HOTĂRÂRE nr. 383/2019

HOTĂRÂRE nr. 383 din 12 iunie 2019 privind reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Modernizarea centurii rutiere a municipiului București între A1-DN7 și DN2-A2"

Emitent Guvernul
Intrare în vigoare 18 iunie 2019

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se reaprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Modernizarea centurii rutiere a municipiului București între A1-DN7 și DN2-A2“, prevăzuți în anexele nr. 1-3, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se realizează din fonduri externe nerambursabile și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Articolul 3

Ministerul Transporturilor răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.

=====
PRIM-MINISTRU
VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
Contrasemnează:
Ministrul transporturilor,
Alexandru-Răzvan Cuc
Viceprim-ministru,
ministrul dezvoltării regionale și administrației publice,
Vasile-Daniel Suciu
Ministrul finanțelor publice,
Eugen Orlando Teodorovici

București, 12 iunie 2019.

Nr. 383.

Anexa nr. 1

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI

ai obiectivului de investiții „Modernizarea centurii rutiere a municipiului București între A1-DN7 și DN2-A2“

Titular:

Ministerul Transporturilor

Beneficiar:

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A.

Amplasament: Sectorul A1-DN 7 în județul Ilfov și municipiul București

Sectorul DN 2-A2 în partea estică a municipiului București

Factori de risc

Conform prevederilor Normativului „Cod de proiectare seismică“ P100-1/2013

Finanțarea investiției

Finanțarea obiectivului de investiție se realizează din fonduri externe nerambursabile și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Anexa nr. 2

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI

ai obiectivului de investiții „Modernizarea centurii rutiere a municipiului București între A1-DN7 și DN2-A2“ Sector A1-DN7

Factori de risc

Conform prevederilor Normativului „Cod de proiectare seismică“ P100-1/2013

Finanțarea investiției

Finanțarea obiectivului de investiție se realizează din fonduri externe nerambursabile și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Anexa nr. 3

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI

ai obiectivului de investiții „Modernizarea centurii rutiere a municipiului București între A1-DN7 și DN2-A2“ Sector DN 2-A2

Factori de risc

Conform prevederilor Normativului „Cod de proiectare seismică“ P100-1/2013

Finanțarea investiției

Finanțarea obiectivului de investiție se va face din fonduri externe nerambursabile și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 18 iunie 2019

HOTĂRÂRE nr. 381 din 12 iunie 2019

HOTĂRÂRE nr. 381 din 12 iunie 2019 privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2019 al Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. Marfă" - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor

HOTĂRÂRE nr. 394 din 12 iunie 2019

HOTĂRÂRE nr. 394 din 12 iunie 2019 privind aprobarea plății contribuției financiare voluntare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) în vederea finanțării participării României, prin Ministerul Justiției, într-un proiect de a...