îndeplinirii condițiilor privind obiectul de activitate prevăzute de Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 301/2012, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificată prin prezenta hotărâre.

=====
PRIM-MINISTRU INTERIMAR
MARIAN-CĂTĂLIN PREDOIU
Contrasemnează:
p. Viceprim-ministru,
ministrul afacerilor interne,
Silviu Nicu Macovei,
secretar de stat

București, 29 mai 2025.

Nr. 514.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 30 mai 2025

HOTĂRÂRE nr. 511 din 29 mai 2025

HOTĂRÂRE nr. 511 din 29 mai 2025 pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 523/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în acvacultură

HOTĂRÂRE nr. 512 din 29 mai 2025

HOTĂRÂRE nr. 512 din 29 mai 2025 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 259/2006 privind aprobarea Normelor de cheltuieli pentru realizarea programelor Ministerului Tineretului și Sportului în domeniul activității de tineret

ANEXĂ din 30 mai 2025

ANEXĂ din 27 mai 2025 privind modificarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 564/499/2021 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumir...